1-6 mai 2013 - SLOVENIA (III) - lacuri: BLED, BOHINJ, WORTHERSEE (Austria) şi PREDIL (Italia)

Cascade şi chei asezonate cu patru lacuri. Două căutate în Slovenia, unul aflat prin apropierea hotelului din regiunea austriacă Carinthia şi unul ieşit pe nepusă masă în calea noastră, la graniţa cu Italia. Linişte, calm, somnolenţă leneşă sub lumină sau sub nori bosumflaţi, curăţenie şi culori senine, oameni ieşiţi agale pe maluri pentru respirarea unduirilor şi un chef colosal de dolce farniente. De astfel de ingrediente ni s-au împiedicat picioarele atunci când am poposit/ne-am plimbat pe lângă cele patru lacuri: "cât vezi cu ochii până-n linia lui orizont/ doar linişte şi pace pe întregul front" (Ivcelnaiv).

WORTHERSEE este lacul austriac din ieşirea noastră, aflat pe lângă localitatea Portschach, dintr-o regiune pitorească - Carinthia, cu munţi în depărtare, cu verde atârnat pe maluri, cu ieşiri pe platforme la pescuit sau la bărci, cu parcuri şi o apă limpede, de parcă abia s-a născut, cu raţe mofturoase şi peşti vioi, vizibili de pe mal. Nu am să înţeleg cum de reuşesc oamenii aceştia să întreţină natura într-atât de curată, de impecabilă, îi lasă spaţiu de desfăşurare şi obţin la schimb adevărate oaze de tihnă, de biciclit, de relaxare. Totul stă în educaţie, într-o preocupare continuă devenită reflex, în creşterea unei anumite atitudini faţă de spaţiul public...ştiu aceste lucuri, dar tot mă uit cu ochii mari atunci când constat atâta consecvenţă: ceea ce la noi pare infernal de obţinut, acolo parcă e ceva firesc, venit din muncă, nu degeaba, din priorităţi clare devenite reguli, din "făcut", nu doar din "zis". 

Omul tău, alintat cu capul în poala ta, la margine de lac, lenevind ca un brotac la umbră, sub priviri suspicioase de raţe şi fremătări de culoare în florile de înălţime pe crengi. Cred că atunci când simplităţile se îmbină nestingherite apucăm să gustăm din bucuria aceea de "a fi"  pe care o mai rătăcim în grabă între celelalte lucruri mai mult sau mai puţin importante din viaţa noastră: "Eu văd viaţa ca pe o jucărie care ni se dă la naştere şi ni se ia la capăt. Jocul se sfârşeşte totdeauna în lacrimi. Copilului i se iau darurile, i se strică bucuria şi, de aceea, mă oblig să râd, să râd mereu de pretenţiile noastre la dăinuire." (Ioana Celibidache). Fără oleacă de filozofeală parcă nu îmi priesc aceste momente, inevitabil se adună idei şi stări care ard în memorie şi transformă locul în altceva, marchează o maree, crescândă sau descrescătoare, care se înalţă spre ţărm sau se retrage în mijlocul oceanului. Preţuire, mon cher!

PREDIL este un lac aflat la graniţa dintre Slovenia şi Italia, la o altitudine de 969 m şi cu o suprafaţă de un kilometru pătrat. Este situat între munţi, între Kanin şi Mangart, şi e de o frumuseţe încântătoare, mai ales că îţi iese în faţă fără să te aştepti la astfel de daruri din partea drumului tău. Tot aici se află şi Paso di Predil, punct de trecere între munţi. Brânduşe şi motociclişti curioşi am găsit din plin pe maluri, plus o gură de vărsare largă de spuneai că în câteva zeci de minute întreaga căldare de apă se va vărsa şi nu va mai rămâne decât lacul...în fundul gol, gata de a poza nud. 

BLED a avut parte de atenţie prelungită din partea noastră, pentru că şi-a luat parteneră o cumătră de ploaie care ne-a ţintuit pe o terasă ceva vreme, dar am compensat cu alte activităţi, culinare de data aceasta, ca să nu pierdem ocazia ivită. Lacul Bled s-a format în urmă cu foarte mulţi ani, când gheţarul Bohinj s-a retras, iar în urma sa a rămas un bazin cu o lungime de 2120 m şi adânc de 30 m, care a fost umplut cu apa provenită de la topirea gheţarului. Zona este extrem de liniştită, cu spaţii curate şi pungi de rezervă la coşurile de gunoi ce au capace de inox, cu hoteluri şi terase de unde poţi savura detaliat atmosfera. Am putut observa traseele pentru canoe de pe suprafaţa lacului, tribuna pentru competiţiile sportive, pescarii liniştiţi stând în "gara aşteptării" peştelui la nadă şi mulţi oameni, turişti de toate felurile, la pas ca noi sau cu rucsaci serioşi în spate. În inima lacului glaciar se află singura insulă naturală din Slovenia, din calcar şi dolomită, care se înalţă deasupra apei de pe "podeaua" fostului gheţar Bohinj. Insula este o atracţie ochioasă, mai ales că pe ea a fost construita Biserica de Pelerinaj Adormirea Maicii Domnului. Drumul de la malul apei până la poarta bisericii măsoară fix 99 de trepte ascendente, construite în 1655, iar în 1952, insula a fost declarată monument cultural şi istoric.

Pe lângă insulă, îţi mai atrage atenţia Castelul Bled, cel mai vechi din Slovenia, aşezat pe marginea unei stânci abrupte, chiar deasupra lacului. Castelul a fost pentru prima oară menţionat în scris în 1011, atunci când împăratul german Henric al II-lea l-a donat Episcopului din Brixen. Se crede că, la acea dată, pe terenul ocupat astăzi de castel se afla doar un turn în stil romanic, înconjurat de un zid de protecţie. Turnuri adiţionale au fost ulterior construite şi sistemul de fortificaţii a fost perfecţionat în Evul Mediu târziu. Noi nu am vizitat nici biserica, nici castelul, căci voiam să parcurgem cei 6 km de promenadă care înconjoară lacul, agale, cu pauze de poze şi în tandem cu raţele şi lebedele, locuitoarele nestingherite ale apei. Iar când ploaia a considerat că merităm un popas, nu am contrazis-o! 

Berea a fost încercată, desigur!! Şi alte detalii ale zonei ne-au alimentat discuţiile despre ţara în care ne aflam: prelata de la un cort al unui restaurant fusese realizată luând în consideraţie  şi...copacul, care nu a fost doar tolerat în amenajarea terasei, ci chiar inclus în ea! Ajunsă acasă, am căutat mai multe informaţii pe internet şi am aflat că "Bled este membru al Alpine Pearls, o asociaţie turistică al cărei scop principal îl reprezintă promovarea turismului cu efecte minime asupra mediului (sustainable tourism). Cei pasionaţi de cumpărături vor fi uşor dezamăgiţi, căci Bledul nu este genul de oraş cu mall-uri, ci este una dintre puţinele municipalităţi care nu au un centru comercial." Trebuie să te mulţumeşti cu magazinele mici din centrul staţiunii, dar şi din zonele mai izolate, în general orientate către turişti.

Slovenii fac extrem de mult sport! În zilele cât am hălăduit cu maşina pe drumurile de munte şi nu numai, am dat peste zeci de biciclişti echipaţi corespunzător, la Bled copiii cu părinţii pedalau cu cască, genunchiere, cotiere, tot ce trebuie, am văzut mulţi oameni alergând dimineaţa, cu căşti la urechi, aşa că...tot respectul pentru sănătatea de care au grija aşa de atent, pe măsura sănătăţii naturii din ţara lor!

Ne-am mai întâlnit în drumul nostru cu un alt lac, unul artificial de data aceasta, de lângă localitatea Most na Soci ("podul de pe râul Soca"), un vrăjitor între munţi, cu ceţuri şi culoare smarald, cu linişte de Lumea Cealaltă. Lacul se formează aproape de confluenţa râurilor Soca şi Idrijca  şi te uimeşte de-a dreptul, te ţintuieşte să îl tot priveşti. În zonă se află relicve din Epoca de Bronz, un sit arheologic cu 7.000 de morminte, care fac din Most na Soci unul din locurile esenţiale de explorat din perioada preistorică a omenirii. Pe noi ne-a oprit lacul, nu am pătruns în profunzimile istorice ale localităţii, aşa cum s-a mai întâmplat şi cu diferite cascade mai mici sau cu aburi ridicaţi după ploaie de pe coaste de munte deasupra caselor sau a râului Soca. Absolut încântător! 

BOHINJ a fost mai văduvit de prezenţa noastră, pentru că am ajuns la el târziu după-amiază şi s-a aflat pus într-o concurenţă directă cu Savica, cea mai mare cascadă din Slovenia, aflată în apropierea lui. Am ales cascada, desigur, şi am redus timpul pentru lac, în ideea că vom reveni în zonă pentru trasee pe munţi, mai ales că oferta e diversă şi...avem şi hartă amănunţită cu Parcul Triglav, "întins pe 3% din teritoriul ţării şi declarat zonă protejată din 1924". Brohinj este cel mai mare lac (glaciar ca şi Bled) din Slovenia, având peste 4 km lungime, 45 m adâncime şi 10 km roată-împrejur, o biserică emblematică la un capăt şi zone pentru turişti în aceeaşi mentalitate ecologică întâlnită în Slovenia.

BALANCE - am lăsat un loc aparte hotelului din regiunea Carinthia unde ne-am cazat, deoarece este un spaţiu gândit ca o poveste cu semnificaţii orientate în jurul celor patru elemente: apă, aer, foc, pământ. Camerele au câte o bandă paralelă cu tocul uşii, de o anumită culoare, reprezentând tipul de element după care este configurată încăperea (ex: noi am stat într-o cameră cu motivul "apă" şi atunci semnul alchimic al apei era prezent peste tot, pe şerveţele, pe lenjerie, pe perdele, pe veioze, pe covor, simbolul era desenat mare pe perete: totul făcut într-o manieră discretă, nu bătătoare la ochi). La fiecare etaj este amenajată o cameră de lectură şi de delectare artistică, numită Gallerie, cu rafturi pline de cărţi, cu picturi, cu fotolii confortabile, iar uşile poartă cele 4 semne prin care se realizează echilibrul. Totul este foarte elegant, culorile sunt primăvăratice, sunt promovate mâncărurile locale, dulceţurile, personalul angajat este luat doar din zona Carinthia pentru că un localnic ştie să îşi promoveze cel mai bine zona şi aceasta creşte economic dacă ei ocupă locurile de muncă existente şi nu cei veniţi din afară. Mentalitate inclusivă şi orientată nu doar spre bani prin orice mijloace!

Am ajuns seara, destul de târziu, dar ne aşteptau chiar deţinătorii hotelului. Familia Grossman este formată din 3 membri, tatăl este economistul, mama este managerul şi artista, iar fiul face Şcoala de Turism din Carinthia şi lucrează cot la cot cu angajaţii, nu conduce o maşină scumpă doar pe baza faptului că e băiatul părinţilor săi. În cele 4 zile cât am stat la ei l-am văzut făcând tură completă, de la servit la micul dejun, la debarasat mese, la primit oameni la recepţie, la room-service. Ideea este ca el, viitor deţinător de hotel, să cunoască absolut toate aspectele acestei afaceri, să îşi însuşească o perspectivă integrală făcând, nu doar observând. Aşa da, şcoală serioasă! La un schnaps de zmeură şi unul de pere, Andreea Grossman a stat vreo 2 ore de vorbă cu noi despre zonă, despre Austria, despre România, despre gătit, despre pictură şi despre 30 de ani de muncă, despre cum ideile pot prinde contur dacă te ţii de ele şi eşti calculat în realizarea lor. Nu idealizez nimic, nu spun că ceea ce am găsit acolo e un model, este doar o posibilitate concretă de a face turism îmbinând elemente prin care banii daţi şi timpul petrecut să merite din plin. Când turismul este o tradiţie unitară bazată pe facem lucruri, nu doar pe scriem despre ele, ni le propunem şi mai vedem, atunci înfăţişările rezultatelor arată aşa cum am găsit noi la Balance. 

Tablourile realizate de Andrea Grossman împânzesc pereţii hotelului, sunt de vânzare, ea face şi work-shop-uri de pictură şi de gătit, e un om cu idei, inovator, riscă, având şi resursele necesare asumării lor. Pe noi ne-a încântat şi ne-am propus să revenim, căci mai sunt alte 3 elemente de încercat! 

Poţi fi călător pe cărări de munte şi să dormi la cort, înghesuit şi amorţind pe pământ. Poţi să te lăfăi într-un pat imens la un hotel de patru stele, abandonându-te în căldura lui proaspătă. Poţi să experimentezi dormitul la prici, în cabanele de munte, sau la refugii. Poţi dormi sub clar de lună, direct privind la cerul liber. Important rămâne să te mişti şi să te întinzi atât cât te ţine pătura, căci fiecare experienţă îţi mai descoperă o fâşie din tine şi, dacă spuneai iniţial că nu se poate să îţi aducă ceva în plus, e posibil să te înşeli, căci orice drum departe de casă e cu plus. Depinde de categoria unde îl pui!