1 mai. Plecam de pe Coasta de Azur. Pe sensul nostru de mers mai nimeni, dar pe celălalt era aglomerat de oameni grăbindu-se să prindă timp senin pe Coastă. Doar era sărbătoare!
MILANO. Am pătruns în oraş prin partea sa periferică, locuită de imigranţi, foarte murdară, tapetată de grafitti pe toate zidurile, cu sticle sparte şi gunoaie rostogolindu-se agale pe la colţuri. Oraşul era aproape pustiu: magazinele închise, obloanele trase, câţiva uituci rămaşi să păzească străzile.
În centru însă era agitaţie. Plin de turişti la Palatul Sforzesco şi pe Via Dante, în capătul căreia se deschide piaţa ce adăposteşte Domul din Milano.
Este o splendoare din marmură alba, începută în sec. XIV, realizată în stil gotic, de dimensiuni monumentale: aşa ceva trebuie văzut cu proprii ochi, nu poate fi povestit. Nu vreau să sune pompos, dar te copleşeşte să fii într-un astfel de loc, să priveşti scenele religioase din vitralii, de pe faţadă, din sacristie, de la altar, de la mormintele interioare şi să simţi că nu poţi epuiza vizual câte îţi oferă locul. Vitraliile policrome sunt atât de expresive, creionează emoţii, nu doar ilustrează Biblia, iar sculpurile încrustate în uşi te ţin locului să nu îndrăzneşti să treci mai departe până nu ai făcut "cunoştinţă" cu fiecare din ele.
Echilibrul şi frumuseţea albă reieşită din aglomeraţia de elemente: astea îţi rămân ca impresii puternice, împreună cu atmosfera interioară, liniştea, oamenii care respectă locul având o anumită ţinută şi atitudine. Nu vezi pe nimeni să se grăbească. Dimpotrivă. Şi spre iesire, mai toţi se opresc să mulţumească printr-o lumină.
Lângă Dom se află Galeria lui Victor Emmanuel al II-lea, cel care a unificat Italia. Galeria face legătura între Dom şi Via Manzoni, unde se află Scala, şi este constituită din 4 arcade imense cu acoperişurile făcute din sticlă şi vitralii. Construcţia a fost foarte costisitoare când au început lucrările, în 1865, şi a fost deopotrivă admirată şi criticată pentru opulenţă. De-a lungul celor 4 braţe ale Galeriei sunt magazine de moda , buticuri chic, restaurante, fiind unul din locurile cele mai rafinate din Italia şi din lume.
MILANO. Am pătruns în oraş prin partea sa periferică, locuită de imigranţi, foarte murdară, tapetată de grafitti pe toate zidurile, cu sticle sparte şi gunoaie rostogolindu-se agale pe la colţuri. Oraşul era aproape pustiu: magazinele închise, obloanele trase, câţiva uituci rămaşi să păzească străzile.
În centru însă era agitaţie. Plin de turişti la Palatul Sforzesco şi pe Via Dante, în capătul căreia se deschide piaţa ce adăposteşte Domul din Milano.
Este o splendoare din marmură alba, începută în sec. XIV, realizată în stil gotic, de dimensiuni monumentale: aşa ceva trebuie văzut cu proprii ochi, nu poate fi povestit. Nu vreau să sune pompos, dar te copleşeşte să fii într-un astfel de loc, să priveşti scenele religioase din vitralii, de pe faţadă, din sacristie, de la altar, de la mormintele interioare şi să simţi că nu poţi epuiza vizual câte îţi oferă locul. Vitraliile policrome sunt atât de expresive, creionează emoţii, nu doar ilustrează Biblia, iar sculpurile încrustate în uşi te ţin locului să nu îndrăzneşti să treci mai departe până nu ai făcut "cunoştinţă" cu fiecare din ele.
Echilibrul şi frumuseţea albă reieşită din aglomeraţia de elemente: astea îţi rămân ca impresii puternice, împreună cu atmosfera interioară, liniştea, oamenii care respectă locul având o anumită ţinută şi atitudine. Nu vezi pe nimeni să se grăbească. Dimpotrivă. Şi spre iesire, mai toţi se opresc să mulţumească printr-o lumină.
Lângă Dom se află Galeria lui Victor Emmanuel al II-lea, cel care a unificat Italia. Galeria face legătura între Dom şi Via Manzoni, unde se află Scala, şi este constituită din 4 arcade imense cu acoperişurile făcute din sticlă şi vitralii. Construcţia a fost foarte costisitoare când au început lucrările, în 1865, şi a fost deopotrivă admirată şi criticată pentru opulenţă. De-a lungul celor 4 braţe ale Galeriei sunt magazine de moda , buticuri chic, restaurante, fiind unul din locurile cele mai rafinate din Italia şi din lume.
În capătul Galeriei se iese în faţa Scalei, pe care nu am putut-o vizita pe interior. Exteriorul nu este foarte impresionant, e chiar o clădire simplă, căreia nu prea îi dai atenţie dacă nu eşti tras de mânecă să ţi se spună ce este acolo. Ghidul ne-a specificat că pe interior este o adevarată operă de artă, preţios ornamentată şi cu un sistem acustic perfect.
Ziua ni s-a încheiat pe iarba din jurul Palatului Sforzesco, unde milanezii vin şi se relaxează. Vezi tineri sau bătrâni, cu pătura, ieşiţi la o lectură sau la un şah, la o îmbrăţişare cu iubita sau iubitul, la o contemplare de sine sau de ceilalţi. E o atmosferă plăcută, fără miros de mici sau zgomot de manele, doar bâzâială de voci şi râsete, condimentată de "trupele" de turişti care merg dând capul pe spate şi mirându-se de pereţii palatului.
Mi-am spus în final: "Aşa zi de 1 mai să ţi se tot întâmple".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu