1-9 februarie 2014 - ISLANDA (V) - SKOGARFOSS şi SELIJANDAFOSS, cascade de prim rang

"Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; 

şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; 

drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi. 

Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, 

dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie, 

fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie sau ar putea fi…" 

(Constantin Brâncuși)

Apa călătoare. Apa copleşitoare. Apa căzătoare. Islanda are sute de căderi de apă, nu doar gheizere, gheţari şi ape termale. Este un muzeu activ în aer liber de circuit rapid şi concomitent al apei în natură, prin aer, prin sol şi la suprafaţa acestuia. Am trecut prin multe locuri unde se afla câte o casă construită lângă vreun munte, de pe versantul căruia se scurgea câte o cascadă înzestrată cu rolurile de accesoriu natural tradiţional şi de element practic şi vital în gospodărie. Dar căderile mari aveau alt statut! 

SKOGARFOSS era cea mai mare cascadă de pe Skoga, râul ce putea fi traversat chiar prin faţa ei. Înălţimea căderii de apă era de 60 de metri, iar lăţimea de 25 de metri, fiind un adevărat şuvoi-perdea compactă de apă adăpostită de o scobitură a muntelui. Localnicii păstrau legenda conform căreia un cufăr plin cu monede de aur ar fi fost ascuns pe vremea vikingilor într-o peştera din peretele cascadei, iar la Muzeul Skogar se putea vedea expus un maner antic, lucrat în aur masiv, care s-a desprins din cufărul cu aur în momentul când vânătorii de comori ar fi încercat să-l tragă din ascunzătoare. În zilele senine, când soarele străluceşte puternic, oamenii spun că prin apă disting sclipiri de aur.

După ce te obişnuieşti cu natura Islandei, începi să crezi toate basmele şi legendele pe care oamenii le mai păstrează şi azi, nu doar ca elemente specifice folclorului lor, ci ca parte din mentalitate. Aşa cum noi avem Sânzienele, Ielele sau Paparudele, aşa au şi ei destule personaje mitologice construite ca arhetipuri asociate cu mediul (la intrarea în unele orăşele chiar am văzut indicatoare că în ele s-ar afla sălaşul unor fiinţe supranaturale!). Sincer, e de înţeles să creeze mental astfel de fiinţe la cât de puţini locuitori sunt şi la cât de izolate sunt construite fermele! Aşa ar fi huldufólk (oameni invizibili), jarovergar (gnomi), alfar (elfi), ljosalfar (zâne), dvergar (pitici), tivar (spirite montane), englar (îngeri), 1 din 10 islandezi crezând în existenţa huldufolk. Potrivit legendei, huldufolk sunt descendenţii copiilor pe care Adam şi Eva i-au ascuns atunci când Dumnezeu a venit să le viziteze familia, ruşinându-se că nu reuşiseră să-i spele. Există şi un orăşel, Hafnarfjordur, considerat "locaş al elfilor"! 

SELIJANDAFOSS era la 17 km distanţă de Skogarfoss şi măsura tot 60 de metri, doar că nu avea legende legate de comori ascunse, ci un traseu prin spatele perdelei de apă, care îi ademenea pe toţi cei care ajungeau pe acolo. Eu cu Silviu am stat destul de mult să facem poze, să admirăm priveliştea, să savurăm pe îndelete toată experienţa şi am putut vedea cum toţi cei care veneau la cascadă se chinuiau ca şi noi să prindă cât mai bine în poze acest simbol al Islandei. 
Acolo i-am cunoscut pe Nick Jenkins şi Leigh Woolford, doi fotografi din Anglia, care veniseră în Islanda din aceleaşi motive ca şi noi: aurora, peisaje, cascade, oameni, gheizere. Leigh mai fusese de vreo 3 ori în Islanda, Nick era venit pentru prima dată. Avuseseră un plan de călătorie cu un an înainte, dar unul din ei avusese probleme cu inima şi fusese nevoit să se opereze, iar acum a vrut să îşi împlinească visul împreună cu prietenul său şi...iată-i la cascadă pe amândoi! Erau echipaţi cu tot felul de aparate, cu trepied, cu obiective, parcă erau nişte dromaderi aterizaţi mai la nord decât ar fi trebuit. Am dat peste ei la cazare la Gardakot, în Dirholaey, şi ne-am hlizit împreună cu ei de coincidenţe, iar a doua zi, în drum spre Laguna Glaciară Jokulsarlon ne tot claxonam când ne depăşeam pe stradă. Ne-au plăcut tare mult, căci erau oameni tonici, cu mintea deschisă spre nou şi extrem de energici, cu un simţ al umorului şi al autocriticii extrem de dezvoltat! Site-ul lui Leigh este aici, iar al lui Nick aici.

Am stat destul de mult la cascadă, până când soarele a început să pălească pe cer. Nu era târziu, dar ora 16 deja suna a înnoptare. În ultima zi de călătorie aveam să ne întoarcem acolo pentru o altă repriză de noutate şi să surprindem cascada noaptea, motiv pentru Silviu de a face poze serioase cu expunere! Hm (interjecţia ironică a ştrumfei mele, Gigi), cine ştie, cunoaşte, domle!

Peisajele Islandei sunt diferite ca degetele de la mână. Şi de la picioare! Treci vizual prin ele ca şi cum ai asista la proiecţia unui şir de diapozitive ce vor să arate locuri aparte, în anotimpuri distincte, doar că ele sunt chiar la câţiva metri unele de altele. Nu îţi vine a crede că aşa ceva este firesc într-o singură ţară, pe o singură mare bucată de pământ, în mijlocul apelor! Ei, Islanda este un astfel de mozaic larg! 

Adunam din ce în ce mai multă senzaţie de "victorie", chiar dacă aurora încă se lăsa aşteptată, nu voia să îşi arate faţa către noi! Mai aveam vreo 3 zile de şansă şi speram ca ea să se adeverească! Răbdărică!