“Ar trebui ca fiecare om să se nască încă o dată în prima zi a lunii ianuarie. Să înceapă o pagină nouă. Să își facă o noua gaură la curea dacă e necesar sau să o încheie cu o gaura mai puțin dacă este cazul; dar, mai presus de toate, în prima zi de ianuarie lăsați fiecare om să-și prindă după cum vrea cureaua, privind încă o dată spre înainte, fără a purta povara lucrurilor care au fost și sunt trecute.”
(Henry Ward Beecher)
Din punct de vedere al călătoriilor, anul 2013 a fost pentru mine unul trăit în doi, un an pe care l-am aşteptat mult şi, atunci când a ajuns la mine, l-am primit cu braţele deschise, alegând pentru o vreme să stau deoparte de ieşirile cu gaşca cinefilă şi să-mi trăiesc mult-doritele-şi-căutatele-drumuri conjugate la un plural de "tu şi eu". E ceva ce se întâmplă firesc, e o direcţie ce te atrage ca un magnet şi nu necesită explicaţii, doar faptă sprijinită de resorturile ei interioare puternice.
Totuşi, trecerea spre noul an merita să fie sărbătorită colectiv şi, pentru că voiam să văd şi cum o mai duc oamenii-zâmbet, cât de ochios a fost pentru ei 2013 şi ce îşi pun în cap pentru 2014, am preluat de la Evelina frâiele organizării ieşirii în Apuseni, deoarece ea nu mai avea cum să ne însoţească. Am căutat cazare prin Arieşeni, dar nu prea am fost încântaţi de rezultate, locaţiile fiind exagerat de scumpe, ocupate sau cu puţine locuri faţă de ceea ce ne trebuia nouă, aşa că ne-am extins cercetările spre zonele apropiate şi Vadu Moţilor a răspuns pretenţiilor. Cazarea a fost la Pensiunea Mary&Ela, iar, pe 28 decembrie, 14 omuleţi au descins către destinaţia ce avea să devină "acasă" pentru mai bine de 5 zile: Anamaria, Vlad V., Ioana M., Silviu, Mădălina, Gigi, Raluca, Cătălin, Vlad P., George, Adrian, Ioana N., Andrei şi eu, Daniela. Recunosc faptul că, la un moment dat, am vrut să nu mai merg, deoarece unele lucruri se schimbaseră în dinamica grupului şi nu mi se păreau corecte noile ajustări, dar mi-am zis că nu e locul unei reacţii impulsive, ci importante trebuiau să rămână muntele, simţitul bine şi încheiatul anului cu mintea şi sufletul limpezi. Aşa că, Apusenii şi-au dezvelit burţile pentru noi, ne-au demonstrat că nu am străbătut degeaba jumătate de ţară şi ne-am simţit bine!
"Orice viaţă de om începe de mai multe ori." repeta Tudor Arghezi în poemele sale şi avea dreptate: luatul de la capăt şi continuatul cu paragraf sunt moduri ce seamănă extrem de tare cu începerea unei vieţi, chiar dacă este de fapt al unei noi etape din cadrul ei. În disperarea mea de a găsi şi a păstra aproape oameni care au valoare şi sunt capabili de continuitate pe drumuri frumoase, am considerat constante unele aspecte care sunt, de fapt, variabile, deoarece schimbările nu cer întotdeauna voie să se înfiinţeze, ci te iau prin surprindere şi îţi demonstrează că nu poţi sta la infinit în aceleaşi locuri. Apa din albii nu curge lin mereu, acestea se mai lărgesc, se mai strâmtează, se colmatează şi şuvoiul caută să spargă împotmolirea. Nici propria-ţi persoană, nici a celorlalţi nu scapă schimbărilor, aşa că devine înţelept de la un punct încolo să le accepţi, să le ajustezi, să le cauţi pe cele care aduc plusuri şi să înveţi cum să le faci faţă celor purtătoare de minusuri!
Toată teoria din lume nu te salvează de la punctele de turnură. Eu, recunosc, oricum le resimt mai dramatic, le văd ca pe capitole mai mult închise decât rămase posibil deschise, mai ales dacă sunt implicaţi factori de corectitudine şi de lipsă de curaj. Aşa că, dacă un drum se blochează, nu-i nimic: există mereu o alternativă şi, de cele mai multe ori, este mai sănătoasă pentru toţi - îţi trebuie doar curaj să ţi-o asumi cu fruntea sus şi să apreciezi sincer drumul făcut până la momentul înfundării lui!
Din Vadu Moţilor am mers până în Arieşeni şi am urcat cu telecabina din Staţiunea Vârtop până la capătul superior al pârtiei de ski pentru a ne scuti de efortul depus pe bucata aceea de traseu, nu foarte ofertantă pentru ochi şi chinuitoare pentru genunchi. De acolo am urmat banda roşie.
...Zăpada ne întâmpină voioasă, odată cu răsăritul soarelui...Ghidul nostru neobosit merge în frunte...Asistentul câinelui-cititor-în-nori, Piticel-Umbră-Mică vine cu noi...Feţe zâmbitoare, la răsărit de soare...Depărtare de zăpadă, jnepeni aspri o încarcă...Biruitor la o gură de aer...
...Primul popas al cinefililor de munte...Ioana visând la şoricei...Bătrânii înţelepţi contemplă muntele şi sorb din cupa păcii ceaiul întremător...Echipa Blue Skies e aici pentru dumneavoastră, ochelarii de soare se dau gratuit doar în zilele de 3, 13 si 23, aşa că vă aşteptăm!...Andrei a hotărât că nu poate lucra aşa şi se duce să clocească un plan...George caută urme de mamuţi...Liderii mişcării revoluţionare Roşii la munte...Ioana, zâna de munte...Până hăt departe mult mai este!...
Ioana N. a fost matelot la comentariile jucăuşe ale Aneimaria şi aduc dovezi grăitoare în acest sens: Robocop. Denumire comună: Libelulă. Denumire ştiinţifică: Aeshna cyanea. Genul: Artropode. Clasa: Insectă. Ordinul: Odonata. Familia: Aeshnidae. Răspândirea: în Europa. Habitat: păduri şi grădini, întotdeauna aproape de apă...Concludent, nu?
...Veşnic călători...Sfătuirea înainte de cucerirea vârfului adună o parte din drumeţi...LOTR?...Trecem prin pădurea cu brazi pitici înainte de vârf...Trebuie să parcurgem porţiuni de ocean îngheţat...Câinele-cititor-în-nori se gândeşte dacă să ne ajute...La insistenţele înfrigurate ale grupului, câinele cedează şi se hotărăşte să ne ajute...Şi mergem şi ne târâm prin zăpadă şi mai facem poze pentru Glamour Magazine şi ne îmbrăţişăm cu drag şi ne batem de la mămăligă şi mai şedem pe o piatră...Piticel-Umbră-Mică se bucură de atenţie...
...Precum gândurile statuilor de gheaţă trebuie să devină răbdarea noastră...
...Dealuri şi văi şi văi şi dealuri....Comete roşii...Artere de gheaţă dirijate de frig...Am făcut cale întoarsă de pe vârf, căci ziua avea să devină muribundă în scurt timp şi, pentru prima dată de când mergem pe munte, drumul înapoi a fost IDENTIC (şi nu e glumă!) cu cel de la dus: coborât-urcat-coborât-urcat în vreo 5 reprize, pe o zăpadă cotind-o când pe locuri cu iarbă uscată, când afundându-ne până la genunchi în ea şi muncindu-ne ca la făcut chirpici. Traseul e lung şi nu e pietros, munţii se profilează sub bocanci şi în depărtare ca nişte valuri ondulate, marcate de brazi şi jnepeni, dar pe timp de iarnă te munceşte grozav de tot, mai ales dacă se prezintă la apel şi un pui de vânt iernatic!
...Familie de brazi cu copii...Învăţăm de la brazi să privim cerul...Plaiurile vânătorii, versiunea dacică...Răsplata neaşteptată: AMURGUL...De pe vârf până la ieşirea din traseu ne-a urmărit hipnotic un apus cum rar vezi, palid, apoi sângeriu, cuprinzând zarea toată şi lăsând ochi de Mordor la orizont, ca şi cum Clipilă din cer ne mai îngăduia puţină lumină ca să ieşim din drumul nostru. Ne tot opream să facem poze, apoi aveam repriză de mers întins, iar o pauză numărată de poză, urmată de bobinat prin tranşee, fără să ne întindem exagerat de mult, căci se înnopta cu repeziciune: a fost interesant, obositor şi extrem de plăcut ochiului, mai ales când se reflecta pe zăpadă...
...o lumină galbenă, de îţi lua minţile! Întrucât eu cu Silviu (mai ales eu!) avem grijă cu ritmul de a merge din pricina genunchilor noştri, căci ne obosesc foarte repede dacă îi grăbim, am stat la închiderea grupului şi ceilalţi s-au înşirat pe munte, la hlizeală, la poze, la o pauză de ceai, dar ne-am şi regrupat pe parcurs şi pe vârf. George era şi el afectat în mobilitatea pe munte de o operaţie la genunchi, care nu îi mai permitea să aibă ritmul de dinainte. De pe vârf, la întoarcere, totul a fost cam iresponsabil realizat: vreo şase mai iuţi de picior au ajuns la telescaun când se instala noaptea şi au coborât în Vârtop, anunţându-ne că ne aşteaptă în staţiune. Câţiva au stat după mine, Silviu şi Mădălina pe drum, să ne regrupăm, căci noaptea pe munte nu prea era indicat să fie răsfirat grupul şi, chiar dacă puteau coborî la fel ca ceilalţi, n-au făcut-o ca să fie siguri că totul e în ordine şi suntem împreună. Mulţumirile au poposit din plin la uşa lor, iar restul concluziilor au fost trase de fiecare în parte!
La cazare am instalat o atmosferă de relaxare şi de delicii culinare, căci toată lumea a adus jumătate din cămara de acasă în semn de dărnicie şi "să fie"! Andrei a fost bucătarul-şef, expert în vinuri, condimente, brânzeturi, murături fructate şi combinaţii insolite, coordonator al sectorului "bucătărie", iar noi, ceilalţi, l-am lăudat şi am împrumutat din sfaturile şi observaţiile lui de adevărat pasionat!
"Trăiți după cum vă dictează inima și nu vă mai luați după șabloane... decât dacă vi se potrivesc! Restul e beletristică..." (Marius Popa) - tocmai de aceea munte, tocmai de aceea departe de casă, tocmai de aceea nu mici, bere şi stat cu burta la şemineu la odihnă şi atât, tocmai de aceea timp fructificat la maxim pe drumuri, tocmai de aceea neastâmpăr ca regulă de bază.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu