"Nu descuraja niciodată pe cineva care progresează, indiferent cât de încet o face."(Platon)
După ce fusesem în Odd Pub cu Bogdan, Gabi, Ştefan şi Gigi înainte de plecarea mezinului în Anglia, am revenit pentru o sesiune de zumba dincolo de sală sau de master-class-uri. Practic, atunci împlineam un an de când venisem la zumba dintr-o curiozitate stârnită şi alimentată din plin de Alina! Ritmurile au fost energice, după cum fusesem deja obişnuită, am dansat până şi piesele care nu mă încântau aşa de tare (da, recunosc, erau două!) şi am simţit din nou de ce îmi place atât de tare tipul acesta de mişcare, de ce senzaţie de libertate este atât de intensă prin ea.
*Fotografiile sunt făcute de Ştefan Abageru.
Zumba rămâne pentru mine o experienţă resimţită personal, pentru că nu mă pot abţine să nu îmi doresc din răsputeri creşteri prin toate zonele pe unde îmi intind tentaculele de interes şi entuziasm. Vreme de un an am vibrat la unison cu evenimentele din lumea aceasta, am mers de multe ori pe săptămână la sală pentru că devenise parte din viaţa mea şi...era bine, dar...ceva s-a rupt la un moment dat! Cauze? Rutina, "prea-multul" cu "la-fel-ul" şi oamenii (nu toţi!)! Mereu am avut pretenţii de la cei din jur în aceeaşi măsură în care le am şi de la mine, este o exigenţă în două direcţii pentru că astfel probez pe propria piele măsura aşteptărilor (mereu mari!). Nu am luat însă în calcul un lucru: "călduţul", "lungul nasului" nevăzut şi "capra vecinului" sunt mult mai tentante la fibra noastră de români! O astfel de atmosferă devine irespirabilă atunci când e ridicată la rang de virtute, recomandată drept tip de comportament şi combinată din plin cu superficialitate. Indiferenţa a funcţionat o vreme, dar am ajuns la concluzia clară că: "după ce îmi epuizez rezervele nostalgice, mă voi muta în altă ţară a mişcării"!
Zumba în formula actuală este o experienţă epuizată pentru mine. De câteva luni o resimt ca pe o povară, ca pe o haină pe care ai purtat-o cu drag atâta vreme, dar s-a ros la coate şi trebuie să o laşi acasă şi să îţi iei alta. De îmbrăcat, trebuie să te îmbraci, dar e bine să porţi ceva ce îţi va aduce din nou plăcerea a te îmbrăca, nu doar de a te acoperi! Orizontul meu de aşteptări este la o ştachetă prea ridicată şi de coborât nu am de gând să îl cobor, pentru că, dacă fac asta, nu mă mai regăsesc în lucrurile specifice mie. În consecinţă, fie ajustez cumva, fie caut altceva!
Ştiu că e ceva legat de mine şi de raportarea la cele exterioare, dar, atunci cînd nu te mai regăseşti în ceva, nu are rost să mai cauţi acul în carul cu fân: "e pierdut, mai bine ia-ţi altul!" Am retrogradat zumba de la pasiune la sport şi mă simt mult mai bine de când am făcut asta, pentru că hotărârea aceasta reflectă actuala mea atitudine faţă de reţeta zumba încercată până acum şi ştiu că mai sunt şi alte maniere, mai aerisite şi mai puţin..."româneşti". Dansul şi conceptul de "zumba" îmi rămân la fel de dragi, ca şi anul acesta întreg adunat ca istorie, dar...vreau altceva. Unde sunt acum, gustul îmi pare acelaşi şi...până nu încerc alte tipuri de mâncare, nu am de unde şti dacă nu găsesc ceva mai gustos!
O să văd ce se va mai coase pe mai departe! Viaţa are cotiturile ei imprevizibile sau coapte la foc mic, te poate duce prin alte zone sau te poate ghida spre aceleaşi maluri ca să le redescoperi valoarea. Deocamdată, noutatea este litera de lege şi de ordine, aşa că îi dau curs. Chiar dacă încăpăţânarea şi-ar fi dorit să existe şi continuitate, iată că nu se poate în ecuaţia actuală, pentru că dezamăgirea nu mă lasă să-i mai dau vreo şansă. Punct şi de la capăt cu încredere!
Scriu toate acestea la unul din ultimele evenimente zumba la care m-am simţit excelent şi la care încă mai aveam speranţă că îmi vor trece gândurile de tras linie asupra atâtor aspecte care par fireşti în lumea zumba şi mie mi se par atât de false. Şi nu doar mie, ci şi altor câtorva omuleţi cu minţile acasă: cine se aseamănă, se adună, desigur, dar nu putem greşi aşa flagrant chiar toţi în concluziile noastre! Cel mai înţelept şi mai eliberator este să aleg/încerc alt drum şi cam asta se va întâmpla!
Îi mulţumesc lui Paul pentru partea frumoasă din zumba, pentru pasiune şi agitaţie, pe fetele de nota zece de la sală le asigur că intersectările noastre nu se încheie aici, iar celorlalte (incomode şi incomodate) le doresc deschideri de minte. Când cadrul uman nu mai corespunde, tabloul trebuie mutat în altă ramă sau lăsat fără ea, pentru că tot ce e frumos rămâne şi rezonează în amintire, iar ce e mai puţin frumos dă ghiont la grăbit paşii spre alte locuri până nu se întunecă zarea de tot!
În aceeaşi seară, după zumba, Ştefan ne-a luat la un concert în Underground: Raku şi Pacha Man. Era o trecere destul de mare de la ritmuri latino la cele de hip-hop, dar a meritat să încercăm: oameni care cântă despre schimbări şi discrepanţe sociale, despre inegalitate şi defecte umane, despre dependenţe (ne)sănătoase şi despre drumuri în viaţă, au ceva de transmis. Nu sunt o fană a acestui gen de muzică, nu ascult pe acasă (doar când prind emisiunea de acest gen de pe Radio Guerrilla!), dar îmi păstrez mintea deschisă ori de câte ori Ştefan mai găseşte ceva digerabil pentru mine şi îmi propune să ascult, să văd cum e. "Când cumperi un CD te respecţi pe tine/ Deci, nu-mi scoate mie ochii că o faci pentru mine." (O să-ţi placă), "Când prin prisma prietenilor puternici primezi,/ Pogorând pe pielea proprie plăpându-le pierzi.../ Parvenite persoane publice profită prea,/ Pizmuind poporul, privind perfid prin perdea,/ Paharul prea plin prelinge pe părți picuri,/ Par primitivi protestanții porniți prin pâlcuri..." (Memento Mori) sunt versuri-nade numai pentru mine bune să plec urechea!
Ce îmi place mie la hip-hop e că spune lucrurilor pe nume, nu ocoleşte subiectele jenante, alunecă în stil de "topor" ca să te trezească din somnul de consumator, ai parte de un duş rece auditiv. Raku şi Pacha Man sunt destul de dizidenţi în mesajele lor (din ce am ascultat, nu sunt o expertă!) şi apropiaţi de zona înrăită populată de CTC, Cedryk şi Paraziţii. E posibil să pun pe un loc privilegiat versurile muncite, nu doar mitraliate, şi o limbă română mai ironică, polisemantică, diversă faţă de ce găseşti prin muzica pop, disco sau de club. Sunt şi aspecte care mă enervează la culme: supralicitarea de înjurături, cultul străzii ridicat nivel de şcoala vieţii, lipsa de apreciere a femeii, atitudinea duală faţă de droguri. Dincolo de această observaţie, băieţii au făcut un show pe cinste şi au încântat oamenii (Pacha Man a avut şi ritmurile de reggae - un deliciu!), mai ales zecile de liceeni veniţi concert. Din punct de vedere al publicului mi se pare muuuult mai biiine la concertele de rock, unde sunt liceeni, nu neg, dar parcă sunt şi bărbaţi în preajmă, nu e venită doar grădiniţa. Oricum, vis-a-vis de publicul din România îmi păstrez concluziile trase la Hellfest, în 2011, comparativ cu ce am găsit acolo: nimic nu s-a schimbat!
Încheiere: "Se spune că viața nu-i deloc dreaptă,/ Bineînțeles că-i un examen către-o superioară treaptă." (Memento Mori) - spune Raku şi "Înregistrează ce spun şi acţionează cuminte./ Închei transmisia. În retragere, dau foc la cuvinte." (Valorile Sociale) - spune Pacha Man. Mulţam fain de tot, Ştefan! Şi omuleţilor - Gigi, Gabi şi Mirela - pentru voia bună prelungită nocturn!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu