Rarităţile au un mod specific de a te atrage spre ele şi cele asociate cu piatra întotdeauna reuşesc să mă seducă fără prea mult efort: Cheile Bicăjelului au fost incluse în acest capitol anul trecut, iar acum a venit timpul Cheilor Şapte Scări, căruia îi dădeam târcoale de mai multă vreme. Adevărul este că România are atât de multe locuri izolate şi sălbatice care merită atenţia şi te pot impresiona iremediabil, încât chiar este impropriu să afirmi că este plictisitoare ipostaza de "călător în ţara ta". Viorel Iraşcu, Trasee România, TuristdeRomânia îmi dau mereu motive să suplimentez lista de locuri autohtone pe care vreau să le văd şi...nu sunt puţine deloc!
Am să includ câteva detalii geografice şi geologice despre Cheile Şapte Scări ca să fie o mai bună punere în temă asupra specificului său de "raritate": "Cheile Şapte Scări sunt situate în partea central-vestică a Munţilor Piatra Mare, la o altitudine medie de 980 m, nu departe de Valea Timişului (Dâmbu Morii), pe pârâul Şapte Scări. Au o lungime de 160 m şi o diferenţă de nivel de 58 m. Prima treaptă a cascadei, de jos în sus, are o înălţime de 8 m, urmată de alte 6 trepte, cea mai mare având peste 35 m înălţime. În anul 2000, Guvernul Statelor Unite a finanţat construirea şi montarea unor poduri şi scări de acces pe care turiştii puteau intra in corpul muntelui, prin tunelul săpat de ape." Citisem pe multe blog-uri despre Chei şi s-a ridicat din plin la nivelul aşteptărilor!
Ne-am trezit în dimineaţa de 10 septembrie la Cabana Plaiul Foii cu mintea şi sufletul doldora de Piatra Craiului, după un somn darnic şi o baie pe măsură. Am respirat aerul şi creasta la un ceai şi un biscuite, am vorbit numai despre munte şi despre expediţia pe care tocmai o încheiasem: ni se părea absolut incredibil că fusesem pe acele vârfuri sfidătoare cu doar câteva ore înainte! Ne-am pornit într-un final spre Canionul Şapte Scări, urmând indicaţiile Cristinei: traseul pornea din dreptul Cabanei Dâmbul Morii (670 m), accesul făcându-se din DN 1. Venind din direcţia Timişul de Jos spre Braşov, după ce am trecut de o benzinărie, am făcut dreapta peste râu pe pod şi, dacă ne continuam drumul, am mai fi trecut peste un mic pod pe dreapta până în dreptul unei bariere unde Silviu ar fi putut parca maşina. Am lăsat-o, în schimb, în parcarea de lângă stradă. Traseul propriu-zis, marcat bandă galbenă, înseamnă cam oră până la baza canionului, dar noi ne-am întins la cioace, la alintat măgăruşi şi la măsurat înălţimi reciproce: delectare în stil mare, dom'le!
Cascada ce se află pe la jumătatea traseului ne-a atras către ea ca o sirenă ce nu acceptă vreun refuz: ne-am conformat chemării ei, i-am dat târcoale, (ne)am fotografiat, unii s-au strâmbat de zor, alţii şi-au etalat muşchii, alţii au verificat cât de udă este apa. Cu tot cu adidaşi!
Traseul prin Chei nu este periculos: scările sunt umede acolo unde apa de la cascadă e mai supărată, dar în rest este abordabil. Mie mi-a plăcut să mă caţăr de numai-numai! Desigur, nici chiar cu sandale nu e de recomandat, dar bocanci, tenişi, adidaşi sunt opţiuni pertinente. Trebuie mers şi văzut direct: pozele îţi fac o imagine destul de grăitoare, dar senzaţia pe care o resimţi când eşti între pereţii aceia strânşi prin care curge apa continuând să îi sape nu prea poate fi regăsită în ele. Doar scara cea mai lungă, aşezată paralel cu cascada, îţi dă puţin emoţii, căci pare a se balansa, dar urci cu grijă şi nu are ce să ţi se întâmple. Oricum, recomandarea ca numai câte o persoană să urce pe scară este de urmat pe întreg traseul, ca să se evite orice probleme de dezechilibru. Pentru unii cu inima mai slabă poate părea cam solicitant sau ameţitor, dar pe noi ne-a fascinat şi mă bucur tare mult că am mers, pentru că le aveam în plan încă de prin iulie, de la tura în Făgăraş, pe Negoiu. Mulţam fain, Silviu, că ne-ai dus!
Era luni. Nu eram la servici nici unul. Ne aflam în prelungiri de Piatra Craiului, pe la sora lui, Piatra Mare. Nu ne grăbeam să ajungem undeva, aşa că ne-am relaxat şi am explorat Cheile cât ne-a dorit inimioara şi...asta a însemnat destul de mult! Lecţii despre memoria degetelor, unghiuri de pozat, simţit piatra cu ochii închişi, abordat stiluri de urcat scările au fost îndeletnicirile noastre "sănătoase" în chei.
După parcurgerea celor Şapte Scări am ajuns la un punct de răscruce de unde am putut alege: traseul din dreapta pentru ocolirea canionului (marcaj punct roşu) şi întoarcerea pe acelaşi traseu ca la venire (bandă galbenă), sau traseul din stânga marcat cu triunghi albastru spre Prăpastia Ursului şi continuarea pe traseul Drumul Familiar, marcat cu bandă roşie până foarte aproape de bariera de unde ne-am început traseul. Am ales să ocolim canionul ca să închidem bucla aproape de intrarea în el şi ne-am continuat veseli periplul prelungit în munţi, salutând semnele dulci de Tibi de pe copaci!
Fazele contactului cu apa rrreeeccceee de munte: obişnuirea cu gândul, plonjonul cu tălpile, scurt-circuitarea până în vârful firelor de păr şi acoperirea urletului, care a venit ulterior, desigur!
Ziua s-a încheiat târziu de tot, la trecerea spre următoarea. Piatra Craiului (şi tot restul!) a fost unul din cele mai pline timpuri pe care le-am trăit până acum, a fost cu mult frumos, cu mult liber şi deschis, cu mult surprinzător, cu mult apropiat, cu sărit garduri şi zburdat prin locuri curioase! Când sufletul adună în buzunarul de la piept, viaţa este firească şi mai luminoasă ca niciodată, mai ales când buzunarul nu se aşteaptă să primească o aşa plăcută "încărcătură"!
2 comentarii:
Multumesc de mentionare.N-am ajuns acolo, inca, dar am un ghimpe impotriva celor de acolo, pentru faptul ca folosesc termenul de canion( care are o altfel de definitie) in loc de chei.
Cu respect.
Atunci voi urma "ghimpele" şi voi schimba în "chei" la postare, căci am mai mare încredere într-un profesor de geografie pe care îl citesc de ceva timp decât în administratorii zonei. Mulţumesc mult: cu ocazia asta am cercetat şi eu diferenţele între "canion" şi "chei"!
Trimiteți un comentariu