După concertul Rammstein, ne-am îndreptat spre sud-vestul ţării, la CAZANELE DUNĂRII, o altă zonă din România pe care o pândeam de mult timp şi care a ajuns în faţa ochilor noştri prin faptul că Silviu a fost extrem de receptiv la luuungaaa mea listă de locuri noi şi captivante de văzut, "provocări în pantaloni scurţi", şi i-a dat curs, nefiind deloc deranjat în a împărtăşi curiozităţile cu mine. I name the places (and we debate), he does the logistics (and we debate again)! Şi invers, câteodată!
Trecerea noastră prin Defileul Dunării a fost doar atât...o trecere, dar una suficientă cât să ne facem o idee despre zonă la faţa locului. Dunărea pătrunde în ţara noastră printr-o porţiune îngustă de stânci segmentată în două: între Plaviseviţa şi bazinetul Dubova se întind CAZANELE MARI, pe o distanţă de 3,8 km, încadrându-se între Ciucaru Mare (318 m) şi Veliki Strbac (768 m), iar între Dubova şi Ogradena se află CAZANELE MICI, care se întind pe 3,6 km, între Ciucaru Mic (313 m) şi Mali Strbac (626 m). În unele locuri Dunărea se îngustează până la 230 m şi adâncimile sunt cam de 75 m.
Sunt câteva date tehnice despre Cazanele Dunării, o zonă aflată la graniţa cu Serbia, de care ne desparte fluviul. Înainte de a fi construită hidrocentrala de la Porţile de Fier I, debitul era foarte mare pe albia îngustă, erau cataracte şi apele păreau că fierb, iar localnicii spuneau că totul semăna cu bolboroseala apei la fiert într-un cazan şi au dat numele acesta zonei. Când a fost construit lacul de acumulare, s-au înregistrat şi pierderi, iar geografia locului a fost redimensionată: multe localităţi au fost înghiţite de ape, inclusiv insula Ada Kaleh şi varianta iniţială a Mănăstirii Mraconia.
Sunt câteva date tehnice despre Cazanele Dunării, o zonă aflată la graniţa cu Serbia, de care ne desparte fluviul. Înainte de a fi construită hidrocentrala de la Porţile de Fier I, debitul era foarte mare pe albia îngustă, erau cataracte şi apele păreau că fierb, iar localnicii spuneau că totul semăna cu bolboroseala apei la fiert într-un cazan şi au dat numele acesta zonei. Când a fost construit lacul de acumulare, s-au înregistrat şi pierderi, iar geografia locului a fost redimensionată: multe localităţi au fost înghiţite de ape, inclusiv insula Ada Kaleh şi varianta iniţială a Mănăstirii Mraconia.
STATUIA LUI DECEBAL din Cazanele Mici a fost ridicată în 10 ani, între 1994-2004, prin munca a 12 sculptori-alpinişti, iar proiectul, finanţat de Iosif Constantin Drăgan, un om de afaceri pasionat de istorie, a costat aproape 1 milion de dolari. Este cea mai mare sculptură în piatră din Europa, înaltă de 55 m şi lată de 25 m. A fost sculptată după modelul celei din stânca Muntelui Rushmore, are cu 6 m mai puţin decât Statuia Libertăţii, cu 8 m mai mult decât Statuia lui Christos din Rio de Janeiro şi cu 10 m mai mult decât Colosul din Rhodos. Sub chipul lui Decebal se găseşte o inscripţie în latină: "Decebal Rex - Dragan Fecit" ("Regele Decebal - făcut de Drăgan"). Este interesantă de văzut: ai impresia că un uriaş de piatră a fost înmărmurit de vreo Medusa şi aşteaptă să fie trezit la un moment dat!
MĂNĂSTIREA MRACONIA - datează din 1523, a fost distrusă în timpul războiului ruso-austriaco-turc, s-a început reconstrucţia în 1931, dar apele Dunării au înghiţit-o atunci când s-au realizat Porţile de Fier I. Actuala biserică s-a ridicat în 1993 şi mai păstrează din biserica iniţială, ale cărei ruine se află sub ape, doar porţile împărăteşti şi o candelă. Numele ei înseamnă "apă întunecată", iar atunci când nivelul Dunării scade foarte mult, ruinele sub formă de cruce ale vechiului lăcaş pot fi văzute cu ochiul liber. Statuia şi mănăstirea se află în acelaşi loc al golfului de la care îşi trage numele biserica şi ne-am plimbat pur şi simplu de la una la alta, observând şi destule posibilităţi turistice puse la dispoziţia celor interesaţi de către cei care îşi deschiseseră mici afaceri de sezon acolo.
Silviu îmi spunea despre poveştile reale ale celor care se aventurau să treacă Dunărea pe la Cazane pentru a ajunge în Iugoslavia şi a scăpa de regimul comunist din România, poveşti pe care le auzise în adolescenţa sa şi care erau uneori adevărate drame sau tragedii, căci deznodământul nu era întotdeauna fericit. Îmi aduceam aminte de un film, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", unde doi adolescenţi au încercat să facă acest lucru: el a reuşit, ea nu, dar scena era filmată exact la Cazane şi dorea să reconstituie atmosfera de frică şi de risc la care se expuneau cei doi, sub ameninţarea puştilor grănicerilor. Acuma se poate trece uşor în Serbia, nu mai sunt probleme, în schimb se vede o diferenţă clară între malul nostru şi al lor la nivel de infrastructură. Am avut mari porţiuni de drum extrem de avariate, consolidate parţial, lăsate, făcute pe jumătate şi e mare păcat, căci o asemenea zonă poate atrage o mulţime de interesaţi de natură, dar, fără acces decent, nu ştiu câţi se aventurează!
Defileul Dunării la Cazanele Mari - am stat să admirăm lentoarea transportului cu şlepul, pe fundalul înserării, al alunecării soarelui spre perna de nori, eliberând cerul pentru noapte. atâta linişte şi apele acelea calme devin descurajante la un moment dat pentru un om ca mine căruia îi este teamă de ape atât de mari, dar nu se poate abţine să nu fie fascinată de ele. Silviu era în elementul lui şi, dacă nu ar fi trebuit să trecem graniţa la sîrbi, sigur ar fi verificat temperatura apei din cap până în picioare!
Am să închei scurta incursiune la Cazane cu o poză soră cu cea de la început, doar că barca a trecut în stânga imaginii într-o atmosferă şi o lumină absolut uimitoare! Îmi doresc să revenim cândva în zonă pentru a vedea şi peşterile, a face trasee pe malul nostru şi pe cel sârbesc, a gusta din specificul culinar şi a ne încărca de poveşti locale, ca în textele lui Vasile Voiculescu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu