OKEAN a ajuns la mine întâmplător. Prin fratele meu, Ştefan. Trebuia să poposească în altă gară, dar a găsit o haltă intermediară şi a coborât să vadă ce este ochios în ea.
Ce este OKEAN? Este ultimul album TRAVKA, un călător ce trece din om în om, îşi lasă muzica pe drum şi nu are decât 5 fraţi.
L-am păstrat 3 zile. Dacă tot trecea de la un ascultător la altul şi întregul traseu era pe orizontală, ducând la un ecou în adâncimea fiecăruia, m-am gândit că dimensiunea verticală nu va fi atinsă, aşa că l-am luat cu noi într-o călătorie în munţii noştri dragi care ne dau tihnă mai multă decît oricare alt loc. L-am dus pe OKEAN la 2.331 de m, în Vârful ŞERBOTA din munţii FĂGĂRAŞ. Faptul că a ajuns la mine exact înainte de plecarea noastră spre înăltoci era o coincidenţă rodnică pe care nu o puteam rata.
A fost un gând iniţial de a merge în Ţibleş, pentru că era un plan nerealizat în primăvară, dar parcă acesta nu era aşa ofertant ca un pietros de liga întâi. Deşi a presupus mult efort pentru doar o zi, Făgăraşul a meritat fiecare secundă: drumul a debutat cu ceţuri matinale şi cer franjurat prin Pasul Oituz, a continuat cu valurile albe şi stătătoare de pe întreaga creastă în timp ce ne îndreptam spre Porumbacul de Sus. De la 1.000 la 1.500 de metri, spre Cabana Negoiu, am găsit un drum înnoroiat, deloc plăcut bocancilor mei, cimitire de frunze neîngropate, o ceaţă de roman gotic, stranie şi sinistră, o pădure ameninţătoare prin tăcere şi ostilă prin frig şi ploaie măruntă, dar cu ceva absolut fascinant odată ce te apropiai de munte. Fustele de crengi golaşe dispăreau treptat, îşi făceau loc cele verzi de brad şi...deschiderea căldărilor flancate de creste!
Dimineaţă, pe 2 decembrie, frigul era stăpân peste munte, împreună cu ceţurile călătoare, care, peste zi au pus stăpânire definitivă pe orizont. Muntele e foarte contrastant în perioada aceasta, are două anotimpuri în el şi fiecare să luptă: unul să mai stea, altul să se instaleze mai repede, iar Făgăraşul devine şi mai ostil patronat de tensiunea dintre ele. Piatra Craiului îmi face impresia unui munte-haiduc, zvelt, surprinzător la orice pas, pe când Făgăraş este ca un nobil pe care trebuie să îl convingi de fiecare dată că meriţi să fii pe spinarea lui. Satisfacţia pe care o simt făcând trasee pe aici este de alt calibrui: ştiu că va fi greu, ştiu că se va juca la maxim cu nervii mei, ştiu că îmi va promite un capăt şi îl va duce oleacă mai departe, ca într-o joacă de-a pisica şi ghemul de aţă, atunci când cred că aproape am încheiat traseul. Este un munte de anduranţă şi frumuseţea lui te poate copleşi, dar şi speria în acelaşi timp, atâta linişte şi vuiet de vânt fiind de-a dreptul zburlitoare de păr pe mână !
La Cabana Negoiu condiţiile au fost bune, nu am avut priză în cameră, soba a făcut un miros de lemn pocnit, baia era comună şi erau foarte mulţi montaniarzi veniţi în zonă. Cam gălăgioşi pentru 1.500 de metri şi exageraţi, dar de la etajul doi am auzit mai mult ecourile decât zgomotele brute! Ne-am aventurat spre Vârful Şerbota (2.331 m) pe un traseu cu pături de ace de brad, cu porţiuni foarte alunecoase după ce am ieşit la pajiştea alpină, cu zăpadă mijindă şi apoi extrem de serioasă pe măsură ce luam în altitudine. Mi-a stat inima de mai multe ori la urcare, dar şi la coborâre, căci bocancii mei nu sunt foarte buni pentru acest tip de peisaj şi alunecam pe pietre, îmi era teamă la porţiunile mai expuse să nu fac vreo boacănă şi calculam de zeci de ori paşii. Noroc de mâna de ajutor de la doi paşi! Când am ajuns sus, aproape de vârf, înainte de pietrele înghiţite de ceaţă, mi s-a cam tăiat elanul: vara e altă ecuaţie cu astfel de porţiuni, dar în iarnă ele se schimbă drastic. Recunosc: într-adevăr cochetez la greu cu adrenalina, căci altfel nu aş fi compatibilă cu muntele, dar partea de siguranţă a fost prioritară de data asta şi, dacă nu aş fi fost susţinută, probabil, m-aş fi întors. Mulţam fain!
OKEAN a urcat cuminte cu noi, a mai scos capul să vadă prăpăstiile din căldările munţilor şi a îndurat cu stoicism friiiiigul de altitudine, a făcut cunoştinţă cu zăpada şi a fost ascultător de vuiet şi de nelinişti mai apropiate de cer. Când doi călători se întâlnesc, merg împreună o bucată de drum şi apoi se despart. Mi-a şoptit, mi-a urlat, mi-a spus multe adevăruri de-ale lui, aspecte de viaţă, metafore, lucruri în care am rezonat. Ne-am îmbrăţişat căci suntem purtători de umanitate, de frumos şi de neobişnuit. Ne-am asigurat unul pe altul că vom creşte prin călătorii pe toate dimensiunile şi nu vom uita de rădăcini, de copilării, de iubiri şi toate cele agăţate în viaţa unui om. OKEAN a fost parte din motivaţia mea de a atinge Vârful Şerbota şi...a meritat din plin! Alte poveşti ale altor gări de popas: http://okeaniasi.wordpress.com/.
"Nimeni nu-şi va aminti de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i lui Dumnezeu forţă şi înţelepciune să le exprimi." (Gabriel Garcia Marquez) - dacă se lipesc lucrurile de tine, dacă asimilezi experienţe şi le trăieşti sau te laşi trăit de ele, e posibil să ai un suflet obosit, dar mulţumit de viaţă şi nu încrâncenat de aşteptare. Anul trecut mergeam în Piatra Craiului la început de decembrie, anul acesta în Făgăraş: deja s-a insinuat o tradiţie şi da, am de gând să o continui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu