14 august 2016 - BRAȘOV - SĂCELE - cu parapanta pe deasupra munților împăduriți

"There is freedom waiting for you

On the breezes of the sky...

What if you fly?" 

(Erin Hanson)

"- Alo, i-auzi, frate-miu, tu ai zburat vreodată cu parapanta?
- Nu!
- Și ai vrea?
- Da!
- Week-end-ul viitor ar fi bine pentru tine și pentru Daniela? E cadou de ziua ta! 
- Da! Perfect!"

Așa își fac frații Nica surprizele de zilele lor de naștere: prin întrebări scurte și răspunsuri monosilabice! Eficiență maximă! După ce a încheiat conversația cu sora lui la telefon, Silviu și-a dat seama că suspendarea în aer îl va determina să înfrunte o limită personală, asemănătoare cu cea pe care o am eu în privința apei. Și, cu toate acestea, a spus 'Da' fără să clipească! O provocare nouă face asta omului: îi ia mințile și i le restituie după aceea! Cu avionul nu este problematic pentru că sunt căi de scăpare, dar...cu parapanta? Ei, bine, Domnița și-a împins limitele la canyoning, așa că și Zmeul trebuia să zboare în înaltul cerului!  

Mihaela a făcut rezervare la zbor în tandem cu parapanta la instructorul Măcrin Desa pentru data de 14 august. La ora 9 dimineața ne-am prezentat la telescaunul de la Bunloc, în Săcele. Ștrumfa Ioana nu știa ce o așteaptă și a avut o reacție autentică de uimire care ne-a amuzat toată ziua: "Cuum?! O să zbor?!!". Până să se dezmeticească, era deja în telescaun cu mama sa și se îndrepta spre locul de decolare! Împreună cu Silviu și cu Gabi am așteptat să coboare fetele zburând cu aripile de pânză: a fost unul din cele mai interesante spectacole pe care le-am văzut vreodată! S-au învârtit precum cocorii pe deasupra munților și a pădurilor din jur, au venit treptat spre noi, făcând un contrast superb cu cerul senin al zilei, și au aterizat pe câmpul deschis cu fețele transfigurate de emoție și cu un zâmbet de încântare tras până la urechi. 

"...a mind that is stretched by a new experience can never go back to its old dimensions..." (Oliver Holmes) - urma să mi se întâmple și mie o porție de adrenalină scoasă dintr-un film pe care îl vizionam pentru prima dată. Mihaela și Ioana au mers primele să facă zborul pentru că erau mai ușoare și curenții de aer ai dimineții erau destul de blândoci pentru greutatea lor de pană. Eu și Gabi am fost următorii selectați! Eram extrem de încântată, nu simțeam nicio urmă de stres, nu îmi făceam niciun fel de griji, ceea ce era ciudat pentru că de obicei m-aș fi panicat în situații de o asemenea noutate. Am urcat cu telescaunul până la punctul de decolare și Măcrin Desa mi-a aranjat hamul de la parapantă, explicându-mi că trebuia să fug atunci când îmi spunea el pentru ca aripile Icar-ului nostru să prindă elan și să ne putem ridica de la pământ. Nu trebuia să mă pun în șezut până nu îmi dădea el undă verde! Să trăiți, șefu'! 

Oooooo, daaaa!! Ce a urmat după decolare a fost senzațional!!! Curenții ne-au luat în primire și au început să ne legene, dar Măcrin Desa îi stăpânea cu o dexteritate de profesionist care avea sute de zboruri la activ. Munții, pădurile, Brașovul, localitățile din apropiere se vedeau mici și simțeai emoția aceea inconfundabilă a măreției din fața ta. Eram total stăpânită de un element al naturii pe care nu îl puteam percepe decât tactil - vântul -, și am realizat că era o întâlnire dată la el acasă, dincolo de pietre și de ape, în regatul înălțimilor din atmosferă. Când au început piruetele pe dreapta a fost o senzație incredibilă de libertate și de urlat cu plămânii făcuți difuzoare de entuziasm! Întrebată fiind dacă mai vreau, am răspuns fără ezitare Da!!! și mi s-a mai servit o rotocoală de tirbușon prin curenții ascendenți, care se întețiseră de dimineață și promiteau să se înverșuneze pe măsura ce ziua înainta. Nu am coborât pe același câmp deschis ca Mihaela și Ioana, ci pe unul mai larg din apropiere, unde Măcrin Desa putea avea un control mai bun asupra aterizării. Apropierea de case, de iarbă s-a făcut treptat și, atunci când am făcut contact cu pământul, un văl de adrenalină s-a eliberat brusc pentru că am realizat ceea ce făcusem: zburasem!!!!! 

Era cât pe ce ca Silviu - fix sărbătoritul! - să nu efectueze zborul! Vântul se cam încruntase și nu mai era așa de sigur să se efectueze saltul cu parapanta, dar greutatea fost avantajul care l-a determinat pe Măcrin Desa să încerce, pentru că putea ține piept curenților de prânz. Dimineața natura este întotdeauna mai adormită și vântul îi seamănă, dar peste zi se trezește și capătă intensitate. Din aceste motive au mers mai întâi Mihaela și Ioana, apoi eu și Gabi și Silviu a rămas ultimul: cel cu greutate avea parte de o felie de adrenalină de alt calibru! Saltul făcut de el a fost o adevărată lecție de inginerie a zborului care i-a luat mintea de la limita sa legată de lipsa oricărui control în aer. Măcrin Desa i-a răspuns la întrebări (și au fost destule!!), i-a arătat cum stăteau lucrurile cu coloanele de aer, cu forțele și cu toate celelalte detalii tehnice, așa că, în cele din urmă, cadoul a fost dublat și de o incursiune tematică în lumea stăpânirii vântului. Uuuu, haaa! (apud Al Pacino). Piruetele au fost la loc de cinste și lui Silviu i-a părut rău că s-a terminat cam repede, iar primul lui gând când a ajuns la sol a fost că vrea să se mai dea odată cândva, în viitorul apropiat!

"Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul - ce fericire!" (Constantin Brâncuşi) - iar noi, muritorii, căutăm momentele acelea de viață intensă, de aripă și de dor de înalt, luându-ne din ele o parte din consistența după care tânjim întotdeauna. Mă bucur tare mult că anul acesta am avut parte de două experiențe cu adrenalină maximă: canyoning și parapantă! Mă încântă faptul că suntem mereu tineri în încercările noastre de a ne provoca limitele și că nu ne liniștim să fim doar așezați, cu mințile adunate, ci ne stă inima mai mult la drumuri și la orizonturi noi!