30 iulie 2014 - LETONIA - capitala RIGA

"Lumea are nevoie de pace interioară. Oamenii nu au nevoie de mașini scumpe, vacanțe luxoase și diamante strălucitoare. Oamenii au nevoie de iubire de sine și de conștiința că merită, că sunt demni de iubire, că sunt DESTUL. Destul de DESTUL încât să știe că nu au nevoie de obiecte și un anumit status pentru a-i valida pe ei și valoarea lor în societate. Pentru că nu au nevoie. Pentru că nu avem nevoie." (Iunia Paşca)

...iar pe caniculă oamenii mai au nevoie și de răcoare! De multă răcoare! După ce am făcut primele două episoade din incursiunea noastră maraton spre nordul Europei - Varșovia (Polonia) și Vilnius (Lituania) - a fost rândul capitalei Letoniei, Riga, unde am fost întâmpinați de o căldură sufocantă, geamănă cu cea lăsată în Lituania. Ni se părea incredibil cum de aerul răcoritor refuza cu atâta încăpățânare să ni se arate, deși eram geografic poziționați destul de departe de zonele expuse soarelui și mult mai aproape de rudele lor friguroase. Temperaturile de 36-38 de grade nu erau o obișnuință pentru aceste țări prin care pașii noștri călători ajunseseră, dar ironia sorții făcuse să ne nimerim pe acolo fix atunci când se manifestau aceste rarități climatice. O reală bucurie! Mai ales pentru Silviu!  

Să te descurci prin Riga presupune multă răbdare. Cel puțin la început! Am bâjbâit ceva timp până am găsit strada pe care se afla hotelul și apoi am lăsat mașina într-o parcare unde taxatoarea nu știa deloc engleza. Ne-am înțeles cumva, prin cifre, degete, cuvinte asemănătoare cu rusa și am plătit parcarea pentru o zi și o noapte, dar era amuzant de-a dreptul cum femeii i se părea foarte simplă toată situația, atunci când o explica folosind propria ei limbă, dar tot nu reușea să ne facă și pe noi să pricepem. După ce călătorești prin Europa fără grija comunicării, căci limba engleză este oricând un instrument la îndemână, te simți legat de mâini și de picioare atunci când ajungi în locuri în care aceasta nu te mai poate ajuta să ieși din situații simple, cum ar fi plata unei parcări sau obținerea unei indicații de orientare în oraș. Nu s-a pus problema de a nu ne descurca pentru că am folosit alte variante ca să obținem ceea ce doream! Provocări mentale! 

Până să dezvolt ceea ce am văzut în Riga, trebuie să precizez că Letonia a avut o istorie destul de asemănătoare cu vecina sa, Lituania. "Înainte de 1918, a fost o provincie (gubernie) a Imperiului Rus, condusă de un guvernator numit de ţar. Numele ei era Livonia, iar teritoriul acesteia includea şi sudul Estoniei de astăzi. Denumirea de Livonia datează din perioada primei ocupaţii germane a teritoriilor baltice, de la începutul secolului al XIII-lea şi derivă de la cuvântul Liv, care îi denumea pe locuitorii băştinaşi. Letonia există ca stat din 1918, ca urmare a Tratatului de Pace de la Paris şi a acordării de teritorii pe bază etnico-lingvistică. În 1991, şi-a recâştigat independenţa faţă de Uniunea Sovietică, s-a alăturat Naţiunilor Unite și a devenit membră a Uniunii Europene în 2004."

După ce ne-am cazat, am luat o hartă de la hotel și am pornit să explorăm orașul! Având peste 700.000 de locuitori, adică o treime din populaţia întregii ţări, Riga poate părea a fi o capitală destul de mare pentru o ţară ca Letonia (este și cel mai mare oraș din Țările Baltice!). Aşezat pe cele două maluri ale râului Dvina de Vest (sau Daugava), la 8 km de gurile sale de vărsare în golful Riga, oraşul a fost întotdeauna o poartă de comunicare a continentului cu Marea Baltică. Acest oraș hanseatic reține atenția mai ales prin cea mai mare aglomerare de edificii în stil Art Nouveau din Europa, care, împreună cu bisericile medievale, sediile breslelor şi străzile pavate, au conferit centrului vechi al capitalei letoniene un loc pe lista Patrimoniului mondial UNESCO din 1997. Acesta poate fi parcurs fără grabă pe parcursul a câteva ore bune, căci tot ceea ce merită văzut se află pe o suprafață relativ restrânsă, ușor de acoperit la pas. Când am venit cu mașina către hotel, am trecut și prin suburbii și am constatat prezența exacerbată a amprentei erei sovietice prin blocurile comuniste, cenuşii şi deloc atrăgătoare, dar zona de oraș vechi ne-a lăsat o altfel de impresie.

Piatra de temelie a fost așezată pentru Riga în secolul al XII-lea, odată cu sosirea comercianților germani și a misionarilor. A fost construită de cruciați, clădirile și bisericile fiind înălțate într-un stil romanic și gotic de către meșteșugari și călugării cistercieni aduși din nordul Germaniei. Spre sfârșitul secolului al XV-lea a dobândit un stil metropolitan și, deși a suferit mult în timpul celui de-al doilea război mondial, surprinde prin cele 800 de clădiri Art Nouveau, iar centrul ei istoric, cu străduțe pietruite, clădiri și case medievale, multicolore, pare a proveni dintr-un basm. Mulți îl numesc "Parisul din nord"!

PIAȚA PRIMĂRIEI a fost un loc bun de început al periplului nostru prin centrul vechi. Acolo am găsit CASA FRĂȚIEI CAPETELOR NEGRE, o clădire-simbol al oraşului, ridicată în 1334 și numită "casa cea nouă" pentru că era frumoasă şi nouă. Aceasta a devenit curând locul de întâlnire a negustorilor celibatari veniţi de peste hotare, patronul spiritual al comunităţii fiind Sf. Mauriţius, un negru torturat şi ucis prin decapitare. Din acest motiv "casa cea nouă" a devenit Casa Frăţiei Capetelor Negre. Cândva pe zidurile ei scria: "Dacă mă voi prăbuși, mă voi ridica din nou!". Ceea ce am văzut noi nu mai semăna cu clădirea iniţială, ea fiind reconstruită, mărită şi modificată de multe ori. Ultima refacere data din anii '90 ai secolului trecut când clădirii avariate în cel de-al doilea război mondial i s-a dat înfăţişarea de astăzi. 

În faţa Casei Frăţiei Capetelor Negre se afla STATUIA lui ROLAND, simbol al oraşelor hanseatice libere, dar ceea ce am văzut era doar o copie, căci originalul, datând din secolul al XIX-lea, se afla în Biserica Sfântul Petru. PRIMĂRIA, o clădire recent restaurată, funcționa și ca sediu al guvernului, nefiind deschisă pentru vizitare, iar clădirea neagră, austeră de lângă Casa Frăţiei Capetelor Negre era Muzeul Ocupaţiei, unde se aflau mărturii legate de istoria Letoniei din perioada ocupaţiei naziste şi sovietice. 

Înainte de a ajunge în Piața Primăriei am trecut pe lângă BISERICA SFÂNTUL PETRU, cel mai vechi lăcaș de cult din capitală. Prima construcţie, de lemn, a fost făcută de meşteşugarii oraşului în 1209 şi abia după 200 de ani a fost înlocuită cu o alta, de piatră. În timp, s-au succedat mai multe etape de modificări şi renovări astfel încât actualmente biserica cu trei portaluri identice, deosebit de frumoase, întâmpină nu doar pe credincioşi, ci şi pe turiştii dornici de a urca în turnul clopotniţă (cel mai înalt de acest gen la vremea construcţiei lui - 123 m!) de unde se poate admira întreaga panoramă a vechiului oraş şi a împrejurimilor lui. Nu, pe acesta nu l-am urcat! De fapt, l-am ratat deliberat pentru că era mult prea cald afară și nu voiam să ne încălzim și mai tare suindu-i scările chiar la începutul incursiunii noastre.

Deși aveam hartă la noi și îmi notasem câteva obiective, am combinat lista cu spontaneitatea și am dat peste o statuie lângă râul Daugava. Fiind un oraș medieval, Riga avea multe legende legate de ea! Se spune că, odată la o sută de ani, Diavolul Pokes își scoate capul din apa râului întrebând dacă Riga este gata. Dacă răspunsul ar fi "da", atunci orașul s-ar scufunda, ar fi înghițit de apele râului. Acesta ar fi motivul pentru care Riga trebuie să se dezvolte continuu, să nu se oprească nicio clipa din a construi și a da mereu o nouă față orașului. Legenda legată de statuia găsită era alta! Un luntraș locuia pe malul râului. Într-o seară, târziu de tot, a venit la el un băiețel și l-a rugat să îl care dincolo de râu. Deși o furtună se burzuluia la orizont și trecerea râului era destul de periculoasă, luntrașul nu l-a putut refuza pe copil, așa că l-a pus pe un umăr și l-a cărat prin valurile turbulente. La jumătatea drumului a devenit din ce în ce mai greu să continue, dar și-a adunat toate puterile și l-a dus pe băiețel în siguranță acolo unde a vrut. Ajuns la destinație, copilul și-a dezvăluit identitatea, fiind Hristos-copil, și luntrașul a primit numele de Cristofor. Unele variante ale poveștii mai spuneau că luntrașul a găsit a doua zi în casa sa un cufăr cu bani cu care s-a întemeiat orașul Riga. Statuia purta numele de LEILAS KRISTPAS (Marele Cristofor) și era o copie a originalului din lemn făcut în anul 1500 și ținut la Muzeul de Istorie și Navigație. Oamenii din Riga au fost atașați de-a lungul timpului de această legendă locală și veneau la statuie ca la un loc de pelerinaj, spunând rugăciuni și aducând flori.

Din stradă în stradă am dat peste MONUMENTUL LIBERTĂȚII (Brivibas piemineklis), un memorial ridicat în 1935 în cinstea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă (1918-1920). Coloana înaltă susţine statuia Libertăţii întruchipată alegoric de o femeie care ţine pe palmele ridicate deasupra capului trei stele aurite simbolizând cele trei provincii letoniene. Mai multe sculpturi sugestive pot fi admirate la baza coloanei, aflată la una din intrările în oraşul vechi și înălţată pe locul în care iniţial trona o statuie ecvestră, din bronz, a împăratului rus Petru cel Mare. În timpul ocupaţiei sovietice Monumentul Libertăţii a fost gata-gata să fie dărâmat, dar - pentru înalta sa valoare artistică - a fost salvat, paradoxal, de o sculptoriţă sovietică. Cu toate acestea, pentru a fi în ton cu ideologia comunistă, propaganda sovietică a încercat să modifice simbolistica monumentului. Conform acesteia, cele trei stele aurite reprezentau cele trei republici sovietice baltice nou create - RSS Estonia, RSS Letonia şi RSS Lituania - susţinute pe palme de Mama Rusia. În plus, monumentul a fost declarat construit nu în 1935, ci după cel de-al doilea război mondial şi nu în onoarea soldaţilor letonieni ucişi în timpul Războiului de Independenţă, ci ca semn al recunoştinţei poporului letonian faţă de liderul sovietic, Stalin, pentru eliberarea statelor baltice. Ce ți-e și cu istoria asta!

În jurul canalul de apărare a vechiului oraş s-a amenajat un parc, s-au pus bănci, flori, gazon, copaci, poduri pe care turiștii au agățat lacăte. O oază de liniște, de aer curat, de tihnă în apropiere de agitația orașului! Chiar am rămas plăcut impresionați de faptul că ne-am "împiedicat" de insula aceea de verde!

Ne-am continuat hălăduiala verificând ce mai era trecut pe listă și am mers la  cel mai mare lăcaș de cult din Țările Baltice, la CATEDRALĂ, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1211. Biserica dedicată Sfintei Maria a fost construită din cărămidă roșie cu un fronton asemănător clădirilor hanseatice, iar turnul înalt, cu ceas, făcea concurență celui al Bisericii Sfântul Petru. În perioada stăpânirii sovietice a fost transformată în sală de concerte, altarul fiind scos, iar scaunele orientate înspre orgă - una dintre cele mai mari din lume în momentul construcţiei sale, în 1844, având 6.500 de tuburi. Se spune că ţarul însuşi ar fi donat sume importante de bani pentru realizarea ei, iar cel care a compus muzica pentru inaugurare a fost Franz Liszt. Lui Silviu i-a venit extrem de greu să o pozeze pentru că era imensă și străzile strâmte din jur nu îi lăsau spațiu să o încadreze integral, așa că ne-am mulțumit să-i surprindem cărămizile roșii!

În piața de lângă catedrală se intersectau mai multe străzi și se construia de zor o scenă. Urma să aibă loc un festival dedicat jazz-ului și câțiva cântăreți și instrumentiști ambulanți deja animau atmosfera prin piesele lor joviale, trecând pe la terase sau oprindu-se pur și simplu într-un punct și chemând oamenii să îi asculte. Totul era atât de natural și oamenii, localnici și turiști deopotrivă, nu refuzau invitația de a se delecta cu un mini-concert ad-hoc! Ne-am oprit și noi preț de vreo 10 minute și le-am admirat virtuozitatea și capacitatea de a se face plăcuți atât de ușor, după care ne-am întins iar la mers pe străduțele orașului vechi!  

Peste ce am mai dat? Peste un grup de trei clădiri interesante ca aspect, considerate cele mai vechi reşedinţe din Riga. CEI TREI FRAȚI erau case negustoreşti din secolul al XV-lea, având spaţii pentru locuit la parter şi la primul nivel, dar şi spaţii pentru depozitare de mărfuri în partea superioară. Dimensiunea ferestrelor stătea mărturie în acest sens și pe mine m-a impresionat cât de mici și înghesuite erau una în cealaltă. Unghiurile de fotografiere erau absolut imposibile pe acele străzi și Silviu a avut iar bătăi de cap! Chiar peste drum de ele se afla și BISERICA SFÂNTUL IACOB, în fața căreia a fost expusă una dintre baricadele originale ridicate pentru a proteja Parlamentul şi reşedinţa arhiepiscopului în timpul atacului sovietic din 1991. Până la POARTA SUEDEZĂ, singura poartă care a rămas în vechile ziduri, nu mai era mult și se spunea că lângă ea locuia călăul, care punea un trandafir alb pe pervazul ferestrei sale în dimineaţa zilei în care trebuia să facă o execuţie. Am dat de umbră și am mers agale amăgindu-ne că era mai răcoare!

Am mai dat peste tot felul de clădiri și de construcții, peste statui și monumente, fiind impresionați de cât de bogată putea fi o zonă atât de restrânsă ca orașul vechi. CASA PISICILOR avea un restaurant la parter şi două pisici postate în vârfurile turnurilor, care au constituit un motiv de agitaţie în vremurile trecute. Construită la începutul secolului trecut, clădirea decorată cu unele elemente "Art Nouveau" a aparţinut unui bogat comerciant refuzat de Marea Breaslă care îşi avea sediul peste drum. Supărat, pentru a-şi arăta dispreţul faţă de aceasta, proprietarul a ordonat plasarea în vârful fiecăruia dintre cele două turnuri a unei pisici furioase, cu spatele arcuit, cu coada ridicată şi cu partea dorsală orientată înspre Marea Breaslă. Mai târziu, disputa fiind aplanată, poziţia pisicilor a fost schimbată, fiecare fiind cu coada îndreptată simetric spre cealaltă. Motive de amuzament cu istorioarele acestea! Am dat și peste partea modernă a capitalei, cu poduri peste râu și clădiri din sticlă și metal, dar nu ne-am aventurat către ele, preferând să ne mai clătim ochii cu mărturiile istoriei letone din orașul vechi. De fapt, am dat o raită dincolo de el, la...

...PIAȚA CENTRALĂ, inclusă și ea în Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind o construcție notabilă a secolului XX, cu cele cinci pavilioane ridicate prin folosirea hangarelor de la niște vechi zepeline germane. Am găsit diversitate, mărfuri de toate felurile, zone delimitate pentru legume și fructe, pentru produse din brânză, din pește, pentru flori, semințe, vinuri și tot felul de alte produse. Erau atâtea culori în toate direcțiile! Și mirosuri! Și curățenie! Și ordine! Nu m-am abținut să nu fac poze și o tânără vânzătoare de la murături m-a avertizat pe un ton ridicat că nu am voie să îi fotografiez marfa. Avea chiar și o hârtie cu aparat foto tăiat deasupra tarabei și era singura din zona de murături care avea așa ceva! Cine știe ce secrete aș fi surprins în arta (bine ascunsă) a pusului de murături!

Abia în zona pieței din afara hangarelor, unde era un fel de mare bazar, am avut contact cu localnicii, căci în orașul vechi erau mai mulți turiști ca noi, dar în forfota tarabelor se mișcau oamenii capitalei. I-am văzut mai împovărați de griji decât lituanienii, atmosfera semăna mult cu ceea ce găsim și la noi în România, fiind aglomerată, gălăgioasă și amestecată cu kitsch. Îndepărtarea de zonele centrale scotea la iveală o capitală în care era o nevoie acerbă de reconstrucție, de modernizare, de investiție, de răbdare, de creștere, de educație. Cred că dintre Țările Baltice, Letonia este cel mai aproape de nivelul nostru, deși tare mult mi-aș dori să ajungem unde acolo unde se situează Estonia! Dar...să nu anticipez! 

Soarele ne toropise de tot și ne-am spus că merităm o răsplată pe măsură, așa că ne-am așezat la o terasă și ne-am delectat cu cidru și limonadă rrreeeecciii! Înainte de a pleca din zona orașului vechi, am mai făcut o tură scurtă prin Piața Primăriei, căci se schimbase direcția luminii naturale și Silviu voia să surprindă din nou clădirile esențiale. Atunci am dat peste o placă și, curioasă, am vrut să văd ce scria pe ea: marca locul unde fusese amplasat primul brad de Anul Nou la Riga. În 1510!!

Ne-am întors la hotel pe altă cale, căci Silviu avea o surpriză pentru mine! M-a dus pe nepusă masă într-un magazin de ochelari și m-a supus unui test de polarizare cu o pereche serioasă de ochelari de soare, pentru că ceea ce purtam eu erau niște ieftineli nu tocmai indicate pentru ochi. Deja mă uitam la lume ca prin filtrul UV de la aparatul foto! Am primit cadou ochelarii de soare care aveau să îmi protejeze ochii de atunci încolo și i-am dat dreptate lui Silviu când îmi spunea că la unele lucruri este indicat să nu faci rabat chiar dacă prețul este puțin piperat. Pe termen lung își dovedesc din plin calitatea! Am mai adăstat câteva minute prin fața OPEREI NAȚIONALE și a parcului din jurul ei, după care am mers la hotel să ne decazăm.

HOTEL A 1 ni s-a părut destul de primitor, chiar dacă trebuia să treci printr-un gang de faianță cam ciudat, cu deschidere către un bar cu jocuri mecanice și biliard unde oameni de toate felurile făceau destulă gălăgie. Odată ajunși la recepție însă, situația s-a normalizat, am primit indicațiile necesare de la o recepționeră foarte dezinvoltă, vorbitoare de o engleză precară, suficientă cât să ne înțelegem, am mers în cameră și a doua zi dimineață, înainte de turul prin capitală, am servit micul-dejun. Am constatat că era un hotel destul de căutat, căci mica sală de mese a fost plină toată dimineața cu turiști veniți din multe țări. La Riga a plouat vreun sfert de oră și a răcorit puțin atmosfera, așa că nu am resimțit chiar atât de acerb căldura verii așa cum s-a întâmplat la cazarea de la Vilnius. Ce a urmat? Ultima din Țările Baltice, Estonia!