vineri, 29 august 2008

11-21 iulie 2008 - antica şi legănata Grecie

Călătoria spre Grecia a venit de la sine. Într-o oarecare măsură. Voiam foarte mult să văd Atena cu Acropole, locul căruia noi, europenii îi datorăm atâtea rădăcini la nivel de civilizaţie şi filozofie...Asta ar fi plusul de ipoteză adăugat motivelor care mă îndrumă mereu la plecare.


După 20 de ore de mers cu autocarul prin România şi Bulgaria, am ajuns în Paralia Katerini (plaja oraşului Katerini, aflat la 40 de km distanţă). Am fost cazaţi la Vila Adonis şi apoi conduşi la o agenţie de turism românească, "Armira Travel", unde am fost primiţi cu băutură grecească făcută din anason, uzo. Maria, ghida, ne-a făcut o prezentare a excursiilor pe care le-am putea face şi m-am înscris la 3: Meteora, Skiathos, Atena.


A urmat salutarea Mării Egee care ne făcuse cu ochiul înainte de a ajunge în staţiune. În esentă, marea este aceeaşi: o întindere de apă deschizându-ţi o libertate în faţă pe care o laşi să te invadeze căci face parte din scopul ei de a fi. Marea Egee, faţă de Mediterana sau Marea Neagră, am văzut-o blândă, discretă, pusă pe alintat.



Simţi căldura Greciei odată cu apropierea de ora 12. Grecii lucrează de pe la 9 la 14, fac pauză până la ora 17 şi reiau munca până la ora 20: totul din cauza căldurii prea mari din intervalul 14-17 şi datorită modului relaxat pe care îl au de a privi viaţa şi ritmul ei. În Paralia Katerini te simţi ca acasă: se vorbeşte româneşte, multe restaurante au meniul în română şi vânzătorii se descurcă mai bine în limba noastră decât în mult-răspândita-engleză.

Amabilitate, destindere, răbdare, simţ al umorului: peste ele dai în magazine şi pe terase. Şi nu este un efort suplimentar pe care grecii îl fac: intră în normalitatea şi în spiritul comerţului să fie disponibili şi să nu-şi sufoce clienţii. Sunt multe magazine de blănuri, pe care le-am văzut mereu dezolante, căci nu intra nimeni în ele, chiar dacă erau luxoase şi cu lucruri rarisime (am înţeles că în anii trecuţi lume din Europa venea vara să îşi cumpere blănuri de aici şi atunci a fost explozia cu investiţii în domeniul acesta). În rest, găseşti lucruri de calitate, dar şi mult bazar, kitsch, lucruri de sezon la preţuri cât de cât acceptabile, o forfotă continuă noaptea, lume pestriţă, de toate neamurile. Atmosferă de vară!


METEORA - în drum spre mănăstirile de la Meteora am trecut pe lângă Muntele Olimp, cu Vf. Miticas, Palatul de la Platamonas şi satul Paleoplatamonas, declarat monument Unesco, pentru că a fost păstrat intact şi este "istorie" vie, izolată pe o coastă de munte.
Înainte de a ajunge la Meteora am făcut o vizită la un atelier de icoane unde am găsit extrem de mulţi turişti şi nu am reuşit să înţelegem mare lucru din prezentare. I-am putut vedea pe cei care lucrează icoanele în momentul "naşterii" acestora pas cu pas: pregătirea şi finisarea lemnului de chiparos (se consideră că lemnul crucii este de chiparos), încrustarea lui, pictarea, aplicarea foiţelor de aur. Doar atât m-a încântat la vizita aceasta: icoanele de o măiestrie deosebită, mai ales că le vezi lucrate sub ochii tăi. În rest, auzi doar preţuri în jur şi ai impresia că totul este prezentat ca să fie vândut, licitându-se atenţie doar pentru asta. Spui: "La revedere!" şi ieşi. Noi aşa am făcut!


Meteora a fost altceva! Grecia are două centre monahale: Athos şi Meteora. Aceasta din urmă este o zonă formată din stânci netede, în apropiere de oraşul Kalambaka, la ieşirea râului Pinios din Câmpia Tesaliei, fiind aleasă pentru reculegere încă din sec. II.





Călugărul Atanasie a făcut prima mănăstire în sec. XIV pe cea mai înaltă stâncă, la peste 600 de metri altitudine, unde era cel mai aproape de cer. El a dat numele stâncii "Meteor" pentru că părea suspendată între cer şi pământ. Complexul a cuprins 20 de mănăstiri din care acum mai sunt 6, accesul fiind posibil la 4 dintre ele. Paşii noştri au ajuns la 2: Marele Meteor (de călugări) şi Roussanou (de măicuţe). Mănăstirile îţi taie respiraţia: sunt cocoţate pe stânci, par a fi corp comun cu acestea, ca o floare în capătul unei tulpini. Accesul la ele se făcea iniţial prin scări de sfoară, apoi prin scripeţi şi acum s-au construit scări. Turnul de la intrarea în Marele Meteor, cea mai mare dintre mănăstriri, a fost realizat de către Neagoe-Basarab.



La Marele Meteor aglomeraţia este o stare de fapt. Multe autocare, şiruri de turişti care urcă sau coboară, stau la intrare pentru a primi fuste necesare respectării sacralităţii locului. Fiecare grup are ghid, care explică în detaliu istoria locului, spaţiile mai importante (prima pictură, prima toacă, bisericuţa cu scene pictate din pridvor, ilustrând Biblia pentru cei care nu ştiau să citească în primele secole ale existenţei ei, prima bucătărie, vechea sală de mese). Chiliile actualilor călugări au accesul restricţionat.


Este impresionant să vezi de ce a fost omul în stare prin şi pentru credinţa sa. Pozele transmit puţin din imensitatea unui astfel de loc şi din încăpăţânarea cu care omul a vrut să fie mai aproape de cer cu o stâncă şi o mână de cărămidă.



După o zi de stat prin "pădurea de piatră", simţi că ochii ţi-au atins o minune făcută de om cu umărul pus de Dumnezeu. Nu ştii ce te trage de mânecă mai întâi: stâncile pe care şi acum alpiniştii le îmblânzesc escaladându-le netezimea sau mănăstirile, ciuperci adăpostind sâmburii. Dar poate nici nu trebuie să alegi, căci sunt practic unul şi acelaşi lucru.


Am trecut pe drumul de întoarcere pe la izvorul Sfintei Parascheva, dar eram foarte obosiţi şi nu am stat foarte mult. Nu am putut intra în peştera unde a locuit, pentru că nu era terminată calea de acces prin tunel şi ne-am mulţumit cu bisericuţa, apa tămăduitoare şi împrejurimile, care sunt de o frumuseţe aparte şi discretă în acelaşi timp.




SKIATHOS - A doua zi, după Meteora, a fost următoarea excursie, în care avea să ne întâmpine o altfel de atmosferă. Ne-am pregătit pe drum pentru ea...


Pe scurt...Insulă. Vapor. Croazieră. Petrecere grecească. Sirtaki. Mare limpede. Plaja de la Koukounaries mărginită de o pădure de pini. Aer idilic dat de linişte şi culoare. Albastrul marin îmbinat cu cel al cerului. Seninul zilei.


De data aceasta, am avut contact cu temperamentul grecesc prin petrecerea de pe vasul "Elisabeth" dată de căpitanul Costas, soţia sa, Elisabeth, şi cei 3 copii. Ne-au învăţat sirtaki, într-o manieră interactivă, plină de umor, ne-au felicitat cu metaxa şi cu o bătaie cu apă între cele două vase. Multă tinereţe şi jovialitate!




Skiathos este insula pe care au fost alese culorile steagului Greciei (albastru şi alb) şi pe ea te orientezi după Turnul cu ceas unde se află o biserică pictată în aceleaşi două culori. Case albe cu acoperiş roşu populează spaţiul, aglomerându-l, portul este în continuă mişcare şi peste tot găseşti aceeaşi stare de relaxare şi de calm.





Căldura este insuportabilă înspre amiază şi nu cauţi decât umbră şi căi de a te răcori. Cea mai la îndemână metodă este apa mării, de care am profitat în timpul petrecut pe insulă.


După 2 excursii a urmat o pauză de o zi. În dimineaţa aceea ne-am trezit cu noaptea în cap, chiar dacă somnul ne tragea să nu îl părăsim, şi am mers la răsărit. De fiecare dată când am mers la mare, am lăsat răsăritul pe ultima sută de metri şi mi-am spus că nu se poate ca aici să fac la fel, să îl văd înainte de plecare. Zis şi făcut!...În rest, se poate prezenta singur, gradat.





3 comentarii:

Milikas spunea...

Jurnalul tău de vacanţă în Grecia conţine informaţii de nepreţuit pentru pasionaţii de călătorii care vor alege Paralia Katerini ca viitoare destinaţie de vacanţă.
Mi-ar plăcea să aflu că şi Ghidul de vacanţă Paralia Katerini, pe care îl scriu în prezent, va fi la fel de valoros.
http://milikas.blogspot.com/
Aştept cu nerăbdare comentariile tale.

Anonim spunea...

cum a fost hotelul

Felix spunea...

Imi place descrierea ta, se vede ca ai harul de-a povesti;)Chiar in acea peroada am fost si eu in Grecia si mi-a placut foarte mult asa ca in acest an am revenit.
Felicitari pt blog.