We rock at dawn on the front line
Like a bolt right out of the blue
The sky's alight with the guitar bite
Heads will roll and rock tonight
(AC/DC)
Anul acesta a avut surprizele lui în buzunar!
Una dintre ele a venit din zona metalului: fratele meu, Ștefan, colaborează cu iconcert.ro, merge la diferite concerte cu acreditare foto, aceștia publică pe site fotografiile, promovând astfel muzica live și informând despre cum a fost prestația formației/solistului/solistei. Cristina Soare, PR Manager la iconcert.ro, a citit recenziile de pe blog la Travka, Urma, Kumm, Phoenix, Alternosfera, i-au plăcut și mi-a propus să fac echipă cu Ștefan: eu cu acreditare de redactor, el de fotograf și să concepem recenziile în stil cuvânt dublat de imagine. Zis și făcut!
După ce am realizat și postat pe site un articol de prezentare a ediției din 2008 a festivalului de metal de la Clisson - HELLFEST și Ștefan a trimis multe poze pentru edificare, cei de la Hellfest ne-au acordat acreditare pentru ediția de anul acesta a festivalului. Așa am ajuns să ne facem planuri de plecare și să ne pregătim de un tur de forță specific statutului de "festivalier", care presupune efort, ore nedormite, o rupere de liniaritate temporală, o aglomerare de stimuli și de senzații, dar în capăt e mulțumirea de a fi fost acolo în mijlocul acelei colosale mișcări de oameni și dezlănțuire de decibeli.
Să o luăm cu începutul! Ne-am adunat 4 oameni pentru festival - Ștefan, Adrian, Ionuț, care venea direct de la Berlin, și eu. Cu o zi înainte de plecare, Adrian nu a mai putut merge dintr-un motiv trist de tot și Sînziana i-a luat locul pe ultima sută de metri, astfel că pe 15 iunie, la ora 13, părăseam Iașul pentru a ajunge la aeroportul din Bacău. Au urmat vânzoleala de la aeroport, oboseala așteptării, plata (absurdă!) a check-in-ului, plus întârzierea de o oră a avionului: am ajuns pe aeroportul din Beauvais, la marginea Paris-ului, la 19.30 și am luat autocarul pentru Porte Maillot (15 euro), de unde mai aveam 30 de minute să ajungem la TGV la Gara Montparnasse. Cum acest lucru nu era posibil, durând mai mult de o jumătate de oră, am fost nevoiți să petrecem 9 ore în Paris până la primul tren, de la ora 6 dimineață.
Am luat-o la pas pe Avenue de la Grande Armee până la Arcul de Triumf, apoi pe Avenue Kleber și am ieșit agale la Trocadero, de unde ni s-a deschis perspectiva asupra Turnului Eiffel, luminat cu licuricii aceia care mi-au plăcut atât de mult în 2009. După cum cântă minunata Edith Piaf - Sous le Ciel de Paris, există o atmosferă aparte în orașul acesta contrastant, aglomerat, sufocant uneori, dar plin de un aer atât de boem în unele locuri încât te face să uiți de defectele lui actuale. Am avut și noi parte de o fărâmă din acest aer boem asociat unei relaxări nocturne pe Câmpiile lui Marte de sub Turnul Eiffel: cu luna pe un umăr și cu tineri gălăgioși pe celălalt, am stat întinși pe iarbă, am băut o bere și am vorbit câte în lună și în stele despre cuante, ultimul lucru penibil pe care l-am făcut, despre prezent și trecut, despre hardughia de fier din fața noastră și despre cât de seducător poate fi să stai în centrul unei capitale ca Parisul fără să îți pese de nimic.
Când s-a făcut mai răcoare, noi, fetele, ne-am întins pe izopren la o repriză de somn, supravegheat de Ștefan, iar pe la 4.30 am plecat spre Gara Montparnasse, de unde, după o tură de nervi, am reușit să luăm bilete la TGV până la Nantes, iar de acolo am luat trenul până la Clisson, unde am ajuns în jurul orei 12.30. Am pus cortul, am aranjat bagajele, am mers la L'Eclerc să facem cumpărăturile și ne-am pus pe hlizit cu alți români și metaliști din apropiere, de la o aruncătură de cort. Casele temporare ale metaliștilor au început repede să împânzească spațiile de campare și un du-te-vino continuu s-a menținut odată cu reprize de urlat și de ciudățenii! Noi ne-am mărit gașca cu niște metaliști din București și cu Cristina, acreditată foto și ea, un om super sociabil și pasionat de ceea ce face: am stat la taclale și la râsete până târziu când s-a întunecat și agitația a devenit mai mare la Metal Corner!
Când s-a făcut mai răcoare, noi, fetele, ne-am întins pe izopren la o repriză de somn, supravegheat de Ștefan, iar pe la 4.30 am plecat spre Gara Montparnasse, de unde, după o tură de nervi, am reușit să luăm bilete la TGV până la Nantes, iar de acolo am luat trenul până la Clisson, unde am ajuns în jurul orei 12.30. Am pus cortul, am aranjat bagajele, am mers la L'Eclerc să facem cumpărăturile și ne-am pus pe hlizit cu alți români și metaliști din apropiere, de la o aruncătură de cort. Casele temporare ale metaliștilor au început repede să împânzească spațiile de campare și un du-te-vino continuu s-a menținut odată cu reprize de urlat și de ciudățenii! Noi ne-am mărit gașca cu niște metaliști din București și cu Cristina, acreditată foto și ea, un om super sociabil și pasionat de ceea ce face: am stat la taclale și la râsete până târziu când s-a întunecat și agitația a devenit mai mare la Metal Corner!
17 iunie 2011 - prima zi de HELLFEST
*Fotografiile de concert sunt realizate de Ștefan Abageru.
Ploaie matinală! 20.000 de bilete pentru 3 zile au fost vândute anul acesta, plus alte zeci de mii de câte 2 zile și o zi. Am înțeles că au fost cam 80.000 de oameni cumulat pe cele 3 zile. Pot spune că a fost extrem de aglomerat față de 2008, uneori sufocant, dar nu într-atât încât să îmi pară că nu am cum să mă învârt pe acolo. Au fost 4 scene unde s-a cântat succesiv conform unui program extrem de bine pus la punct, cu rare întârzieri sau probleme tehnice: Mainstage 1, Mainstage 2, RockHard Tent, Terrorizer Tent. Totul a început la ora 11, dar noi am mers de la 12 și am stat până la ora 2 noaptea, văzând: Malevolent Creation, Dodheimsgaard, Dagoba, Alter Bridge, Primordial, The Exploited, Vader, Belphegor, Morbid Angel, Possessed, Mayhem.
Mai mult de 11 nu am putut duce, deși au fost în total 40 de concerte la cele 4 scene! Atât de multe trupe, dar așa puțin timp și capacitate de asimilare: acesta este un neajuns la astfel de festivaluri pentru că mergi să vezi în primul rând ceea ce te interesează, formații pe care le asculți acasă, abia aștepți să te înfrupți live din ele, dar, dacă ești deschis spre încercat alte orizonturi auditive nu ai timp de toate, pur și simplu nu ai!
Trebuie să precizez că tot entuziasmul meu vis-a-vis de diferite trupe este de multe ori asociat concertelor pe care le susțin: revenind la ascultat muzica lor la calculator sau la căști nu mă mai regăsesc atât de prinsă, de convinsă, deoarece lipsesc atmosfera incendiară, ceilalți metaliști care dau din cap, zgomotul din boxe care te asurzește, distanța de câțiva metri între tine și cei de pe scenă, comunicarea nemediată între cei care cântă și cei care ascultă. Este un contact mult mai direct și, în consecință, cu un plus de autenticitate la concerte: poți urla, bate din palme, te poți retrage plictisit, te poți simți acaparat, ajungi la unison cu cei de lângă tine, totul este mult mai aproape. Desigur, vorbesc de impresii personale, de modul în care simt eu muzica aceasta, pe care, recunosc, am asimilat-o și îndrăgit-o mai mult prin concerte (și prin sugestii de la cunoscători de primă clasă pe care îi am în jur) decât prin ascultat singurică temeinic acasă. Cum sunt o fire curioasă, am realizat că Hellfest-ul de anul acesta a fost groaznic de darnic din punctul acesta de vedere: dacă aș fi avut două perechi de urechi și de ochi, aș fi fost cea mai fericită!
Din cele 11 trupe ascultate în prima zi: Malevolent Creation și The Exploited nu m-au încântat cine știe ce (chiar dacă la The Exploited s-a lăsat cu revărsare de energie a punk-erilor veniți la festival), de la Alter Bridge mă așteptam la mult mai mult, căci acasă ascultasem live-uri superbe (mai ales cel din Amsterdam!), Dagoba au făcut un spectacol foarte interesant și în forță, m-au surprins Primordial, Vader, Belphegor și Morbid Angel, pe care în 2008 nu am putut să îi ascult, mi s-au părut prea explozivi auditiv, dar anul acesta mă declar proaspătă fană, iar Mayhem nu s-au dezis de la modul lor de a face spectacol, deși reprezentația lor din 2008 a avut un impact mult mai mare asupra mea și a publicului, chiar dacă a fost în plină zi.
Primordial - irlandezii au cântat la RockHard și s-au dezlănțuit total pe muzica lor de black metal, ce cuprinde influențe celtice și un stil foarte agresiv de abordare. Vocalistul A.A. Nemtheanga a șocat imediat ce a apărut pe scenă și se poate vedea cu ochiul liber de ce, iar metaliștii au intrat efectiv într-o agitație debordantă și au ținut-o așa tot concertul!
Primordial - irlandezii au cântat la RockHard și s-au dezlănțuit total pe muzica lor de black metal, ce cuprinde influențe celtice și un stil foarte agresiv de abordare. Vocalistul A.A. Nemtheanga a șocat imediat ce a apărut pe scenă și se poate vedea cu ochiul liber de ce, iar metaliștii au intrat efectiv într-o agitație debordantă și au ținut-o așa tot concertul!
Vader - polonezii au o carieră foarte serioasă în spate, existând de dinainte de căderea Cortinei de Fier în zona trash death metal. Vorbim de peste 25 de ani de muzică! Numele și l-au luat de la personajul Darth Vader din Star Wars și au susținut ideea de antagonism asociată acestuia prin furia cu care se desfășoară pe scenă, iar Anger a fost un prilej pentru a arăta de ce sunt în stare. Mi-a plăcut faptul că au cântat o melodie de la Black Sabbath și au menționat: This is a tribute to those who started music!
Dagoba - vorbim de trash metal francez, adică de energie aproape mitraliată. Trupa există din anul 2000 și a crescut în popularitate încet și sigur, iar francezii au reacționat furibund la ei. The things within este o ilustrare a tipului de muzică pe care îl cântă, iar versuri precum: We ate the fruits, protected by the leaves/ Carved our names on this tree that died/ The river we'd cried drowned the memories/ I walk alone...to the other side. (desigur, la Hellfest nu le-am înțeles pe loc pentru că erau urlate, dar am ținut minte piesa și am revenit asupra ei acasă și merită cu vârf și îndesat!). Cheveaux longs, idees courtes!
Alter Bridge - americanii cântă rock alternativ și sunt mai puțin certați cu viața față de alte trupe. Formația este de fapt un rest din Creed reunit de vocalistul Myles Kennedy, are câteva balade absolut superbe, niște solo-uri de chitară demențiale (mai ales cel din Blackbird) și fac o atmosferă excelentă, dar nu așa furioasă. La Hellfest i-am prins pe ploaie, parcă au fost cu o treaptă mai puțin față de ce am văzut eu în live-ul de la Amsterdam. Slip into the void a fost în schimb excelentă și mișcarea intensă atât la începutul mai obsedant al piesei (Peel back the skin/ Close your eyes/ Hell is born/ To the abyss, but be warned/ You fear what you've become./ But it's all in the way/ You touch and you obey/ Denial), cât și pe parcurs când izbucnește (Left to face this alone/ Left to die with nothing you can own/ Left to break in the cold/ In the void that you made). Desigur, nu sunt atât de hard ca mulți pe care i-am văzut la Hellfest, dar Watch over you mă impresionează mereu!
Belphegor - la RockHard au fost cei mai supărați din tot festivalul (cu câteva excepții de la Mainstage 2). Belphegor este un astfel de exemplu! Nu pot spune că îmi plac pentru că sunt pe o rezonanță în care eu în niciun caz nu mă regăsesc, dar este atât de interesant să vezi trupele acestea de black metal desfășurându-se, crezând în ceea ce fac, dându-se de ceasul moții acolo pe scenă, încât experiența aceasta face să merite să fii acolo. Belphegor este numele unei divinități din Egiptul antic asociată demonismului, iar formația și-a luat numele de la ea din 1993, fâcând publicul să tremure la ascultarea muzicii pe care o realizează. Dacă vrei să te sperii auditiv, ei sunt o opțiune!
Dodheimsgaard - black-metal avangardist din Norvegia. Sunt mai experimentali față de greii din zona black metal, se riscă pe diferite sonorități industriale și prin asta se disting în cele din urmă. Mi s-au părut mai interesanți decât Belphegor tocmai pentru că au avut niște elemente aparte, am receptat ritmul și sentimentele opresive de violență, durere și revoltă. Traces of reality este o ciudățenie de melodie, sincer, amestecând de toate, dar este coerentă, are un flux al ei, este captivantă cu trecerile bruște de la un registru la altul, toate orientate în jurul fricii și a nevoii de a scăpa de ea prin răzvrătire. Nu pot să o ascult de prea multe ori, dar e un experiment muzical!
Mayhem - norvegienii grei din black-metal care au încheiat desfășurarea de forțe de la RockHard, undeva în jurul orei 2 din noapte, cu o recuzită de zile mari, un altar din oase unde Attila a avut rolul unui preot posedat, supraveghindu-și supușii cu un craniu în mână. I-am ascultat în 2008 și m-au impresionat (ca și cei de la Satyricon) prin cât de coerenți și siguri pe ei pot fi, dar acuma, comparativ cu 2008, parcă au dat mai multă atenție decorului negru, demonic, inuman (îți lua ochii, nu pot nega asta, iar focul de pe parcursul concertului a avut un efect garantat), parcă au fost cam pe trei sferturi prezenți și implicați. Fanii pot spune că nu am dreptate, dar Ștefan și Ionuț (cunoscători serioși) au spus cam la fel: se pare că încep să le pricep și eu mai bine!
Possessed - death trash metal din America, din 1983. Vorbim tot de RockHard. O legendă a genului și foarte impresionanți pe scenă, cu un vocalist mereu interesat de public și violent muzical în ciuda handicapului de a sta într-un scaun cu rotile.
Morbid Angel - I am morbid și God of Emptiness m-au încântat la extrem. În 2008 nici nu am stat la concert, i-am ascultat de la cort, pentru că mi se păreau extrem de greu de dus auditiv, dar în 2011 am stat cap-coadă la toată desfășurarea de forțe death-metal, cu ritmul rapid, crud, agresiv impus de vocalistul David Vincent, ce are un aer atât de sinistru, sumbru și carismatic, încât trebuie să stai să asculți.
Prima zi de festival s-a încheiat pe la 3 noaptea (la nivel de concerte), dar m-am culcat la ora 4, cu mintea plină de sonorități care mai de care mai agresive și mai ciudate. Lumea revărsată pe străzi, la ieșirea de la festival, era o priveliște de-a dreptul copleșitoare: mii de oameni liberi, tineri, veseli, beți, manifestându-se spontan, urlând sau cântând, socializând cu oricine în jur. Așa relaxare a fost pe tot parcursul festivalului, ca la o frăție rock aerisită: atmosfera, Morbid Angel și Daboga la Hellfest!
