18 aprilie 2015 - OLANDA - DORDRECHT sau un orășel cum numai în poveștile cu doruri tihnite găsești

"Oceanul nu disprețuiește nici cele mai mici râuri." 

(proverb japonez)

"...călătorul nu desconsideră nicio ocazie de a vedea ceva nou, de a păși pe un teritoriu nestrăbătut, chiar dacă acesta nu are vreo sonoritate faimoasă și nu provoacă o rezonanță de uimire în ceilalți...călătorul se lasă de multe ori condus pe cărările laterale drumului său și ocaziile îl duc să îmbrățișeze un ocean de frumusețe pe care nu l-ar fi descoperit dacă s-ar fi considerat mai presus de călătorie, mai presus de minunile care au ales să i se dezvăluie, mai presus de coincidențe, mai presus de imediatul palpabil...vin și momentele când ți-e bine pur și simplu, când ești, așa, curios, când te liniștești și știi că, dacă ești sănătos și stai pe-afară, n-are altfel cum să fie decât fain..." (Dorin Bofan)

      Se însera. Ne întoarceam din peregrinarea noastră prin ținuturile olandeze și mai contam pe vreo 2 ore de hălăduială prin vreun loc. Nu aveam niciun plan în minte, așa că ne-am abandonat hazardului. Drumul a preluat hățurile și ne-a arătat pe indicatoare ceva ce rezona sonor cu povestea noastră asociată cuvântului dor și anume orășelul Dordrecht. Liniștit ca un somnoros la siestă, ordonat cum sunt hainele așezate în dulap când le împăturești, surprinzător în detalii și pregătit să ne impresioneze, nouă ni s-a părut a fi unul din cele mai primitoare locuri din Olanda. Știm, atmosfera de apropiere a apusului ne-a topit!

        Numele Dordrecht vine de la Thuredriht sau Thuredrecht și pare să se refere la un canal navigabil prin care bărcile erau trase cu ajutorul funiilor de pe un râu pe altul. Oricum 'draeg' în olandeză semnifică 'a trage', așa că sensurile par a se înrudi. Istoria locului arată că orașul a fost mult timp un port comercial destul de important de-a lungul râului Thure, care era o arteră a râului Dubbel, parte integrantă din imensa deltă Rin-Meuse-Scheldt, de lângă actualul Bagijnhof. Dordrecht a primit titulatura de 'oraș' în timpul contelui William I, în 1220, și este cel mai vechi oraș din provincia Olandei de Sud (Geertruidenberg, cel mai vechi oraș al Olandei, face parte din provincia Noord-Brabant!). 

    Între secolele XII-XIII, Dordrecht s-a dezvoltat masiv prin comerțul înfloritor pe care poziția sa strategică îl încuraja din plin. Se făcea negustorie cu vin, lemn și cereale. În 1253 s-a înființat o școală latinească pe care călătorii de azi o mai pot găsi în cadrul Johan de Witt Gymnasium, cea mai veche școală gimnazială din Olanda, iar în anul 1421 potopul Sfânta Elisabeta a acoperit suprafețe întinse din partea sudică a Olandei și a transformat Dordrecht într-o insulă.

  În 1572 a avut loc o întâlnire secretă între reprezentanții tuturor orașelor libere ale Olandei care se revoltau contra regelui Filip al II-lea și a controlului spaniol asupra țării. Tot atunci William de Orania a fost ales lider al mișcării. Uniunea de la Dordrecht a fost considerată primul pas important în obținerea independenței din 1581, iar sala care a găzduit-o se află în mănăstirea augustiniană a orașului, se numește Statenzaal (Sala Statelor) și include un vitraliu cu cele 12 blazoane ale orașelor participante.

       Grote Kerk (Onze-Lieve-Vrouwe-Kerk) a fost construită între 1285-1470, iar turnul său de 65 de metri conține un mănunchi de 67 de clopote, incluzând unul care cântărește 9.830 de kilograme. Este cel mai greu clopot din Olanda! Desigur, se putea urca și în turnul catedralei, dar am ajuns noi prea târziu ca să mai avem acces la ea, așa că Silviu a scăpat de scaleras de data aceea!

      Primăria orașului nu se afla departe de catedrală! Era o construcție care traversase istoria din 1383 și cunoscuse multe renovări de-a lungul ei. I-am dat târcoale pentru niște poze și apoi ne-am întors să admirăm casele aliniate de-a lungul canalelor și a străduțelor tăcute, simțind cum trece vremea mână de mână cu noi și nedorindu-ne nimic altceva decât să mai adăstăm în liniștea aceea caldă!

Revenind la lecția de istorie - În Dordrecht a avut loc în 1619 un sinod al bisericii reformate, prin care s-a încercat o fixare clară a diferențelor de viziune dintre calvinișți și un curent teologic nou, arminianismul, derivat de la numele inițiatorului său, Jacobus Arminius. Conflictul religios s-a mutat ușor în politică și situația a devenit atât de tensionată încât țara ajunsese pe marginea unui război civil, care a fost în cele din urmă evitat. În secolul al XVIII-lea importanța Dordrecht-ului a început să pălească în fața Rotterdam-ului, care se afla într-o creștere copleșitoare. A rămas vital ca punct de apărare a țării și deținea o divizie militară, iar în Al Doilea Război Mondial, când germanii au invadat Olanda, au ales Dordrecht ca loc de aterizare și au cucerit podurile Dordrecht-Moerdijk și Dordrecht-Zwijndrecht după lupte crâncene. 

      Groothoofdspoort era poarta de intrare în oraș ridicată în secolul al XV-lea în punctul de întâlnire a trei râuri - Maas (Maas), Rin și Merwede. Am trecut pe sub ea și ne-am oprit la marginea apelor, pe băncuțe, să salutăm apusul aflat la un rendez-vous cu apele intrate deja într-o stare de somnolență molipsitoare. 

      Străduțele înguste din Dordrecht nu au fost proiectate pentru mașini! Sunt primitoare pentru pașii trecătorilor și pentru biciclete, iar căsuțele cochete care le brodează marginile ni s-au părut fermecătoare: câte o floare timidă la intrare, ferestre mari cât pereții, simplitate extremă și grijă pentru ordine, câte un zâmbet de Bine ați trecut pe aici! și o senzație accentuată de bucurie de a trăi asociată cu bun gust. Da, într-un asemenea loc mi-ar plăcea să străiesc, mai ales dacă ar mai avea și niște munți la doi pași!

       Ne-a prins de mână o sesiune curată de blue hour când am ajuns în piața orașului și luminile începeau să apără una câte una la ferestrele lipsite de clipit din perdele! Ne-am felicitat pentru inspirația de a asculta drumul și de a ne lăsa surprinși de ceea ce a avut să ne ofere, după care ne-am îndreptat spre locul de cazare unde ne așteptau odihna și...planul pentru ziua următoare! 

17 aprilie 2015 - OLANDA - ALKMAAR cu cele 2.000 de roți de cașcaval și DELFT cu porțelanul alb-albastru

     "Say cheese, say Alkmaar!"

"Lekker'' (delicios)

      O incursiune în Olanda trebuie să implice și un episod de savurat brânza în orașe ale căror istorie s-a împletit cu acest deliciu gastronomic timp de sute de ani. Noi am ales să avem acest contact îmbietor în ALKMAAR, un oraș din nord-vestul țării, cunoscut și sub numele "locul capetelor de brânză". De ce tocmai acolo? Din două motive: brânza Gouda și un spectacol aparte început în 1593 - în fiecare vineri din aprilie până în octombrie avea loc o piață tradițională cu peste 2.000 de roți de cașcaval!

     Am ajuns dis-de-dimineață în Alkmaar, am luat-o la pas spre Grote Sint Laurenskerk, am traversat Langerstraat, o stradă comercială, am trecut prin Waagsplein, piața cu terase și cafenele care găzduia Casa Cântarului, și ne-am oprit în Kaarsmarkt, "Piața Brânzei''. 30.000 de kg de brânză urmau să fie etalate pe pavajul pieței pentru licitație și vânzare, peste 2.000 de roți de cașcaval așteptau să intre în acțiune pentru ochii lacomi ai turiștilor, iar noi ne-am făcut loc printre ei ca să fim cât mai în față. Înainte de ora 9, conform unui vechi ritual, transportatorii de brânză se prezentau la apel, iar cei care întârziau erau scriși pe un tabel al rușinii, banii adunați din amendarea lor urmând să fie cheltuiți seara la bere. La ora 9.30 domnul numit "Tatăl Brânzei" a strigat catalogul ca să vadă dacă lipsea vreun membru și a stabilit cu transportatorii numărul de tone de brânză ce urmau să fie expuse în piață. Cele 4 grupuri formate din câte 7 oameni îmbrăcați în uniforme albe și cu pălării de paie împodobite cu panglici colorate cărau roțile de 13 kg/calup la Casa Cântarului pe niște platforme de lemn concave și apoi le expuneau în piață.

         Fix la ora 10 clopotul din turn a sunat debutul pieței, sub ochiul vigilent al maestrului de ceremonii, care purta un baston cu măciulie de argint. O doamnă a venit la microfon și a ținut un discurs în trei limbi de circulație internațională, după care au început defilările de cașcaval și îmbierile privitorilor cu bucăți de brânză frumos împachetate de către tinere îmbrăcate în costume tradiționale, cu bonete Amish de dantelă, cu șorțuri albastre, cu eșarfe la gât, șosete roșii și saboți de lemn (clompeni) în picioare. Negustorii își lăudau marfa în olandeză, se striga prețul, se negocia și se încheia târgul ca pe vremuri. Imediat roțile vândute erau duse la cântar de unde primeau o ștampilă conform motto-ului: "O cântărire eșuată e o atrocitate pentru Cel de Sus.''. La ora 12.30 piața s-a închis instant, s-a făcut curățenie rapid și totul a dispărut, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, spațiul fiind ocupat de mesele și scaunele teraselor din jur.

       Această felie de istorie autentică a breslei transportatorilor de brânză a fost dublată de diferiți manufacturieri care au venit cu propriile produse la piață. Am putut asista la realizarea unor saboți din lemn de către un domn care dădea dovadă de o dexteritate ieșită din comun, datorită îndelungatei sale experiențe. Mâinile și tăcerea lui caldă îi impresionau pe trecători, până și copiii se opreau să îl vadă cum transforma în câteva minute o bucată de lemn în scobituri capabile să primească picioarele cuiva în ele!

      După închiderea pieței, ne-am propus să hoinărim câteva ore printre străduțele Alkmaar-ului, deoarece ni se părea interesant să îl descoperim pe sistemul "Hai la stânga!, Hai la dreapta! Să vedem ce găsim!". Întemeiat în secolul al X-lea, în perioada de după războaiele olandeze de eliberare de sub conducerea spaniolilor și având actualmente o populație de aproximativ 100.000 de locuitori, orașul a reușit să păstreze structura canalelor, a străzilor și a clădirilor istorice din secolul al XVII-lea. Olanda ne-a sedus cu aceste colțuri vechi primenite și păstrate ca mărturii ale atmosferei din alte epoci, deoarece în ele se ascundea o parte din esența istoriei lor, din identitatea căpătată în timp și nimic nu este mai edificator pentru un localnic și pentru un călător deopotrivă decât o porție de autentic traversând secolele. 

         Tihna actuală a vieții din oraș ascundea și atrocități rămase în uitarea istoriei. De exemplu, Cântarul public Waag data din secolul al XIV-lea, de pe vremea Inchiziției, când era folosit nu doar pentru cântărirea brânzei, ci și pentru cântărirea vrăjitoarelor: cine era mai ușor decât setul standard de greutăți nu trecea testul și era considerat vinovat de vrăjitorie. În prezent, turiștii îl puteau admira ca element vechi de sute de ani, folosit la spectacolul defilării de brânzeturi! Biciclete, case din cărămizi roșii, narcise galbene în ferestre și geamuri mari fără perdele, uși descuiate și o stare de bine care te contamina instant!

      Catedrala Sfântul Laurențiu (Laurenskerk) a fost ridicată în secolul al XV-lea și conține mormântul lui Floris al V-lea, contele Olandei din secolul al XIII-lea, care a modernizat țara și a avut un regim pașnic, rămânând întipărit în mentalul colectiv al oamenilor datorită contribuțiilor aduse la nivel social. I-a susținut pe țărani și a descurajat abuzurile nobilimii, atrăgând prin faptele sale furia acesteia, dar și supranumele de "Dumnezeul țăranilor." De exemplu, a numit 40 de țărani cavaleri ai Ordinului St. James fără să ceară permisiunea bisericii, provocând reacții negative din partea ei și a celor 12 cavaleri nobili existenți deja în cadrul Ordinului, doar ca să demonstreze că vitejia trebuie recompensată în mod egal. 
        Biserica mai conținea două orgi faimoase - cea mică se numea Koororgel, a fost realizată în 1511 de către Jan van Covelens și era cea mai veche orgă din Olanda la care se putea cânta, pe când cea mare a fost ridicată de Jacobus Caltus van Hagerbeer, a fost terminată în 1645, iar 90% din materialele ei originale s-au păstrat intacte în zilele noastre. Pe marginea celor două orgi s-a făcut și un documentar intitulat "Alkmaar. Orgile din Laurenskerk.". A fost prima biserică în care am văzut amenajat un restaurant, alături de o expoziție de pictură, ca și cum firescul ar fi fost reinventat conform modernității!

      DELFT a fost următoarea noastră oprire - orașul obiectelor din porţelan alb cu ornamente albastre, care poartă numele general de Delfts blauw ("albastru de Delft"), orașul fabricii de ceramică Royal Delft (De Koninklijke Porceleyne Fles), singura care a supravieţuit încă din secolul al XVII-lea, orașul în care sunt înmormântați membrii familiei regale olandeze și orașul "maestrului luminii", Johannes Vermeer. Destule motive pentru a face o oprire de câteva ore și a ne delecta cu atmosfera veche din piețe, de pe canale și de pe străduțele liniștite, traversate din când în când de biciclete și oameni surâzători!

    În Delft am urcat în turnul de la Biserica Nouă (Nieuwe Kerk) pentru că...erau 376 de scaleras care ne duceau la altitudinea de 85 m, oferindu-ne o perspectivă incredibilă către piața centrală a orașului (Delft Markt), către primărie (Stadhuis) și către zone aflate mai departe. Turnul propriu-zis atingea 108 m și era al doilea ca înălțime din Olanda după Domtoren din Utrecht! Biserica Veche (Oude Kerk) și Biserica Nouă (Nieuwe Kerk) sunt protestante, deși în vremea construcției lor (secolul al XIII-lea, respectiv secolul al XV-lea) erau catolice. Prin câteva răsturnări de situație, în acea parte a țării puterea a fost preluată de protestanți, care au și distrus cea mai mare parte dintre statuile și podoabele bisericilor (războiul statuilor). În Biserica Nouă am găsit mormintele membrilor familiei regale și ale unor eroi naționali, iar în Biserica Veche se aflau peste 400 de morminte, printre care și cel al pictorului Johannes Vermeer. 

       Tradiția ceramicii olandeze a fost asociată cu trecutul țării din vremea comerțului cu China, a cărei ceramică a devenit foarte apreciată în Europa, începând astfel să fie reprodusă de artiști locali. Odată cu scăderea importurilor, antreprenorii olandezi au folosit ocazia pentru a se face cunoscuți, iar în scurt timp roata s-a întors: vase ceramice din Delft, datând din secolul al XVII-lea, au ajuns să fie găsite în palatele maharajahilor. Acest lucru a fost posibil datorită Compania Indiilor olandeze de est, fondată în urmă cu peste 400 de ani, una dintre cele mai mari companii de comerț din lume, deținând o flotă formată din peste o sută de vase și având mii de angajați și birouri în Asia și în șase orașe din Olanda (între care și Delft). 

      Silviu a cerut insistent să fie răsplătit pentru urcarea celor peste 300 de trepte ale turnului Bisericii Noi și nu l-am putut liniști decât la un Duvel savurat în piața Markt, aproape de clădirea în stil renascentist a primăriei! Hălăduială, hălăduială, dar și oleacă de bericică din aceea bună, nu?!

      Mi-ar fi plăcut să mai stăm o zi în Delft! Mi s-a părut a fi un loc promițător în care am mai fi avut ce vedea, dar planul nostru includea și alte opriri, așa că...am plecat cu gândul de a reveni într-o bună zi!