"For whatever we lose (like a you or a me),
It's always our self we find in the sea."
(E.E. Cummings)
În acest scop au fost construite 19 mori de vânt. În 1868 energia sistemului de mori de vânt a fost suplimentată prin două pompe acţionate de motoare cu aburi. Pompa Wisboom, golea sistemul de canale Owerwaard. Nederanjând pe nimeni cu nimic, morile de vânt au continuat să funcţioneze parţial şi în prezent, chiar după ce în zilele noastre sistemul modern de pompare J.U. Smit se ocupă de drenarea apelor. În 1924, staţia de pompare acţionată cu abur a fost transformată într-o mică hidrocentrală care să dea electricitate, iar în anul 1953 o nouă instalaţie care să dea electricitate a fost construită în locul fostei pompe cu aburi Wisboom care astăzi are rol doar de monument istoric.
Complexul de mori de vânt din Kinderdijk constă în opt mori din cărămită, care au fost ridicate la Nederwaard în anul 1738. Alte opt mori la Owerwaard care au fost ridicate în anul 1740, şi alte două mori construite în anul 1760 la Nieuw-Lekkerland, plus o moară la Blockweer, construită în 1591, dar care a ars complet în anul 1997. Din fericire moara a fost restaurată şi repusă în funcţiune în anul 2000. În ciuda sistemelor de pompare moderne, morile de vânt de aici sunt încă funcţionale şi astăzi şi au fost chiar folosite la capacitate maximă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
După ziua petrecută la Grădinile Keukenhof Olanda ne-a înfășurat într-un apus răbdător la malul Mării Nordului. Deși suntem îndrăgostiți de munte, știm să ne desfătăm și de malurile izbite de valuri, recunoaștem că senzația de libertate transmisă de întinderea de apă poate provoca dependență și că soarele își face din orizont o curte de joacă plină de culori. Pașii îți sunt țintuiți de nisipul de pe țărmuri, cauți scoici rătăcite și te lași pierdut în visarea la care te invită marea! Olanda este o țară legată de ape și...
...în KINDERDIJK am putut vedea un loc format din 19 mori de vânt construite în anul 1740 într-o zonă mlăștinoasă! Pe întinsul țării se mai găsesc în jur de 1.000 de astfel de mori, dar în trecut erau peste 10.000, așa că ni s-a părut extrem de interesant să vizităm îndeaproape acești Goliați îmblânzitori ai nivelelor apelor, datorită cărora oamenii au putut locui pământurile și au putut face agricultură.
Puterea vântului a fost folosită de om încă de când acesta credea că zeul Eol umfla pânzele corăbiilor. Pasul următor a fost acela de a utiliza vântul în scopul furnizării de putere mecanică, așa că în secolul I inginerul grec Heron din Alexandria a inventat o roată pusă în mișcare de vânt capabilă să pună o orgă în funcțiune. Cea mai veche moară de vânt a fost construită în Persia în secolul al IX-lea, fiind folosită pentru măcinarea porumbului și pentru pomparea apei, iar de atunci până în zilele noastre istoria morilor a înflorit în Olanda până la apariția industrializării.
Comitatul Alblasserwaard este o regiune situată în sud-estul provinciei Zuid-Holland, formând şi partea de sud a unei zone numite Groene Hart, care conține arii protejate de interes naţional. Spațiul prezintă o altitudine joasă, râuri (Alblas și Giessen), diguri și canale folosite pentru navigație și irigație, precum și uu număr redus de locuitori. Lângă satul Kinderdijk ("barajul copiilor") am găsit cea mai mare concentrare de mori de vânt autentice și pitorești din Olanda și din lume. În trecut, rolul lor era acela de a controla excesul de apă din poldere - porțiuni de pământ aflate sub nivelul mării, dar în zilele noastre, deși sunt perfect funcționale, au un rol decorativ și turistic. Aceste aspecte, precum și frumusețea ușor ireală, desprinsă din cărțile cu Don Quijote, a făcut ca acest loc să fie inclus în Patrimoniul UNESCO.
Puterea vântului a fost folosită de om încă de când acesta credea că zeul Eol umfla pânzele corăbiilor. Pasul următor a fost acela de a utiliza vântul în scopul furnizării de putere mecanică, așa că în secolul I inginerul grec Heron din Alexandria a inventat o roată pusă în mișcare de vânt capabilă să pună o orgă în funcțiune. Cea mai veche moară de vânt a fost construită în Persia în secolul al IX-lea, fiind folosită pentru măcinarea porumbului și pentru pomparea apei, iar de atunci până în zilele noastre istoria morilor a înflorit în Olanda până la apariția industrializării.
Comitatul Alblasserwaard este o regiune situată în sud-estul provinciei Zuid-Holland, formând şi partea de sud a unei zone numite Groene Hart, care conține arii protejate de interes naţional. Spațiul prezintă o altitudine joasă, râuri (Alblas și Giessen), diguri și canale folosite pentru navigație și irigație, precum și uu număr redus de locuitori. Lângă satul Kinderdijk ("barajul copiilor") am găsit cea mai mare concentrare de mori de vânt autentice și pitorești din Olanda și din lume. În trecut, rolul lor era acela de a controla excesul de apă din poldere - porțiuni de pământ aflate sub nivelul mării, dar în zilele noastre, deși sunt perfect funcționale, au un rol decorativ și turistic. Aceste aspecte, precum și frumusețea ușor ireală, desprinsă din cărțile cu Don Quijote, a făcut ca acest loc să fie inclus în Patrimoniul UNESCO.
După ce ne-am luat bilete cu mărunțișul rămas de la Keukenhof, am aflat că puteam vizita interiorul uneia dintre mori și ne-am aventurat la hălăduit printre monștrii primitori. De la muzeu am aflat că istoria locului era extrem de veche, datând din urmă cu peste 10.000 de ani, când vânturile din nord au sculptat dunele de nisip pietrificat din regiune. După ce zona a fost populată şi depopulată în decursul mileniilor, în urmă cu 1.000 de ani primele comunităţi sedentar-permanente de oameni s-au stabilit în Alblasserward, considerat unul dintre cele mai încântătoare locuri ale regatului olandez.
Regiunea a fost secată natural până în secolul al XIII-lea, cursurile mici de apă transportau surplusul în râurile mari care se vărsau în mare. Când oamenii s-au apucat de lucrările de drenare a apelor, pentru a câştiga astfel teren pentru agricultură şi aşezări, râurile care se umflau uneori din cauza precipitaţiilor abundente erau un factor de risc permanent. Din această cauză Floris al V-lea, Conte de Olanda, a ordonat îndiguirea şi supravegherea permanentă a tuturor cursurilor de apă din Alblasserwaard.
În secolul al XIV-lea s-au ridicat complexele de îndiguiri Owerwaard şi Nederwaard, iar lucrările de control ale cursurilor de apă din Alblaaserwaard erau dirijate înspre râul Lek care curgea în cel mai jos punct al albiei, lângă Kinderdijk, unde se uneau cursurile majore de apă din Overwaard (Achterwaterschap) şi Nederwaard (Nieuwe Waterschap). Când nivelul apei din râuri era scăzut, tot sistemul putea fi golit prin mici ecluze deschise concomitent. Întregul complex, de o precizie inginerească încredibilă pentru acele vremuri, a fost definitivat în 1738. Problemele legate de golirea apelor au dus la construirea a numeroase bazine, iar pentru a pompa apa din bazinele joase în cele înalte era nevoie de o sursă suficientă de energie.
Regiunea a fost secată natural până în secolul al XIII-lea, cursurile mici de apă transportau surplusul în râurile mari care se vărsau în mare. Când oamenii s-au apucat de lucrările de drenare a apelor, pentru a câştiga astfel teren pentru agricultură şi aşezări, râurile care se umflau uneori din cauza precipitaţiilor abundente erau un factor de risc permanent. Din această cauză Floris al V-lea, Conte de Olanda, a ordonat îndiguirea şi supravegherea permanentă a tuturor cursurilor de apă din Alblasserwaard.
În secolul al XIV-lea s-au ridicat complexele de îndiguiri Owerwaard şi Nederwaard, iar lucrările de control ale cursurilor de apă din Alblaaserwaard erau dirijate înspre râul Lek care curgea în cel mai jos punct al albiei, lângă Kinderdijk, unde se uneau cursurile majore de apă din Overwaard (Achterwaterschap) şi Nederwaard (Nieuwe Waterschap). Când nivelul apei din râuri era scăzut, tot sistemul putea fi golit prin mici ecluze deschise concomitent. Întregul complex, de o precizie inginerească încredibilă pentru acele vremuri, a fost definitivat în 1738. Problemele legate de golirea apelor au dus la construirea a numeroase bazine, iar pentru a pompa apa din bazinele joase în cele înalte era nevoie de o sursă suficientă de energie.
În acest scop au fost construite 19 mori de vânt. În 1868 energia sistemului de mori de vânt a fost suplimentată prin două pompe acţionate de motoare cu aburi. Pompa Wisboom, golea sistemul de canale Owerwaard. Nederanjând pe nimeni cu nimic, morile de vânt au continuat să funcţioneze parţial şi în prezent, chiar după ce în zilele noastre sistemul modern de pompare J.U. Smit se ocupă de drenarea apelor. În 1924, staţia de pompare acţionată cu abur a fost transformată într-o mică hidrocentrală care să dea electricitate, iar în anul 1953 o nouă instalaţie care să dea electricitate a fost construită în locul fostei pompe cu aburi Wisboom care astăzi are rol doar de monument istoric.
Complexul de mori de vânt din Kinderdijk constă în opt mori din cărămită, care au fost ridicate la Nederwaard în anul 1738. Alte opt mori la Owerwaard care au fost ridicate în anul 1740, şi alte două mori construite în anul 1760 la Nieuw-Lekkerland, plus o moară la Blockweer, construită în 1591, dar care a ars complet în anul 1997. Din fericire moara a fost restaurată şi repusă în funcţiune în anul 2000. În ciuda sistemelor de pompare moderne, morile de vânt de aici sunt încă funcţionale şi astăzi şi au fost chiar folosite la capacitate maximă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Viața din moară era redusă la esențial și pozele de pe pereți arătau fragmente dintr-o rutină bine pusă la punct, deoarece morarii trebuiau să fie extrem de atenți la nivelul apei și să îl ajusteze în permanență. Moara era casa lor, familia locuia tot acolo împreună cu ei, gospodăria se ridica prin anexe împreună cu spațiile de dormit, cu bucătăria și cu axul vertical ce punea moara în funcțiune sub acțiunea vântului.
Toate aceste mori ni s-au părut o dovadă clară asupra bătăliilor avute de olandezi de-a lungul timpului cu apele în încercarea de a le smulge cât mai mult pământ de sub dominație. Este cunoscut faptul că o parte considerabilă a teritoriului Olandei este situat sub nivelul mării, așa că acest popor și-a activat capacitatea inginerească și seriozitatea pentru a se poziționa față de natură și a se bucura de o viață mai sigură.
La NOORDWIJK am aterizat pe plajă, după ce am traversat puțin orășelul întins de-a lungul falezei. Curățenia, bunul-gust, simplitatea, influențele scandinave din arhitectură ne săreau în față la tot pasul și ne trimiteau la întâlnirea cu zbuciumata Marea Nordului, pe care am găsit-o într-o pauză de semi-odihnă, sub lumina apusului, traversată din când în când de puncte negre - oameni care făceau surf!
Plaja mi s-a părut imensă, dar nu cred că era foarte primitoare vara din cauza vântului dezlănțuit, frate cu cel din Islanda, și a apei destul de reci. Dincolo de faleză se afla un rând de hoteluri cu privire la mare, am văzut și două fete îmbrăcate ca jochei, ieșite să călarească doi cai extrem de bine îngrijiți...dar, cum apusul ne învăluia pe toți odată cu frigul, ne-am grăbit să ajungem în scurt timp la căldurica din mașină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu