18-20 iulie 2014 - CROAŢIA (II) - Peştera BARAC şi Cascada HRVOJE

Me and You. Just Us Two.

Dimineaţă. Camping Korina. Suntem tot în Croaţia şi cred că amândoi am visat turcoaz de la culoarea Lacurilor Plitvice, pe care le-am hălăduit în ziua precedentă, de la deschidere până la apusul soarelui: cam 10-11 ore! Da, nu e o glumă şi nicio exagerare, căci, atunci când se va întâmpla să revenim (poate cu omuleţi dragi cărora să le împărtăşim în direct din descoperirile noastre!), sigur vom petrece din nou cam tot atâta timp străbătând punţile de lemn ale parcului şi călătorind cu apa. La vale, tot la vale! Deşi nu sunt interesată de revizitări şi prefer să merg în locuri noi, am ajuns la concluzia că unele zone merită aprofundate, că au o magie a lor care nu are cum să te plictisească, ci, dimpotrivă, îţi pot trage perdelele spre alte detalii pe lângă care ai trecut la prima vedere. Exact cum se întâmplă când revezi un film valoros: după ce îi ştii conţinutul narativ, la a doua sau a treia vizionare pătrunzi în sertarele lui, nu admiri doar cât de simetric sunt aşezate în cadrul dulapului. Cel puţin mie mi se întâmplă aşa! Lui Silviu nu prea îi pasă dacă revine în locuri văzute şi răsvăzute atâta timp cât ştie că: are parte de ingredientele care îl fac să se simtă bine, oferta de admirat a locului este generoasă, poate străbate drumuri în natură la pas/cu aparatul de fotografiat şi se poate relaxa!    

După Plitvice, mai aveam o zi la dispoziţie pentru a o fructifica prin zonă, aşa că ne-am propus să mergem şi la PEŞTERA BARAC! Cu o zi înainte, când am mers spre lacuri, nu ştiam de existenţa ei, dar am tot văzut indicatoare pe marginea drumului şi ne-am spus că trebuie să fie ceva interesant, aşa că...am purces într-acolo! De la şosea drumul a cotit-o la dreapta şi am pătruns printre dealuri, case, pământuri cultivate până la parcarea special amenajată pentru vizitarea peşterii. Am avut de mers pe jos vreo 10 minute, pe o căldură sufocantă, şi am ajuns la baza unui deal, unde se aflau spaţii de joacă, un traseu marcat, un teren mic de fotbal, o casă de bilete şi...un izvor dintr-un izbuc, ieşit direct de sub peretele peşterii! 

Ghida noastră a fost Eva, o croată foarte pasionată de speologie, care ne-a dus cu grijă şi răbdare în galeriile subterane, după ce ne-a făcut instructajul la intrare şi ne-a sfătuit să purtăm căştile de protecţie şi să ne îmbrăcăm cu haine mai grosuţe. Iniţial am fost un grup de 6 omuleţi-vizitatori, dar, ulterior, au mai venit 3 englezi şi ne-am făcut o ceată de 9, cu tot cu Eva 10, "care-i şi întrece". Ce ne-a plăcut la nebunie? Modul de prezentare şi lecţia de ecologie asociată acestuia! În zona Rakovica se găsesc peste 100 de peşteri (unele au peste 1 km lungime, iar cea mai mare are 10 km), care comunică între ele printr-un sistem subteran de galerii şi de ape. Noi am vizitat Peştera Barac în partea sa superioară şi am ne-am oprit în punctele-cheie: Sala Guano, unde se adăposteau liliecii (chiar am văzut unul dormind!), Sala Piciorului de Elefant, Sala Sufletelor Pierdute, Cheile Dragonului, ghida insistând pe descoperirile arheologice legate de istoria incipientă a omenirii (la muzeu se aflau o brăţară de bronz din sec. VII î.e.n şi un topor de piatră din sec. VI î.e.n) şi de ursul de peşteră (Ursus Spalaeus). 
Dincolo de prezentarea detaliilor geologice şi arheologice, comportamentul ghidei în peşteră ni s-a întipărit pe retină: ne atenţiona să trecem cu grijă pe lângă stalactite şi stalagmite pentru că ele funcţionau ca un sistem de ţevi minuscule şi, dacă le atingeam, se înfundau şi sabotam creşterea formaţiunilor. În locurile din apropierea becurilor se vedeau muşchi crescuţi timid, pentru că bruma de lumină electrică le înlesnea apariţia, o specie de păianjeni se dezvolta nestingherită pe tavanul de la intrare, iar lucirile pietrei se dezvăluiau sub invazia luminii frontalei şi o încântau pe Eva, care ne preciza că am trece cu ignoranţă pe lângă ele, dacă lumina nu ar da la o parte vălul de întuneric. Am experimentat şi aici fenomenul de linişte şi întuneric total! Lecţia de incursiune în speologie s-a încheiat la ieşire unde ni s-a spus că o formaţiune carstică a fost scoasă din peşteră la lumină şi a devenit o piatră obişnuită, pentru că nu avea condiţiile de umiditate şi de temperatură scăzută pentru a-şi continua creşterea! Educativă vizită!

De la Peştera Barac am revenit la şosea şi, în timp ce ne continuam drumul spre casă, am început să pitrocim câteva impresii despre Croaţia. Deşi era o ţară care nu a avut o istorie recentă foarte liniştită, a stagnat într-un trecut comunist pe măsură în fosta Iugoslavie şi s-a căpătat şi cu un război pe măsură cu sârbii până târziu în anii '90, nu prea puteam spune că cicatricile erau vizibile: croaţii au muncit enorm să îşi pună ţara la punct, drumurile sunt excelente, stăpâni sunt ordinea, curăţenia, aspectul tradiţional aerisit în zonele rurale, lipsa opulenţei şi organizarea eficientă. Silviu a avut de furcă la semafoarele orizontale, dar, în rest, a fost extrem de încântat de Croaţia şi de atmosfera relaxantă pe care orice turist o putea găsi în ea! 
În timp ce discutam toate aceste aspecte, ne-a sărit în ochi CASCADA HRVOJE, strecurându-şi apele pe sub case şi copaci, aşa că am oprit să o admirăm. Numele ei era asociat cu o femeie îndrăgostită care s-ar fi aruncat în ape din cauza unei decepţii, dar, sincer, imaginile nu păreau a avea nicio legătură cu trimiterile sumbre la acea legendă. Localitatea construită pe lângă şi pe deasupra cascadei părea a pluti agăţată de colţuri de deal şi era o adevărată plăcere să asculţi apa susurându-ţi pe sub picioare, aşa cum ni se întâmplase în ziua precedentă, la Lacurile Plitvice, într-o mare verde de copaci, iarbă tunsă, stuf sau plante rebele. 

După cascadă am mai făcut o oprire la ZAGREB, pentru că aveam o restanţă de anul trecut: veniserăm în capitală în ziua când Croaţia intrase în UE şi partea veche de oraş era închisă, aşa că nu am putut să o vedem atunci. În consecinţă, pe o căldură absolut chinuitoare, am hălăduit pe străduţele strâmte, care se deschideau din loc în loc în nişte pietonale pline de terase şi de locuri răcoroase şi apetisante olfactiv/gustativ, de care am profitat...la un moment dat, după ce am trecut pe lângă catedrală şi zona centrală! 

Biserica Sfântul Marcu era biserica parohială a oraşului şi se afla în Piaţa Sfântul Marcu, iar lucrul care ne făcea pe toţi cei care treceam pe lângă ea să ne oprim era acoperişul din ţiglă multicolorată, care a fost construit în anul 1880. Restul bisericii data din secolul al XIII-lea, iar, din punct de vedere istoric, Piaţa Sfântul Marcu era şi locul Sabor-ului croat sau al Parlamentului şi al Palatul Ban, devenit palat prezidenţial. Era atât de cald, încât nu am mai avut forţă să analizez biserica, aşa că m-am aşezat pe trotuar cu turişti japonezi şi italieni, în timp ce Silviu se lupta din greu cu canicula şi prindea în poze culorile din ţigle.