13 iulie 2013 - GIBRALTAR

Me and You. Just Us Two.

După vizitarea Alhambrei, am plecat spre GIBRALTAR, o fâşie separată de Spania prin graniţă, deoarece este o palmă de pământ, teritoriu al Marii Britanii. Pe o căldură infernală (sudul Spaniei, în iulie, seamănă mult un cuptor dat la maxim!), am stat la coadă, la verificat cărţile de identitate şi paşapoartele, pentru că, practic, intram într-o altă ţară! Vameşul care mi-a luat buletinul a observat ştampilele de "votat" (am vreo 12) de pe spate, s-a uitat la mine şi a chemat un coleg, căruia i-a arătat ciudăţenia. Probabil acesta ştia ce e cu toată seria aceea de pătrăţele de hârtie aliniate şi l-a lămurit, căci am trecut mai departe fără verificări suplimentare, alegându-mă doar cu priviri ciudate, ca la grădina zoologică, exact cum primeau maimuţele de pe Rock of Gibraltar, pe care aveam să urcăm câteva ore mai târziu. M-am simţit ca un specimen supus cercetării, nu ştiu dacă şi pe cale de dispariţie!

Gibraltar e o oază de lume şi de atmosferă englezească, plină de o mulţime de influenţe, care o fac destul de cosmopolită, dar într-un mod caracteristic, aglomerat: ai impresia că oamenii sunt pe punctul de a părăsi Europa spre a merge către Africa şi stau la coadă! Este unul dintre cele mai populate teritorii din lume: 28.000 de locuitori pe DOAR 6,8 km pătraţi, iar stânca ce se vede din momentul când te apropii este Gibraltarcare, un monolit de calcar cu o înălţime de 426 m şi o rezervaţie naturală în partea de sus. Africa era chiar la o aruncătură de băţ de vreo 20 de kilometri, se puteau vedea în depărtare Munţii Atlas din Maroc, pentru că ne aflam în cel mai sudic punct al continentului nostru (în care am ajuns noi vreodată!), în strâmtoare: era prima oară când vedeam, chiar şi de departe, Africa, o lume atât de diferită de a noastră încât stăteam şi ne întrebam cât am înţelege din ea dacă am păşi pe acolo. Când am fost în Turcia, în partea ei asiatică, imediat se puteau vedea alte resorturi de esenţă, deci cred că în inima unor continente total noi pentru noi, europenii, trebuie să trăieşti o experienţă copleşitoare!

Rock of Gibraltar - am urcat cu telecabina pe stâncă şi am fost întâmpinaţi de maimuţele lăsate libere, chiar de cum am ajuns la punctul de oprire, căci ne-au sărit pur şi simplu în faţă, obişnuite cu miile de turişti care le alintă când vin pe acolo. De sus, totul este o splendoare ce îţi taie respiraţia: se văd versantul vestic şi oraşul situat între stâncă şi golful Gibraltar, spre sud peste strâmtoare se văd munţii Atlas ai Africii, iar către nord lanţurile muntoase din Cordiliera Baetica. Întinderea de apă până hăt departe, către nicăieri, este hipnotizantă sub cerul senin, cu albastrul schimbat în nuanţe, şi marea este imposibil de cuprins, căci se pierde în orizontul înceţoşat. 
Având avantajele unei poziţionări strategice între continente, Gibraltarul a fost ocupat de englezi în 1704, într-un moment de slăbiciune al Spaniei, şi nu l-au mai dat înapoi de atunci. În 1969 Spania, supărată pe eşecul tratativelor cu Anglia privind retrocedarea teritoriului, a închis complet graniţa dintre peninsula engleză şi restul Spaniei, dar englezii au construit urgent un aeroport, au aprovizionat pe mare stânca şi au trăit mai departe fără probleme. Graniţa s-a redeschis parţial abia în 1982, conflictul diplomatic a durat multă vreme, deşi toată lumea crede că ţările din vestul Europei sunt prietene la cataramă. Da, sigur că da! Aeroportul este tare ciudat: din cauza lăţimii foarte mici a peninsulei pista se intersectează cu bulevardul principal şi traficul este oprit cu bariere de câte ori aterizează un avion. Când am trecut noi pe acolo, nu am avut parte de vizionarea niciunui zbor!

Te simţi uşor explorator fiind aşa aproape de locul de demarcaţie dintre două lumi: o legendă spune că macacii au venit în Gibraltar din Africa printr-un tunel aflat sub strâmtoare, alta înclină spre aducerea lor pe corăbiile care au tot circulat de la nordul unul continent către sudul celuilalt. Oricum ar fi, maimuţele sunt libere, sunt monitorizate în cadrul rezervaţiei naturale, au nume (una purta şi numele meu, Dana, exista o poză cu ea şi o caracterizare înrudită de care Silviu a râs pe săturate - de fapt, încă mai râde când îşi aminteşte! - referitoare la problemele ei de continuă ronţăială ce se lasă cu efecte la exterior, aşa că turiştii erau sfătuiţi să nu o ajute să îşi adâncească extinderea corporală!), sunt animale semiterestre, trăiesc mai mult în copaci, în grupuri mari, hrănindu-se cu vegetale, dar par extrem de bine adaptate, nu se sinchisesc deloc de prezenţa oamenilor. Noi am prins şi o joacă între ele cu o sticlă goală: erau tare haioase şi toată lumea se uita la ele ca la un spectacol ad-hoc!

După ce am coborât de pe Rock of Gibraltar, am mers la far, cel mai sudic punct al Peninsulei Iberice, am admirat cu vântul în coastă apele şi munţii de departe, navele pe mare şi am citit pe panourile explicative detalii despre loc. Numele de "Gibraltar" provine din derivaţia spaniolă a cuvântului arab Jabal Tariq, însemnând “fântâna lui Tariq”. În antichitate era cunoscut sub numele de “Mons Calpe”, unul dintre “Stâlpii lui Hercule”: legenda spune că Hercule, fiind supărat că Mediterana seca, a pus o mână pe Mons Calpe şi una pe Mons Abyla şi a despărţit Africa de Europa, apele Atlanticului revărsându-se şi umplând bazinul Mediteranei. Acum i se spune simplu: Gib sau The Rock (piatra), iar maimuţele (macacii) ce o locuiesc sunt o dovadă a Africii aflată dincolo de strâmtoare. 
Moscheea Ibrahim al Ibrahim a fost un dar costisitor (vreo cinci milioare de lire) şi întreg complexul e format dintr-o şcoală, o bibliotecă şi o sală de lectură: arată superb, dar credeam că o moschee trebuie să aibă mai multe minarete, după cum văzusem anul trecut în Turcia!

Gibraltar-ul este marcat de multe dovezi de război, conţine în subterane încă un oraş, cu galerii, provizii, un spital, resurse de apă, gaz, curent electric, pentru că a fost folosit ca punct strategic militar în timpul celor două războaie mondiale. Dincolo de far, înconjurând insula, se vedeau multe intrări în stâncă: marcau, probabil, şi căi de acces în astfel de zone, dar cele ce trebuie să rămână secrete, sigur sunt încă secrete pentru ochii publicului. Mai toate ţările participante la războaie au adus aici un semn de onorare a celor căzuţi la datorie şi e impresionant cum acest loc este şi un muzeu de comemorare. 

În rest, Gibraltar-ul este o zonă cu puternic accent englezesc, dar se resimte aerul spaniol învecinat, nu înverşunarea aceea arogantă de cuceritori. Terasele sunt piperate, mai toate firmele importante de modă, parfumuri, ceasuri, bijuterii au magazine aici, de-a lungul bulevardului principal, cutiile poştale roşii sunt ca bornele de orientare şi numele localurilor te conduc uşor spre Anglia şi specificul ei. Silviu a trăit o adevărată revelaţie...negativă: a văzut (conform evaluărilor lui masculine) cea mai urâtă femeie în viaţă, atât de urâtă încât ideea de "coşmar" prinsese contur real şi berea refuza să alunece firesc spre întunericul din stomac. Ceea ce vedea era mai întunecat decât înăuntru! Nu vreau să servesc şi poze: Silviu se va sacrifica să le ţină pentru el, dar, dacă cineva are dubii, e liber să îl contacteze. 

Două maimuţe, una mai maimuţă decât cealaltă, se depărtau cu maşina de Gibraltar şi se gândeau la minunăţia de zi pe care o avuseseră. Erau arse de soare, obosite, transpirate, purtând ştrengăreşte un rânjet de un stânjen pe faţă, trecând în continuu prin minte imagini adunate de dis-de-dimineaţă până seara şi recunoscătoare pentru sincronizarea de vreme, timpuri şi timpi personali! Ooo, daaa!