Şi le-ntind, prin odăi, peste pat / Făcându-ne somnul mai ondulat,
Cu visele-n şapte topite culori / Ce te iau, adormită, de subsuori,
Şi te trag de sub pături şi, goală / Te lasă să umbli c-o portocală
Pe unde mi-e şi ruşine s-o spun, / Ci doar te împroşc cu parfum..."
- de Emil Brumaru, în Rezervaţia de îngeri
Anul trecut. Ziua mea m-a găsit în Bucegi. Anul acesta. Am fost prin Piatra Craiului. Eu şi Silviu ne-am promis să mergem an de an la aceşti munţi ca la un loc de vizitare a unor începuturi asociate cu împlinirea unui vis de creastă. Când aduni toate aceste şi le asezonezi cu finalul lunii octombrie, îţi iese inevitabil o tură calmă la munte, într-o toamnă dezlănţuită la poale de pietroşi, înnebunită după galben şi claritate, mascând răcoarea prin culoare şi devenind dramatică odată cu apariţia norilor. Am mers în SATUL PEŞTERA, la Casa Folea, dincolo de Moeciu de Jos, într-o zonă înconjurată de munţi importanţi, cu o panoramă superbă asupra Munţilor Bucegi, Leaota, Piatra Craiului şi Postăvarul.
Frumoase zile de toamnă, când soarele te încălzeşte şi vântul îţi taie elanul avertizându-te să nu te entuziasmezi prea tare, căci duse sunt timpuile văratice şi la orizont se arată în curând altceva! Aerul se încarcă de mirosul acela specific pământului obosit şi domol, pregătit pentru odihnă, copacii şi iarba cască din rărunchi culori de capitulare în faţa anotimpului care nu negociază, iar călătorii fără astâmpăr îşi croiesc drumuri peste coclauri, acolo unde bârlogul autentic al galbenului despletit în şuviţe maronii şi roşcate nu se mai ascunde, ci iese la bătălia de contraste cu iarba încă nehotărâtă: să se usuce sau să mai aştepte? După ce am părăsit zumzetul Braşovului, oaza de linişte dintre munţi s-a prăvălit ca o perdea de despărţire de oraş, griji, treburi: timpul era acuma numai pentru noi şi muntele nu accepta altă variantă. Îmi place să contemplu toamna, aşa cum vara mă desfăt în energie pusă la muncă! Este ceva în acest anotimp, care nu îţi încurajează drumurile serioase, ci te dezbracă de stări, una câte una.
Satul Peştera este ca un spaţiu mitic. Dacă stai mult într-un astfel de loc, sigur pierzi noţiunea timpului printre casele răsfirate pe pantele străbătute de garduri. Am văzut mult teren de vânzare, case de vacanţă şi infiltrare de oameni care vor şi pot să îşi ia o felie de linişte şi de privelişte într-un astfel de loc dintre munţi dăruit cu frumuseţe. Am găsit drumul într-o stare destul de proastă, cu multe gropi şi denivelări, iar singurul lucru bun la acest fapt era că nu se pot antrena mulţi "pantofari" prin zonă, chiar dacă maşina tot a avut de îndurat seria aferentă de hurducături pentru a ajunge la destinaţie. Anul trecut, în Bucegi, am prins mai mult galben şi puzderie de frunze populând crengile, dar anul acesta au fost cam grăbite să meargă la somn, rămânând la datorie suratele maronii, întârziate ca de obicei.
Ne-am instalat într-o cameră rustică la Casa Folea, după care am ieşit la hălăduială pe coclauri nu prea solicitante, pe la poale de munte, printre copaci, pentru a fi surprinşi de un apus de prima ligă, la un loc de lojă, nu oriunde. Culoarea coborândă peste Bucegi era absolut fenomenală în contrast cu zăpada!
Demostene este un fag. Locuieşte la poale de munte. Este cam ursuz din fire. S-a scuturat primul de frunze pentru a da tonul şi celorlalţi, dar seminţele le-a păstrat prin buzunarele ascunse din interiorul scorburii şi al scoarţei. Este cunoscut printre ceilalţi pentru faptul că nu a crescut drept, deoarece un urs neîndemânatic l-a culcat la pământ într-o după-amiază de siestă prelungită. Demostene nu s-a dat bătut, a săltat de la pământ, încăpăţânându-se să îşi trimită crengile către cer, acolo unde le era locul, în speranţa că îl vor trage spre ele şi se va mai îndrepta de şale. Este blândoc dacă i te urci pe umeri şi îi mângâi ridurile lemnoase de la încheieturi sau îţi aluneci degetele peste scoarţa netedă! Odată urcat în vestibul, deschiderea spre camere este totală, pereţii din crengi fiind uşi către balcoanele ce comunică uneori cu alţi fagi. Demostene a fost martor la sărbătoarea zilei mele de naştere şi a surprizei lui Silviu, a ciocnit şampania cu noi doi cocoţaţi la un alt fel de înălţime şi nu prea voia să mai plecăm. Tare ar mai fi stat la poveşti, că apusuri a văzut toată viaţa lui, nu erau o noutate, dar călători care să ciocnească pahare pe crengile lui, niciodată! Dragului Demostene i-am spus că vom reveni, să îşi legene crengile cu nădejde mai departe şi să nu îi mai alunge pe ceilalţi, chiar dacă e de rang Fagus Silvatica 'Atropunicea'!
Demostene ne-a ţinut pe lângă el până a apărut sfioasa lună dintre munţi şi am avut parte de un spectacol cum rar vezi: senin nocturn, munţi profilaţi în umbre, lanternă selenară, case fumegânde!
Dis-de-dimineaţă ne-am trezit să întâmpinăm o zi straşnic de darnică. Plecam din Satul Peştera spre Prăpăstiile Zărneştiului. Pe drum am luat o bătrânică, deoarece plecase spre târg şi avea de mers mai ceva ca o Sfântă Vineri de poveste. Ne-a spus despre cum locuia într-o văgăună între munţi, cum se descurca singură, avea doi copii şi vroia să trimită un dar creştinesc la Mitropolia din Iaşi, i-am scris adresa şi i-am spus detaliile necesare, iar ea ne-a îmbrăţişat cu mare drag la despărţire, urându-ne sănătate. Atâta suflet într-o mână de om! Din parcarea aflată aproape de Fântâna lui Botorog...
...am intrat la pas în Cheile Zărneştiului, singuratice, liniştite, cu soarele scăpătând printre pereţii impresionanţi. Data trecută când am fost prin ele nu le-am parcurs decât foarte puţin, am ratat o bună bucată, dar acum am recuperat şi am întâlnit o altfel de toamnă, mai grăbită ca la Moeciu, venită mai devreme, îmbunată pe parcurs, contopită în peisaj şi hotărâtă se restabilească nişte reguli de austeritate în zonă. Am întâlnit oameni de munte care mergeau până la Cabana Curmătura, ciclişti, alergători ce îşi cronometrau timpii, copii într-o excursie şi câţiva pantofari de decor.
După plimbarea prin chei, am luat drumul Cetăţii Râşnovului, pe care Silviu nu o vizitase niciodată, deşi trecuse de multe ori pe lângă ea. Eu am fost de vreo trei ori acolo, aşa că i-am fost ghid prin împrejurimile care m-au luat pe nepregătite, pentru că am găsit multe aspecte schimbate...în bine! S-au construit un turn de strajă şi un zid de apărare, a fost delimitată clar fundaţia bisericii, au fost amenajate căi de acces presărate cu băncuţe şi cavaleri cu domniţe, unele case au fost recondiţionate, iar atmosfera generală era de renaştere. Am fost impresionaţi de cât de bine arăta cetatea (cu excepţia toaletelor) şi am parcurs-o de vreo câteva ori pentru a-i descoperi cotloanele medievale!
E un sentiment deosebit să vezi că se mişcă unele lucruri în direcţia bună şi în România, nu e totul atât de dezastruos, după cum suntem bombardaţi cu ştiri la televizor şi în media. Dacă ar fi vehiculate şi exemplele de bună practică şi chivernisire, poate ar fi şi mai multă mişcare vizibilă pe panta îmbunătăţirii, dar, până atunci, cei care au ochi să vadă şi suflet să simtă ajung în astfel de locuri, apreciază, transmit mai departe, fără tam-tam, ci cu sinceritatea celui care împărtăşeşte ceva frumos!
La Mulţi Ani la munte şi pe drumuri! Nici nu aş fi vrut ceva mai mult! Sănătate, Omul meu drag, familia mea acasă, o mână de prieteni şi semnele lor de îmbrăţişat strâns, ştrumfi haioşi, senin şi linişte în inimă, alte vise puse la copt şi Dumnezeu care le veghează pe toate! Mă înclin cu recunoştinţă pentru toate darurile primite şi pentru faptul că viaţa este configurată ca o minune, în ciuda a tot şi a toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu