8-14 aprilie 2013 - GERMANIA (I) - FUSSEN şi castelele SCHWANGAU şi NEUSCHWANSTEIN

"Oh, it is necessary to create such paradises, such poetic retreats, where, for a while, we can forget these dreadful times in which we live." (Ludwig al II-lea către Baroneasa Leonrod) 

O primăvara mai neînduplecată în a poposi atunci când îi este timpul acolo unde este aşteptată nu am văzut până anul acesta! Aşa că ne-am luat picioarele în spinare şi am pornit noi în căutarea ei, departe, prin alte zări, aparent mai generoase, mai puţin capricioase, mai apropiate de plus-gradele atât de dorite de mine, suferindă declarată la prea îndelungatele temperaturi marcate cu minus. Imediat după încheierea Şcolii Altfel, mi-am luat zborul spre Viena şi de acolo ne-am aventurat pe drumurile Germaniei, având deja visate şi apoi planificate câteva zone pentru cunoaştere mai aproapiată. Şi, da, soarele meu drag nu a întârziat să apară: probabil acasă se inhiba de la atâta frig şi îşi ascundea ruşinea pe după nori, dar pe acolo a ieşit din ascunzătoare şi ne-am desfătat din plin cu el!

Alpii şi lacurile (mai jos este lacul ALPSEE, de lângă Fussen) au o magie aparte şi cu cât totul în jur este mai înalt, cu atât creşte şi dorinţa de a fi la aceeaşi altitudine...dacă se poate, muncită şi transpirată prin urcuş! Ce să îi faci, meteahnă de om de munte! Au fost destul de multe lucruri care mi-au rămas în minte din călătoria aceasta de o săptămână, dar cele aflate pe poziţii fruntaşe pe ecranul amintirii sunt legate de cele două castele construite de regii bavarezi pe teritoriul comunei Schwangau din Allgäu, cu istoria lor zbuciumată, cu Ludwig al II-lea, "regele lebădă", cu romantismul specific secolului al XIX-lea, cu faima Neuschwanstein-ului care a servit drept sursă de inspiraţie pentru vestitul castel al "Frumoasei adormite" din Disneyland-ul lui Walt Disney, primind şi supra-numele de "Castelul din poveşti". 

Munţii aceştia se cer urcaţi, urlă în ei tentaţia de a-i bătuci la picior, sunt copleşitori şi cred că te îndeamnă la o altfel de tăcere, aparte faţă de cea pe care o încerci prin înăltocii de acasă. Şi pe gheţarul Stubaital în ianuarie şi acum, Alpii au mers la sigur cu efectul de a mă micşora ca om în comparaţie cu ei şi de a mă duce într-o zonă de extaz de tipul "Ci ca lumea!" pe care îl aplic generos superlativelor. Ceţurile, zăpezile îmbătrânite, versanţi tăiaţi pe alocuri în carnea muntelui ca lamele de cuţit, crestele îndrăzneţe, frigul pătrunzător, ploaia răzleaţă ne-au ţinut alai de-a lungul drumului nostru la graniţa dintre Austria şi Germania, în zonele Fussen, Innsbruck, Konigsee. Nu ne mai săturam de minunat şi interjecţiile "Uau!"şi "Ohoo!" zburau de la unul la celălalt în continuu, vrând parcă să iau întregul munte cu mine în fotografii, palide martore ale perspectivei cu pricina! Nu o să mă pierd în detalii tehnice, pentru că nu mă prea pricep la astfel de îndosarieri şi nu sunt decât amănunte pe care le uit după ce revin acasă, când nu mai am nevoie de ele. Dau, în schimb, mai mare atenţie unei culori încăpăţânate dintr-o petală şi unei biserici izolate pe un deal verde decât altora, mai legate de "făcătura" călătoriei.     

Castelul SCHWANGAU a fost reşedinţa regelui Maximilian al Bavariei, tatăl lui Ludwig al II-lea, şi este construit cu deschidere spre munţi, spre lac, spre natura sălbatică şi impunătoare din jur. Ghidul ne-a oferit destul de multe detalii, nu a mitraliat informaţiile în ritmul celor care repetă discursul cu vădită plictiseală, ci ne-a introdus în atmosfera locuinţei familiei regale, înconjurată de simbolul medieval al lebedei, de picturi de natură romantică, de un lux rafinat, de camere opulente dar mai cuminţi faţă de cele de la Versailles sau de la Schonbrunn, de cadouri elegante primite de la oaspeţi. Am văzut şi o masă de biliard în camera de început a turului şi un pian la care a cântat compozitorul Richard Wagner! Ghidul a insistat pe faptul că regina Maria şi-a pus amprenta asupra castelului, că făcea trasee prin munţii din jur (o regină montaniardă!), că Ludwig al II-lea a crescut acolo înconjurat de culorile pastel din jur, de atmosfera romantică şi idealizată, aceasta devenind un adevărat refugiu pentru sufletul său sensibil, reprimat de stricteţea exagerată a tatălui. 

Castelul NEUSCHWANSTEIN a fost comandat de regele Ludwig al II-lea al Bavariei  (și plătit din propria avere) pentru a servi drept loc de recreere și ca omagiu adus lui Richard Wagner: "When we both are no longer here, our creations will be a delight for the following centuries and will serve as a shining example for those who come after us. Their hearts will be filled with joy, for our art will live forever." (Ludwig al II-lea către Richard Wagner). Am aflat că "este cel mai celebru din Germania, face parte dintre cele mai vizitate locuri de acest gen din Europa, cu 1,3 milioane de vizitatori pe an, cam 6000 de vizitatori zilnic în perioada  de vară, 60 de milioane de la deschiderea lui". Din păcate nu l-a văzut niciodată terminat, pentru că murit misterios înainte ca lucrările să ia sfârșit. M-a impresionat povestea acestui rege, era un idealist într-o lume profund pragmatică şi conflictuală,  avea mai mult un spirit de poet decât de politician, ar fi vrut să se dedice cunoaşterii şi artelor, nu războaielor şi tensiunilor alianţelor cu vecinii. Dezamăgirea şi introvertirea au fost reacţiile sale imediate la lume şi fantezia din operele lui Wagner a devenit un univers mult mai confortabil, încercând să îl creeze arhitectonic prin acest castel plasat sus în Alpi.

“Vreau să rămân un mister veşnic pentru mine însumi şi pentru ceilalţi.” spunea Ludwig al II-lea actriţei Marie Dahn-Hausmann şi, parcurgând drumul dintre cele două castele, păzit de fotografii ale membrilor familiei regale bavareze, te gândeşti inevitabil la cât de diferit a fost acest rege faţă de alţii, care erau monopolizaţi de dorinţa de a rămâne în istorie, de a marca locuri prin măreţia unor construcţii impunătoare ca dovadă a vieţii lor însemnate. Ludwig al II-lea a realizat castelele de la Neuschwanstein, de la Linderhof şi de la Herrenchiemsee fără intenţia de a le ataşa o funcţie oficială, vreo destinaţie politică sau statutul de reşedinţe regale permanente, ci cu evidentul scop de a fi refugii pentru omul însingurat şi neînţeles, prins în pânza propriilor vise incompatibile cu realitatea imediată. Richard Wagner mărturisea după ce l-a întâlnit prima dată: “Vai, este atât de frumos şi înţelept, sufletist şi drăguţ, încât mă tem că viaţa lui se va topi în această lume vulgară!". Tot pe drumul dintre castele am prins de deget şi primăvara ascunsă în ghiocei şi i-am iertat întârzierea, căci am înţeles de ce a aceste locuri au făcut-o să îşi prelungească şederea prin zonă!

Interiorul castelului este realizat cu evidente influenţe gotice şi bizantine, dar ghidul ne-a cam fugărit prin sălile impresionante, văzând lebede la tot pasul, scene din romantism şi din operele lui Wagner pe pereţi, o bucătărie modernă şi un telefon, o sală de concerte absolut uimitoare, unde se ţin audiţii din Wagner cam de 9 ori pe an. Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut a fost peştera artificială construită de Ludwig al II-lea lângă biroul său, un loc unde se retrăgea cu tristeţile şi visele sale şi unde avea amenajată o mică grădină de iarnă. În ciuda camerelor cam întunecoase, te simţi ca într-o poveste! 
Vederea de la "Castelul Noii Lebede de Piatră" se deschide spre MARIENBRUCKE, un pod construit pentru regina Maria, deasupra unei cascade, între doi versanţi. Perspectiva este absolut superbă, cu munte, castel crescut din piatră, aer de înălţime şi visare şi tumult al apei vijelioase.

La Neuschwanstein am aflat despre Drumul Romantic al Castelelor care cuprindea un circuit al acestor construcţii de-a lungul părţii sudice a Germaniei  şi îşi avea încheierea exact acolo. Podul nu dezminţea faima locului, căci avea lăcăţele prinse de el şi pe ele erau marcate diferite evenimente din viaţa celor care şi-au poposit paşii pe el: logodne, căsnicii, botezuri, prietenii de lungă durată, semne de amintiri frumoase lăsate la altitudine să se înfrupte dimineaţă de dimineaţă şi zi de zi din imaginea castelului şi să asculte noapte de noapte vijelia apei din liniştea deplină. E de prisos să mai precizez cât de mult mi-a plăcut podul cu fărâmele lui de fericire închise în lacăte. Oameni lângă oameni!

Castelul HOHES SCHLOSS al Episcopilor din Augsburg este situat pe un deal deasupra oraşului vechi Fussen şi este considerat unul dintre cele mai bine conservate castele medievale din Bavaria, păstrându-şi stilul gotic târziu până în ziua de azi. Castelul împreună cu Mănăstirea Sf. Mang, situată ceva mai jos, formează un ansamblu cu care oraşul e de cele mai multe ori asociat în mod reprezentativ. Complexul este construit în stil Baroc, iar sub biserică se află o criptă carolingiană conţinând mormântul sfântului cu trupul său neputrezit. Spre sfârşitul zilei am ajuns şi la el, dar nu am reuşit să mai intrăm în mănăstire, ci am urcat până în curtea castelului, am admirat încadrările desenate cu ornamente de la ferestre şi de la uşi şi ne-a atras atenţia un exponat de artă modernă: un colaj viu care se mişca precum acele unui ceas la adierea vântului. Atunci când am intrat în curte, nu ne-a făcut să ne oprim la el în niciun fel, dar la ieşire vântul l-a făcut să prindă viaţă şi...ne-a oprit!

Discretele şi plăcutele restaurante de orăşel german, unde fiecare se cunoaşte cu fiecare, unde turiştii sunt asimilaţi ca fiind de-ai casei, unde stai cot lângă cot şi umăr lângă umăr cu vecinii tăi, unde detaliile nu sunt opulente, nu vor să epateze, ci sunt fireşti, făcute de mână, cu asociaţii insolite! Este absolut seducătoare, liniştită şi "lipitoare la inimă" această atmosferă şi pe noi ne-a ţinut în ea vreo 2 ore până la lăsarea întunericului! Fussen e un orăşel care merită un ocol de la oraşele mari sau de la zonele mai apropiate de castelele Schwangau şi Neuschwanstein, pentru că îţi completează percepţia romantică despre zonă şi e tare plăcut să îl străbaţi la picior, în tihnă!