"Oceanul nu disprețuiește nici cele mai mici râuri."
(proverb japonez)
"...călătorul nu desconsideră nicio ocazie de a vedea ceva nou, de a păși pe un teritoriu nestrăbătut, chiar dacă acesta nu are vreo sonoritate faimoasă și nu provoacă o rezonanță de uimire în ceilalți...călătorul se lasă de multe ori condus pe cărările laterale drumului său și ocaziile îl duc să îmbrățișeze un ocean de frumusețe pe care nu l-ar fi descoperit dacă s-ar fi considerat mai presus de călătorie, mai presus de minunile care au ales să i se dezvăluie, mai presus de coincidențe, mai presus de imediatul palpabil...vin și momentele când ți-e bine pur și simplu, când ești, așa, curios, când te liniștești și știi că, dacă ești sănătos și stai pe-afară, n-are altfel cum să fie decât fain..." (Dorin Bofan)
Se însera. Ne întoarceam din peregrinarea noastră prin ținuturile olandeze și mai contam pe vreo 2 ore de hălăduială prin vreun loc. Nu aveam niciun plan în minte, așa că ne-am abandonat hazardului. Drumul a preluat hățurile și ne-a arătat pe indicatoare ceva ce rezona sonor cu povestea noastră asociată cuvântului dor și anume orășelul Dordrecht. Liniștit ca un somnoros la siestă, ordonat cum sunt hainele așezate în dulap când le împăturești, surprinzător în detalii și pregătit să ne impresioneze, nouă ni s-a părut a fi unul din cele mai primitoare locuri din Olanda. Știm, atmosfera de apropiere a apusului ne-a topit!
Între secolele XII-XIII, Dordrecht s-a dezvoltat masiv prin comerțul înfloritor pe care poziția sa strategică îl încuraja din plin. Se făcea negustorie cu vin, lemn și cereale. În 1253 s-a înființat o școală latinească pe care călătorii de azi o mai pot găsi în cadrul Johan de Witt Gymnasium, cea mai veche școală gimnazială din Olanda, iar în anul 1421 potopul Sfânta Elisabeta a acoperit suprafețe întinse din partea sudică a Olandei și a transformat Dordrecht într-o insulă.
În 1572 a avut loc o întâlnire secretă între reprezentanții tuturor orașelor libere ale Olandei care se revoltau contra regelui Filip al II-lea și a controlului spaniol asupra țării. Tot atunci William de Orania a fost ales lider al mișcării. Uniunea de la Dordrecht a fost considerată primul pas important în obținerea independenței din 1581, iar sala care a găzduit-o se află în mănăstirea augustiniană a orașului, se numește Statenzaal (Sala Statelor) și include un vitraliu cu cele 12 blazoane ale orașelor participante.
Grote Kerk (Onze-Lieve-Vrouwe-Kerk) a fost construită între 1285-1470, iar turnul său de 65 de metri conține un mănunchi de 67 de clopote, incluzând unul care cântărește 9.830 de kilograme. Este cel mai greu clopot din Olanda! Desigur, se putea urca și în turnul catedralei, dar am ajuns noi prea târziu ca să mai avem acces la ea, așa că Silviu a scăpat de scaleras de data aceea!
Primăria orașului nu se afla departe de catedrală! Era o construcție care traversase istoria din 1383 și cunoscuse multe renovări de-a lungul ei. I-am dat târcoale pentru niște poze și apoi ne-am întors să admirăm casele aliniate de-a lungul canalelor și a străduțelor tăcute, simțind cum trece vremea mână de mână cu noi și nedorindu-ne nimic altceva decât să mai adăstăm în liniștea aceea caldă!
Revenind la lecția de istorie - În Dordrecht a avut loc în 1619 un sinod al bisericii reformate, prin care s-a încercat o fixare clară a diferențelor de viziune dintre calvinișți și un curent teologic nou, arminianismul, derivat de la numele inițiatorului său, Jacobus Arminius. Conflictul religios s-a mutat ușor în politică și situația a devenit atât de tensionată încât țara ajunsese pe marginea unui război civil, care a fost în cele din urmă evitat. În secolul al XVIII-lea importanța Dordrecht-ului a început să pălească în fața Rotterdam-ului, care se afla într-o creștere copleșitoare. A rămas vital ca punct de apărare a țării și deținea o divizie militară, iar în Al Doilea Război Mondial, când germanii au invadat Olanda, au ales Dordrecht ca loc de aterizare și au cucerit podurile Dordrecht-Moerdijk și Dordrecht-Zwijndrecht după lupte crâncene.
Groothoofdspoort era poarta de intrare în oraș ridicată în secolul al XV-lea în punctul de întâlnire a trei râuri - Maas (Maas), Rin și Merwede. Am trecut pe sub ea și ne-am oprit la marginea apelor, pe băncuțe, să salutăm apusul aflat la un rendez-vous cu apele intrate deja într-o stare de somnolență molipsitoare.
Străduțele înguste din Dordrecht nu au fost proiectate pentru mașini! Sunt primitoare pentru pașii trecătorilor și pentru biciclete, iar căsuțele cochete care le brodează marginile ni s-au părut fermecătoare: câte o floare timidă la intrare, ferestre mari cât pereții, simplitate extremă și grijă pentru ordine, câte un zâmbet de Bine ați trecut pe aici! și o senzație accentuată de bucurie de a trăi asociată cu bun gust. Da, într-un asemenea loc mi-ar plăcea să străiesc, mai ales dacă ar mai avea și niște munți la doi pași!
Ne-a prins de mână o sesiune curată de blue hour când am ajuns în piața orașului și luminile începeau să apără una câte una la ferestrele lipsite de clipit din perdele! Ne-am felicitat pentru inspirația de a asculta drumul și de a ne lăsa surprinși de ceea ce a avut să ne ofere, după care ne-am îndreptat spre locul de cazare unde ne așteptau odihna și...planul pentru ziua următoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu