7 iulie 2013 - FRANŢA - SAINT-TROPEZ şi extravaganţele de pe Riviera Franceză

Me and You. Just Us Two.

După ce am plecat din Cremona, lăsând sunetele viorilor Stradivarius pregătite pentru urechile altora, am intrat pe Coasta de Azur, fiind "încântaţi" de-a dreptul de sistemul de organizare al accesului pe autostradă: mers câţiva kilometri şi apoi Peage, adică taxă de drum, mai mers vreo câţiva kilometri şi, ce să vezi?, altă taxă de drum! Doi euro, cinci euro, 1 euro şi 40 de cenţi, am stat la coadă, am plătit, am mai mers puţin şi am repetat scenariul de vreo 10 ori - francezii profită din plin de atitudinea europenilor faţă de sudul ţării lor înzestrat cu deschidere la Marea Mediterană şi taxează pe măsură! Fluxul de maşini pe week-end era pe măsura notorietăţii locurilor, iar parada de bogăţie nu a întârziat să apară (am admirat maşini de lux - Lamborghini, Ferrari - aflate în mediul lor pe Rivieră şi pot spune că sunt într-adevăr frumoase, ca nişte obiecte de colecţie, rare, pe care nu le scoţi în văzul lumii oricând). Nu am făcut poze la aceste specii de etalat extravaganţe, ci am fost mai mult orientaţi spre natură, spre apele transparente, spre cactuşii înfloriti, spre casele cocoţate pe dealuri sau întinse leneş aproape de ţărm. Este un spaţiu cu adevărat dăruit de Dumnezeu cu un anumit tip de frumuseţe!

În Saint-Tropez am stat la camping, aproape de plajă, având parte şi de peripeţii. Locurile de campat erau numerotate ca la parcele, aveau ataşate câte o plăcuţă cu care trebuia să mergi la recepţie, după ce găseai un spaţiu liber. Nouă nu ni s-a facut precizarea aceasta, aşa că, după ce am fost îndrumaţi să ne orientăm singuri spre un loc, am dibuit unul între rulote şi corturi, ne-am ţintuit casa de pânză pentru două persoane în cuie, crezând că vom plăti pur şi simplu a doua zi, la plecare. Peste noapte, după o zi de hălăduială cu rulota, s-a întors cel care stătea pe locul unde campasem noi (el dusese plăcuţa la recepţie!): nu ne-a trezit, dar, imediat ce am ieşit din cort, făcând ochi dimineaţa, am fost abordaţi de doi oameni ai camping-ului, care au comunicat prin staţie că am fost reperaţi şi că vom veni de îndată la intrare. Fuseserăm conectaţi la adrenalina de "urmărire generală", ca Bonnie şi Clyde, iar la recepţie era frăsuială pe baza faptului că nu aduseserăm plăcuţa: au înţeles că nu am ştiut procedura exacta şi şi-au cerut scuze pentru neglijenţa de a nu ne fi informat mai detaliat cu o zi înainte. Ne-am amuzat toată ziua de statutul de "infractori fără voie" şi de tevatura exagerată care s-a iscat! 

Seara de dinaintea momentului scos dintr-un film Luis de Funes a fost frumoasă şi blândă la malul apei, cu luminile venind spre mal de la iahturile ancorate, am văzut şi artificii în timp ce savuram un pahar de vin şi pot spune că, deşi nu sunt o iubitoare înfocată a mării, căci muntele ocupă copleşitor de mult spaţiu înăuntrul meu, mă pot îndrăgosti foarte uşor de ea atunci când o văd îngrijită, nepopulata de gunoaie auditive, cu plaje întinse şi oameni calmi pe ele, fără atmosferă îmbâcsită. Mi-a plăcut plimbarea noastră nocturnă, căci s-a asociat şi cu o scuturare de un praf al trecutului, benefică pentru îmbăiat în prezent! 
La lumina zilei, marea ni s-a părut extrem de seducătoare cu malurile sale pietroase, cu suprafaţa liniştită şi primitoare de bărci aparent nepăsătoare. Exact cum am văzut în 2008 în Monaco şi la Nice şi în Saint-Tropez se construieşte enorm de mult, într-un mod înghesuit în bogăţie, extins, copleşitor în aparenţe, dar se simte un anumit snobism în aer. Se găsesc într-adevăr multe elemente de stil, de rafinament, de ordine, dar sunt şi destule lucruri aflate la limita stupidului, căci atunci când omul nu mai ştie ce să facă cu banii prea mulţi pe care îi are trece limita spre exagerări. Şi aici vorbesc despre...

...o încurajare a mofturilor! Spre exemplu, hălăduind pe străduţele părţii vechi şi înghesuite în ziduri a oraşului, am dat peste o maşină de menţinere a curăţeniei care spăla pavajul cu şampon şi apoi îl făcea lucios (şi în Nice am văzut asta!), încât am rămas amândoi mască: simpla spălare şi curăţare nu erau suficiente? Se pare că nu, căci vin la pachet cu epatarea, care deja face parte din zone de genul acesta. Dincolo de observaţiile mele (poate puţin răutăcioase, căci mi se pare că omul deviază de la firesc, de la natural, atunci când are resurse care îi depăşesc mult capacitatea de gestionare a lor şi nu e foarte inspirat în a face lucruri utile cu ele), caracterul occidental este la el acasă şi frumosul acela tihnit venit din ordine, din respectarea regulilor, din preocuparea pentru coabitare paşnică este destul de evident.  

Saint-Tropez are o citadelă, ale cărei ziduri le-am asediat la picior, restul fiind în renovare, o biserică, un port destul de populat şi, având în vedere că economia locului se bazează pe turism şi mulţi dintre cei care vin aici sunt interesaţi de plajă şi de mare, oferta pentru închirierea bărcilor este pe măsură. 
E foarte plăcut să te plimbi prin Saint-Tropez, te cucereşte, îţi vin în minte asociativ imagini din filmele lui Luis de Funes, nu ratezi punctele de Gendermerie, nici lumea dezinvoltă în îmbrăcăminte, nici turiştii veniţi să cheltuie din greu în magazinele de firmă. Pe mine mă obosesc dacă sunt prea multe din zona aceasta, mă tot duc spre detalii fireşti, spre natură sau spre curiozităţi care nu au tangenţă cu opulenţa căutată. Am fost ca nişte spectatori la o extremă a turismului de tip "stat locului", pe care noi o vom practica muuuult mai târziu, după ce munţii ne vor stoarce bine de energie! 

Crepes am servit în portul din Saint-Tropez - sunt gustoase, simple, săţioase, numai bune pentru o zi foarte călduroasă de vară, când tragi la apă ca peştele lăsat prea mult la aer. Spre deosebire de alte postări unde pun accentul pe partea culturală şi de specific istoric a locului, aici nu mi s-a părut atât de evidentă, am simţit-o pusă pe un plan secund, căci Saint-Tropez e un loc de desfătare şi de simţit pentru o bucată de timp, în măsura resurselor, cum este să faci parte din liga celor care trăiesc în bogăţie.  

Am să revin la mare, la valurile ei atât de liniştite, aflate în aşteptare şi dedată la răcoriri. Curios la ea e faptul că este asemănătoare fratelui ei, muntele: transmite mai mult din tăcere decât din zgomot, este nărăvaşă şi primitoare în acelaşi timp, nu este singură niciodată, căci mereu are în preajmă vietăţi şi fiinţe care îi ţin de urât. De la Saint-Tropez ne-am îndreptat încet şi sigur spre destinaţia noastră de bază, spre ţara care avea să ne legene cu ispitele ei timp de 10 zile absolut uluitoare!