1-9 februarie 2014 - ISLANDA (II) - huzureală superlativă la LAGUNA ALBASTRĂ (Bláa Lónið)

“Ce se întâmplă când oamenii îşi deschid inimile?"

"Se vindecă de cele care nu sunt bune.” 
(Haruki Murakami, Pădurea Norvegiană)

LAGUNA ALBASTRĂ se afla pe câmpurile întunecate de lavă ale peninsulei Reykjanes şi era cel mai cunoscut complex termal din Islanda. După ce am vizitat celelalte locuri incluse în Cercul de Aur ne rămăsese Bláa Lónið, un loc absolut scos în afara realităţii obişnuite prin fenomenul natural ciudat care îl presupunea şi prin culoarea de turcoaz care te transporta în altă dimensiune şi te uita acolo, lăsându-te în compania unei stări de relaxare totală şi de abandon în faţa deliciului tactil din apă. 

Laguna a fost creată accidental, în 1976, când centrala electrică din Svartseng a deversat ape sărate peste câmpurile de lavă din vecinătate. Conţinutul ridicat de silicaţi a făcut ca rocile să se sudeze, apa să nu se mai poată scurge în pământ şi să se acumuleze în craterele vulcanice. Compoziţia sa chimică şi bacteriologică este unică în lume: pe lângă calciu, natriu, magneziu, clor, flor, dioxid de carbon, dioxid de siliciu, sulfaţi, conţine alge albastre şi verzi care îi conferă o culoare ireală. Apa este sănătoasă şi lipsită de reziduri, cu o temperatură de 36-37 grade Celsius, şi este schimbată la 40 de ore. 

Noi ne-am bălăcit mai bine de 5 ore sub un cer morocănos, pus pe ploaie, la început de februarie, iar imaginile sunt mai mult decât grăitoare! Când plecaserăm dimineaţă din Reykjavik era frumos, senin, se vedea albastrul cerului, dar, pe măsură ce ne apropiam de destinaţie, cerul s-a întunecat brusc şi a început să plouă, încât mi se tăiase cheful de bălăceală, gândindu-mă că în acele condiţii nu prea avea să ne priască apa. Cât puteam să mă înşel, Doamne! Am luat biletele, ne-am schimbat la vestiare şi...ţuşti în fierbinşeala sărată, albastră, plăcută la atingere, ca o cremă hidratată lichidă, gata să te alinte!

Apa era până la brâu la intrare şi apoi devenea mai adâncă, dar nu întrecea înălţimea obişnuită a unui om, supraveghetorii în culori stridente făceau ture de bazin permanente fiind vigilenţi la ce se întâmplă, toată lumea era total hipnotizată de huzureală şi de hlizeală şi eram o groază de naţii adunate în acea imensă piscină naturală. Ne-am întins la poze şi la rupere de realitate şi vremea s-a schimbat brusc, norii au făcut loc unei ferestre prin care s-a strecurat tiptil, apusul. Razele soarelui somnoros s-au ivit la orizont schimbând cromatica într-o asociere aproape ireală şi noi am profitat din plin!

După o jumătate de oră de senin, norii au tras din nou cortina peste lagună, dar puteau să se desfăşoare cum vroiau, căci noi deja ne înfruptasem din frumuseţea pentru care era vestit locul, aşa că nu ne mai deranja faptul că se pusese din nou pe picurat. Am dormit atââââât de bine în seara aceea! 

Islanda era deja pentru noi o fereastră către o dimensiune în care se aflau înghesuite ca într-un clasor haotic tot felul de variante de existenţă a mai multor fenomene total diferite: după gheaţa abundentă pe care o văzusem cu o zi înainte şi după temperaturile extreme de la gheizere, făceam baie într-un aer liber  friguros şi neguros, ca şi cum nu era nimic ieşit din comun şi singura problemă eram noi, care trebuia să ne adaptăm din mers, să ne deschidem porii şi să primim tot ce venea către noi! Uimitor!