10 - 13 aprilie 2009 - aer de munte la Moeciu şi Braşov

Dacă primăvara pare a-şi înfinge dinţii în noi şi în natură şi a alunga vremea stătută, atât din noi, cât şi din afară, am hotărât să mă primenesc şi să fac două lucruri bune la început de lună: aparat foto şi munte pentru a-l iniţia. Aşa că, după ce a venit în vârf de paşi, "domnul" Nikon P90, după ce l-am stresat puţin prin împrejurimile ieşene şi pe copacul-haiduc de la geamul meu, am luat calea muntelui şi alte drumuri de pe lângă el.

Am multe de spus, dar am sa încep cu pietrele tăcute care mă fascinează mereu când ajung în preajma lor. Desigur, e vorba de liniştea pântecoşilor, de nepăsarea lor, de uşoara aroganţă pe care o simt de la ei căci doar aşa ne pot învăţa să ne vedem micimea şi să îndrăznim să îi provocăm a ne duce în spate. De data aceasta am fost contemplativă, am admirat Bucegii şi viaţa zumzăinda de pe lângă ei, primăvara de la poale contrastând cu iarna vizibilă de pe înălţimi. Fără contraste puternice, muntele nu ar mai convinge cu armonia lui distinctă.

Fiind spre sfârşitul zilei, după ce am mers vreo 2 ore şi am respirat aerul sălbatic de la Moeciu, am surprins şi retragerea oilor la culcare: un bătrân vorbind cu munţii îşi cheamă copilele blănoase şi ne lasă să îi facem poze ca şi cum ar fi cel mai firesc lucru din lume. Pare absorbit de ceea ce face şi susţine un continuu dialog cu oile, spunându-le pe nume şi numărându-le din priviri.

10 APRILIE a însemnat două cetăţi strejăreşti: Prejmer şi Hărman, săseşti, evanghelice, aflate în toiul pregătirilor pascale, cu un ghid mai recalcitrant, cu vădite probleme de prejudecată făţă de români şi unul foarte ospitalier, cu care ne-am aventurat în discuţii culinare: specialităţile moldoveneşti şi cele săseşti. Un om deosebit de cald, dornic de a fi întrebat pentru a răspunde mult peste aşteptări şi cu interes pentru aspecte comparative.

Totul era supravegheat îndeaproape de vigilentele berze...

A urmat Prima Şcoală Românească din Braşov, unde prof. dr. Vasile Oltean ne-a ţinut un discurs lămuritor despre specificul nostru ca etnie şi despre starea de criză etică şi etnică în care ne aflăm, despre eterna noastră problemă de a imita fără discernământ, despre cum nu ne cunoaştem valorile şi cum uităm să ne simţim acasă în propria piele, pentru că nu cunoaştem îndeajuns trecutul pentru a valoriza prezentul.
Ne-a reamintit teoria cercurilor lui Kant: cel care ştie puţin, stă în cercul lui restrâns şi crede că lumea se reduce la atâta şi el poate controla acest "atât". Cel care cunoaşte mai mult, îşi lărgeşte cercul şi conştientizează nu ceea ce ştie, ci cât mai are de asimilat. În felul acesta omul creşte înalt şi împărtăşeşte şi altora. Bună ocazie de măsurat cercul, nu?... Am avut parte şi de o demonstraţie a modului în care se tipărea pe vremea lui Coresi: fiecare pagină era "scrisă" în oglindă literă cu literă pe o tăblie de lemn, se "imprima" filă cu filă şi dura 1-2 ani până se realiza o carte de 600 de pagini. Un efort imens pentru lărgirea cunoaşterii în rândul semenilor!

12 APRILIE a însemnat Peleş, Mănăstirea Sinaia, Bran şi Râşnov.
Opulenţă şi rafinament în reşedinţa lui Carol I...

...împăcare la Mănăstirea Sinaia...

...deschidere şi punct strategic la Râşnov...

...un Bran ca o casă a nimănui, cu foială de lume, cam pierdută fără ghid, dar făcând în permanenţă poze sau dându-se cu părerea despre funcţionalitatea anumitor camere...Iar din capitolul "Românul tot român şi pe timp de criză", preţul de intrare e acelaşi ca înainte, chiar dacă acum nu ai parte de ghid şi nici mobilierul nu mai este prezent (12 lei adulţi şi 6 lei elevi şi studenţi).

Un frate Nikon la un spaniol pestriţ, care se agita în continuu după ce făcea vreo poză şi nu se dădea plecat, chiar dacă prietenii lui aveau răbdare şi apreciau fiecare poză făcută. Erau o combinaţie ciudată, dar fascinantă: fotograful era un montaniard după îmbrăcăminte, prietenul cu ochelari un cochet, celălalt prieten era mai tăcut şi cred că era centrul de greutate al grupului, iar fata (nu am prins-o în poză) părea o neutră liniştită.

Observare umană puteai face la Bran! Fără taxe!

Încheiam ziua tot cu ochii la munte şi tălpile mele deja puneau la cale paşi pe cărări pietruite.

13 APRILIE a însemnat Braşov, Biserica Neagră, Casa Mureşenilor, Strada Sforii, Piaţa Sfatului şi crama din centru.
La Biserica Neagră am fost martori la o raritate: am asistat la slujba de Înviere a reformaţilor saşi, ţinută în germană de către o femeie-pastor, şi am ascultat corul acompaniat de orgă. Divin, absolut fenomanal! Chiar dacă nu înţelegeam cuvintele, mesajul era dincolo de ele, undeva la un nivel subliminal, nu puteai să nu fii impresionat de sunetele pline de sens şi de înălţare care inundau imensa Biserică Neagră şi ne binecuvântau cu rezonanţele lor.

Piaţa Sfatului este prilej de contemplare, de relaxare, de văzut oameni, de respirat străini, de simţit libertatea simplă de a "fi" acolo sub raza soarelui şi a muntelui Tâmpa.

Strada Sforii nu putea fi ratată, fiind una din cele mai înguste străzi din Europa - 1,32 de metri lăţime şi 83 de metri lungime - şi reflectând tendinţele de urbanizare ale Braşovului medieval.

...activităţi culturale peste tot, dar pe mine m-a tras de mânecă una fotografică...

Şi am lăsat pe capăt Casa Mureşenilor cu ghidul OVIDIU SAVU, un ardelean cu nişte convingeri puternice, foarte asemănător cu dl Oltean de la Prima Şcoală Românească, cu un discurs liber, asociat prezentării istorice, dar şi explicaţiilor insolite. Ne-a spus despre codul evantaiului din epocă, despre spiritul temerar al oamenilor de tipul Mureşenilor, despre pierderea de identitate de care suferim noi românii, despre necesitatea de fi ca străinii pentru a ne integra, dar de a nu uita cine suntem pentru a ne distinge. Pasionant în expunere, cu multe activităţi şi o nevoie de revenire la simplitate şi permanenţă, Ovidiu Savu organizează cercuri de grafică şi de olărit cu elevii din Braşov şi sunt 2 zile pe săptămână când se fac audiţii la muzeu, pe considerentul: "Ascultaţi muzică clasică pentru a învăţa ce este liniştea în suflet. Ascultaţi manele, rock, hip-hop, dar liniştiţi-vă cu muzică clasică!".

Era şi o expoziie de publicitate de pe vremea Mureşenilor, marketing incipient şi naiv, dar savuros!...Şi ţin să precizez că totul era foarte bine pus la punct: restrâns, dar recondiţionat, cu tehnică de ultimă oră, cu multe aspecte de prezentare puse pe calculator, cu obiecte de vestimentaţie din epocă pe care vizitatorii le puteau proba pentru a simţi atmosfera timpului.

Ultima zi a fost una legănată şi la fel de senină. Mi-au plăcut mult oamenii şi pasiunea lor, faptul că sunt atât de convinşi de necesitatea ca ceea ce cred să devină realitate, nu să rămână în stadiul de virtual. Şi aerul de munte m-a lecuit de stagnarea din ultima lună şi mi-a readus primăvara în cotloanele din suflet care trăseseră zăvorul către lume.

Frumuseţea întotdeauna îţi aduce aminte că eşti dator Cuiva să te bucuri de ea şi să o înmulţeşti prin fapte. Aşa cum s-a vrut şi călătoria aceasta şi cum se vor contura şi următoarele, şi următoarele...