Ultima oprire a fost la Padova, la Basilica Sf. Anton. Construcţia ei a început în sec. XIII şi, de-a lungul timpului, a cunoscut multe adăugiri, extinderi, astfel încât presupune coexistenţa a 4 stiluri arhitectonice: romanic, gotic, bizantin, baroc. La nivel de pictură am avut o reală surpriză: am văzut lucrări realizate de Giotto şi Tiziano, iar sculpturile altarului sunt făcute de Donatello. Basilica este un centru de pelerinaj, însă are un alt tip de atmosferă interioară: mult mai sobră faţă de cea de la Domul din Milano. Poate şi din cauza faptului că este mai discret poziţionată în Padova. Oricum, presupune un alt tip de frumuseţe. Şi au în comun mulţimea de porumbei paşnici ce te întâmpină la intrare, fiind suficient de îndrăzneţi să îţi vină pe mână în speranţa că îi vei "milui" cu ceva.
Impresionantă este Prato della Valle, un fel de "piazza" derivată dintr-un fost teatru roman, care are în centru o zonă numită "Insula Memmia", înconjurată de două cercuri concentrice între care se află apă traversată de poduri. Cele doua cercuri sunt marcate de statui reprezentând personaje ilustre din istoria omenirii, nu doar din cea a Italiei. Este ca un sanctuar al celebrităţilor, insulare faţă de restul omenirii.
Padova este un oraş calm, ca şi Verona. Multă linişte, oameni care se bucură de viaţă fără grabă, nu îi vezi ridaţi de griji, au timp să savureze o cafea pe o terasă şi să contemple ce se întâmplă în jurul lor. Doar că sunt ca moleculele pentru că oraşul e tot oraş: sunt acolo, se lovesc unii de alţii, sunt foarte politicoşi şi atâta. "Cam" ca la noi! Doar că noi nu avem restul şi stăm mai mult pe străzi decât în case. În consecinţă, avantaj ei. "C-aşa-i în tenis", cum spunea Toma Caragiu.
După ce am trecut pe lângă munţi, am poposit seara târziu în Ungaria la Lacul Balaton şi a doua zi ne-am întors acasă. Pe drum am citit cărţile de prezentare ale Milan-ului şi Padovei: oraşul este împărţit pe zone îţi sunt stabilite itinerarii, astfel încât să poţi vizita tot dacă vii şi stai mai mult. Practic, nici nu ai nevoie de ghid, pentru că acea carte îţi furnizează toate datele de care ai nevoie. Şi în toate oraşele Italiei am găsit astfel de cărţi. Cum spunea dna Sanda, profesoară de muzică la Suceava: "Astfel de incursiuni îţi deschid apetitul. Nu poţi spune că ai epuizat un loc stând o zi în el şi vizitându-i 3 monumente."...Desigur, nu toţi cei care au mers au avut ca interes aspecte culturale şi de civilizaţie. Am avut şi colegi de drum care îmi aminteau în permanenţă de unde venim, fiind preocupaţi doar de somn, mâncare şi distracţie. Aşa da consecvenţă!
Până la urmă fiecare îşi stabileşte pretenţiile de la el însuşi.
A fost prima mea călătorie de asemenea anvergură.
Păcat că memoria nu poate înmagazina absolut tot, fără să piardă nimic. Străinătatea, aşa cum am văzut-o eu, "în trecere" prin "noduri", mi s-a părut o lume mai bună, mai curată, mai civilizată decât a noastră. Te întorci cu un gust amar că tu nu vei prinde astfel de comparative de superioritate în propria ţară, dar în acelaşi timp capeţi avânt să nu renunţi să ţii la bruma de normalitate din jur şi eventual să o extinzi. Şi am mai aflat văzând, nu din cărţi, că lumea asta e prea frumoasa şi diversă pentru a nu merge către ea să-i atingi minunile: secole de istorie rămaşi în construcţii, civilizaţii trezite devreme, artă şi oameni...toate îţi arată unde îţi este locul ca popor, căci nu te poţi abţine să nu vezi totul comparativ. Şi...dacă ai şi nu preţuieşti e ca şi cum nici nu ai avea.
Dar, mai este mult până departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu