17-22 august 2015 - NORVEGIA (V) - capitala OSLO și un răsărit la început de drum la Hirtshals, în Danemarca

"There are no happy endings.

Endings are the saddest part.

So just give me a happy middle

And a very happy start."

(Shel Silverstein, Every Thing on It)

Cu câteva zile în urmă traversam Germania de la sud la nord pe o ploaie torențială care părea că nu se mai termină! Cu câteva zile în urmă intram în Danemarca și ajungeam în nordul ei, la Hirtshals, locul de unde aveam să luăm feribotul pentru a ajunge la Langesund, în Norvegia! Cu câteva zile în urmă Silviu prindea un răsărit scandinav la malul mării, în timp ce mie îmi era prea somn și nu mă dădeam sculată să îi țin companie! Cu câteva zile în urmă eram doi călători abia ajunși la porțile unei țări care avea să ni se înfățișeze așa cum rar o face, senin și liniștit, ca să ne uimească total și să ne provoace o ușoară tristețe în momentul întoarcerii acasă! "Timpul. Timpul, cel mai valoros "salariu" al tău." (Andreea Pautov-Ioniță) a fost "cheltuit" cu atâta folos în Norvegia, încât, chiar dacă a fost călătoria care ne-a încheiat periplul (copleșitor montan!) de 23 de zile de hălăduială din luna august, a avut prioritate la împărtășirea impresiilor.

OSLO, capitala Norvegiei, a fost capitolul de final. Am ajuns destul de târziu la Oslo și nu aveam decât câteva ore la dispoziție pentru a gusta o linguriță din farmecul său nordic. Agitația era în toi pe străzile centrale, localurile se burdușeau de oameni dornici să se distreze, la teatru și la operă forfota era pe măsura premierelor anunțate, iar turiștii se pierdeau între localnicii celui mai scump oraș al Europei. Oslo putea fi ușor vizitat căci majoritatea obiectivelor erau adunate pe un areal restrâns, iar o plimbare se contura drept varianta cea mai inspirată pentru a avea un prim contact de calibru cu cel mai mare oraș al Norvegiei. 

Istoria locului s-a dovedit a fi destul de interesantă! Cu mult înainte ca prima așezare de pe malul nordic al fiordului Oslo să fie întemeiată, acolo au trăit norșii, care, ca toate triburile de vikingi, cunoșteau mările din jurul Europei, făceau comerț cu Asia și, pentru o vreme, au adus teroare pe malurile Atlanticului de nord. Akershus Festning, un castel construit pe o fâșie de pământ la sud de actuala gară din porunca regelui Hakon V, în anul 1.300, a devenit sediul noii capitale. Dorind să oprească invazia suedeză, regele și-a mutat capitala din Bergen în acest mic oraș hanseatic, o așezare comercială fondată cu 150 de ani înainte de către regele Harald Hardrade, și i-a dat avânt să înflorească. Timpurile nu au fost mereu favorabile, pentru că în 1348 jumătate din populație a fost ucisă de ciumă, iar cincizeci de ani mai târziu, în 1397, capitala s-a mutat din nou, de data aceasta într-o țară vecină, la Copenhaga, Oslo intrând într-un con de umbră timp de mai bine de două secole. A revenit în atenția regală în 1624, atunci când orașul, distrus în întregime de un incendiu, a fost reconstruit din temelii de către regele danezo-norvegian Christian al IV-lea, care i-a schimbat și numele în Christiania. Creșterea populației și a economiei a fost destul de înceață și abia în 1814, după uniunea Norvegiei cu Suedia (această formațiune statală avea să dureze aproape 100 de ani, până când cele două state s-au separat încă o dată, în 1905), situația s-a schimbat în mod radical. 

În acea perioadă s-au ridicat clădirile cele mai importante, pe care călătorii le admiră în capitala, ce a revenit la numele său inițial abia în 1925. Universitatea (Universitetet) domină partea de nord-est a străzii Karl Johans Gate, "fiind o clădire neo-clasică terminată în 1852, la 40 de ani după ce Frederik al VI-lea a decretat că Norvegia putea să aibă, în sfârșit, propria universitate. Acesta i-a dat numele său, "Universitatea Regală Frederik din Oslo", sub care a fost cunoscută până în 1939. De-a lungul timpului, majoritatea cursurilor, cu excepția Facultății de Drept și a unei părți a administrației, s-au mutat la Blindern, în suburbia orașului Oslo. Complexul universității era situat în direcția opusă Nationaltheatret și cuprindea trei clădiri ce încercuiau Piața Universității. Pentru marcarea centenarului, în 1911, universitatea a construit un nou auditorium, Aula, ca o extindere a clădirii principale. Aula era renumită pentru frescele sale pictate de artistul norvegian Edvard Munch, realizate în 1916, care le-a considerat a fi cele mai importante din cariera sa. Aula a fost folosită ca loc de decernare a Premiului Nobel pentru Pace până în 1990, când ceremonia a fost mutată la Radhuset, la primărie." Noi am admirat-o la exterior: ne-a plăcut simplitatea sa impozantă și faptul că era extrem de aproape de stradă, nu ridicată pe un piedestal intangibil. Am aflat că în luna august, când au loc înscrierile la facultăți, aproape 3.000 de viitori studenți se prezintă la admitere.  
  

Palatul Regal (Det Kongelige Slottet) se afla deasupra centrului orașului, pe un deal, la capătul străzii Karl Johans Gate. Atunci când s-a urcat pe tronul suedezo-norvegian, regele Karl Johan hotărât să construiască o reședință regală la Oslo, în 1818, dar aceasta nu a fost terminată până în 1848. Palatul a fost numit casa permanentă a regelui în 1905, când Norvegia a devenit o națiune independentă. Regele Haakon și regina Maud, monarhii nou încoronați, s-au mutat în ceea ce era pe atunci un palat prost întreținut, dar, treptat, acesta a fost modernizat, iar la sfârșitul secolului XX a fost supus unei noi restaurări extinse. Ridicat din cărămidă și mortar, palatul are trei aripi de câte trei etaje fiecare, iar Slottsparken, grădinile care înconjoară clădirile la sud și est, permit vizitatorilor să intre liber în ele. Doar Dronningsparken, dinspre vest, este proprietate privată! În fața palatului se află o statuie a regelui Karl Johan și totul este lipsit de somptuozitatea castelelor franceze, se vede cum nu se caută obținerea acelei distanțe între regalitate și oameni prin etalarea opulenței și acest lucru nu are cum să nu îți sară în ochi, mai ales dacă te întorci către oraș și vezi libertatea de mișcare a oamenilor, firescul amestecului clădirilor majore cu spațiile de socializare.
  

Așa cum fiecare mare capitală are coloana sa vertebrală, un bulevard-inima-orașului, și în Oslo există așa ceva - Karl Johans Gate este artera cea mai cunoscută și mai aglomerată din oraș! Multe dintre instituțiile cele mai importante ale Norvegiei sunt situate de-a lungul ei, inclusiv Palatul Regal (Slottet), Stortinget (Parlamentul Norvegian), Universitatea și Teatrul Național, plus Muzeul Historisk și Nasjonalgalleriet. Parcul Studenterlunden adăpostește trecătorii care vor să își tragă sufletul la umbra copacilor, iar cei mai grăbiți pot ușor ajunge la Gara Centrală. Importanța Karl Johans Gate a crescut după ce Palatul Regal a fost terminat, în 1848, și a devenit punctul central pentru evenimente regale și pentru vizite de stat. Cea mai importantă zi din an este Ziua Națională, 17 mai, când mii de copii, acompaniați de cântăreți și muzicieni, defilează spre palat pentru a saluta familia regală, care iese la balcon. Fiind aproape final de lună august și, implicit, de vară, turiștii erau mai puțini și atmosfera era destul de aerisită, aglomerată, dar nu epuizant de îngrămădită. Ne-a plăcut atât de tare să ne dezmorțim picioarele la o plimbare nocturnă prin Oslo, în ultima noastră seară de Norvegia, încât am stat prin oraș cât de târziu s-a putut! 

La Teatrul Național ne-am întins puțin...mai mult și de vină a fost fântâna arteziană fantezistă, cu spoturi colorate, cameleonice, care ne oprea pe toți să o admirăm! Era o totală încântare vizuală! Drumul către teatru era marcat cu citate din opera lui Henrik Ibsen și se și înțelegea clar de ce - o piesă scrisă de acest mare dramaturg norvegian, Un dușman al poporului, a fost în stagiunea de deschidere a teatrului, în 1899, iar opera sa a devenit o temelie de idei esențiale în arta jocului de scenă din Norvegia. Clădirea a fost proiectată în stil baroc de către Henrik Bull și a ajuns să fie considerată cea mai semnificativă expresie a renașterii construcțiilor din cărămidă din țară, în secolul al XIX-lea. Un incendiu a provocat distrugeri mari în 1980, dar lucrările de restaurare au durat doar cinci ani și teatrul și-a reluat rolul de a-i bucura pe oameni cu piesele puse în scenă. Biletul la un spectacol oferea acces și la una din cele mai rafinate colecții de artă din Norvegia, în clădire aflându-se picturi și sculpturi de patrimoniu național. În fața teatrului am putut admira statuile lui Henrik Ibsen și Bjornstjerne Bjornson, doi dintre cei mai renumiți scriitori ai Norvegiei.

Și pentru că Silviu are o reală și profundă dragoste pentru francezi, m-a dus către un "obiectiv turistic" din centru, pe care știa că o să îl apreciez: toaleta în culorile steagului francez, cu cele trei cuvinte esențiale deasupra - libertate, egalitate, fraternitate! M-a amuzat teribil sarcasmul atât de direct al norvegienilor și, deși nu știu exact ce au de împărțit cu francezii, dar mi s-a părut genială ideea! 

Opera din Oslo a fost un alt fel de contact arhitectural! Cu câțiva ani în urmă, guvernul norvegian a propus-o spre proiectare, cu un buget pe măsură, de peste 500 milioane de euro, intenția clară fiind de a o transforma în cel mai important reper cultural al Norvegiei, cu o abordare nouă a unei teme clasice și o democratizare a acestei instituții rezervate strict operei și baletului. Rezultatul a surprins prin soluțiile adaptate unui spațiu creat în portul orașului, cu o îndrăzneală tehnică serioasă, care a permis ca jumătate din construcție să fie realizată pe suprafața portului, iar cealaltă jumătate pe luciul de apă. 

Componentele metalice necesare au fost furnizate de Ruukki, unul dintre cei mai experimentați dezvoltatori de soluții metalice din Europa. Arhitecții care au imaginat în 2002 biblioteca din Alexandria, Craig Dykers și Kjetil Trædal Thorsen, de la biroul Shonetta, au creat una dintre cele mai spectaculoase structuri metalice moderne: frontul de lucru a fost stabilit la o adâncime de mai bine de 20 m sub nivelul apei, componentele au fost protejate ignifug, pentru a rezista până la 60 minute în caz de incendiu, suficient pentru evacuarea locației, iar înălțimea finală a scenei a ajuns la 54 m, în vreme ce scena propriu-zisă a coborât la 16 m sub nivelul mării. Un alt element important a fost construirea unei bariere subcvatice de protecție, cu rolul de a preveni intrarea accidentală a navelor în zona fundației. Totuși, dacă acest lucru s-ar întâmpla, structura a fost calculată încât să reziste la impactul cu un vas de dimensiuni medii. În cifre, Opera din Oslo include 28 km de piloni metalici de susținere, 38.500 mp construiți, 207 m lungime, 110 me lățime, o capacitate de peste 1800 de locuri și 19.000 mp de fațadă placată cu marmură italiană.  

Noua Operă din Oslo este primul teatrui liric din lume care le permite vizitatorilor să ajungă pe acoperişul clădirii. Opera are trei scene cu 1369, 400 şi respectiv 200 de locuri, şi o dotare tehnică de ultimă generaţie. Acustica Sălii mari a fost realizată după modelul Semperoper din Dresda, iar stagiunile sunt pline de spectacole (de ex: în 2011–2012 au fost 336 de seri de operă, balet şi concerte!). Deseori vara, pe acoperiş, sunt concerte simfonice populare sau de muzică pop, susţinute tot de orchestra Operei, la care participă până la 8.00 de oameni - deşi capacitatea declarată este de doar 7.000 de persoane. 

Opera din Oslo are 638 de angajaţi. Dintre ei, 21 sunt cântăreţi solişti, 55 balerini, 55 corişti şi cam 100 instrumentişti în orchestră. Tot cam 100 sunt tehnicienii de scenă şi maşiniştii, iar restul lucrează în ateliere, administraţie şi în alte departamente de organizare. În Norvegia soliştii de operă sunt pensionaţi la 52 de ani. Opera din Oslo are angajați 21 de cântăreţi solişti. Cincisprezece dintre ei au contracte pe viaţă. Șase cantăreţi fac şi ei parte stabil din companie, dar au contracte semnate pe maximum doi ani. Şi mai există patru… tineri ucenici pentru care se primesc fonduri speciale de la statul norvegian. Aceştia sunt familiarizaţi cu munca şi cu scena, li se oferă roluri mici potrivite şi sunt pregătiţi pentru eventualele oportunităţi de a apărea pe orice scenă din lume. Profesionalism la un înalt nivel cultural!

Știam că mai erau multe de văzut în Oslo (nu am avut timp de muzee, așa că opera lui Edvard Munch va fi o viitoare oprire! Și muzeul bărcilor vikinge!), dar ne-am încheiat scurta incursiune bâjbâind vreo jumătate de oră după parcarea unde ne aștepta Uliul Negru. Astfel, am mai făcut o dată partea centrală la pas!

Răsăritul cu care Norvegia ne așteptase de departe cu o săptămână în urmă se dovedise a fi un semn extrem de ochios! Ne-am simțit tratați regește de această țară de care ne-am îndrăgostit și pentru care plănuim deja o revenire, cândva, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Fiordurile din partea vestică, insulele din nord, Cercul Polar și fantoma aurorei boreale sunt deja invidioase pe zonele în care deja am ajuns și ne-au promis că ne așteaptă cuminți, așa că...nu putem dezamăgi așa bunătăți de locuri, nu?     

După ce am ajuns în Danemarca și am traversat enervanta Germanie cu toate autostrăzile sale aflate în lucrări, cu dese și enervante limitări de viteză, am intrat în Cehia și în Slovacia și am putut să ne mai tragem sufletul burdușit de frumos pentru a realiza dacă într-adevăr a fost reală toată săptămâna sau a fost un vis generos din lista noastră. Ca să închei într-o notă amuzantă, se pare că drogul numit Norvegia ne-a stat în vene mult timp după aceea și l-am transferat prin poze și impresii celor dragi nouă și cunoscuților. Acum, după ce s-au decantat drumurile și fiecare zi din Scandinavia s-a așezat la locul ei pe raftul călătoriilor, încă mustăcim complice când ne amintim cum am ajuns pe nepusă masă de la planul cu Alpii la cel cu fiordurile! Cum să nu fii recunoscător pentru dramul de nebunie care îți măsoară timpul pe altă scară decât cea a minutelor terne? Cum să nu îți îndesești ludicul și să nu continui pe această cale atât de răsplătitoare? 

"I didn’t do it

That’s a lie

I didn’t do it

No, not I

I didn’t do it

Hear me cry

I didn’t do it

Hope to die

I didn’t do it

I’m not that bad

But if I did…

Would you be mad?"

(Shel Silverstein)