1-3 noiembrie 2013 - FĂGĂRAŞ - triada de vârfuri: Vânătarea lui Buteanu (2.507 m) - Capra (2.494 m) - Văiuga (2.443 m)

"Iubirile se întâlnesc pe drum, nu se cheamă una pe alta.
Ca să judeci omul, caută să-l vezi cum iubește. Nu poți greși.” 
(Nicolae Iorga)

"Pentru că dorinţele sunt ombilical legate de nevoi" - citeam într-un articol interesant care aborda bine cunoscuta idee că, până la un anumit punct, suntem arhitecţii propriei noastre fericiri. Şi cum muntele intră în zona dublu stratificată de dorinţă-nevoie, am încheiat seria de înăltoci Bucegi-Piatra Craiului-Făgăraş (făcută şi anul trecut!) cu zmeii din...Făgăraş! Am vânat din timp informaţiile despre închiderea Transfăgărăşanului şi, deşi era anunţată pentru 1 noiembrie, am sperat că vom avea noroc şi vom putea merge până la Lacul Bâlea cu maşina, pentru că era vineri şi vremea se anunţa senină. Am ajuns la Pârâul Rece (frumoasă zona!) şi am pornit dis-de-dimineaţă spre Cabana Paltinu, aflată în coasta lacului păzit de vârfuri de peste 2.000 m! Apusul spre Vârful Negoiu văzut de sub Vf. Capra avea să fie o încununare de calibru a unei zile de toamnă absolut fenomenală, în care am făcut traseul...

...Lacul Bâlea - Şaua Caprei - Vârful Văiuga (2.443 m) - Vârful Vânătarea lui Buteanu (2.507 m) - Vârful Capra (2.494 m)! Timpul a fost darnic din plin cu noi, priveliştea s-a deschis total, iar crestele ieşite la bronzat sub soarele scăpărător s-au întins leneşe sub ochii noştri. Era atâta linişte la agitatul Bâlea, încât ni se părea că suntem în vreo parte sălbatică de munte, rar străbătută de montaniarzi şi ignorată de "pantofari". Alene, fără nicio grabă, liniştiţi, admirând din 10 în 10 metri întreaga scenă, ne-am scris propriile roluri în stil improvizat, cu opriri lungi şi respirări  de aer înalt. Dragii noştri Făgăraşi ne-au...

...trezit amintirea atât de des vizitată a primei noastre întâlniri pe munte, la Lacul Călţun, în iulie 2012. Mereu râdem de impresiile iniţiale şi ne jucăm în ironii legate de modul ascendent în care au evoluat lucrurile, exact ca o cărare de munte serios, ce porneşte la un moment dat, fără a te anunţa, şi îşi urmează nestingherită calea: nu ştii ce te aşteaptă după fiecare piatră, după fiecare metru luat în altitudine, dar eşti încredinţat de faptul că o astfel de cărare trainică nu te poate conduce decât spre un vârf de unde privelişte te va lăsa cu gura căscată! Şi...va urma şi un traseu de creastă, desigur! 

Gânduri în rânduri-rânduri s-au lăsat peste noi: muntele ne-a reînvăţat cum funcţionează perechea efort-răsplată, ne-a pus pe şinele aprecierii lucrurilor mărunte şi naturale; nu respir cu nesaţ decât atunci când ajung pe cărările lui şi ştiu că mi-am dat întâlnire cu mine însămi să îmi dovedesc din nou faptul că pot, deoarece senzaţia victoriilor acestora a devenit un mod de a fi de care nu este cale să mă dezic. Iar Silviu nu face decât să îşi împletească propriile izbânzi la ghemul răsucit împreună!  
   

Toamna întârziată în semne văratice ne-a ţinut hangul peste creste, s-a mai înteţit şi vântul din când în când, iar vârfurile au fost folosite în scopuri fotografice ludice. Îmi vine greu să mai scriu despre munţi, pentru că mare parte din cuvinte despre ei au fost spuse deja şi îmi dau seama că frumuseţea şi tăria lor depăşeşte graniţa semantică trasată de înţelesuri: acolo, sus, la ei, totul devine profund subiectiv şi te umpli de energia drumului făcut în doi, cu gardieni de bază aflaţi roată-împrejur. 

Pe Vârful Vânătarea lui Buteanu am stat ceva mai mult timp. Ne-am lăsat rucsacul la strunga de intrare în traseu spre el, am făcut puţină căţărare şi ne-am trezit pe unul din fraţii Negoiului, aflat câteva văi mai încolo, pregătindu-se intens pentru apusul exploziv ce avea să ne ţină ceva timp pe munte, sub Vârful Capra. Răcoarea începuse să îţi facă simţătă prezenţa din plin şi, după ce am mâncat, ne-am încotoşmănat bine şi am luat loc în primul rând pentru spectacolul de lumini şi umbre pe care natura l-a pus la cale ad-hoc. Silviu s-a încălzit la pozat, iar eu am cântat câte în lună şi în stele în timp ce soarele făcea ca totul să fie de neuitat: bucurie mare se revărsase pe noi, simţindu-ne privilegiaţi să fim acolo!

"A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân. Viaţa se scurge ca o permanentă şi progresivă detestare de prejudecăţi şi de constrângeri. Avea dreptate Picasso când spunea că îţi trebuie mult timp ca să devii tânăr." (Radu Beligan) - astfel de momente te îmbătrânesc în cele consistente, căci le aduni la cămară pentru memorie şi intensitate, şi te întineresc în fibra umană: uiţi mărunţişurile care te pot mâhni în viaţa de zi cu zi, ierţi mai uşor, copilul din tine zburdă ca şi cum nu ar fi crescut vreodată mai sus de-o şchioapă şi îţi râde inima, pentru că, fără să ştii, te-ai conjugat la întâmplarea unui astfel de moment şi muntele din tine rezonează cu cel din faţa ta.

Ileana Vulpescu spune că "o iubire e ca o ramură de pom roditor" marcată de creştere, în funcţie de cum o îngrijeşti, şi de rod, dacă îl laşi să se coacă. Ne-am mai pârguit oleacă! Silviu chiar mai mult! După ce am coborât noaptea înapoi la Cabana Paltinu, l-a doborât o febră rebelă, s-a înfofolit în pături (lucru destul de rar!), a transpirat din plin până dimineaţă, când s-a trezit ca nou: se pare că de data asta muntele i-a cerut un preţ pentru frumuseţea adăugată la care a fost martor!