Me and You. Just Us Two.
3 zile pline! Am lăsat Barcelona în urma noastră, după ce îi promisesem că vom reveni la ea, am ieşit din regiunea Cataluniei şi ne-am continuat drumul pe coasta estică alături de un soare destul de torid până am ajuns la Valencia, al treilea oraş ca mărime din Spania. Am sesizat o serie de diferenţe între tumultul oraşului aflat la doi paşi de Europa şi cel de la jumătatea Peninsulei Iberice, dar au fost suficiente aspecte care au meritat atenţia noastră şi le-am acordat-o fără prea mult stat pe gânduri! Oraşul în sine e un amestec de vechi şi extrem de modern, de strâmt şi larg, de tradiţie şi inovaţie, îl simţi extremist cu cât îl cunoşti mai bine, dar şi unitar în intenţia sa de a rămâne pe retina călătorului!
Valencia actuală înseamnă un simbol modern al cunoaşterii şi al frumosului geometric în arhitectură. ORAŞUL ARTELOR ŞI ŞTIINŢELOR (Ciudad de las Artes y las Ciencias), aflat foarte aproape de hotelul nostru, era un loc scos din serialul SF Star Trek, orientat spre educaţie, cultură şi divertisment: cuprindea Muzeul Ştiinţei, un Cinematograf IMAX, Planetariu şi Oceanografic. A fost realizat într-o manieră futuristă de anvergură în 2003 de către arhitectul Santiago Calatrava şi povestea sa rezidă în geografia locului: râul Turia, care separa odata Valencia în două, a provocat acum 30 de ani o inundaţie de proporţii, cu multe victime, iar spaniolii au ales să se apere deviind cursul apei spre exteriorul oraşului. S-au ales cu un spaţiu pentru parcuri verzi, pentru fântâni arteziene, pentru alei străjuite de palmieri, pentru relaxare şi muzee de tot felul, plus acest micro-"oraş" fascinant, realizat din metal, apă, piatră, arii limitrofe cu palmieri şi benzi destinate bicicliştilor sau alergătorilor. Pentru copii este un loc absolut deosebit: pot învăţa o groază de lucruri despre natură, ştiinţă, artă, într-o manieră atractivă, se pot juca din plin şi, practic, nici nu simt cum trece timpul! De reţinut este şi uluitorul Pod Assut de l'Oro, care separă campusul în două, este susţinut de 28 de cabluri gigantice, ancorate în 2 coloane, şi reprezintă cea mai înaltă constucţie a Valenciei - 125 de metri.
Venisem din Barcelona, de la viziunile arhitectonice ale lui Antonio Gaudi, şi făcusem un salt în lumea de viitor science-fiction din Ciudad de las Artes y las Ciencias, fiind hipnotizaţi de spaţiile generoase, de apele îngrijite şi liniştite, de albul trăgător de ochi spre contemplare, de tihna din zonă şi de geometria construcţiilor. Făceam asocieri insolite cu ceea ce ni se părea că ar fi clădirile: un cap de insectă, un coif de războinic, un evantai de coaste stilizate, o harpă din corzi metalice fixe, un evantai arcuit sau chiar un acordeon! Am stat destul de mult timp aici, aproape o zi întreagă: am pornit dintr-un capăt, am coborât agale scările ce pătrundeau timid în "oraş", am traversat spaţiile verzi limitrofe, ne-am oprit la poze, la admirat câinii (asistaţi de stăpânii lor, nu maidanezi!) bălăcindu-se în canalele de apă, ne-am tot arătat unul altuia unghiuri ce meritau văzute şi ne-am mirat de modul în care ţi se modifica percepţia asupra spaţiului atunci când geometria îţi manipula aşteptările. Când am mai văzut astfel de construcţii în Luxembourg (ex: Opera), mi s-au părut lipsite de viaţă, seci, artificiale, dar în Valencia alcătuiau un organism aparte, animat pe interior şi semeţ în apariţie, în deschidere, nu doar perfecţionat în linii.
Seducător loc prin armonie stilistică! Arcadele Muzeului de Ştiinţă comunicau nestingherite cu "ochiul" Hemisfericului unde am văzut un film 3 D despre recifurile aflate în mare pericol din cauza poluării, iar copacii de pe margine erau îmblânziţi să se integreze geometric. În sala Hemisfericului m-am simţit ca într-o imensă cochilie de melc, ni s-au dat căşti pentru a asculta subtitrarea în limba dorită şi apoi ne-am întins confortabil pe spate pentru a lăsa imaginile macro şi color din câmpul de vizibilitate de 180 de grade să ajungă la noi de pe suprafaţa curbată a ecranului, de la o extremitate la alta. Unii au adormit, dar i-am iertat: răcoarea le-a răpus voinţa, dar noi, cei vigilenţi, am fost atenţi cât pentru două persoane şi am înregistrat mental detaliile, mai ales că se şi lipesc de mintea noastră, a celor de gen feminin! Agitaţia din interior făcea spaţiul primitor, altfel ar fi fost destul de dezolant cu pereţii albi copleşindu-te încă de la intrare. Dar nu ne-ar fi tăiat elanul de explorare!
Locul de atracţie de necontestat - Oceanografic, un acvariu gândit ca un autentic oraş submarin, opera arhitectului valencian Adrián Peláez Coronado, este cel mai mare din Europa cu 110.000 metri pătraţi şi 42 de milioane de litri de apă, având un acoperiș în formă de nufăr. Părţile lui componente te duc într-o călătorie documentată, colorată şi fascinantă în toate ecosistemele marine ale planetei, întrunesc uimitoarea cifră de 45.000 de exemplare din 500 de specii diferite şi constituie un loc predilect atât pentru un călător obişnuit, cât şi pentru un locuitor al Valenciei. Am văzut elevi înscrişi la şcoala de vară, cu ecusoane şi tricouri personalizate, cu profesorul şi harta Oceanografic-ului la purtător, trecând veseli de la un panou cu explicaţii la altul, de la un acvariu la altul, de la o gură cască la ochi bulbucaţi de uimire, de la tunelurile cu rechini şi puzderie de peşti la spaţiile deschise de deasupra unde se găseau păsări, ţestoase, pinguini şi delfini. Pe noi ne-a "topit" acest loc, am stat mult cu privirea ţintă la câteva exponate mai atractive pentru interesul nostru, aşa cum s-a întâmplat cu...
...rechinii, meduzele, căluţii de mare, pisicile de mare, balena albă, pingunii, focile. Mamiferele gigante, dar şi cele mici, aveau un mediu artificial atent ales şi îngrijit pentru a le da cât mai bine impresia de "acasa" şi a se comporta natural, spre deliciul vizitatorilor. Noi am fost impresionaţi de tunelele lungi de zeci de metri, construite chiar prin mijlocul acvariilor, de unde am avut posibilitatea de a vedea practic în 360 de grade viaţa acvatică: în momentul în care o pisică de mare înota razant în stânga, un rechin lung de peste 2 metri trecea, literalmente, pe lânga urechi, ducându-te cu el în inima acvariului, lăsându-se admirat şi semănând frica atunci când aveai acces direct la rândurile de dinţi fioroase. Meduzele erau ca balerinele diafane în apă, stabileau o vrajă în jurul acvariului lor oval, focile făceau acrobaţii ludice, iar balenele albe dădea rotocoale lungi spaţiului în care se aflau. Pinguinii luau masa şi nu erau prea dispuşi să renunţe la ea pentru a ne distra pe noi, aşa că am "conversat" vizual doar cu cei nerăbdători să li se dea atenţie la geamul despărţitor. Doritorii de adrenalină puteau dormi cu rechinii: într-o zonă de acvariu-tunel, în care înotau rechinii, erau amenajate paturi primitoare pentru ei!
Pentru prima dată în viaţa mea am văzut un spectacol cu delfinii şi...Doamne, ce mai reprezentaţie de mişcări acrobatice în apă, de comunicare între instructori şi mamiferele ludice, de lecţie de biologie marină! Totul a durat cam o oră şi jumătate, am avut parte de jocuri interactive (foarte interesante pentru copii!), de comentarii pertinente legate de anatomia delfinilor, de mediul lor de viaţă, de pericolul poluării acestuia, de dimensiunea profund acustică şi nuanţată a comunicării lor. Lumea a aplaudat, a cântat, atmosfera era tonică la salturi şi la alergări de-a lungul şi de-a latul bazinului, iar instructorii păreau extrem de legaţi de delfinul pe care îl antrenau. Am plecat energizaţi şi cu o voie bună de zile mari, întreaga experienţă la Oceanografic cerându-se parcă repetată! Cu copiii!
După ce am traversat Oraşul Artelor şi Ştiinţelor pe lângă Umbracle, ne-am legat drumurile de extinsa JARDI DEL TURIA, un imens lanţ verde compus din grădini de flori, fântâni, grupuri statuare moderne şi stilizate, parcuri luxuriante cu palmieri şi plante exotice, centre sportive în aer liber cu accesul gratuit, locuri generoase de joacă, circuite pentru biciclişti şi amatori de jogging, plus săli de concerte, precum El Palau de la Musica Valenciana. Toată zona aceasta era împânzită în mijlocul săptămânii cu oameni care făceau sport, alergau, erau pe biciclete cu ştrumfii lor sau îi duceau în PARCUL GULLIVER. Tema parcului este Gulliver din povestea lui Jonathan Swift: acesta este imortalizat în episodul în care este prins de micii liliputani, stă întins pe nisip, cu faţa în sus, iar copiii şi adulţii au scări de acces pentru a-l urca, a-l traversa, a-i sta în palmă sau a-i escalada cureaua. De jur împrejur sunt presărate topogane, iar distracţia şi zumzăiala din jurul lor erau pe măsură! Sincer: trebuie felicitaţi cei care s-au ocupat de acest oraş în ultimii 30 ani, căci munca pe care au făcut-o este uimitoare, la nivel de amenajare şi viziune urbanistică pot fi luaţi lejer ca punct de reper!
Am fost la două pieţe în Valencia: MERCADO COLON (poza de exterior) şi MERCADO CENTRAL (pozele de interior) şi am găsit un stil modernist asociat cu elemente vechi, păstrate pe faţada clădirilor, săli înalte, pline de produse alimentare proaspete şi diverse, o galerie de fotografie suspendată, pentru ca atunci când stai la vreo coadă să îţi umpli constructiv timpul. Clienţii sunt serviţi în funcţie de numărul de ordine pe care îl au, multă forfotă te însoţeşte cât traversezi pieţele, dar nu e ca în bazarul turcesc din Istanbul, nici ca în pieţele noastre aglomerate şi înghesuite, ci atmosfera este cumpătată, cu mai puţină grabă şi frăsuială. De aici am cumpărat cireşe: mari, ochioase şi...mâncate pe nerăsuflate!
Dacă tot am atins coarda gustativă, trebuie să scriu despre Restaurantul Canela. Pe 11 iulie aveam un motiv întemeiat de sărbătorire în doi, aşa că ne-am lăfăit (nu că am fi avut neapărat nevoie de o ocazie specială pentru asta!) spontan lângă Turnurile Quart, intrând inopinat în acest restaurant, de care aveam să ne îndrăgostim: am fost trataţi atât de frumos, atmosfera era aşa de plăcută, mâncărurile absolut creatoare de dependenţă, iar Mastela, un vin de fructe făcut de ei, ne-a rămas iremediabil asociat cu Valencia. După ziua lungă şi darnică pe care o avusesem, adăstarea la Canela ne-a încununat eforturile şi ne-am felicitat pentru modul neplanificat în care dăduserăm peste el. La fel s-a întâmplat şi cu localul primitor (şi cam roz!) Maria Mandiles, de lângă catedrală, unde am cinat în seara când a plouat şi s-a răcorit atmosfera, când ne-a mirosit a praf şi apă, aşa cum vara ştie să o facă în mod inconfundabil. Ce ne-a atras în acest loc au fost frânghiile pe care atârnau haine prinse în cârlige, pernele cusute, scaunele înalte, dulapurile cu sertare vechi şi senzaţia de căldură care se degaja din întreaga amenajare interioară. Sangria din acest restaurant a fost uşor feminină, mai dulce, diferită de cea servită în Barcelona la O'Pineiro, care era mai fermă în gustul de vin, mai masculină.
Escaleras, escaleras! - laitmotiv al ieşirii noastre din iulie, căci după treptele din Torazzo în Cremona şi după cele din turnurile Sagradei Familia, ne-am continuat tradiţia cu faimoasa clopotniţă octogonală MIGUELETE. Am ajuns la limita închiderii, dar ne-am rugat să fim lăsaţi a urca rapid şi am avut parte de o privelişte pe măsură asupra oraşului, asupra Turnurilor de pază Serranos şi Quart, asupra pieţelor Reina şi Virgen, care mărginesc aerisit CATEDRALA. Construită în secolul al XIII-lea cu un design gotic predominant, am putut identifica o serie de stiluri arhitecturale completate de decoraţiuni - romanic, baroc si gotic -, existând şi numeroase note renascentiste şi neo-clasice. Principalul element de atracţie este Capilla del Santo Caliz, o capelă cu un altar din alabastru, sculptat cu scene biblice, iar minunea catedralei este un pocal din agată, din secolul I, despre care se spune că ar fi fost folosit de Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Înăuntru am dat şi peste o filmare, cu regizor şi duble, cu reluări şi aranjări de scene: ocheadă de cinefil în atelierul facerii filmului!
Am făcut la picior şi PLAZA DE AYUNTAMIENTO, cea mai mare piaţă din Valencia, cu o forma triunghiulara, parcul fiind separat printr-o şosea. Partea de nord ne-a primit pe băncile ei, partea de sud e învecinată cu Primăria oraşului, o clădire cu o faţadă impresionantă, cu turnuri, ferestre şi un turn principal al ceasului. Simetric de ea se afla Poşta, o clădire care nu era mai prejos la nivel arhitectural, la fel cum nici Gara nu ne-a dezamăgit. Aparte ni s-a părut Museo Taurino, o coridă spaniolă de proporţii, ca un Colosseum, pentru care nu am mai avut timp pe îndelete, căci ne-am lăsat confiscaţi de altele, dar în prag de seară arăta semeţ şi fantomatic. Pe bulevardele largi se găseau copaci de ficus uriaşi, asemănători smochinilor, cu tulpinile bătrâne, extinse, cuprinzătoare, ca o îmbrăţişare uriaşă a naturii, cu rădăcinile şerpuind îmblânzite în spaţiul special lăsat pentru ele.
LA LONJA sau Bursa Mătăsii a fost ultimul loc văzut de noi în Valencia. Pe o inscripţie din sala principală, datând din secolul al XV-lea, se putea citi: "Sunt o clădire celebră, a cărei construcţie a durat 15 ani!", iar motivul pentru care acest fapt era încă adevărat şi confirmat de UNESCO este construcţia superbă în stil gotic, cu cele 8 coloane de 16 metri înălţime scoase parcă din "Lord Of the Rings", cu faţadele crenelate şi plafoanele detaliate, baroce, cu mobilier din lemn masiv şi stâlpi în spirală, cu o grădină generoasă de portocali. La ce folosea? La comerţ! Negustorii bogaţi de mătăsuri au dorit să aibă un astfel de loc pentru tranzacţiile lor (coloanele sunt în Sala Tranzacţiilor), chiar lângă Mercado Central, pentru a se vedea cât de înfloritor era comerţul făcut de ei în acea epocă. Opulenţa a arătat mereu puterea şi influenţa, aşa că ele trebuiau confirmate printr-un astfel de proiect!
Am văzut şi în Valencia cam tot ce ne-am propus şi plecam din ea gândindu-ne că fuseserăm şi surprinşi de multe alte lucruri de care nu ştiam, că oraşul nu e chiar la nivelul Barcelonei în privinţa impresiei puternice pe care o lasă asupra călătorilor, mai ales dacă vii dinspre oraşul lui Gaudi, dar naturala şi moderna Valencia ţi se lipea încet şi sigur la suflet prin parcurile sale, prin "oraşul" SF, prin portocalii de pe străzi, prin viaţa agitată desfăşurată pe bulevardele largi, prin istoria împletită cu modernitatea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu