2 septembrie 2012 - ZUMBA: Eveniment Caritabil pentru Larisa la Palas Iaşi

De data aceasta am dansat pentru un scop nobil, nu doar pentru distracţie şi mişcare. De data aceasta, un copil a primit un dar semnificativ pentru viaţa lui şi gestul nostru a adus o bucurie esenţială. De data aceasta ne-am adunat mai mulţi ca niciodată în Iaşi şi 10 instructori ne-au ghidat prin coregrafiile lor, pentru ca voia noastră bună să ajungă dincolo de grădina Palas-ului. De data aceasta a rămas în fiecare din participanţi amintirea simplă a bunătăţii faţă de inocenţă. De data aceasta am fost mai buni şi ne-am purtat intenţiile dincolo de noi înşine, către un pui de om: Larisa!

*Fotografiile sunt făcute de Ştefan Abageru (cu excepţia uneia - o găsiţi singuri!)

Paul: "Astăzi am trăit pentru prima dată emoţia despre care se vorbeşte atât de mult în Zumba, însă de data asta nu a fost la nicio convenţie, conferinţă, a fost în România, la Iaşi. Scopul nostru, şi anume ajutarea unui suflet de copil, Larisa, a reuşit să unească 10 instructori din Iaşi, Bucureşti, Vaslui, Suceava şi Bacău, care au dat tot ce au putut mai bun şi mai onest pe scenă! Cu siguranţă, cu mâna pe inimă, spun că acesta a fost cel mai frumos eveniment de Zumba organizat vreodată în România!

Aş vrea pe această cale să mulţumesc, în primul rând celor care au fost prezenţi, invitaţilor noştri, celor care au fost cu sufletul alături de noi, celor care au fost în spatele culiselor şi au avut grijă ca totul să se desfăşoare ca la carte, şi, nu în ultimul rând, persoanei cu sufletul cel mare, fără de care nu puteam face nimic - Alina Turculeţ, şi complexului Palas pentru găzduire! Mă înclin!!!"

Paul transmite un mănunchi de gânduri care cuprinde stările celor implicaţi şi mulţumirea dată de lucrul bine gândit, dus până la capăt şi pus în categoria "Misiune îndeplinită!". A fost multă lume implicată, toţi instructorii din Iaşi: Paul, Mona, Ioana, Lucian, Alin, ne-au făcut surpriză cei din Suceava, Vaslui şi Bacău, iar Alina şi Dudu au condimentat exploziv totul, cum ştiu ele să o facă. Văzându-i pe toţi pe scenă, în condiţiile în care pe 19 septembrie se face un an de când am intrat în lumea zumba, m-am simţit ca la tăiatul moţului: nu alegi neapărat pe vreo unul (deşi există tendinţa de a migra cu plăcutul într-o parte sau în alta), căci fiecare are ceva distinct, aduce o dezlănţuire de energie specifică stilului său de a face zumba, ritmuri ce refuză să te lase să stai cuminte şi te antrenează, neputându-ţi refuza plăcerea de a fi asemenea lor! Peste tot şi toate se aşează complice o dragoste de vitalitate arătată de Alina şi Lucian într-un mod excelent:

Evenimentul a fost gândit mai complex decât un Master Class: a avut o oră premergătoare formată din o demonstraţie de karate, una de capoeira, una de dansuri sportive. Motivaţiile de a se face aşa ceva au fost multiple: delectare cu ceva oarecum diferit de zumba pentru a se deschide apetitul, promovarea unor moduri adiacente de se practica sănătos mişcarea, stârnirea interesului pentru karate, capoeira şi dansuri, precum şi dorinţa ca, deşi veniţi din zone diferite ale aceluiaşi domeniu, oamenii să împartă un spaţiu comun. Au fost şi 3 reprize de tombole cu premii: abonamente la zumba, vouch-ere la înot, masaj, aerobic şi mai toată lumea a ieşit câştigătoare. Apoi a început...NEBUNIA!!!

Lucian a avut pe mână încălzirea, căci e literă de lege ca înainte de orice efort fizic susţinut să îţi anunţi muşchii ce îi aşteaptă prin mişcări specifice, uşoare, care să îţi antreneze puţin circulaţia şi să te scuture de amorţeala stagnării. Lumea de pe margine se uita uimită la peste o sută de oameni urmând indicaţiile de dans ale Lucian, secundat de alţi instructori, la modul în care muzica umplea grădina Palas şi atmosfera devenea treptat, treptat, absolut incendiară. Unii, mai puţin timizi, au îndrăznit să se integreze ritmurilor noastre şi au încercat pe propriile picioare ceea ce înseamnă zumba, punând întrebări despre ce este, semn clar că rândurile noastre au să se îngroaşe după un asemenea eveniment.

Mona a continuat pe alte ritmuri deschiderea făcută de Lucian şi se simţea antrenamentul celor care eram clienţi ai instructorilor din Iaşi, căci stăpâneam coregrafiile şi ne rulam în spaţiul din faţa scenei pentru a ne prezenta munca în mod direct. Oricum, paşii de zumba nu sunt grei şi tot ceea ce a fost nou nu a fost dificil de asimilat! Eu m-am bucurat că au fost destule elemente noi sau piese pe care noi nu le facem la sală, dar le au în playlist alţi instructori: în felul acesta totul se configurează divers şi surprinzător, nu ai timp să te plictiseşti (prea mult!) şi îţi ţii muşchii mereu ocupaţi. Se vedea totul ca într-o oglindă: perfectă - în privinţa celor care dansau pe scenă în sincron, atât de uşor, de firesc, de parcă se născuseră în ritmuri latino; mai puţin perfectă - în privinţa noastră, care compensam cu mult râs şi încăpăţânare de a ne prinde de paşi, urmârindu-i pe ei. Cei de pe margine urmăreau de zor un real spectacol, gratis, live, căci piesele au fost antrenante, senzuale, s-a dansat mult din şolduri, din picioare, iar sincronul pe anumite fragmente a fost fenomenal.

Ritmurile indiene au fost aduse în grădina Palas de Mircea: am schimbat registrul şi tipul de mişcări! Ce mi-a plăcut la nebunie a fost faptul că a coborât de pe scenă, împreună cu Paul şi Lucian, ne-a împărţit în două tabere şi am dansat faţă în faţă, rupând varianta clasică de rânduri-şi-spate-în-spate şi aducând ceva inedit. Mereu i-am apreciat pe cei care sunt capabili să îi înveţe pe ceilalţi spiritul de echipă, să încurajeze ideea de apartenenţă la un grup dominat de o pasiune comună, să îi facă oameni să se simtă destinşi atunci când se întâlnesc unii cu alţii şi vorbesc acelaşi limbaj, al nevoii de a cultiva un lucru ce îi face să se simtă bine. Am observat modul în care Mircea are grijă de fetele lui încă de la Sovata şi vreau să îl felicit în mod sincer, căci la Iaşi a repetat figura, ceea ce înseamnă că este deja o permanenţă instituită şi merită toată lauda. Nu este singurul care face acest lucru: spiritul de echipă nu este chiar omniprezent, dar e destul de răspândit în lumea zumba!

A urmat o scurtă pauză pentru a ne trage sufletul, iar Gabi, ce a stat pe margine şi ne-a urmărit cum dansam de zor şi ne strofocam la greu, a venit la noi pentru a ne mărturisi că e greu tare la zumba: el a transpirat numai din privit! L-am apreciat pentru sinceritatea debordantă şi l-am îngăduit la o poză cu noi pentru a dovedi posterităţii faptul că a participat la un eveniment zumba de anvergură şi că a avut succes la fete! Trebuie să recunoaştem că tricoul Adidas demonstrează o înclinaţie declarată spre sport, care aşteaptă cuminte să devină realitate, într-o bună, luminată şi binecuvântată zi.

Nu am fost lăsaţi să stăm prea mult, căci ne obişnuiam cu nărav! Spaţiul din faţa scenei a fost invadat, pas cu pas, de trupele ştrumfilor, care au asediat zona şi au transformat-o în spaţiul lor de joacă, uitându-se când la instructori, când la noi. Se aventurau fără nicio grijă prin pădurea de mâini şi picioare care se mişcau energic într-o direcţie sau alta, ca şi cum cei mari formau doar un labirint insuficient de înfiorător pentru a fi refuzat ca locaţie pentru râsul şi veselia lor. Noi ne specializam pe dans, ei pe joaca de-a v-aţi-ascunselea: uneori mă speriam căci mai răsărea câte unul în stânga sau în dreapta mea şi mă păzeam să nu îl lovesc, dar, de fapt, îi bruiam traseul, eram doar un obstacol de evitat, nu prezentam în niciun caz dimensiune de "pericol" - everything was under control! M-am bucurat să îi văd acolo, suplimentând cu inocenţa lor gestul nostru pentru Larisa: au îmbrăcat intenţia noastră de bine într-o haină şi mai trainică!

Pe scenă au început să se încingă lucrurile şi spectacolul lua o nouă turnură, care nu ne deranja absoluuut deloooc! Cred că nu greşesc dacă afirm că diversitatea a stat la baza întregului eveniment şi, din acest motiv, nu pot spune că au fost momente de plictiseală (în afară de vreo două piese de care am dat divorţ, dar care se tot întorc să ne împăcăm şi eu reacţionez cu indiferenţă!): aproape trei ore au trecut ca fulgerul, dar au alcătuit o trăznaie altruistă de zumba memorabilă!

Desigur, nu am să mă pot abţine să nu formulez o mică observaţie personală, de bun simţ, care nu vreau să fie confundată cu vreo concluzie de specialist, căci nu am asemenea pretenţie. Pentru că i-am tot văzut pe instructorii de pe scenă la diferite evenimente, inevitabil am izolat şi lucruri care îi fac distincţi sau care le fixează o anumită valoare (desigur - raportată la criteriile mele de amatoare!). Ce vreau să scot în evidenţă la zumbathon-ul de la Iaşi este faptul că unii dintre ei au crescut vreo 2-3 trepte, alţii s-au perfecţionat pe ceea ce ştiau deja şi au nuanţat foarte ochios un stil devenit deja rotund, iar stagnări (spre bucuria mea!) nu am sesizat. De ce vreau să precizez neapărat asta? Pentru că se vede clar o preocupare pentru creştere şi diversitate a fiecăruia şi sunt de lăudat, fiecare în ritmul lui şi în funcţie de înclinaţiile sale melodice. Sunt şi ei oameni, nu trăiesc într-un Paradis Zumba (pe Facebook îţi pot lăsa impresia aceasta, dar e artificială, nu are conţinut!) şi tratează ceea ce fac şi ca o pasiune, şi ca o meserie, şi ca o corvoadă, în doze diferite. A fost plăcut să constat că omuleţii nu s-au culcat pe laurii unei glorii pe care au căpătat-o la anumit moment şi au continuat să evolueze - pentru asta: respect!

Una mai copilăroasă şi drăgălaşă în draci, mişcându-se ca un titirez pe scenă, având de ridicat o diplomă la Actorie - secţia Strâmbături, menţinând legătura cu cei din faţa ei - Dudu, desigur! Cealaltă - o Xena războinică, pusă pe agitat spiritele şi pe revoltă în masă, vrând să audă urlete, urleteee, urleetee, pentru a fi fericită, până la tura următoare - Alina, desigur! Două, frate, şi amândouă - absolut irezistibile şi inconfundabile!

Fetele au avut un lipici teribil la public, ceilalţi instructori le-au ţinut hangul, noi ne-am conformat momentului de ridicat mâinile urmat de urlaaaat, deşi Alina credea rar că este suficient şi o înţeleg: se simte totul altfel atunci când totul în jurul tău este inundat într-o mare de oameni dezlănţuiţi auditiv, care se dezbracă de inhibiţii, uită de corectitudinea mişcărilor şi dansează pe rupte. Nu asta e şi ideea? Am apreciat faptul că nu au fost izolate pe capăt de eveniment, ci au dansat intercalat celorlalte coregrafii: fiecare instructor a avut momentul său, dar nu a existat o stricteţe, căci îi vedeai mai mereu pe toţi pe scenă, erau câte 3 în linia întâi şi executau mişcările în sincron sau antrenau oamenii la distracţie, Mona avea fluierul în custodie, Lucian se apleca spre public, Paul o secunda pe Dudu la strâmbat, când ea se odihnea (mai rar, ce-i drept!), Alin şi Ioana ţineau hangul: nu existau timpi morţi!

Dudu făcea schimb de experienţă în vederea perfecţionării în zona strâmbăturilor de calibru, căci ştrumfii au doctorate în această zonă, recunoscute internaţional! Alina îi speria pe cei din partea ei de scenă, dar i-am fi asigurat noi că e tigroaică doar atunci când face zumba, în rest devine o felină blândă!

Se însera şi nu ne mai dădeam duşi de acolo, tricourile erau ude de la atâta transpiraţie, sticlele de apă erau împrăştiate care încotro, căci în nebunia de picioare şi de mişcări (plus ştrumfi rătăciţi printre noi!), cine mai ştia pe unde aterizase sticla lui. Surpriza pregătită de instructori a avut efect şi a funcţionat ca un apogeu al evenimentului, căci au început o horă ochioasă pe scenă şi apoi...

...au venit cu un chef de voie bună între noi, încât Mălina, o colegă de baricade zumba de la Club Moving, deşi nu mai putea şi se retrăsese pe margine, a reintrat în joc, pentru că nu şi-ar fi iertat să rateze o asemenea distracţie în direct. Alintatul din mijlocul mulţimii, punctul acela roşu cu barbă şi rânjet complice, a fost Ştefan, aflat în centrul atenţiei, nimerit acolo pentru a face poze (sure, sure!) şi apoi asaltat de urlete şi mâini ridicate, cu un "Mulţumim!" inclus pentru momentele pe care le-a surprins. Nu eram doar noi cei care dansam, ci mulţi copii şi oameni de pe margine, neîmbrăcaţi în haine sport, ni s-au alăturat, căci zumba asta îţi dă dependenţă numai dacă te uiţi. Exemplul lui Gabi este edificator: transpiri numai când priveşti, te seduce şi static! Effortless!

Poza de grup ne-a surprins pe toţi tare bucuroşi de lucrul înfăptuit cu pasiune, obosiţi şi cu zumzet melodic în minte de la atâtea piese: parcă eram scurt-circuitaţi de la atâta risipă bună de energie şi nici nu mai sesizam că noaptea se lăsase de-a binelea peste noi - luminam cu energia noastră toată grădina!

Larisa a stat alături de noi tot timpul şi instructorii au încheiat evenimentul cu o poză pe măsură: îi felicit din suflet pentru iniţiativa lor, pentru încăpăţânarea de a demonstra că se pot face lucruri uluitoare pentru ceilalţi atunci când pasiunea şi oleacă de bunăvoinţă se unesc şi tind spre acelaşi scop!

Orice eveniment zumba care se respectă se încheie cu şedinţa foto de strâmbături şi prostioare, căci în felul acesta se atestă dacă zumba a avut efect asupra ta sau nu. Dacă evaluarea este negativă, trebuie să repeţi figura până atingi rezultatul dorit! Am luat lecţii de la profesionistele în domeniul "Stau la poză oricum, numai clasic NU!" şi ne-am integrat perfect în peisaj. Mi-a făcut o deosebită plăcere să o cunosc pe mama lui Paul, dna Lăcrămioara, un om pe care l-am receptat ca fiind absolut deosebit doar din ceea ce am văzut pe internet şi trebuie să precizez că e de muuult mai multe ori peste acest adjectiv. Mi-a părut tare bine că a fost alături de noi, am văzut-o dansând şi e de lăudat că a venit să îl susţină pe Paul în faptă, împreună cu tatăl lui!

Cei de la Suceava, Bacău şi Vaslui au fost bine primiţi trataţi de ieşeni, mai ales că anul acesta a fost o abundenţă de schimburi de experienţă, de vizite reciproce, de Master Class-uri de la casa unuia spre a altuia. Lucrurile se întâmplă, se mişcă, motivele sunt diverse şi umane, iar un univers în care elementele se află în agitaţie este unul viu! Desigur: am întins coarda muuult la poze şi la ridicatul premiilor, la drăgălit lumea bună şi la inventat poziţii noi de prins în imagini!

Poziţiile Gangsta in my head şi Escalade is my middle name au avut succes garantat, fiind realizate ad-hoc, în mod total creativ, cu schimburi de haine sport şi cu puncte de susţinere serioase! Contrar celei de-a doua imagini din poziţia Gangsta in my head, Dudu a ieşit nevătămată din încleştarea galbenă Bruce Lee (Paul) îl bate pe Van Damme (Alina) - sau era invers? - şi a putut alerga spre...

...Ştefan, căci aşa se întâmplă cu Oamenii-Zâmbet, se atrag unii pe alţii şi nu ai ce să le faci, trebuie să le faci spaţiu să se desfăşoare. Am ajuns la capăt de postare: o scriu a doua oară, căci am avut probleme cu calculatorul şi, atunci când am ajuns pe capăt de scris, la ora 15, programul s-a închis şi am pierdut tot ce scrisesem. Aproape mi-a venit să plâng de ciudă, dar e ora 23 şi termin de (re)relatat: cred că am scris mai bine şi mai cu tâlc decât prima dată! A fost un maraton de răbdare, dar a meritat!

Oameni buni, cu zâmbetul la purtător, sunteţi frumoşi de crapă răutăţile din lumea asta!

*** Ştefan: "Voi începe cu felicitările care mi se pare că se impun de la sine în startul unei astfel de scrieri. Meritați felicitați şi încurajați să faceți astfel de lucruri în care vă canalizați energia pentru binele unor oameni ce se află în situații mai puțin fericite decât voi. Ați dovedit multă unitate, tărie de caracter (spun asta întrucât sunt convins că au existat probleme de tot soiul) și mult, mult, entuziasm. Nu sunteți perfecți și nu încerc să vă periez încât să credeți că ați fi, dar pentru 3 ore într-o duminică seara ați demonstrat pur și simplu că SE POATE ȘI ALTFEL !!! Și asta mi-a rămas mie în cap...

Mai apoi, pentru mine a fost al treilea eveniment de Zumba pe care am privilegiul să îl pozez. V-am văzut in ianuarie când au venit Adela si Cristina și apoi în februarie când a sosit Dennis. Acum, văzându-vă a treia oară și, fiind lăsat în pace să vă privesc, vă pot spune că ați evoluat cu toții (știu că a mai spus-o și Dana, dar, oricum, voiam să vă scriu cuvintele acestea!). Ați acumulat flexibilitate, ați învățat mișcări noi, ați scăpat de trac în unele clipe din coregrafie și una peste alta sunteți mai buni decât atunci când v-am privit prima sau a doua oară. Să mergeți înainte pe drumul ăsta și să fiți mai buni mâine decât astăzi !!!

Mai apoi îmi cer scuze celor pe care i-am nedreptățit în imaginile mele prin faptul că nu i-am surprins la fel de mult ca pe ceilalți. Nu a fost ceva intenționa și promit ca data viitoare să remediez greșeala.

În fine, vă mulțumesc frumos că mi-ați acordat o încredere asa de mare încât să vă lăsați pozați de aproape, uneori exagerat de aproape și că nu m-ați pocnit cu vreo mișcare.

Și gata !!! Enjoy the pictures și...vă mai aștept dacă mă mai primiți !"