miercuri, 15 iulie 2015

11-12 iulie 2015 - PARÂNG - creasta vestică: Cabana Telescaun (1.700 m) - Vf. Cârja (2.405 m) - Vf. Stoenița (2.421 m) - Vf. Gemănarea (2.426 m) - Vf. Parângul Mare (2.519 m)

"Am înţeles curând că toți suntem sortiţi drumului. Ne naştem cu sămânţa călătoriei. La unii încolţeşte miraculos, din ea ies copaci stufoşi cu încrengături în toate direcţiile, la alţii rămâne latentă. Oricum ar fi, fiecare are drumul lui, spunea bunicul care călătorise doar pe front, dar părea să ştie totul despre misterele locurilor nevăzute." (Carmen Firan)

Legendele spun că, demult, trei ursitoare au fost fascinate de frumusețea Parângului și l-au binecuvântat să fie locuit de un popor harnic și viteaz, geto-dacii. Apoi, mulțumite de realizările acestui neam, l-au trimis în mijlocul lui pe Zamolxe, zeul suprem al dacilor, care i-a călăuzit de-a lungul timpului. Bătrânii locului mai povestesc despre faptul că într-o peșteră din munți s-ar fi retras și zeul dac al ploilor, Gebeleizis. Când ascunzătoarea i-a fost descoperită, a fost nevoit să facă o înțelegere cu oamenii și să dea precipitații pentru ca vegetația să crească din abundență. De atunci, Parângul are flori colorate, iarbă înaltă și copaci falnici, cu coroane mari, prin care abia răzbate soarele.

Când un astfel de munte începe să te descânte și să te atragă în mrejele lui așa cum doar Ielele știu să o facă, nu prea ai șansă de scăpare: hora se strânge în jurul tău și mintea îți rămâne agățată de promisiunea următoarelor vârfuri. O forță de atracție precum gravitația a exercitat Parângul asupra noastră după ce am parcurs creasta estică și lacurile glaciare de lângă ea în urmă cu o săptămână. Imediat ce am văzut că vremea era stabilă, ne-am aventurat în următorul week-end spre creasta vestică, unde ne aștepta cel mai înalt vârf - Parângul Mare (2.519 m) - și curtea sa domnească de înălțimi de peste 2.400 m!

- cal semi-sălbatic de Parâng - o minunăție vizuală! - 

- vedere de pe creastă spre Lacul Cârja -  

- pe Vârful Cârja (2.405 m) - 

- Lacul Verde, un smarald în căldările glaciare ale Parângului -  

Am mers cu mașina până la Petroșani, după care am urcat de la baza stației de telescaun până la Cabana Telescaun, la 1.700 m, același loc în care ne-am cazat și în iarna anului 2012. Până la Hotelul Rusu am găsit asfalt, dar de acolo până sus drumul cu pietre a fost o reală provocare pentru Uliul Negru! După ce a trecut testul cu brio, l-am lăsat aproape de cabană, ne-am luat lucrurile și am mers în cameră. Nu am putut să nu observăm cât de multe case de vacanță, vile, pensiuni s-au construit în zonă, unele (puține!) cu bun-gust, simț estetic, încadrare în peisaj, altele (cele mai multe!) parașutate din alt univers arhitectonic fix pe platoul de bază al Parângului. A apărut și un nou telescaun pentru ski, ceea ce este un lucru foarte bun, vechiul telescaun funcționând în continuare cu programul 9-16. Agasați de amestecul de stiluri aflat de multe ori la limita kitsch-ului și deranjați de atitudini lipsite de bun simț (ex: muzica dată tare, cu boxele pe balcon), eu cu Silviu chiar ne-am revoltat în sinea noastră și am formulat un fel de Decalog al conduitei la munte care ar dinamita focarele de cocălăreală și ar fi antidot contra prostiei. E nevoie de educație, de multă și bine-orientată educație, de reguli simple, aplicate și controlate, și de mult-prețiosul bun-simț. Altfel, Don Quijote va ajunje să fie înghițit de morile de vânt cu Rosinante cu tot!

Până una, alta, ne-am văzut de drumul nostru, căci, Slavă Domnului, veniserăm să mergem pe munte! Camera în care am stat ne-a plăcut tare mult! Era mică, cochetă, avea un pronunțat aer montan, un pat, un televizor, o masă, niște țevi mobile de agățat haine și o baie cu oglindă mare și duș. Parchetul, ușa, termopanele, patul, toate erau într-un ton maro-lemnos, iar faianța de la baie amesteca albul cu aceeași nuanță. E de prisos să mai precizez cât de bine ne-am simțit în cele două seri cât am locuit în ea! 



- privind în zare de pe Vârful Gemănarea (2.426 m)



După de atingeam Vârful Parângul Mare, planul nostru era prevăzut cu două posibile continuări. Prima variantă: coboram în Șaua Gruiu și la Lacurile Mândra, Roșiile și Lung, după care continuam până la Refugiul Agățat și Cabana Groapa Seacă, de unde, a doua zi, găseam o variantă bună să revenim la mașină. A doua variantă: făceam pur și simplu cale-întoarsă pe drumul pe care veniserăm și rămâneam peste noapte tot la Cabana Telescaun. Nefiind siguri ce vom prefera la momentul respectiv și atrăgându-ne ambele alternative, ne-am luat în rucsaci sacii de dormit (pentru eventualitatea în care am fi vrut să ne oprim peste noapte la Refugiul Agățat), pelerinele de ploaie, un schimb de haine, mâncare, apă, frontale și ne-am aventurat pe creasta vestică sâmbătă dis-de-dimineață. 

La ora 7 eram ieșiți din cameră. Am plecat în traseu atât de devreme, deoarece voiam să avem destul timp pentru a face oricare dintre variante. Plus că eu am oricum un ritm mai frânat pe partea de urcare, așa că preferam să am niște ore în plus la dispoziție ca să mă pot bucura de toată ziua la munte, fără să fiu stresată de parametrii temporali. După ce am urcat pârtia de ski și am ajuns în capătul ei, am apucat traseul spre dreapta, pe curba de nivel, evitând Vârful Parângul Mic, pe care l-am făcut în iarna anului 2012. La începutul celei de a doua curbe de nivel ne-am întâlnit cu niște mândrețe de cai, o herghelie de vreo 20-25 de exemplare, frumose-foc, sănătoase, cu mușchi extrem de bine pronunțați în lumina soarelui matinal. Nu am știut ce să credem despre prezența lor pe povârnișurile înierbate ale Parângului! Erau sălbatici? Erau lăsați liberi de către stăpânii lor? Fără niciun paznic? Silviu a remarcat în urmele lăsate de ei în cărarea noastră că erau lipsiți de potcoave și atunci ar fi fost o posibilitate să fie sălbatici. Era incredibil cum stăteau pur și simplu ca într-un stop-cadru și se uitau la noi cu blândețe și curiozitate: probabil li se părea că suntem două ciudățenii cu două picioare dacă am ieșit pe munte la ora aceea!


- Sus, sus, sus! Pe Vârful Stoenița (2.421 m) - 




Am fost foarte inspirați că am plecat dimineața pe munte! Totul era perfect, doar vântul se încrâncena în zbaterea lui și a ținut-o așa cam toată ziua. Nu știam de ce era atât de căpos să ne determine să luăm pe noi aproape toate hainele disponibile, să ne acoperim capetele și să dârdâim oleacă de frig. Am mers tot traseul îmbrăcată bine, căci vântul te făcea să îl iei în considerație, nu era o briză răcoroasă de munte și atât! Până și Silviu, care este un om-sobă prin definiție, a apelat la pantalonii lungi și la haina de ploaie ca să își asigure relaxarea în traseu! După ce am atins Vârful Cârja (2.405 m) am continuat voinicește creasta, mai ales că deja începeau să se vadă și lacurile din căldările glaciare și priveliștile deveniseră mai mult decât atrăgătoare! Am atins Vârful Stoenița (2.421 m), ne-am minunat de culoarea de smarald a Lacului Verde (vrem să mergem să stăm într-o noapte pe marginea lui!) și de colții proeminenți de piatră care făceau relieful mult mai dramatic decât cel de pe creasta estică, văzut cu o săptămână înainte. 

La trecerea spre Vârful Gemănarea (2.426 m) am fost luați în primire de o trupă de 7 câini care păzeau turma unui cioban, ne-am apropiat cu precauție, Silviu a încercat să îl liniștească pe cel care lătra mai tare, dar abia ciobanul a reușit să facă liniște. S-a apropiat de noi cu un radio negru în mână și cu o pătură pe umeri pusă drept pavăză contra vântului și am vorbit cu el vreo 20 de minute, aflând că avea 600 de oi sterpe munte, că i se dăduse și lui un munte pe partea aceea de Parâng, că a stat pe creasta estică vreo 7-8 ani, că se identifică total cu ceea ce făcea și că locurile acelea erau sănătate curată. Ni s-a părut un om simplu și sincer, chiar simpatic în indicațiile sale despre geografia locului, lămurindu-ne pe unde curgea Jiul și cum se numeau pintenii muntoși din jurul nostru! Și uite așa, încet și sigur, privind lacurile, vorbind cu oamenii aflați la muncă prin zona înălțimilor, apreciind locurile de campare găsite în zona crestei, am ajuns voinicește pe Vârful Parângul Mare (2.519 m), al patrulea vârf din Carpații României!




Am sărbătorit, ne-am pozat și am mâncat în partea de munte unde vântul nu se resimțea atât de tare. După aceea am mers într-o scurtă explorare către valea glaciară care adăpostea lacurile Mândra, Roșiile și Lung și ne-am hotărât să alegem a doua variantă de la planul nostru și anume să ne întoarcem pe același traseu la Cabana Telescaun. Era o zi atât de frumoasă pe creastă încât nu merita să coborâm de pe ea și să stăm în următoarele ore în umbra muntelui, printre jnepeni și în pădure, până la Refugiul Agățat. Ni s-a părut mai ofertant să străbatem creasta și în sens invers și să ne mai bucurăm o dată de înălțimi! 

Ne-am întâlnit cu foarte mulți omuleți, și montaniarzi, și începători, mulți tineri printre ei, iar cel care a fost cel mai entuziasmat de întâlnirea cu noi a fost Marius din Petroșani. Când a aflat că eram din Iași și am venit tocmai în Parâng, a fost atât de impresionat încât a stat o grămadă de vorbă cu noi ca să afle mai multe detalii despre drumurile noastre montane. Ne-a văzut cu rucsacii în spate și a crezut că veneam dinspre creasta estică și am stat la cort! M-a întrebat ce problemă aveam la picior, după care ne-a împărtășit propriile lui necazuri cu un genunchi (o proaspătă operație de ligamentoplastie) și remediile personale găsit epentru a se trata: la nicio lună de la intervenția chirurgicală era din nou pe munte! A recunoscut că problemele i se trăgeau de la solicitările fizice susținute și de la sporturile extreme, dar că nu putea sta deoparte când existau așa frumuseți de munți în jur! Ne-a plăcut tare mult jovialitatea lui și faptul că se manifesta spontan, așa cum fac oamenii de munte get-beget atunci când întâlnesc alți omuleți asemeni lor și stau cu ei la povești!


- cele trei lacuri de sub Parângul Mare - Mândra, Roșiile și Lung - 




Drumul înapoi a fost crâncen de obositor! Deja merseserăm destul de mult în ziua respectivă și mai aveam o bucată de traseu de parcurs de sub Vârful Cârja până la Cabana Telescaun. Nici nu am termen de comparație cum îmi resimțeam picioarele! Până și Silviu, care la început mă îmbărbăta și nu se arăta prea afectat de efort, a ajuns să recunoască faptul că orele de mers se apropiau de nivelul celor de pe Mulhacen. Am urcat de la 1.700 la 2.519 m, apoi am făcut absolut toate vârfurile și ne-am cocoțat pe toți pintenii cu sau fără marmote pe ei, după care am coborât Cârja în viteză și era firesc să ne prindă oboseala din urmă. Am mers teleghidată pe curbele de nivel uitându-mă la Silviu care sărea ca un greiere de pe o fâșie înierbată pe alta sau se sprijinea în bețe pentru a ajunge de pe un mal al drumului pe cealaltă. Eu doar sufeream în tăcere, el se manifesta în exterior, dar mintea dădea ocol aceluiași lucru: o ciorbă delicioasă! Ne-am amuzat de coincidența mentală și de gândurile aliniate! Dimineață îmi spusese că la întoarcere, atunci când voi vedea plăcuță albă cu indicatoarele pentru trasee, la capătul curbei de nivel, voi ști că sunt aproape de mântuirea ajungerii la cabană. Așteptam să apară semnul izbăvitor și trăgeam de mine, de picioare și de mușchi ca să reușesc să ajung și să mă așez pe pat, iar când s-a întâmplat acest lucru eram epuizată! Și Silviu la fel! 





După ce am făcut un duș și ne-am schimbat hainele, parcă lumea a devenit puțin mai prietenoasă! Am început să negociem dacă mergeam să căutăm o ciorbă sau mâncam în cameră. Silviu și-a folosit argumentele imbatabile și m-a convinsă că merită să mai fac un mic efort, așa că am ieșit să întrebăm de o ciorbă la pensiunea apropiată unde se făceau mici în aer liber. La etaj bubuia muzica din boxele scoase pe balcon, dar doamna de acolo a fost foarte primitoare și ne-a trimis cu o angajată de-a ei, Lili (inițial am crezut că era bărbat!), într-un alt loc, o pensiune mai veche, în care aerul din sala de mese era închis și ușor rânced. Ne-a deranjat la început delăsarea din jur, dar ne era atât de foame încât a meritat să așteptăm: am mâncat o ciorbă de pui foarte bună, cu pâine și smântână, am băut o pălincă tare și ne-am declarat extrem de mulțumiți de faptul că am ieșit la cruciada după ciorbă. Stomacul ne era recunoscător!   

A urmat apusul pe un vânt care coborâse din creastă și aducea frig cu el, așa că mi-am luat și pantalonii lungi pe mine. Cât am lipsit, Silviu s-a împrietenit cu salvamontistul din Parâng, ieșit să facă și el poze momentului plecării soarelui la culcare. În timp ce stăteam și ascultam poveștile omului de munte de lângă noi, doi tineri pe o motocicletă ne-au bruiat conversația, coborând panta foarte înclinată de sub telescaun. Băiatul avea pe cap doar cască și fata din spatele lui era total lipsită de protecție, fapt care ni s-a părut a fi o dovadă crasă de lipsă de responsabilitate! Se jucau cu viața lor și puteau să o pățească rău de tot!

Soarele a dat un spectacol scurt în seara aceea, nu s-a rotunjit ca o roșie, ci a trecut într-o plasă de nori care abia așteptau să îl pescuiască în nada lor. Ne-am bucurat oricum de priveliștea de la 1.700 m, după care am mers la culcare ca să ne odihnim pe săturate! Am dormit aproape 11 ore neîntrerupte!



A doua zi am plecat de la cabană după ce ne-am mai înfruptat oleacă din panorama asupra Petroșaniului, iar la granița de la Nădlac ne-a așteptat o surpriză: autostrada spre Szeged fusese inaugurată cu câteva ore înainte și puteam trece mult mai ușor către Ungaria! Ne-am propus să mai facem și alte obiective din zona bătută la picior pe crestele montane, așa că le-am înscris pe lista de care ne vom apuca după ce vom face o vizită prelungită altui înăltoc din zonă! Calculam cu Silviu: 6 zile de munte complete în 3 săptămâni (aproape o săptămână întreagă!)! Am fost în munți în ultimele 3 week-end-uri, fără să facem pauză și pe o vreme bună: 3 zile în Ceahlău, 2 zile pe creasta estică a Parângului și încă una pe cea vestică. Constatam cu bucurie că ne aflam într-o pasă foarte bună a înăltocilor și îndrăzneam să sperăm avea să mai țină ceva vreme ca să ne punem în aplicare multele planuri pe care le aveam cu ei! 

Niciun comentariu: