vineri, 22 august 2008

30 aprilie 2008 - "triada extravagantă" - Grasse, Cannes, Monaco

A urmat "trio-ul".


GRASSE înseamnă o localitate care trăieşte de pe urma industriei de parfumuri. La Parfumeria Gallimard este gratuită vizita, căci nu se poate să nu îţi achiziţionezi ceva la sfârşitul ei şi atunci preţul unui bilet este implicit. Ghida era o românca stabilită de 7 ani la Grasse: ne-a explicat metodele de obţinere a parfumurilor (prin distilare, solvenţi), ne-a condus în laboratoare şi ne-a pus în temă cu ce înseamnă meseria de "nas" (cei care au un simţ al mirosului foarte dezvoltat se pot perfecţiona la şcoala de "nasuri" din Paris şi pot practica meseria de realizare de formule ale parfumurilor până în jurul vârstei de 30 de ani). Parfumeria asigură necesarul de esenţe pentru 70% din industria mondială şi există un rafinament ieşit din comun. Rămâi cu impresia că acei oameni ar putea scoate esenţă din absolut orice!


CANNES înseamnă film, casino, port, eleganţă. Piaţa Charles Pompidou era plină de turişti care se înghesuiau pentru un loc pe covorul roşu şi pentru a vedea cine îşi lăsase amprenta pe plăcile marginale. Mult lux la Cannes, casino-uri somptuoase, lumini, spaţii exploatate şi "cosmetizate" încât să nu le poţi trece cu vederea. Portul era plin de ambarcaţiuni luxoase, mie plăcându-mi cel mai mult catargele a trei corăbii englezeşti. Simţi că societatea consumistă a ajuns la maxim aici.





MONACO a însemnat pentru noi Grădinile Saint-Germain, portul, pista de raliu, palatul princiar cu garda regală şi Notre-Dame Saint Nicholas. Este una din cele mai bogate zone de pe pământ, cochetă, luxoasă, bine pusă la punct. S-a construit foarte mult în ea pe verticală, fiecare bucăţică de teren, de munte, fiind exploatată la maxim. Monaco este un hibrid foarte interesant ca spaţiu geografic: munte pe de o parte, destul de impunător, şi marea pe de altă parte - e ca şi cum ai avea parte de o senzaţie saturată de libertate, şi pe verticală şi pe orizontală.





Mă obosise atâta bogăţie.
Întorcându-ne în Nice chiar nu mai voiam o altă zi în care să văd iar vile, porturi şi casino-uri. Şi, ca reacţie la gândul meu, drumul mi-a scos în faţă o altfel de lume, asemănătoare cu realitatea deasă şi palpabilă.

Niciun comentariu: