Inevitabil. Mai îmbătrânim un an, ne mai vindecăm unii gărgăuni, ne înrăim în ale noastre, trecutul ne întoarce faţa către el şi "mâine" ne suflă în ceafă că la dânsul se află răspunsurile, devenim mai rafinaţi în ceea ce ne preocupă, mai greu de păcălit de cele mărunte, mai conştienţi de ce şi cine suntem, mai răbdători cu noi înşine şi cu ceilalţi. Cred că anii ce trec ne subţiază grila de prieteni, de oameni adevăraţi cu care poţi trece pe aceeaşi punte a "vorbitului de la mine către tine şi de la tine către mine", pentru că unele relaţii se coc, altele rămân crude, altele se înroşesc pe o parte şi rămân verzi pe cealaltă, altora le cad bobocii la început, altele se fixează în stadiul de floare sau sunt ca o ploaie de vară, trecătoare, răcoroasă şi atât. Fraţii - genul de legături cu care eşti blocat din cauza coincidenţelor genetice, dar tripticul de boboc-floare-fruct se aplică în acelaşi mod, poate chiar mai bine decât în cazul altor relaţii. Şi cum nevoia de constanţă la unele nivele e ceva definitoriu la mine, pot spune că Ştefan şi Bogdan (fraţii mei unul şi unul) sunt oameni cărora le datorez multe şi care ştiu că nu se vor îndepărta doar pentru că uneori drumurile alese de fiecare sunt diferite.
Să revin la titlul postării: de Sfântul Ştefan, pe 27 decembrie 2012, trei bilete la Depeche Mode (un cadou cu bătaie lungă) pentru 25 mai 2013, pe stadionul din Bratislava, au poposit în mâinile lui Ştefan. În plus: avea să îşi sărbătorească ziua chiar la miezul nopţii, în trecerea spre 26 mai 2013!
Atâţia maci într-un înec roşu! Cum în România nu am prea găsit aşa ceva, am dat peste câmpuri cu plante înalte şi diafane în petale roşii ca în poveşti în drum spre Bratislava, tranzitând Ungaria, într-o zi de 25 mai 2013 răcoroasă, dar cu soare după noi. Cum cânta Tudor Gheorghe în Pedeapsa macului, unele flori se grăbiseră şi ajunseseră deja la stadiul de măciulie verde şi cheală în soare: "Râd cicorile şi lanul,/ Creşte veselia,/ Că din macul roşcovanul/ A rămas acum, sărmanul,/ Numai măciulia.", iar sportul de a-ţi croi cărare printr-un astfel de lan se poate face mai uşor dacă ai pe cineva la deschidere!
Prin BRATISLAVA am mai trecut odată în martie, când am avut întâlnirea de proiect Comenius, dar nu am apucat să văd mare lucru pentru că am stat puţin şi doar în gară, aşteptând să fim duşi la Levice. Am lăsat maşina aproape de stadion şi ne-am aventurat prin zona centrală, pe la mall-ul unde era amenajat un colţ special pentru fanii Depeche Mode, cu săgeţi indicând crescător titlurile albumelor scoase de această formaţie, cu tricouri şi cd-uri, cu postere şi muzică în boxe, cu întrebări şi concursuri, ca înainte de un show organizat foarte bine. Sloganul era SK LOVES DM (Slovacia iubeşte Depeche Mode) şi sute de fani mişunau cu 3-4 ore înainte de concert prin holurile mall-ului sau pe la terasele din apropiere. În afară de Festivalul de la Hellfest din 2008 şi cel din 2011 nu am mai mers la concerte dincolo de România şi eram curioasă cum aveau să fie organizarea şi atmosfera!
Plin de lume, plin de oameni gata să asculte o muzică a unei formaţii de istorie, plin de oameni care ştiau cum este conduita la un concert, plin de nostalgici ai unei perioade în care muzica era mai mult muzică şi mai puţin zgomot. Nu a fost nebunia de lume de la Bucureşti, pentru că Depeche Mode sunt prezenţi destul de des prin Slovacia, dar la noi era pământ însetat după ei! Sonorizarea a fost IMPECABILĂ! Ştefan, care a fost la mult mai multe concerte decât am fost eu, a spus că e cea mai bună sonorizare pe care a auzit-o live de când merge la astfel de spectacole în aer liber. Depeche Mode live nu se compară cu Depeche Mode înregistrat: Dave Gahan este absolut argint viu pe scenă, se mişcă, gesticulează, nu se opreşte, e în permanenţă legătură cu publicul, vocea lui îţi intră pe sub piele şi transmite sută la sută chiar şi la piese precum Personal Jesus şi Enjoy the Silence pe care le-a cântat de mii de ori. Pe mine m-a terminat interpretarea lui Martin la Home şi tot concertul a fost ca o ieşire în Ţara Minunilor, 3 ore de perfecţiune muzicală într-un stil de tip insulă aparte. Absolut uimitor!
Un moş de marţipan cu 3 stâlpi din lumânări au marcat ziua lui Ştefan şi mă bucur că noi i-am putut face aşa un dar de ziua lui: un Depeche Mode de zile mari şi...ciocolată cu căpşuni! Plus, prezenţa, apropierea, gândul bun nu au termen de comparaţie sau de înlocuire. Restul sunt doar vorbe de dragul vorbelor şi intenţii ce aşteaptă la coadă să se concretizeze sau să se risipească în aer.
Postarea aceasta este scurtă, este doar o punere cu bold în peretele amintirii, este un moment cu un om drag realizat cu un alt om drag, ceva ce transmite mai mult dincolo de cuvinte decât prin ele. Iar noi vom avea grijă ca moşul de marţipan să vegheze pe Ştefan (măcar simbolic) în noul lui an, ghiduş şi aşezat confortabil de căpşunele însiropate, care s-au trezit imediat la întuneric! Digestia le-a fost uşoară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu