"Sunt oameni în lumea aceasta care îşi măsoară bogăţiile în alte unităţi."
(François Truffaut)
5 ani. În vara aceasta mi s-au adunat 5 ani de străbătut munţii. Mulţi? Puţini? Nu e important! Mi-am dorit mereu ca drumurile mele către pietroşi să fie consistente, să mă împingă dincolo de ce cred iniţial că sunt în stare, să mă deschidă spre oameni şi să mă înveţe un tip de frumos pe care doar muntele e capabil să îl transmită într-un mod tăcut şi subtil. 5 ani de paşi montani alături de oameni, de mulţi oameni, cărora vreau să le mulţumesc (că mi-au permis să mă alătur lor sau au avut încredere în a mi se alătura în turele organizate de mine): cu unii am păstrat o constantă în privinţa înăltocilor, cu alţii m-am intersectat o singură dată, de la unii am preluat multe şi m-am inspirat pe mai departe, de la alţii am primit necesara lecţie de a-mi mai tempera elanul prea încăpăţânat spre munte şi nu pot simţi decât recunoştinţă şi bucurie pentru o creştere dublă. Cred că fără munte, nu se adună oamenii care mă interesează, iar fără oameni nu există munte integral (şi integrat!) pentru mine: acolo (re)găsesc una din cele mai bune versiuni ale fiinţei mele, capăt încredere în ceea ce sunt şi nu îmi este teamă să devin mai mult, să continui să conturez un anume rost al meu.
Pasiunea pentru vârfuri - e ca atunci când îţi place de cineva şi îl curtezi, visând la acele apropieri de răsplată pentru inimă, la acele sărutări de aparentă liniştire interioară, care îţi schimbă pulsul şi îţi accelerează fiinţa. Cam atâtea "sărutări" ne-am dat eu cu muntele în aceşti 5 ani în semn de fidelitate:
1) 2.544 m --- Vârful Moldoveanu, Munții Făgăraș; cel mai înalt vârf din Munții Făgăraș și din România;
2) 2.535 m --- Vârful Negoiu, Munții Făgăraș;
3) 2.527 m --- Vârful Viștea Mare, Munții Făgăraș;
4) 2.509 m --- Vârful Peleaga, Munții Retezat; cel mai înalt vârf din Munții Retezat;
5) 2.505 m --- Vârful Omu, Munții Bucegi; cel mai înalt vârf din Munții Bucegi;
6) 2.503 m --- Vârful Bucura Dumbrava, Munții Bucegi;
7) 2.493 m --- Vârful Găvanele, Munţii Bucegi;
8) 2.490 m --- Vârful Coştila, Munții Bucegi;
9) 2.482 m --- Vârful Retezat, Munții Retezat;
10) 2.471 m --- Vârful Mircii, Munții Făgăraș;
11) 2.433 m --- Vârful Bucura, Munții Retezat;
12) 2.398 m --- Vârful Gălăşescu Mic, Munţii Făgăraş;
13) 2.390 m --- Vârful Lăițel, Munții Făgăraș;
14) 2.384 m --- Vârful Caraiman, Munții Bucegi;
15) 2.268 m --- Vârful Slănina, Munții Făgărașului;
16) 2.279 m --- Vârful Ineu, Munţii Rodnei;
17) 2.237 m --- Vârful La Om, Munții Piatra Craiului; cel mai înalt vârf din Munții Piatra Craiului;
18) 2.222 m --- Vârful Ineuț, Munții Rodnei;
19) 2.220 m --- Vârful Zbirii, Munții Piatra Craiului;
20) 2.210 m --- Vârful Țimbalul Mic, Munții Piatra Craiului;
21) 2.209 m --- Vârful Coama Lungă, Munții Piatra Craiului;
22) 2.202 m --- Vârful Căldării Ocolite, Munţii Piatra Craiului;
23) 2.193 m --- Vârful Colţii Grindului, Munții Piatra Craiului;
24) 2.177 m --- Vârful Țimbalul Mare, Munţii Piatra Craiului;
25) 2.172 m --- Vârful dintre Țimbale, Munţii Piatra Craiului;
26) 2.159 m --- Vârful Gărgălău, Munții Rodnei;
27) 2.150 m --- Vârful Ascuţit, Munţii Piatra Craiului;
28) 2.142 m --- Vârful Lespezi, Munţii Piatra Craiului;
29) 2.113 m --- Vârful Roșu, Munții Rodnei;
30) 2.100 m --- Vârful Pietrosul Călimanilor, Munții Călimani; cel mai înalt vârf din Munții Călimani;
31) 2.098 m --- Vârful Pietrei, Munţii Piatra Craiului;
32) 2.081 m --- Vârful Negoiu Unguresc, Munții Călimani;
33) 2.018 m --- Vârful Padina Popii, Munţii Piatra Craiului;
34) 2.018 m --- Vârful Funduri, Munţii Piatra Craiului.
1) 1.954 m --- Vârful Ciucaș, Munții Ciucaș; cel mai înalt vârf din Munții Ciucaş;
2) 1.923 m --- Vârful Turnu, Munţii Piatra Craiului;
3) 1.907 m --- Vârful Ocolașul Mare, Masivul Ceahlău; cel mai înalt vârf din Masivul Ceahlău;
4) 1.904 m --- Vârful Toaca, Masivul Ceahlău;
5) 1.883 m --- Vârful Gropșoare, Munții Ciucaș;
6) 1.856 m --- Vârful Giumalău, Munţii Giumalău;
7) 1.835 m --- Vârful Cobăşel, Munţii Rodnei;
8) 1.817 m --- Vârful Zăganu, Munții Ciucaș;
9) 1.816 m --- Vârful Piatra Mică, Munţii Piatra Craiului;
10) 1.792 m --- Vârful Hășmașul Mare, Munții Hășmaș; cel mai înalt vârf din Munții Hășmaș;
11) 1.748 m --- Vârful Pogolin, Munţii Bistriţei;
12) 1.707 m --- Vârful Piatra Ascuţită, Munţii Hăşmaş;
13) 1.639 m --- Vârful Ouşoru, Munţii Suhard;
14) 1.634 m --- Pietrele Doamnei, Munţii Rarău;
15) 1.587 m --- Piatra Singuratică, Munţii Hăşmaş;
16) 1.520 m --- Piatra Şoimului, Munţii Rarău.
De ce fac această înşiruire? Pentru că vreau să mulţumesc după 5 ani şi să împărtăşesc. Mi-am împlinit un vis maaare de tot - creasta Pietrei Craiului - şi simt nevoia să mă uit la paşii făcuţi până la ea, la oamenii pe care i-am cunoscut, la răbdarea de care a trebuit să dau dovadă până m-am pârguit pentru acest munte. O să îmi facă o deosebită plăcere să scriu postările referitoare la odiseea pe care am organizat-o în Crai, ghidată fiind de două dorinţe de bază: delectare pe îndelete şi adăstare.
"Why do you climb?"
"It is not necessary, but it is GREAT. This sums up climbing."
(Reinhold Messner)
După turele în Făgăraş, Rodna şi Bucegi, trebuia să vină rândul visului meu copt destulă vreme la foc mic: Piatra Craiului. Vorbisem cu omuleţii despre o aventură de acest gen, fixasem să organizez ieşirea şi să propun o variantă de traseu pentru începutul lunii septembrie, când vremea încă ţinea cu noi, dar Adrian a venit cu propunerea de a merge cu o săptămână mai devreme. Nu aveam cum să onorez planul lui, căci Zumbathon-ul pentru Larisa era exact în acel week-end, plus că nici Raluca şi nici Silviu nu puteau veni. În consecinţă, am mers în două ture: Ciprian, Ioana, Ana şi Adrian în prima, iar eu, Cătălin, Raluca, Silviu şi Cristina în a doua! Ambele "echipe" au făcut traseul de creastă, dar eu am orientat trupa mea puţin diferit: am vrut neapărat să urc pe la Lanţuri în Şaua Grindului, pe când ceilalţi au ales varianta cu Marele Grohotiş şi au ieşit în capăt de Creastă Sudică, în Şaua Funduri. Pe harta de mai jos (mulţam fain, Silviu!) sunt indicate traseele noastre: prima zi - roşu (urcarea), a doua zi - albastru (Creasta Sudică), a treia zi - galben (Creasta Nordică şi coborârea). Avantajul nostru a fost că am avut mai mult timp la dispoziţie faţă de ceilalţi şi am putut prelungi delectarea consistentă pe crestele atât de impresionante ale Craiului, dar am fost taaareee mândră de ei că au reuşit să parcurgă întreg muntele şi să vină acasă atât de încântaţi. O săptămână mai târziu aveam să pricep singură de ce!
Joi la ora 13 am plecat din Iaşi împreună cu Cătălin, după ce am mers la şcoală să rezolv medicina muncii, şi am călătorit mai bine de 8 ore cu trenul până la Braşov, unde ne aştepta Silviu, venit din Ungaria cu maşina. Pe Raluca şi pe Cristina le-am luat din buricul târgului, din Piaţa Sfatului, şi am purces spre Plaiul Foii, unde ne aştepta un somn bun asezonat cu partiturile de sforăit ale dubletului vocal masculin al grupului. Cabana arată excelent, condiţiile sunt mult peste cei 30 de lei cât se cere pentru un loc în cameră, iar priveliştea avea să ne taie respiraţia a doua zi dimineaţă când muntele părea să se prăvale direct peste noi. Mi s-au înmuiat oleacă picioarele când am văzut Nordica atât de sălbatic ridicându-se printre ceţuri, dar ceva din mine mă împingea să intrăm în traseu, să înceapă drumul, să cunosc odată şi odată cărările acestui munte. Omuleţii erau şi ei pregătiţi: sac de dormit, izopren, haine, mâncare şi apă, cea mai importantă posesie! Am avut cu noi peste 25 de litri de apă, căci pe creastă nu este deloc, şi am avut grijă mereu cum şi cât consumăm, ca să putem sta pe creastă cât ne-am propus, să nu fim nevoiţi să coborâm mai devreme!
Vremea a fost excelentă: vineri dimineaţă am avut parte de răcoare şi de ceţuri pe creste, care s-au ridicat rânduri-rânduri odată ce am trecut de bucata de grohotiş de dinaintea porţiunii de şufe ce precede La Zaplaz. Nu am consumat mult din apă în acest fel, deşi urcarea a fost destul de susţinută: aveam de parcurs o diferenţă de nivel de 1.300 de metri (de la Plaiul Foii - 849 m - la Şaua Grindului - 2.200 m)! Bucata de drum forestier (bandă roşie) a fost urmată de pădurea ce m-a terminat pe unele porţiuni: mereu când iau de coadă un traseu durează ceva timp până îmi reintru în ritm şi pieptişul de la început mi-a dat bătăi de cap până La Zaplaz. Înainte de Refugiul Şpirla am umplut sticlele cu apă, cu puţina apă pe care o băusem până acolo, ne-am odihnit picioarele în poiana străjuită de refugiu şi am apreciat curăţenia din jur, apa şi conservele lăsate înăuntru de montaniarzi pentru alţi montaniarzi, inclusiv pătura ce trona peste paturile suprapuse! Aşa, daa!
De la Refugiul Şpirla am avut de traversat o porţiune de grohotiş, care nu prea ne-a plăcut, apoi ne-am cocoţat pentru poze aproape de La Zaplaz (o despicătură în stâncă, un fel de horn mai lat la bază, prin care trece traseul) şi a urmat luuunga bucată de căţărat: La Lanţuri! Doamne, ce muuult mi-a mai plăcut să trec probele la cele trei secţiuni enunţate de Silviu de-a lungul traseului - domniţă, căpriţă, capră - căci m-am regăsit pe bună dreptate în toate, dar trebuia să demonstrez că merit păstrarea titlurilor! Stâncă, prize, urcare susţinută, sus, sus, tot mai sus, uneori cu inima cât un purice, căci pereţii nu sunt chiar mereu generoşi sau nu eşti suficient de atent să vezi din prima locurile de care ai nevoie ca să depăşeşti momentele dificile - toate mi-au oferit senzaţia de viu-viu, mi-a dispărut total oboseala resimţită prin pădure şi...Piatra Craiului a început să se arate în toată splendoarea ei la urcare!
La Lanţuri înseamnă câteva treceri pe buza unor mici prăpăstii, săritori, ceva de căţărat, toate amenajate cu cabluri/lanţuri, care durează ore bune, până în creastă, iar ieşirea în Şaua Grindului se face printr-un alt horn, amenajat cu lanţuri. Mare parte din traseu m-am simţit precum Alice în Ţara Minunilor care trecea prin încă o "Rabbit Hole" şi descoperea că stâncă din faţă e mai apetisantă decât cea tocami trecută, că peretele vertical pare mai puţin accesibil şi mai provocator decât cel de dinainte, că ceea ce îmi imaginasem acasă nu se compara nici pe departe cu realitatea călcată la pas. Ca de fiecare dată când vin la munte, mă interesează foarte mult cum acesta operează pe cord şi minte deschisă asupra omuleţilor: de aceea le dau lor mai multă importanţă prin pozele făcute, mă fascinează chimia aceea specială ce se iveşte atunci când privirea lor întâlneşte înălţimile, când muşchii li se încordează cu atenţie pe stânci, când odihna le cere să se oprească o secundă, când par a fi copleşiţi, dar vor mai departe, tot mai departe. Dacă nu ar fi simbioza aceasta, nu cred că m-ar interesa muntele la modul sec, de strictă privelişte, ar fi doar piatră şi relief bombat deasupra nivelului mării: uitându-mă la omuleţi, mă văd şi pe mine şi înţeleg mai mult decât aş înţelege singură!
Efectul muntelui asupra razelor gama numite Cătălin a fost garantat: mă bucur că şi-a ţinut promisiunea făcută lui însuşi în decembrie anul trecut, când nu a putut veni în Rodna, şi a trăit experienţa Piatra Craiului la maxim. Genunchiul i-a îngăduit să bată muntele bine, în ritmul său (destul de buun!!), cu Raluca s-a înţeles mai mult decât ogheeeiii, în plutonul fruntaş a avut-o parteneră de poze pe Cristina, iar cu Silviu a împărţit ipostaza masculină în grup. Sper să revină cu noi pe creste, căci un superlativ ca acesta, după ce este asimilat de suflet şi pus la locul său, provoacă sete de alte episoade! Mulţam fain pentru voia bună şi pentru strâmbăturile de calibru, pentru discuţiile literare, pentru împărtăşirile despre Alpi, pentru omul deosebit ce se ascunde dincolo de meseria universitară, dom' profesor!
Nu mă satur niciodată să repet lecţiile pe care muntele ţi le serveşte şi e posibil să fiu exagerată cu ele, dar am observat că se rafinează şi nu sunt mereu la fel. Identitatea şi tihna sunt cele două feţe ale monedei cărora le dau cu precădere atenţie, combinate desigur cu frumosul de altitudine, pentru că, dacă este un lucru pe care muntele îl reuşeşte fără mare efort acela e întoarcerea către tine însuţi: acolo, sus, sus, nu te mai poţi minţi sau ascunde, acolo eşti gol şi vulnerabil, acolo nu ai nevoie de motive, ci de adevăruri, acolo nu contează pseudo-stările, ci autenticul, acolo eşti mai simplu ca niciodată şi găseşti hrana de care nici nu ştiai că ai nevoie. De asta resimt muntele ca pe o oază ce vindecă sufletul de prea multele lucruri superficiale, de prea multa atenţie acordată nimicurilor, de prea exageratele pretenţii ale oraşului, de prea multul egosim, de prea multa uitare de ceea ce este important. Pentru ceva vreme (re)găseşti armonia şi o iei cu tine, memoria ta a ars-o în interior şi a păstrat-o, iar atunci când trebuie primenită revii la cărări ca să o consolidezi.
Silviu este un astfel de exemplu de om asupra căruia muntele nu a întârziat să îşi pună amprenta şi a schimbat la el pe nesimţite lucruri pe care el se chinuia să le atenueze prin alte căi. Din puţin scoate mult şi din fragmentar reface un întreg. Spun toate astea pentru că noi am făcut echipă la închiderea grupului, aşa cum Cătălin şi Cristina făceau pereche la deschiderea lui, Raluca migrând după bunu-i plac în faţă sau în spate, şi am vorbit vrute şi nevrute, câte în lună şi în stele şi în spaţiul dintre ele. Raluca ne-a oferit un spectacol de zile mari sub egida: "Arată-i muntelui ce te nemulţumeşte şi el te va ignora cu brio ca să-i găseşti soluţie!", aşteptând cu nerăbdare replicile ei savuroase vis-a-vis de lanţuri prezente sau absente, de stânci prea căpoase şi salturi prea îndrăzneţe, care o încântau după ce le depăşea, dar mai întâi îşi exterioriza profunda dezaprobare! Ce să-i faci: inconfundabila Raluca!
Pe la mijlocul lanţurilor am dat peste un câine: schelălăia de ţi se rupea inima, Raluca şi Cristina l-au hrănit, Cătălin şi Silviu l-au alintat, eu l-am fotografiat, iar fetele au încercat să îl luăm cu noi ca să nu rămână singur şi al nimănui pe acolo. Misiune eşuată, căci nu ai cum să pui un câine să escaladeze ceea ce noi reuşeam cu ajutorul mâinilor şi al prizelor: a fost frumos din partea lor că au încercat, asistate fiind de Silviu. Seara, la refugiu, au sunat la Salvamont, au insistat a doua zi şi am auzit că doi montaniarzi l-ar fi coborât pe La Lanţuri. Sper că a ajuns bine jos, deşi nu am reuşit să înţeleg cum de a ajuns acolo, căci era numai stâncă abruptă roată-împrejur!
Ajungerea în Şaua Grind a fost cu surle şi trâmbiţe în sufleţelul meu de om care şi-a trăit în mod direct visul începând de dimineaţă, de la Plaiul Foii. "We are mere humans, we have words to describe what we see, but there are no words to describe this: it is just BEYOND BELIEF." (Chris Dovell) - trebuie să urci, să vezi cu proprii tăi ochi, să ţii muntele în mână, să transpiri de mori, să te cocoţi pe propriile picioare, să îţi înfrângi teama de dezechilibru, să împărtăşeşti cu ceilalţi, să stai cu fruntea spre sus, tot mai sus, să te întorci să vezi ce rămâne la orizont, să uiţi ca să îţi aduci aminte.
Joi la ora 13 am plecat din Iaşi împreună cu Cătălin, după ce am mers la şcoală să rezolv medicina muncii, şi am călătorit mai bine de 8 ore cu trenul până la Braşov, unde ne aştepta Silviu, venit din Ungaria cu maşina. Pe Raluca şi pe Cristina le-am luat din buricul târgului, din Piaţa Sfatului, şi am purces spre Plaiul Foii, unde ne aştepta un somn bun asezonat cu partiturile de sforăit ale dubletului vocal masculin al grupului. Cabana arată excelent, condiţiile sunt mult peste cei 30 de lei cât se cere pentru un loc în cameră, iar priveliştea avea să ne taie respiraţia a doua zi dimineaţă când muntele părea să se prăvale direct peste noi. Mi s-au înmuiat oleacă picioarele când am văzut Nordica atât de sălbatic ridicându-se printre ceţuri, dar ceva din mine mă împingea să intrăm în traseu, să înceapă drumul, să cunosc odată şi odată cărările acestui munte. Omuleţii erau şi ei pregătiţi: sac de dormit, izopren, haine, mâncare şi apă, cea mai importantă posesie! Am avut cu noi peste 25 de litri de apă, căci pe creastă nu este deloc, şi am avut grijă mereu cum şi cât consumăm, ca să putem sta pe creastă cât ne-am propus, să nu fim nevoiţi să coborâm mai devreme!
Vremea a fost excelentă: vineri dimineaţă am avut parte de răcoare şi de ceţuri pe creste, care s-au ridicat rânduri-rânduri odată ce am trecut de bucata de grohotiş de dinaintea porţiunii de şufe ce precede La Zaplaz. Nu am consumat mult din apă în acest fel, deşi urcarea a fost destul de susţinută: aveam de parcurs o diferenţă de nivel de 1.300 de metri (de la Plaiul Foii - 849 m - la Şaua Grindului - 2.200 m)! Bucata de drum forestier (bandă roşie) a fost urmată de pădurea ce m-a terminat pe unele porţiuni: mereu când iau de coadă un traseu durează ceva timp până îmi reintru în ritm şi pieptişul de la început mi-a dat bătăi de cap până La Zaplaz. Înainte de Refugiul Şpirla am umplut sticlele cu apă, cu puţina apă pe care o băusem până acolo, ne-am odihnit picioarele în poiana străjuită de refugiu şi am apreciat curăţenia din jur, apa şi conservele lăsate înăuntru de montaniarzi pentru alţi montaniarzi, inclusiv pătura ce trona peste paturile suprapuse! Aşa, daa!
De la Refugiul Şpirla am avut de traversat o porţiune de grohotiş, care nu prea ne-a plăcut, apoi ne-am cocoţat pentru poze aproape de La Zaplaz (o despicătură în stâncă, un fel de horn mai lat la bază, prin care trece traseul) şi a urmat luuunga bucată de căţărat: La Lanţuri! Doamne, ce muuult mi-a mai plăcut să trec probele la cele trei secţiuni enunţate de Silviu de-a lungul traseului - domniţă, căpriţă, capră - căci m-am regăsit pe bună dreptate în toate, dar trebuia să demonstrez că merit păstrarea titlurilor! Stâncă, prize, urcare susţinută, sus, sus, tot mai sus, uneori cu inima cât un purice, căci pereţii nu sunt chiar mereu generoşi sau nu eşti suficient de atent să vezi din prima locurile de care ai nevoie ca să depăşeşti momentele dificile - toate mi-au oferit senzaţia de viu-viu, mi-a dispărut total oboseala resimţită prin pădure şi...Piatra Craiului a început să se arate în toată splendoarea ei la urcare!
La Lanţuri înseamnă câteva treceri pe buza unor mici prăpăstii, săritori, ceva de căţărat, toate amenajate cu cabluri/lanţuri, care durează ore bune, până în creastă, iar ieşirea în Şaua Grindului se face printr-un alt horn, amenajat cu lanţuri. Mare parte din traseu m-am simţit precum Alice în Ţara Minunilor care trecea prin încă o "Rabbit Hole" şi descoperea că stâncă din faţă e mai apetisantă decât cea tocami trecută, că peretele vertical pare mai puţin accesibil şi mai provocator decât cel de dinainte, că ceea ce îmi imaginasem acasă nu se compara nici pe departe cu realitatea călcată la pas. Ca de fiecare dată când vin la munte, mă interesează foarte mult cum acesta operează pe cord şi minte deschisă asupra omuleţilor: de aceea le dau lor mai multă importanţă prin pozele făcute, mă fascinează chimia aceea specială ce se iveşte atunci când privirea lor întâlneşte înălţimile, când muşchii li se încordează cu atenţie pe stânci, când odihna le cere să se oprească o secundă, când par a fi copleşiţi, dar vor mai departe, tot mai departe. Dacă nu ar fi simbioza aceasta, nu cred că m-ar interesa muntele la modul sec, de strictă privelişte, ar fi doar piatră şi relief bombat deasupra nivelului mării: uitându-mă la omuleţi, mă văd şi pe mine şi înţeleg mai mult decât aş înţelege singură!
Efectul muntelui asupra razelor gama numite Cătălin a fost garantat: mă bucur că şi-a ţinut promisiunea făcută lui însuşi în decembrie anul trecut, când nu a putut veni în Rodna, şi a trăit experienţa Piatra Craiului la maxim. Genunchiul i-a îngăduit să bată muntele bine, în ritmul său (destul de buun!!), cu Raluca s-a înţeles mai mult decât ogheeeiii, în plutonul fruntaş a avut-o parteneră de poze pe Cristina, iar cu Silviu a împărţit ipostaza masculină în grup. Sper să revină cu noi pe creste, căci un superlativ ca acesta, după ce este asimilat de suflet şi pus la locul său, provoacă sete de alte episoade! Mulţam fain pentru voia bună şi pentru strâmbăturile de calibru, pentru discuţiile literare, pentru împărtăşirile despre Alpi, pentru omul deosebit ce se ascunde dincolo de meseria universitară, dom' profesor!
Nu mă satur niciodată să repet lecţiile pe care muntele ţi le serveşte şi e posibil să fiu exagerată cu ele, dar am observat că se rafinează şi nu sunt mereu la fel. Identitatea şi tihna sunt cele două feţe ale monedei cărora le dau cu precădere atenţie, combinate desigur cu frumosul de altitudine, pentru că, dacă este un lucru pe care muntele îl reuşeşte fără mare efort acela e întoarcerea către tine însuţi: acolo, sus, sus, nu te mai poţi minţi sau ascunde, acolo eşti gol şi vulnerabil, acolo nu ai nevoie de motive, ci de adevăruri, acolo nu contează pseudo-stările, ci autenticul, acolo eşti mai simplu ca niciodată şi găseşti hrana de care nici nu ştiai că ai nevoie. De asta resimt muntele ca pe o oază ce vindecă sufletul de prea multele lucruri superficiale, de prea multa atenţie acordată nimicurilor, de prea exageratele pretenţii ale oraşului, de prea multul egosim, de prea multa uitare de ceea ce este important. Pentru ceva vreme (re)găseşti armonia şi o iei cu tine, memoria ta a ars-o în interior şi a păstrat-o, iar atunci când trebuie primenită revii la cărări ca să o consolidezi.
Silviu este un astfel de exemplu de om asupra căruia muntele nu a întârziat să îşi pună amprenta şi a schimbat la el pe nesimţite lucruri pe care el se chinuia să le atenueze prin alte căi. Din puţin scoate mult şi din fragmentar reface un întreg. Spun toate astea pentru că noi am făcut echipă la închiderea grupului, aşa cum Cătălin şi Cristina făceau pereche la deschiderea lui, Raluca migrând după bunu-i plac în faţă sau în spate, şi am vorbit vrute şi nevrute, câte în lună şi în stele şi în spaţiul dintre ele. Raluca ne-a oferit un spectacol de zile mari sub egida: "Arată-i muntelui ce te nemulţumeşte şi el te va ignora cu brio ca să-i găseşti soluţie!", aşteptând cu nerăbdare replicile ei savuroase vis-a-vis de lanţuri prezente sau absente, de stânci prea căpoase şi salturi prea îndrăzneţe, care o încântau după ce le depăşea, dar mai întâi îşi exterioriza profunda dezaprobare! Ce să-i faci: inconfundabila Raluca!
Pe la mijlocul lanţurilor am dat peste un câine: schelălăia de ţi se rupea inima, Raluca şi Cristina l-au hrănit, Cătălin şi Silviu l-au alintat, eu l-am fotografiat, iar fetele au încercat să îl luăm cu noi ca să nu rămână singur şi al nimănui pe acolo. Misiune eşuată, căci nu ai cum să pui un câine să escaladeze ceea ce noi reuşeam cu ajutorul mâinilor şi al prizelor: a fost frumos din partea lor că au încercat, asistate fiind de Silviu. Seara, la refugiu, au sunat la Salvamont, au insistat a doua zi şi am auzit că doi montaniarzi l-ar fi coborât pe La Lanţuri. Sper că a ajuns bine jos, deşi nu am reuşit să înţeleg cum de a ajuns acolo, căci era numai stâncă abruptă roată-împrejur!
La Refugiul Grindului a fost boiereală în stil maaaaareee!! Am ajuns noi şi am mai avut doi companioni, care au venit după noi, ne-am lăfăit pe întreg spaţiul de dormit şi am stat până hăt-târziu să vedem apusul, să luăm o porţie serioasă de frig (eu mai puţin, căci am avut centrală proprie!) şi să...
...ne minunăm de caprele negre ce veneau la 4 metri de noi, fără frică, foarte curioase şi extrem de îndrăzneţe. Sunt nişte animale absolut fascinante şi nu îţi poţi lua ochii de la ele: practic eram veniţi în vizită, nişte intruşi ce şi-au câştigat dreptul de a fi acolo prin efortul despus, prin respectul şi dragostea pentru cărările întortocheate ale muntelui.
Am să închei primul episod de Piatra Craiului cu un mesaj de noapte-bună şi de poveste de seară din seria Memoria muntelui şi lipeala umană. Evelina pleacă un an la master în străinătate şi, înainte de a părăsi România, a vrut să ştim câteva lucruri:
"Dragi montaniarzi,
Cum toate lucrurile au rostul lor, mă gândesc că drumul de la Iaşi la Hannover durează aproape 20 de ore, ca să fac tranziţia mai uşoară între ce las acasă şi ce mă aşteaptă de acum înainte. Plec cu multe amintiri frumoase care încep cu o Rodna nerăbdătoare în care v-am cunoscut pe toţi şi în care am fost iremediabil infectată cu microbul muntelui. Până la următoarea revedere, să vă vedeţi de ale voastre, dar nu ezitaţi să împărtăşiţi şi pe Facebook ce năstruşnicii mai faceţi ‘cause I will stalk you all!
Am mai zis-o şi-am s-o mai zic: dorul de munte şi de oameni frumoşi nu se ostoieşte!
V-am pupat cu drag şi v-am cuprins pe toţi într-o îmbrăţişare mare!"
De ASTA muntele şi oamenii fac o minune mai mare împreună decât separat, de asta sunt profund recunoascătoare şi de asta mă bucur şi mă încăpăţânez mereu să combin ambele căi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu