luni, 24 februarie 2014

1-9 februarie 2014 - ISLANDA (VII) - AURORA BOREALĂ - un vis comun trăit în doi

"Hei! Dormi?! Vezi că mai sunt lucruri de făcut și de simțit! Nu fi prost!" (Marius Popa)

"... and in her starry shade
Of dim and solitary loveliness, 
I learned the language of another world." (Lord Byron)

*Sfat: treceţi repede prin poze şi veţi vedea mişcarea aurorei!

Incursiunea în ISLANDA s-a întâmplat pentru că voiam să ne minunăm de AURORA BOREALĂ. Ea a fost visul de temelie peste care s-au aşezat celelalte şi, pentru că ocupa un loc aparte, s-a lăsat aşteptată până în ultimul moment, aducându-ne în pragul tristeţii gândului că aveam să plecăm de pe insulă şi să nu o vedem. Eram pe 8 februarie şi a doua zi, la ora 13, aveam avion spre Marea Britanie, de unde luam alt avion cu destinaţia "acasă", în România. Nu am fost prea norocoşi în serile anterioare, pentru că vremea a fost capricioasă şi, deşi noi am ieşit la pescuit perdeaua de culori proiectată pe cerul nopţii, ea nu a vrut să ni se arate. În consecinţă, era ultima noastră noapte sub cerul islandez, prognoza pentru apariţia aurorei nu era foarte încurajatoare, fiind de nivelul 3 ca intensitate pe o scară de la 1 la 9. Veneam veseli de la plaja cu nisip negru de la Vik, eram udă în bocanci de la contactul cu valurile mării, ne îndreptam spre Reykjavik, când Silviu a propus să rămânem la Cascada Seljalandsfoss, să aşteptăm cuminţi biciul de lumină şi să îmi protejez picioarele în bocanci prin nişte pungi. Evitam în felul acesta câteva ore de ocol. Avea logică propunerea lui, aşa că m-am pregătit temeinic pentru întâlnirea cu Marele Vis Colorat, punându-mi picioarele în pungi şi apoi în bocanci şi instalându-ne tabăra de aşteptare lângă cascada Seljalandsfoss.

Mai întâi a apărut timidă. O surprindea mai mult aparatul de fotografiat. Era palidă, ca un nou-născut fără multă vlagă. Spre uimirea noastră totală, plodul de lumină a crescut brusc şi ni s-a înfăţişat în toată splendoarea: visul nostru s-a desfăşurat spectaculos în faţa ochilor timp de 3 ore şi jumătate, perdelele de particule solară dansând sub vântul polar ca într-un balet ceresc. Am şi lăcrimat la un moment dat în faţa unei asemenea frumuseţi pe care numai Dumnezeu putea să o frământe din lumină!

"Apropierea de Cercul Polar face ca Islanda să aibă în mijlocul iernii doar câteva ore de lumină (la 1 ianuarie 3 ore),  iar de la sfârşitul lui septembrie până la începutul lunii mai, în nopţile senine, în apropierea zonelor polare apare un fenomen optic spectaculos: aurora boreală. În Evul Mediu era interpretat ca avertisment pentru producerea unor catastrofe: război, foamete, molime, iar în mitologia norvegiană era considerat reflectarea scuturilor Walkiriilor lui Odin. Acest fenomen este cauzat de coliziunea dintre particulele de electroni solari aduşi de vântul solar şi oxigenul cu nitrogenul din atmosfera terestră. Electronii pleacă de la soare, după 40 de ore se izbesc de câmpul de aer, fiind atraşi de câmpul magnetic al Pământului şi dau naştere acestui fenomen de extaz total al naturii. Culorile depind de gazul întâlnit de electroni şi de cantitatea de energie consumată: oxigenul emite o culoare verde-gălbuie, nitrogenul una albăstrui-deschisă la 20-200 de mile altitudine, iar la 60 de mile una violet." Noi am avut parte de una verde cu irizări albăstrui pe alocuri, dar mişcarea de şarpe ceresc, schimbarea de falduri imenşi care arătau clar bătaia vântului solar, ne-au urmărit mental după ce am revenit acasă. 


"So what's the benefit of withdrawing from the world?"
"Meditation is like a glass of juice. I can describe the glass of juice to you. But you're not going to know the glass of juice until you taste it." (Jammu din India)

Aceeaşi concluzie se aplică şi în cazul aurorei boreale. O poţi vedea în documentare, o poţi admira în filmuleţele făcute de alţii şi puse pe internet, o poţi trata cu repetate interjecţii de uimire atunci când o priveşti în fotografii, dar starea totală de îngenunchiere şi de plin sufletesc nu are termen de comparaţie cu recea contemplare prin intermedieri. Revăsarea de deasupra capului m-a făcut să simt o fărâmă din lumea aceea cosmică ce vorbeşte altă limbă, din macro-imensitatea în care Pământul nu este buricul universului şi nimicnicia nu a fost nicidecum de calibrul celei care te vizitează pe vârf de munte. A fost mult mai mare!   




Ştefan, fratele meu, a fost darnic din plin cu noi. Ne-a împrumutat aparatul său de fotografiat, un mamut profesionist, cu care îmi era teamă să am de-a face, însoţit de un trepied pe măsură, care putea ţine piept vântului sălbăticit din Islanda. Dacă nu am fi avut aceste două lucruri cu noi, am fi pierdut ocazia să prindem şi în poze minunea de auroră boreală, ar fi rămas proiectată în mintea noastră şi nu am fi putut-o împărtăşi cu cei de-acasă. Îi mulţumesc tare mult lui Ştefan pentru încredere, pentru că şi-a încălcat promisiunea către sine de a nu da un astfel de echipament şi pentru că binele lui a atras alt bine!


Veneau maşini lângă cascadă. Plecau maşini de lângă cascadă. Omuleţii stăteau câte 15-20 de minute, se minunau şi plecau mai departe. Noi am asistat la tot spectacolul, ne-am umplut fiecare celulă de imaginile aproape cântătoare, ne-am extaziat la fiecare moment muribund de lumină şi la fiecare clipă nenanunţată de învârtoşare a aurorei. Fusese atât de imprevizibilă şi se ascunsese de noi ca o Fata Morgana, încât ni se părea alunecoasă, dar dăruirea într-un aşa spectacol, chiar înainte să plecăm din Islanda, a fost pentru noi un moment perfect, un vis care a întrecut toate scenariile atunci când s-a izbit de realitate şi pentru toate acestea am fost extrem de recunoscători şi mândri de noi înşine pentru răbdare şi spontaneitate. 
Parcă ne crescuseră braţe de cuprins o lume întreagă!


"Suntem ceea ce iubim." (Nichita Stănescu) 

Un comentariu:

Anonim spunea...

Superb. Un vis, dorit si de catre mine. :)