17-18 noiembrie 2012 - GURA HUMORULUI: Piscina Acoperită Ariniş şi Parc Aventura

"Din vârf de munţi amurgul suflă sub valul subţire de ceaţă. O rază ce vine-n goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara - şi frunza cade. Sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept şi mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuşi. E toamnă."

S-a lăsat o atmosferă mohorâtă peste tot şi toate. După atmosfera galbenă din Bucegi, toamna a bătut din picior şi şi-a reluat dreptul de a fiinţa în mod integral, adică a devenit exact cum nu îmi place mie: apăsătoare, închisă, stârnind introvertire şi nostalgie, picurând tristeţi şi încurajând ascunderi în sine. Nu ştiu cum reuşesc unii oameni să trăiască mare parte din an într-o asemenea încorsetare, dar eu nu rezonez cu ea: pentru unii o fi creativă, pentru alţii este sugestivă, dar eu mă simt ca într-un acvariu sub un cer atât de bosumflat şi leneş, paralizat şi incapabil de a migra spre o extremă - senină sau dramatică. E prea multă stagnare în aer şi atunci...aducem mişcarea în prim-plan: Piscina Ariniş şi Parc Aventura!

Ne-am adunat 5 omuleţi pentru o fugă de relaxare în stil văratic la Gura Humorului, la atracţia de bază: Piscina Ariniş. Am trecut pe lângă ea atunci când am poposit cu ştrumfii la Parc Aventura în excursia din 26-28 octombrie şi ne-am zis că nu ar fi o idee absolut deloc de lepădat să revenim în scurt timp să îi încercăm puterile. Nu am transformat ieşirea în ceva cu mulţi oameni, ci am încropit-o ca o mică escapadă de rutină şi stres: dovezile de la faţa locului sunt mai mult decât grăitoare în privinţa succesului iniţiativei şi se vede că ne-a priit din plin oaza de linişte şi timp blând!

Băieţii au fost în elementul lor, au înotat din greu, au exersat săriturile şi eu, care spuneam iniţial că nu voi sta prea mult în apă, m-am bălăcit cam 3 ore, exact cât a ţinut repriza plătită. Gigi ne-a făcut poze şi a râs cu noi (şi de noi!), mi-am dat seama că apa nu inspiră chiar aşa multă frică pe cât simţeam la mod iraţional. M-am scufundat şi eu până la fundul piscinei, la 2.30 m, dar ţinându-mă de nas, nu oricum, m-am mai deplasat de la bara de pe margine, susţinută, nu oricum, iar senzaţia de "cuprinde-mă, apă, pe de-a-ntregul" este absolut superbă, mai ales când te uiţi pe geam şi vezi ce frig e afară, cum se lasă ceţurile peste ziua friguroasă şi cum toamna nu te poate prinde de picior şi acolo, unde-i cald şi văratic.  

Ni s-a părut mai frig la Gura Humorului decât la Iaşi şi muntele, oricât de mititel ar fi, se comportă la fel. Ceaţa a fost stăpână pe mare parte din cele două zile, dar la Parc Aventura s-a înseninat brusc şi am avut parte de o buclă de lumină, dar nu şi de căldură. Eu oricum sunt o friguroasă, aşa că soarele doar m-a gâdilat o ţâră, timid, nu m-a îmbrăţişat strâns să mă încălzească serios. Gigi, în schimb, da!

Băieţii au avut parte şi ei de aventură, că tot le-am povestit câtă în lună şi în stele despre parc, au făcut cele 5 trasee, dar eu cu Gigi nu ne-am încumetat decât la primele 3, la solicitantul-şi-de-coşmar-dătător traseu 4 am zis "pas", iar la traseul 5 eram prea înfrigurate să ne mai aventurăm. Ne-am uitat la omuleţi cum se mişcă peste obstacole, nu se leagănă pe bucăţile mobile, cum le stă inima atunci când stabilitatea e rară şi se obţine pas cu pas. Ne-am amuzat de o fată care se blocase la traseul 4 şi îşi găsise refugiu într-un copac alăturat şi de ştrumful care spunea mereu că cine l-a pus să se urce acolo. Dar nici nu cobora, căci tatăl său din spatele lui îl mâna înainte: au parcurs 4 trasee în acest sistem!

Gabi a savurat aventura de la nivelul solului: traseul 6, printre copaci! S-a simţit bine pozând, primind lecţii de la Ştefan şi mă bucur că a reuşit să vină cu noi, să iasă din bârlog: de acuma, trebuie să vină şi episodul 2. Băieţii au încheiat cu surle şi trâmbiţe traseul 5, la tiroliana de 53 de metri, iar Gigi i-a încurajat din plin pentru a se încălzi: "Avion cu motor, Ia-mă şi pe mine-n zbor!"

Căldură de alt fel pe un timp ce o omoară pe cea de afară! Cu omuleţi-sobe şi cu omuleţi-sloi de gheaţă ecuaţia e asemănătoare plusului cu minusul la magneţi şi fiecare iese câştigat cu un îmbrăţişat de cuib, din acela de cufundat nasul în fulare şi respirat "stare de bine" cu toată fiinţa. 

"Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,/ Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă?" îmi spune Minulescu, dar ştiu că o mai pot păcăli să nu mă apese de tot până vine albul-alb sau verdele-verde, până când soarele găseşte calea să se revigoreze şi să trezească totul din amorţire: "În zori m-a trezit sărutarea/ Trimisă pe-o rază de soare/ Lumina-necă depărtarea - /Tot răul murise-n uitare." (M.I.)