"Viaţa e ca un sistem de trenuri: m-am urcat într-unul şi am ajuns într-o gară. Acolo am cunoscut oameni cu care m-am urcat în alt tren şi am pornit la drum. Importantă este călătoria, aşa că...urcaţi-vă într-un tren! Într-un fel sau altul veţi simţi ce paşi trebuie urmaţi, dacă veţi rămâne acolo mult timp sau dacă veţi coborî şi vă veţi urca în alt tren!" (Dan Croitoru) - chiar dacă auzim în jurul nostru multe cazuri nefericite de oameni suferinzi, care au nevoie de speranţă şi de sprijin, de multe ori suntem nepăsători sau, pur şi simplu, în viaţa noastră agitată, hărţuiţi de alergătură şi treburi, nu mai avem disponibilitate să ascultăm sau să facem ceva spre a-i ajuta. Nu este o modă să pleci urechea, este un gest uman! Nu este un moft monden, este un act de bunătate! Nu este "încă un eveniment" pentru o cauză, ci un umăr pus la însănătoşirea cuiva! Nu este un prilej de a judeca justeţea formei de ajutor, ci simplitatea de a face şi a fi recunoscător că poţi schimba ceva în bine, oricât de puţin ar fi!
***Fotografiile sunt realizate de Ştefan Abageru
Delia. Intenţia celor de la Zumba Suceava, atunci când au plecat la drum în organizarea Zumbathon-ului pentru Delia, frate cu cel din septembrie de la Iaşi, dedicat Larisei, a venit formulată pe site-ul lor în felul următor: "Cu toţii ne dorim să fim mai buni, mai sinceri şi să-i ajutăm pe semenii noştri atunci când au nevoie de sprijin. Delia, o fetiţă de numai 3 anişori suferă de o tumoare cerebrală, care îi pune viaţa în pericol. A suportat deja 2 intervenţii chirurgicale la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” Bucureşti, în lunile aprilie şi mai. Părinţii micuţei au fost sfătuiţi de chirurgi să o ducă pe Delia la Institutul de Oncologie Roussy din Paris, pentru noi investigaţii şi intervenţii chirurgicale, dar pentru aceasta familia Deliei trebuie să dispună de o sumă consistentă."
Ca să lămurim mai bine lucururile: zumbathon-ul este un eveniment caritabil deschis publicului, cu scopul de a strânge fonduri şi bunuri, putând fi susţinut numai de instructori licenţiaţi Zumba Fitness. Se deschide o oportunitate triplă: de a dona bani în scop caritabil, de a consuma uşor 1000 de kcal şi de a te distra de minune în acelaşi timp! Ştefan a fost invitat de cei de la Suceava să participe ca fotograf, căci i-au apreciat munca făcută la Iaşi, iar eu am promis că împărtăşesc o "dare de seamă", de care mă achit chiar acum. Zis şi făcut: 16 omuleţi am plecat împreună de la Iaşi ca parte din echipa lui Paul, în 4 maşini, cu multă voie bună, după cum se poate bine vedea la popasul de la Codrii Paşcanilor.
Ajunşi la Suceava, ne-am schimbat, am salutat pe cei cunoscuţi din lumea zumba, am privit la demonstraţiile de aikido şi kwankido şi ne-am pregătit de mişcare. Instructorii au fost anunţaţi pe scenă - Alina Duma (Bucureşti), Mona Gheorghiu (Iaşi), Paul Chirieac (Iaşi), Lucian Liciu (Iaşi), Mircea Mocanu (Vaslui), Ioana Chiriliciuc (Bacău) şi Andreea Teodora Zimbru (Suceava) - şi a urmat...
...dezlănţuirea specifică zumba!! Alina Duma a deschis programul cu ritmurile ei sălbatice, nu ne-a lăsat să ne tragem sufletul şi ne-a dus direct în jungla latino-reggaeton şi alte neamuri asemenea, au urmat Andreea, Mircea, Lucian şi ceilalţi instructori. Faţă de modul în care lucrurile au decurs la Iaşi, la Suceava fiecare dintre cei 7 a avut bucăţica lui delimitată de a celorlalţi, nu prea s-au intercalat ca să revină alternativ pe scenă, dar s-au susţinut făcându-şi coregrafiile pe fundal.
Vorbind cu Artur, prin septembrie, după Zumbathon-ul dedicat Larisei, despre dorinţa lui de a organiza aşa ceva la Suceava, îi spuneam că sunt conştientă că zumba nu e chiar paradisul care se vede pe scenă, că sunt şi părţi de organizare, de mentalitate, de afacere, de multe altele până la râsul şi dansul de pe scenă, dar că sunt de apreciat încăpăţânaţii pentru perseverenţa lor. Mă bucur să văd că nu m-am înşelat şi, în două luni, gândul a prins cheag şi drept la întâmplare! Desigur, astfel de evenimente trebuiesc organizate într-un anume fel, se urmează un tipic asociat cu elemente de creativitate, se susţine o campanie de promovare, se face cunoscut oamenilor din timp, se stabilesc punctele de atracţie, publicul ţintă şi este ENORM de multă muncă pentru 2 ore explozive! E un început bun, rădăcina este viguroasă şi, în ciuda dorinţei de "şi mai bine" inerente primei dăţi, cred că cei de la Zumba Suceava au păşit cu dreptul pe acest făgaş: felicitări!
Eu am receptat evenimentul din două perspective: caritabilă şi sportivă. Primul palier mi s-a părut atins şi a fost extraordinar ca gest uman intenţionat spre bine. Al doilea palier se raportează la un an de zumba cât am adunat până acuma: programul celor 7 instructori a fost divers, fără îndoială, dar diferit valoric. Am adunate deja câteva evenimente la care am participat de pe poziţia de practicantă zumba şi am ajuns să cunosc pârghiile de "uzual"-"inedit" în zumba; cum sunt o dependentă de noutate, ştiu că ea face spectacolul să fie la înălţime şi, dacă ea ajunge să fie subordonată obişnuinţei, deja interesul meu scade pentru ceea ce se desfăşoară în faţa mea. Orice om, în orice domeniu, trebuie să crească, să fie inventiv, să surprindă, dacă nu...mai bine se arată mai rar lumii şi, când o face, este memorabil. Ca să nu supăr mai mult decât e cazul, nu am să nominalizez, căci e viziunea mea şi e subiectivă! Nu că e instructorul meu, (când e vorba să îl critic, îl critic, de ex: la Sovata, în mai), dar, de data aceasta, Paul s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor: a spart rutina "instructori pe scenă-public în faţă" şi a avut mişcări mai diverse decât cele clasice (am dansat până şi pe două piese la care mai fac nazuri la sală!).
Vorbind cu Artur despre mentalitate, îmi spunea că lucrurile se mişcă mai greu într-un oraş cum este Suceava, jumătate cât Iaşi, că e dificil să convingi lumea să lasă inhibiţiile deoparte şi să vină la mişcare în public, pentru o felie de distracţie sănătoasă. Mulţi din cei prezenţi au venit de la Iaşi (spre exemplu, Paul şi Lucian au venit cu echipa lor de fete) şi gazdele ne-au fost extrem de recunoscătoare: a fost un gest de solidaritate, de echipă adunată căci populează acelaşi domeniu de activitate şi mă bucur că l-am putut face ca să îi susţinem în iniţiativa lor lăudabilă!
Piesa ce a făcut furori şi la Larisa ne-a adunat pe toţi în două cercuri concentrice, am urlat, am dansat altfel decât pe şiruri, a fost maxim de descătuşare de energie, încheiat cu o poză de grup ad-hoc, cea mai reuşită (după părerea mea!) din toată activitatea: pur şi simplu s-au legat lucrurile şi ne-am adunat la finalul piesei alături de micuţa şi blonda Delia, urmând ca...
...fotografia oficială, cu scena inclusă şi toţi participanţii, să fie realizată după încheierea evenimentului!
Ca de obicei, la sfârşit încep hlizeala, pozele suspendate, echipele se adună pentru a fi împreună într-o imagine definitorie - şi echipa lui Paul a făcut la fel, desigur! Mi-a plăcut faptul că am mers toţi, grupaţi, am stat împreună, am simţit (deşi se întâmplă rar!) într-adevăr că se poate şi ar fi frumos să se mai poată, dar...sunt sceptică! Cred că ideea de "echipă" e altfel comfigurată în capul meu decât în a altora: pentru mine o echipă nu înseamnă doar nişte omuleţi care se adună incidental, datorită unei conjuncturi de pasiuni, o exercită împreună şi gata! Eu cred că după asta urmează o cunoaştere, un contact uman, trecem dincolo de sport spre noi, ca oameni, dar asta e cam pe locul 14 în zumba şi imaginea devine mai importanată decât omul. Dar, ca întotdeauna, vreau şi mă aştept eu la prea multe!
E o lume frumoasă. E o ţară diversă. Merită să locuieşti în Zumba pentru o vreme. Nu ştiu exact pentru câtă. Atâta timp cât entuziasmul te ţine să zbori aşa cum face Lucian sau te motivează ca pe Andreea şi Liliana, nu pot apărea întrebări de acest gen. Când apar, e bine să le dai curs....Îi felicit din nou pe cei de la Suceava: sper să fie un pas spre alte evenimente de acest fel, să aibă parte de oameni deschişi spre nou şi să îndulcească viaţa celor din jur prin iniţiativele lor de scos lumea din stagnare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu