"cu toții-avem în noi un roșu far
ce ne călăuzește chiar și când n-avem habar"
(Ivcelnaiv)
Imediat după ce se găsesc și se adună de prin zările în care erau împrăștiați, îndrăgostiții își construiesc pe nesimțite o buclă pe care și-o umplu cu toate ale lor. Doar ei au acces la ea pentru că sunt egoiști și vor să protejeze de ochii lumii firul verde cu două frunzulițe ce și-a împlântat o rădăcină în pământul mănos format din sufletele lor. Cine se află dincolo de pereții buclei probabil aude doar zgomote, râsete, trântiri de uși, zăvoare coborâte, pași făcuți în liniște, izbucniri de entuziasm, dar înăuntru toate acestea înseamnă viață trăită și adunată în doi, intraductibilă și dătătoare de prea-plin. Îndrăgostiții învață să privească mai mult înainte decât înapoi, se descoperă vii în alte tonalități, se simt în stare de lucruri înainte nesperate, construiesc poduri acolo unde sunt prăpăstii, deschid ferestrele larg, visează cu ochii deschiși și împlinesc răbdător și sigur. Încet, încet, un nou firesc se strecoară ca zefirul în respirațiile lor zilnice, pentru că nu se pierd deloc pe ei înșiși, ci se regăsesc, îndrăznind să se uite în oglinda purtată de celălalt: "Dragostea înfrumuseţează toate ideile şi justifică toate obrăzniciile." (George Bernard Shaw).
Imediat apare curajul de a crește firul verde și dincolo de buclă, împreună cu ceilalți, în oxigenul respirat de ei. Chiar dacă la început tânjește după atmosfera senină din buclă, precum o plantă mutată dintr-un ghiveci în alt ghiveci, firul verde se hrănește în continuare din puterea celor doi îndrăgostiți care își creează un limbaj Morse secret și trec probele trăitului dincolo de pereții buclei. Realitatea le mai aduce ploi repezite, mai pornește câte un vânt pe nepusă masă, dar îndrăgostiții merg în munți și călătoresc, așa că au parte de înălțimi, răsărituri și apusuri ca să îmbuneze vremea și vremurile. Firul verde descoperă că nu este înrudit cu iarba, că nu e de soi agățător, că nu face țepi și nici nu se termină la înălțimea unui arbust. Simte că din cele două noduri de pe tulpină apar două ramuri care îl ridică de subțiori și pricepe pentru întâia oară că el este copac. Surâde cu tâlc: se va înălța până la cer, va fi ca frații lui munții, își va întinde crengile, va face o umbră mare și va avea multe frunze să îl alinte în zilele călduroase și să îi cânte de noapte bună. Lui nu-i mai rămâne decât să crească de la an la an și să păstreze drumul bun!
"Lovers alone wear sunlight."
(E.E. Cummings)
Toată nebunia colorată și agățată cu răbdare timp de 3 ore de tavanul apartamentului lui Silviu a fost determinată de ziua lui de naștere și de faptul că firul nostru verde a constatat cu uimire că frunzele pe care le are nu sunt ca ale celorlalți copaci, ci au mai multe culori. Cum Silviu nu m-a crezut, am considerat că trebuie să îi demonstrez! După confruntarea cu imaginile scoase pe hârtie, a avut de trecut testul recunoașterii fiecărui moment din cele 100 de fotografii fluturânde și l-a promovat fără probleme, fără prea mult stat pe gânduri! Imediat după aceea ne-am orientat către modul în care am putea sărbători cum se cuvine noua vârstă și copacul nostru de-o șchioapă, așa că am sărit spontan la gândul că muntele e munte, dar și bălăceala e bălăceală, iar când ai lângă tine un om îndrăgostit de apă și de înot, nu ai cum să refuzi două reprize de încrețit buricele de la degete la LACUL BALATON, vestita "mare" ungurească!
Am avut două reprize de bălăceală în luna august! Prima a fost la SIOFOK la Hotel AZUR Premium, chiar de ziua lui Silviu, când ne-am început relaxarea de foarte devreme, în piscinele interioare ale hotelului. Am stat câteva ore bune în apa călduță și în bazinul cu forfotă de bule, pentru că eram singurii interesați de ele, restul lumii fiind afară, la soare, lăfăindu-se într-o singură piscină aglomerată sau direct în apele lacului. A fost de-a dreptul divin să fim noi în legea noastră, fără nicio grijă de vreun fel! După atâtea zile de călătorit prin jumătate de Europa, aproape că ni se părea ireal să stăm efectiv locului două zile consecutive și să nu facem altceva decât să savurăm liniștiți îmbrățișarea apei. Foamea de "bine" se mai explica și prin faptul că luna august însemna apropierea finalului de vacanță, așa că era necesar să ne încărcăm bateriile pentru reluarea distanței din ecuația "eu într-o țară, tu într-o alta țară și o graniță comună". Deși în relația noastră distanța a fost la început un fel de inamic (mai mult sau mai puțin!), am realizat repede că trebuie transformată într-o aliată pentru sporirea dorului bun, pentru că "Iubiţii la distanţă păcălesc absenţa celuilalt prin mii de fantezii care au propria lor realitate. Nu se pot vedea şi totuşi găsesc nenumărate căi misterioase de a coresponda.'' (Victor Hugo). Și așa s-a împământenit un ritm specific și noi continente interioare au fost descoperite, locuri care înainte nici nu fuseseră vizitate, darămite cartografiate!
Hotelul a fost pe măsura așteptărilor noastre aniversare! Deși era plin de unguri, nu ne-am simțit sufocați de prezența lor, fiecare își vedea liniștit de treaba lui, copiii erau lăsați să zburde pe unde voiau, gazonul era generos și atmosfera tihnită, iar zilele s-au strecurat ușor, ca o adiere alintată. Desigur, cele 4 stele au avut ceva de spus în toate aceste privințe căci ne-au garantat promisiunea de "spațiu privat"! Ca observație de mentalitate, ungurii sunt de admirat pentru atașamentul pe care îl manifestă față de țara lor, au făcut-o extrem de plăcută pentru a o locui civilizat și aerisit, dar își mențin intactă atitudinea refractară față de țările vecine, față de provocări și deschideri spre nou, preferând previzibilitatea locurilor cunoscute. De exemplu, majoritatea vine în week-end la arhi-cunoscutul și mult-frecventatul Balaton, deși ar putea ușor ajunge pe Coasta Dalmației în Croația sau pe plajele Italiei. Îmi povestea Silviu că știe colegi care fac tot concediul acolo, două săptămâni încheiate, nici nu își pun problema de a se aventura spre alte zări. Un aspect important este și faptul că statul ungur are o politică deșteaptă numită "carduri de vacanță" - orice angajat adună puncte de vacanță în funcție de serviciul său, dar nu le poate cheltui decât în țară!
HAJDUSZOBOSZLO a primit a doua noastră vizită la bălăceală! Ne-am cazat la Hotel ATLANTIS, chiar lângă renumitul parc de distracții, lângă bazinele cu apă caldă, rece, sulfuroasă, nămoloasă, cu valuri, cu hidro-masaj, cu spații de joacă pentru cei mici, cu plaje artificiale, cu un turn de control de tip far...! Tot locul a fost proiectat ca o imitație extrem de reușită a unui colț marin! Aveai multiple șanse destinate distracției, dar și tratamentului unor afecțiuni care rezonau cu apele incluse în complex! Întreaga zonă era un rai pentru turismul local și am văzut și destui români, semn că cei de la graniță cunoșteau avantajele de a fi la doi pași de unguri! Noi am stat pe marginea bazinului cu apă răcoroasă - pentru Silviu era numai bună, mie mi se părea cam rece, dar, după ce m-am obișnuit cu ea, am considerat-o perfectă! Acolo s-a desfășurat campionatul nostru de volei "Depășim recordul de aruncat mingea de la unul la altul, cu boltă și nu numai" pe parcursul mai multor ore - în jur de 6! Oameni dedicați, nu glumă! Nu cred că am numărat în toată viața cât am numărat în orele acelea, luând-o de la capăt când pierdeam mingea sau când se ducea prea departe! Câtă încântaaaare când am atins 100 de aruncări! Ce strigăte de veselie și ce râsete!! Când am depășit recordul și am ajuns la 130, ne-am dat seama că lumea se cam retrăsese de pe margine și noi eram mohicanii care încă aveau ceva de demonstrat! A fost absolut nemaipomenit de frumos!
"El îmi dăruieşte savoarea prezentului. Nicăieri altundeva nu găsesc acest prezent magic, frumos, complet. Când suntem împreună, clipa devine infinită. Această clipă de gust pronunţat şi absolut al mâncării, al culorii, de răsuflare umană absolută, de plenitudine. Căci sunt întreagă. Este sfârşitul oricărui zbucium.'' (Anais Nin) și așa ceva se prețuiește, și se împărtășește lumii prin fapte, și se construiește tihnit, și se scoate des la aer ca să crească în tulpină și în ramuri. Noima firului verde crescut copac ni s-a arătat amândurora mult mai clar în acești ani: trebuie să se înălțe, fără teamă, spre vânturile de sus, spre norii de lângă răsărit, spre culorile apusului, iar visele noastre coborâte la doi pași de noi au dus acest copac spre zarea lui (ne)pereche! Fără o doză de umor nu se poate - am făcut click la momentul scufundării strategice și poziționate a "prezentului" albastru închis în apa răcoroasă!
Iubirea trăită simte nevoia să se multiplice și să îi contamineze pe toți, așa că:
"I hope you all find yourselves sleeping besides someone you love, maybe not all of the time, but a lot of the time. The touch of a foot in the night is sincere.
I hope there’s mystery and poetry in your life - not even poems, but patterns.
I hope you can see them. Often these patterns will wake you up
and you will know that you are alive, again and again."
(Eileen Myles)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu