17 iulie 2008 - Atena şi marmura ei tăcândă

Nici acum nu realizez că am ajuns acolo. Pentru unii e posibil ca Atena să fie doar un loc între multe altele. Pentru mine, cultura şi nivelul de civilizaţie pe care au putut să le atingă grecii în antichitate au fost mereu un motive de fascinaţie, mai ales că ele s-a răsfrânt în mod major în Europa şi le suntem datori pentru mulţi paşi în aceste două direcţii.

Atena este un oraş foarte aglomerat, locuit cam de 3 milioane de oameni (practic o treime din populaţia Greciei). Este poluată, zgomotoasă, plină până la refuz de clădiri şi locuinţe, fiind iîn continuă expansiune, dar există un ritm al ordinii pe care îl simţi de cum intri în ea.

Înainte de a urca Acropole am trecut pe lângă Poarta lui Adrian şi coloanele Templului lui Zeus şi am mers în portul Pireu, la 6 dimineaţa. Pe drum, aglomeraţia este la cote maxime: durează mult până traversezi oraşul să ajungi unde vrei. Ne spunea ghida că nu se claxonează, nu se înjură, grecii au răbdare, sunt foarte calmi şi relaxaţi în trafic şi avea dreptate. Ne doream să vedem şi pe străzile noastre nişte lecţii de "calm grecesc"...Oricum, atenienii sunt matinali pentru a ajunge la lucru în timp util, iar porumbeii par a fi în asentimentul lor.

La ora 8 am fost pe Acropole, aflat la 156 de metri altitudine deasupra oraşului. Eram printre primele grupuri venite căci de la ora 10 devenea foarte aglomerat şi nu puteai să te mişti în tihnă în atâta lume. Ghidul grec, Costas, îşi făcuse studiile în România, era foarte ataşat de români şi ne-a recomandat să preţuim ceea ce avem, să nu fugim de "acasă" doar pentru că ni se par mai darnice alte zari. Ne-a ţinut o adevărată lecţie de patriotism fără să fie rău-intenţionat, ci doar realist: ştia de plecările masive ale românilor în străinătate şi spunea că îl întristează acest fapt, căci el, dacă ar putea, s-ar dedubla ca să trăiască şi în Grecia şi în România.

Costas ne-a fost călăuză timp de o oră şi jumătate pe Acropole: ne-a condus la fiecare templu, ne-a povestit istoria lui, inclusiv legendele asociate. Eram 40 de oameni deveniţi copii mari care ascultau mituri citite, dar care nu-şi puteau abţine mirarea şi întrebarea "Şi mai departe?".

Propileei (intrarea monumentală a Acropolei), Parthenonul (templul doric închinat zeiţei Atena, protectoarea oraşului), Erechtionul (templul dedicat zeului Poseidon unde se află şi cariatidele) te confiscă practic prin marmura lor albă, prin secolele pe care la poartă în încheieturi, prin istoria şi civilizaţia la care au fost martore.

Acropole este acum în restaurare, nu în reconstrucţie. Costas a insistat să nu confundăm lucrurile: grecii încearcă să restaureze tempelele, punând la locul lor pietrele, iar acolo unde ele s-au pierdut vor fi puse pietre de un alb distinct pentru a se vedea exact cât este rămas din construcţia originală.

Parthenonul, templul făcut de Phidias în sec V i.Hr. pe ruinele a două temple anterioare, a necesitat 15 ani să fie construit şi a trecut multe probe ale istoriei. Costas a insistat pe proporţiile matematice pe care templul le respectă, fiind un model de perfecţiune arhitectonică, pe faptul că acele coloane sunt făcute din inele de marmură ce adăpostesc piloni de plumb (metal flexibil, prin care Phidias a vrut să protejeze templul la cutremure), pe momentul în care românii au venit cu grecii şi i-au ajutat să lupte împotriva turcilor pentru a-şi câştiga independenţa (lupta s-a dat chiar la Acropole şi turcii rămăseseră fără gloanţe şi voiau să ajungă la plumbul din coloane, dărâmând astfel Parthenonul...romanii le-au dat turcilor gloanţe ca să îi împiedice să facă acest lucru!). Ne-a transmis şi nemulţumirea grecească faţă de Anglia, care refuză să returneze Greciei pietrele luate de pe Acropole de Earl of Elgin. Din 1983 se discută conflictul, dar partea englezească nu vrea să cedeze şi negocierile merg foarte greu.

Muzeul Acropolei nu era deschis, pentru că avea câteva artere în renovare. Ghinion! Am ieşit de pe Acropole în Agora romană şi apoi în centru, unde am vizitat Mitropolia cu cele două biserici aflate una lângă cealalta: cea veche şi cea nouă.

În două ore am intrat prin magazine, am îndurat căldura foarte mare din Atena, am ascultat "trubadurii" de pe arterele comerciale, unde forfota era mare întrucât începuse sezonul de reduceri.

Căldura depăşea 40 de grade! Şi porumbeii reacţionau ca atare, care mai pleoştit, care mai înfipt.

Am fost la fix în faţa Parlamentului, din piaţa Syntagma, unde avea loc schimbarea gărzii. Bărbaţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, pe care grecii îi numesc "Euzoni", păzesc mormântul Soldatului necunoscut.

Părăsind Atena am trecut pe lângă Academie şi Universitate, urmând să ajungem la Termopile, unde se află un monument dedicat lui Leonidas şi celor 300 de spartani care le-au ţinut piept lui Xerxes şi perşilor. Zona este în construcţie la nivel de căi de acces suplimentare, grecii vrând să dezvolte spaţiul pentru a face turism serios.

Ghida Maria ne-a spus că mentalitatea grecilor este orientată în jurul familei şi a credinţei. Fac afacerile în familie şi au un simţ al comerţului complementar: dacă vecinul lui îşi face un hotel, grecul va face un restaurant în apropiere, nu un hotel mai mare, cum ar face românul (!). Femeile se îngrijesc până se mărită, sunt casnice, preocuparea lor esenţială este casa şi sunt mulţumite că bărbaţii să preia toate aspectele legate de întreţinerea acesteia. În oraşe, mentalitatea e în schimbare şi femeile independente nu merg pe ideile acestea. Dar majoritatea urmează linia aceasta de gândire. Plus, când un grec îşi alege soţia mama trebuie să îi dea acordul şi este foarte dificil pentru o străină/un străin să pătrundă într-o familie greacă. Bărbaţii sunt foarte îngrijiţi, au un şarm aparte şi de cele mai multe ori au relaţii extraconjugale.

Si ziua ni s-a incheiat intr-o plimbare pe malul marii Egee, care parca isi cadenta valurile pentru a ne inlesni schimbul de impresii si savurarea aromelor de inghetata cu care ne indeletniceam de zor, dupa ce facusem si un tur nocturn al statiunii.