8-14 aprilie 2013 - GERMANIA (III) - MUNCHEN cu Hofbrauhaus, Muzeul Jucăriilor, Marienplatz şi Bayern

Pe la Munchen am trecut o singură dată în 2010, în călătoria-circuit spre Anglia, şi am dormit o noapte (ploioasă rău de tot!) la un hotel de la marginea oraşului. Ghidul ne-a spus că era un oraş puternic industrializat, că nu prea aveai ce vedea în el, că din aceste motive nu l-a inclus în turul nostru. Ştiind aceste lucruri, nu m-a afectat prea tare faptul că nu stăteam mai mult prin preajmă. Anul acesta am avut parte de un alt fel de ghid, care mi-a arătat mai multe feţe ale oraşului, aflate în inima oraşului şi pot spune că nu m-am plictisit o secundă şi că...am priceput şi eu cum stă treaba cu berea germană la halbă!

Într-un oraş pe care îl văd prima dată mă atrage întâi de toate partea lui istorică, rădăcina, pentru că feţele moderne au toate cam acelaşi profil, nu sunt într-atât de diferite, existând doar grade mai ridicate sau mai joase. De data aceasta, în Munchen, istoria a fost devansată în mod copleşitor de o...berărie, dar nu orice fel de berărie, ci un fel de mamă a berăriilor, un fel de K2 bahic, un exemplu disponibil în timpul anului pentru Oktoberfest. HOFBRAUHAUS este o clădire în centrul Munchen-ului, unde o mie de oameni încap într-un amestec fără reguli, unde se bea bere făcută din grâu din producţie proprie, se mănâncă specialităţi bavareze (friptură de porc, cârnaţi, varză acră) şi covrigi giganţi, se cântă ca la sărbătoare, uneori cu instrumentişti, iar zumzetul şi mişcarea sunt absolut incredibile. Iniţial în acest loc a fost construit un han în 1589 de către ducele Maximilian I, dar a fost deschis publicului larg drept berărie în 1828 de către regele Ludwig I. Bombardamentele din Al doilea război mondial a măturat aproape integral locul, în afară de podea, iar Hofbrauhaus a fost reconstruit şi finalizat în 1958.

Atmosfera este demenţială! De afară, din stradă nu realizezi ce se află înăuntru, dar, odată ce intri, străbaţi camerele mari şi coridoarele pline de mese, de oameni veseli care vorbesc tare, fără oprelişti, gesticulează, fac poze, se simt bine, râd zgomotos, cauţi un loc liber pe undeva (un loc, nu o masă!) şi te aşezi laolaltă cu necunoscuţi. Pe noi ne-au văzut doi japonezi trecând pe lângă masa lor, ne-au invitat să luăm loc, ceea ce am şi făcut, iar, după ce au plecat, au venit doi americani. Japonezii au fost mai tăcuţi, bărbatul s-a chinuit ceva vreme să termine o halbă, dar americanii erau tare vorbăreţi, mai ales domnul care ne-a povestit că vine din Florida, e originar din Panama, are prieteni în Germania şi a venit 2 săptămâni în vizită la ei cu soţia. A fost de pomină atunci când chelneriţa l-a întrebat ce fel de bere vrea: Big or small?, iar el a răspuns A decent one! şi i-a adus...una Big, desigur! Am ascultat şi formaţia cântând, oamenii ridicând halbele şi intonând cântece bavareze sau imnul berăriei.    

Aglomeraţia din Munchen era justificată şi de faptul că echipa de fotbal Bayern Munchen avea meci, aşa că suporterii erau în plin chef şi...poliţia era pregătită încă de după-amiază pentru prevenirea eventualelor incidente. Autorităţile erau organizate pentru suporterii gălăgioşi şi pentru mizeria lăsată de ei, dar...nu am să intru în discuţii prea mari în privinţa fotbalului, căci nu mă prea pasionează. În schimb, pe fraţii mei, da!! Bogdan mi-a cerut expres să îi iau ceva de la zona fanilor: Bayern e echipa lui de suflet, a suferit la înfrângeri, a urlat la victorii - e o dragoste de cursă lungă la mijloc! Fiind o soră bună, m-am conformat rugăminţii lui şi...s-a făcut ştrengarul cu un tricou şi o ciocolată marca Bayern!

MUZEUL JUCĂRIILOR - o bijuterioară de muzeu aflat într-un capăt al pieţei centrale,  Marienplatz, având la intrare un mecanism suspendat care se declanşa periodic şi te atenţiona că treci pe lângă el. Dacă nu mi-ar fi spus ghidul meu că etajele de deasupra adăpostesc jucării, nici prin cap nu mi-ar fi trecut să dau o atenţie mai mare clădirii. În 1983, Ivan Steiger, un realizator de filme, autor de cărţi pentru copii şi de desene animate originar din Praga, şi-a pus la dispoziţia publicului colecţia de jucării în Spielzeugmuseum şi merită văzută din plin!

Colecţia cuprinde jucării de vârste istorice. Printre ele se află şi o păpuşă mecanică din 1855, din Paris, care se mişcă, spune "mama", iar pielea din faţă se trage şi dezvăluie componentele dinăuntru. Trenuri, carusele, mori de vânt, camere şi case întregi, şcoli, spitale, gări, parcuri te impresionează prin minuţiozitatea cu care sunt lucrate şi prin caracterul didactic: copiii învăţau prin jucării despre electricitate, despre pârghii şi scripeţi, despre eclipse, despre sistemul solar, dar se şi ataşau profund de creaturile de cârpă, de lemn, de metal. Colecţiile de păpuşi sunt dublate de fotografii vechi ale unor copii cu ele în mâini, piesele din colecţii au aparţinut cuiva la un moment dat, nu sunt luate direct din fabrică, iar urşii Teddy demonstrează din plin acest lucru!

Un spaţiu aparte este acordat colecţiei de păpuşi Barbie. Una din ele arată o femeie astronaut, cu mult înainte ca NASA să permită accesul femeilor în rachetele trimise în spaţiu, iar seria din poză este una dintre primele scoase pe piaţă. Acestea reprezintă doar una din multele rarităţi ale întregii colecţii, o adevărată încântare pentru ochi, minte şi...trezirea copilăriei! Ar fi o curiozitate pentru ştrumfi să existe aşa ceva şi în Iaşi, poate nu chiar de o asemenea anvergură, pentru că la Munchen vorbim de o colecţie serioasă, făcută de un pasionat cu resurse, dar măcar câteva sute de exponate reprezentative, cu specific românesc, al jucăriilor noastre, nu ale celor împrumutate din alte părţi. Există la Bucureşti o Asociaţie a Muzeului Jucăriilor, dar tare bine ar prinde şi la noi; poate s-ar mai trezi pofta de joacă autentică şi s-ar mai domoli oleacă cea virtuală! Ştiu că e idealist, dar tot ar fi interesant!  

În Munchen am ajuns de două ori în această ieşire. Prima dată a fost seara, înainte de a merge spre Fussen, când am dat o raită prin oraş, văzând agitaţia în creştere în unele zone, iar în altele fiind mai potolită (pub-urile erau la mare căutare, aşteptându-se la cozi eliberarea de locuri!). A doua oară a fost pe timp de zi, când forfota în Marienplatz era la cote maxime, dar ne-am aventurat în ea după ce am rezolvat cadoul lui Gigi de 18 ani, că, de, cine are ştrumfă de ştrumfă, trebuie să o sărbătorească atunci când e cazul. Înainte de a spune câteva lucruri despre oraş, trebuie să amintesc două amănunte de mentalitate germană. Unul ar fi acela că la 21.30 se lucra la o groapă făcută pentru accesul la canalizarea din centru, muncitorii îşi făceau treaba până la ora 22.00 când li se termina ziua şi nu stăteau în stil contemplativ pe lângă groapă. Al doilea ar fi acela că în drum spre Fussen, în jur de ora 23.00, am tras maşina pe dreapta pe un drum neiluminat dintre două localităţi mai mici, am pus pe avarii, deoarece voiam să ştergem farurile ce se prăfuiseră şi ne afectau vizibilitatea. Două maşini au oprit să ne întrebe dacă avem vreo problemă şi dacă ne pot ajuta cu ceva, cumva; în prima era o şoferiţă singură, iar în a doua era un domn, care a vrut să se asigure de două ori că suntem în regulă şi chiar nu avem nevoie de ajutor. Concluziile? Se pot trage de la sine! Poate în lumea şoferilor o fi ceva normal, dar am vaga bănuială că nu şi la noi!
Să ne întoarcem la Munchen, după porţia de zmeură pe care am servit-o la etajul 1 în Muzeul Jucăriilor, pe pervazul lat al ferestrelor, ce dădeau spre Marienplatz!

MARIENPLATZ este coloana vertebrală a oraşului, dominată de clădirea Primăriei, şi legătura dintre ea şi Karlsplatz este cea mai aglomerată arteră pietonală, căci e plin de magazine de firmă, de cântăreţi ambulanţi, de trecători, de studenţi, de un puhoi de lume care năvăleşte în zilele de week-end ca într-o cascadă de munte. Agitaţia este specifică marilor oraşe, nimic nu e diferit de Paris, Roma sau Londra, hainele sunt pestriţe, gusturile diferite, ciudăţeniile vestimentare sau de înfăţişare sunt incluse în cadru şi curiozitatea împletită cu oboseala picioarelor e ceea ce citeşti pe chipurile celor pe lâgă care treci. Nu prea sunt bănci pe care să stai, din păcate şi cam puţine locuri cu terase: probabil încă nu era sezonul, dar ziua era caldă şi frumoasă, aşa că ar fi meritat scoaterea scaunelor şi a meselor la treabă.

Mariensaule este o coloană aurită aflată în faţa Primăriei, ridicată în cinstea sfârşirii ocupaţiei suedeze după Războiul de 30 de ani. "La fiecare colț al piedestalului coloanei este o statuie a unui putto, creată de Ferdinand Murmann. Cei patru putti sunt reprezentați fiecare luptând cu un animal diferit, simbolizând depășirea obstacolelor de către oraș: războiul reprezentat de un leu, ciuma de un bazilisc, foamea sau foametea de un dragon și erezia de către un șarpe." - idei interesante pe care le găseşti după ce revii acasă şi îţi scrii relatările de călătorie! E bun şi acuma: completăm, completăm!

După Hofbrauhaus deja se lăsa înserarea peste oraş, dar agitaţia era în toi şi poliţiştii supravegheau totul cu atenţie. Multe forţe de ordine fuseseră desfăşurate în zonă şi suporterii se manifestau în limitele impuse de acestea, dar am auzit că se lasă de multe ori cu altercaţii, cu spirite extrem de încinse, căci altfel nu s-ar explica atâta demonstraţie de autoritate locală. Dacă previi, ai mai puţine probleme!

Am început şi închei cu savoarea locală! Să nu se înţeleagă faptul că lucrez din greu să îmi pregătesc un loc de onoare în lumea bahică. Cred doar că este doar extrem de interesant (şi recomandat!) să guşti din locuri, nu doar să le vezi. În cazul acesta, să sorbi din ele!