"Ne pierdem timpul cu pregătiri, în loc să trăim pur și simplu." (Mirela Retegan) și atunci ce e de făcut? E de recomandat să mai tragi câte un bilet din borcanul cu vise și dorințe și să te orientezi să îl împlinești, ca să îl muți după aceea în...alt borcan, cel care păstrează memoria planurilor devenite realitate. În borcanul nostru se găsesc multe bilețele cu munți (cele mai multe sunt cu munți, de fapt!), cu locuri interesante (care nu sunt legate de munți, dar sunt asociate cu natura sălbatică, cu diferite orășele și cu scaleras din turnurile bisericilor!), cu experiențe must-do-one-day (o să vină și vremea saltului cu parașuta!) și cu tot felul de vise pe care le împărtășești după ce le-ai trăit (aurora boreală din Islanda s-a calificat în anul 2014 la această categorie - ca de altfel întreaga experiență numită Islanda!).
Pe câteva bilețele stau scrise nume de formații și de muzicieni care ne plac și de care ne-am propus să ne bucurăm vizual și auditiv într-un concert, într-o bună zi. Dintre aceștia am fost deja împreună la impecabilii Depeche Mode, în mai 2013, la Bratislava (Slovacia), la impresionantul Roger Waters, în august 2013, la Viena (Austria), la "The Wall" și la vulcanicii de la Rammstein, în iulie 2013, la București, la Rock the City. Silviu tânjea serios după cei de la AC/DC și, când a aflat că în vară veneau în concert spre partea de sud-est a Europei, a început să zbârnâie, a scos biletul din borcan și a luat altele în loc. Și uite-așa, încă din luna mai eram posesori de bilete la AC/DC pentru iulie, la Varșovia, pe Stadionul Narodowy, unde aveam să fim împreună cu alte zeci de mii de oameni în ipostaza de...about to rock!!
Pe câteva bilețele stau scrise nume de formații și de muzicieni care ne plac și de care ne-am propus să ne bucurăm vizual și auditiv într-un concert, într-o bună zi. Dintre aceștia am fost deja împreună la impecabilii Depeche Mode, în mai 2013, la Bratislava (Slovacia), la impresionantul Roger Waters, în august 2013, la Viena (Austria), la "The Wall" și la vulcanicii de la Rammstein, în iulie 2013, la București, la Rock the City. Silviu tânjea serios după cei de la AC/DC și, când a aflat că în vară veneau în concert spre partea de sud-est a Europei, a început să zbârnâie, a scos biletul din borcan și a luat altele în loc. Și uite-așa, încă din luna mai eram posesori de bilete la AC/DC pentru iulie, la Varșovia, pe Stadionul Narodowy, unde aveam să fim împreună cu alte zeci de mii de oameni în ipostaza de...about to rock!!
Am fost în Polonia, la Varșovia, fix cu un an înainte, între 26-27 iulie 2014, când am făcut turul capitalelor Țărilor Baltice și ale Țărilor Scandinaviei, așa că eram puțin familiarizați cu orașul. Deoarece foarte multă lume venise la concert, hotelurile erau destul de aglomerate și nu prea mai găseai nimic disponibil prin zonele cât de cât apropiate de stadion. Silviu s-a chinuit să găsească ceva destul de decent ca preț, dar nu prea a reușit, așa că am mers acolo unde mai rămăseseră locurile libere, la Polonia Palace Hotel, un hotel de patru stele aflat în centru, aproape de Turnurile Varșoviei, de Casa Scânteii și de Gară.
Am plecat din Ungaria în ziua de 24 iulie, am parcurs drumul noaptea și dimineață am intrat în Varșovia pe o autostradă pe care se făceau lucrări serioase de extindere. Peste tot erau restricții de viteză și indicatoare de ocolire, nu aveai cum să forțezi prea tare, dar Silviu mai urca viteza cu cel mult 10 kilometri pe unele porțiuni, căci își cam dorea să ajungă la hotel să se odihnească după atâtea ore de șofat. Toate bune și frumoase până când, după o curbă, ne-am întâlnit cu poliția poloneză! Erau doi bărbați îmbrăcați în uniformă care ne-au tras pe dreapta, ne-au cerut actele și...for hundrid zloti (însemna cam 90 euro)! Pentru ce? Depășirea limitei de viteză! Am rămas mască: oricum se mergea încet, foarte încet și pe loc pe întregul tronson! Silviu le-a spus că nu înțelege tot ce spun, că nu știe poloneză și că nu are decât cardul la el și...niște forinți! Dezamăgiți de faptul că nu se putea 'rezolva' rapid treaba, poliștii ne-au lăsat să plecăm și Silviu a jubilat toată ziua că le-a stricat socotelile celor doi dis-de-dimineață!
Am plecat din Ungaria în ziua de 24 iulie, am parcurs drumul noaptea și dimineață am intrat în Varșovia pe o autostradă pe care se făceau lucrări serioase de extindere. Peste tot erau restricții de viteză și indicatoare de ocolire, nu aveai cum să forțezi prea tare, dar Silviu mai urca viteza cu cel mult 10 kilometri pe unele porțiuni, căci își cam dorea să ajungă la hotel să se odihnească după atâtea ore de șofat. Toate bune și frumoase până când, după o curbă, ne-am întâlnit cu poliția poloneză! Erau doi bărbați îmbrăcați în uniformă care ne-au tras pe dreapta, ne-au cerut actele și...for hundrid zloti (însemna cam 90 euro)! Pentru ce? Depășirea limitei de viteză! Am rămas mască: oricum se mergea încet, foarte încet și pe loc pe întregul tronson! Silviu le-a spus că nu înțelege tot ce spun, că nu știe poloneză și că nu are decât cardul la el și...niște forinți! Dezamăgiți de faptul că nu se putea 'rezolva' rapid treaba, poliștii ne-au lăsat să plecăm și Silviu a jubilat toată ziua că le-a stricat socotelile celor doi dis-de-dimineață!
Când am ajuns la hotel, la ora 12, nu ne-am putut caza imediat pentru că trebuia să așteptăm să se elibereze camera la ora 14. Ne-am învârtit prin centru, am mers în parcul din spatele Casei Scânteii, am admirat fântâna arteziană și am avut primele contacte vizuale cu cei veniți ca noi la concertul AC/DC, pentru că purtau tricouri de recunoaștere și mergeau veseli în grupuri. La ora 14, când am revenit la hotel, ni s-a spus că mai trebuia să așteptăm o oră pentru realizarea curățeniei în cameră, așa că am luat drumul spre Stadionul Narodowy, aflat la jumătate de oră de mers pe jos, ca să ne familiarizăm cu zona și să vedem dinainte pe unde ar fi poarta noastră de intrare, conform locurilor de pe bilete. Nu am găsit agitație foarte mare, atmosfera era destul de calmă, locul era deja bine organizat, zeci de camioane pline cu echipament stăteau aliniate dincolo de garduri și am putut ușor constata că logistica era una de calibru! Am savurat o bere pe malul apei, ne-am întors la hotel, ne-am cazat (în sfârșit!) și am purces la o oră de odihnă!
Deși concertul începea la ora 20.00, am plecat spre stadion pe la ora 17, amenințați în mod serios de o cohortă de nori negri în care fulgerele jucau Star Wars în legea lor! Am grăbit pasul cât de tare am putut, dar, în apropierea stadionului, ne-am prins o ploaie din aceea repezită, serioasă, care te face ciuciulete în 3 minute! Ne-am pus hainele de ploaie pe noi și ne-am adăpostit sub un copac de lângă gardul stadionului, unde ploia se scurgea de pe frunze! Toată lumea era udă și bucuroasă, în același timp! Când am prins o buclă de ploaie mai calmă, ne-am așezat la coadă pentru a intra, am fost direcționați către una din căile de acces în stadion și am început odiseea dibuirii ei. Înainte de toate am mâncat câte o baghetă lungă cât o zi de post, excelentă înaintea începerii unui concert de o asemenea anvergură!
După multe întrebări, am găsit poarta de acces către locuri! Înainte de asta, la baie, o franțuzoaică s-a oferit să îmi cumpere polarul uscat pe care îl aveam prins la brâu, căci era udă până la piele! I-am explicat că era un cadou primit de la prietenul meu și nu aveam cum să fac asta, plus că...eu ce făceam după aceea? A început să râdă și mi-a dat dreptate: At leat I tried! Când am intrat la locurile noastre, am rămas muți de uimire: stadionul era plin și lumea încă venea, râuri de rockeri inundau arena, iar coarnele roșii de drac, laitmotivul turneului AC/DC, pâlpâiau din toate direcțiile. Publicul era format deopotrivă din foarte mulți tineri și din oamenii trecuți de vârsta a doua, peste tot erau tricouri și flash-uri de la telefoanele cu care toți făceau poze. Când s-au auzit primele acorduri de chitară s-a dezlănțuit un spectacol superlativ...
...care a durat cam 2 ore și jumătate și ne-a purtat printre hituri altoite pe un sunet impecabil! Una după alta s-au întins 20 de piese interpretate profesionist, fenomenal, cu multă pasiune și explozie de energie: Rock or Bust, Shoot to Thrill, Hell ain't a bad place to be, Back in Black, Play Ball, Dirty Deeds Done Dirt Cheap, Thunderstruck, High Voltage, Rock'n'Roll Train, Hells Bells, Baptism by Fire, You shook me all night long, Sin City, Have a drink on me, Shot down in flames, T.N.T., Whole Lotta Rosie, Let there be rock (solo-ul de chitară al lui Angus Young), Highway to hell, For those about to rock (we salute you)! Angus Young a fost senzația absolută: era incredibil cât de absorbit cânta, cum își domesticea chitara să scoată niște linii melodice și niște acorduri de ți se făcea părul măciucă ascultându-le, cum era un titirez fără oprire, mișcându-se permanent de la un capăt al scenii la altul, în pantalonii lui trei sferturi și în cămașa de care a scăpat pe la jumătatea concertului! Fiecare piesă se încheia abia după ce mai făcea el niște piruete, atât acustice, cât și fizice! Publicul era pe aceeași lungime de undă cu cei australienii de la AC/DC, cânta refrenul (și nu numai!) pieselor la concurență cu vocalistul Brian Johnson și rezona cu atmosfera de calitate muzicală dusă la extremă! Concertul a fost practic un regal de forță și de rock de nota 10!
La final de concert, toți eram hipnotizați, vrăjiți, purtați în altă dimensiune, plini de adrenalină! Era o stare de electrizare superlativă în aer! Bucuroși precum copiii, rockerii au ieșit de la concert într-un ritm calm și au mers către oraș fără să disturbe liniștea orașului somnoros, eram între mii de oameni civilizați, care abia se dezlănțuiseră pe muzica celor de la AC/DC și în secunda doi și-au adaptat entuziasmul la ritmul orașului de dincolo de stadion. Am fost foarte impresionați de absența strigătelor pe stradă și de firescul unui comportament atât de drag nouă în ceea ce îi privește pe rockerii care (se) respectă! Pentru Silviu a fost o reușită personală să îi vadă pe cei de la AC/DC în concert, îi rămăsese un nod în gâtlej pentru că nu îi putuse vedea atunci când veniseră cu ani în urmă în România, așa că și-a trecut bilețelul cu visul împlinit dintr-un borcan în altul cu mare satisfacție. Pentru mine a fost o (re)descoperire, o aprofundare de calitate în muzică pe care vremea nu o reziliază, ci doar îi confirmă valoarea! Dacă ai șansa, e de dorit să îi vezi pe cei de la AC/DC, pentru că ai contact cu o felie de istorie muzicală ce încă umple stadioanele cu mii și mii de oameni și vinde biletele în timp record! Cum să nu merite așa ceva tot efortul?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu