28 iulie 2013 - RAMMSTEIN la ROCK THE CITY (Bucureşti)

"- Treci prin mulţime, haide odată!

 - Dar ce sunt eu, mă? Chuck Norris?" 

După atâta hălăduială pe la marginea Europei, venise timpul să întoarcem puţin acasă. Doar puţin! Şi eu, şi Silviu suntem înnebuniţi după Rammstein şi căutam vreo oportunitate de a merge la concert să ne înfruptăm din muzica lor dezlănţuită, iar aceasta s-a ivit la festivalul de la Bucureşti, Rock the City. Zis şi făcut! Ştefan ne-a pus în temă, a luat biletele, vrând şi el să meargă, dar au apărut nişte obstacole neprogramate şi nu a mai putut, aşa că a extins educarea ştrumfei Gigi dându-i ei biletul să îşi clătească urechile şi să treacă în altă ligă, de ascultători de rock. Fiind vacanţă şi având timp liber din greu, Gigi nu a putut refuza o asemenea oportunitate, mai ales că se lăsa cu deplasare de acasă pentru trei zile, şi a răspuns afirmativ provocării, întâlnindu-se cu o altă ştrumfă, profesionistă deja şi contaminată cu virusul rock, Mădălina. Excelent: 4 omuleţi au format gaşca ce a mers să îi vadă pe cei de la Rammstein!

Am făcut trei opriri anterioare concertului - la Puiuţ, ciobănescul mioritic de deasupra, la Breaza şi la Bucureşti -, ne-am pregătit pentru agitaţie şi aglomeraţie şi am purces la treabă. Concertul Rammstein încheia festivalul de două zile de la Romexpo, Rock the city, şi toată lumea îi aştepta pe băieţii inventivi din Germania să cutremure întreaga zonă timp de 2 ore. Înghesuială mare, "roacheri" peste "roacheri", cozi interminabile la jetoane şi la băuturi, stricteţe la controlul biletelor, tuşe de nesimţire la găsirea unui loc bun pentru a vedea ceva de pe scenă ("Caut pe cineva, scuzaţi-mă!" spuse o fată brunetă, pregătită toată pentru concert, dându-ne fumul de ţigară în faţă şi vorbind la telefon cu presupusa persoană căutată...şi a rămas locului, fix în faţa noastră, uitând să...mai caute pe cineva!). Gigi, scundă din fire, dar înaltă în încăpăţânare, şi-a însuşit repejor tehnica datului din coate, mai ales că locurile noastre erau cam la limita accesului vizual rezonabil faţă de scenă. 
Golden Circle din faţa noastră, cei care eram la Silver Circle, era pe jumătate gol, iar noi ne înghesuiam ca puii de găină sub cloşcă să vedem cât mai bine pe ecranele laterale. O odisee specifică acestui gen de concerte, cu probleme de conduită şi de organizare! Nu pot spune că am fost dezamăgită sau surprinsă, căci am fost la atâtea concerte în România cu Ştefan, încât m-am bătucit la aşteptări. Spectatorii români mai au de învăţat, la fel şi organizatorii, dar, atâta timp cât concertele se tot întâmplă, au să fie destule ocazii de a tot adăuga ceva bun la realizarea/participarea la ele, chiar dacă este la viteza melcului. 

RAMMSTEIN au făcut un spectacol incendiar, în stilul care i-a consacrat deja, cu lumini, efecte pirotehnice, decibeli dezlănţuiţi, dar sunetul a fost de-a dreptul sub aşteptări. Mult sub aşteptări! La o asemenea formaţie boxele şi calitatea sunetului trebuie să fie impecabile, dacă nu o mare parte din mesajul violent se pierde, angoasa, durerea, anxietatea, nevoia de a-i trezi pe ceilalţi, groaza, facinaţia pentru morbid şi coşmar nu ajung la public, se prăbuşesc la jumătatea drumului. La fel e şi cu semnificaţia unor piese: dacă anumite bucăţi se aud la intensitate redusă, îşi pierd considerabil din valoare. Ecranele au fost prea joase şi unul era fix pe direcţia camerelor de filmare ridicate pe un turn de cadre în mijlocul Golden Circle. Publicul a fost apatic la început, până s-a încălzit, dar, după aceea, a compensat lipsa de calitate totală a sunetului prin energia dată, cântând alături de Till Lindemann, care a şi spus câteva cuvinte în româneşte (Jos pălăria!). Setlist-ul a fost: Ich tu dir weh, Wollt ihr das Bett in Flammen sehen?, Keine Lust, Sehnsucht, Asche zu Asche, Feuer frei!, Mein Teil, Ohne dich, Wiener Blut, Du riechst so gut, Benzin, Links 2-3-4, Du hast, Bück dich, Ich will, Bis: Mein Herz brennt, Sonne, Pussy. Nota 10 pentru băieţii germani: în mintea mea aşa arată muzica ce îţi poate însoţi coşmarele fascinante! Piesa care m-a uns la inimă a fost Mein Hertz Brennt, varianta piano!
Pozele noastre nu s-au ridicat la înălţimea spectacolului, aşa că am împrumutat de la iconcert.ro câteva fotografii realizate de Paul Voicu, pe care l-am şi cunoscut la Hellfest, în 2011. Mulţam fain!

În final, Rammstein a făcut un gest deosebit de mulţumire şi i-am apreciat tare mult pentru el, căci vezi rar aşa ceva din partea unor "răi" în cele muzicale, preocupaţi de emoţiile brute şi brutale. Din nou: Jos pălăria! Am inserat o singură poză din cele făcute de noi de la Silver Circle ca să se vadă diferenţa de distanţă faţă de la Golden Circle. Cei de la Normal Circle au distins doar câteva siluete pe scenă şi focurile explozive. O cronică detaliată şi realistă a fost cea făcută de Şerban Leafa şi mi-am permis să o integrez pentru o pluriperspectivă asupra concertului, atât în momentele premergătoare, cât şi în timpul lui: Rammstein la Rock the City 2013 - un concert incendiar în condiţii jalnice!

După terminarea concertului, la care venise extrem de multă lume, ne-am mişcat printre sticle, pahare de bere şi ambalaje de mici spre ieşire, unde am mai făcut poze cât timp am aşteptat-o pe Mihaela să ne ridice de la locul faptei. Se blocase intersecţia de la "roacherii" ieşiţi de la concert: foarte tare! 

Dimineaţă nu prea ne durea capul de la muzică, pentru că nu fusese chiar la volumul dorit, aşa că ne-am savurat cafeaua sau ceaiul pe balconul Mihaelei cu vedere spre Primărie şi Casa Poporului, ne-am mai împărtăşit una, alta, am dus ştrumfele la autogara Basarab şi ne-am dus fiecare acasă sau în alte incursiuni. Eu cu Silviu nu am îmbrăţişat prima variantă!