"Nu vei zări nicicând un curcubeu dacă te uiți în jos!"
(Charlie Chaplin)
Suntem 7 în grup: 4 cehi, 2 români și ghidul! Trebuie să mergem adunți, să avem grijă pe unde călcăm, să fim cu ochii în patru la explicațiile lui Gaspar și să ne distrăm cât de mult putem! Daaa, ce mai distracție o să fie! Începem să ne mișcăm pe firul pârâului care izvorăște de undeva de sus, din munte și ajungem la prima cădere de apă, unde vom coborî în rapel. Ok! Mă uit la tot ceea ce fac cei de dinaintea mea, asimilez sfaturile ghidului și, când îmi vine rândul (sunt ultima, evident!), îmi prind coarda cu mâna dreaptă la spate, îi dau drumul ușor pentru a putea avansa în coborâre, stau cu picioarele la 90 de grade și merg paralel cu apa ce curge pe lângă mine. Ohoo, dar e chiar frumos!! Încet, încet, ajung jos, fără incidente și zâmbesc spre Silviu complice! Parcă nu e chiar așa de înfricoșător!
Urmează altă cădere de apă, mai scurtă, unde șuvoiul curge ca pe un tobogan! Acolo facem slide, adică ne punem picioarele parelel înainte, mâinile aliniate în față și ne dăm drumul ca pe derdeluș. Nefiind foarte înaltă, mi se pare ușoară și încep să mă împrietenesc nițel cu canyoning-ul! Dar...vine rândul unei cascade mai înalte unde se poate face jumping, pentru că este mai multă apă la bază și lucrurile se schimbă! Băieții sar bucuroși în căldarea săpată în stâncă și umplută cu apă, dar eu și o cehoaică alegem să coborâm prin slide. Silviu urma să mă prindă la bază și gata! Mă poziționez, îmi dau drumul, ajung bâldâbâc în apă și mă ridic după ce orbecăi vreo câteva secunde să îmi recapăt echilibrul înfingându-mi picioarele în piatră. Parcă nu e chiar așa de rău până la urmă! Vreo 3 vaduri succesive sunt cu jumping, dar eu fac slide și repet figura de mai înainte, Silviu fiind acolo la "recepție bunuri venite pe firul apei"! Mă relaxez puțin și admir pe traseul nostru sălbăticia naturii, faptul că apa și-a săpat galerie la vedere prin piatra dură a muntelui și realizez că asemenea imagini nu sunt accesibile oricui. Trebuie să îți pui frica pe sârma de rufe, să îți faci rost de o fărâmă de curaj și să te aventurezi pe canion ca să te bucuri de ele!
Pauza mea de contemplare se curmă repede, pentru că ajungem la o cascadă mai altfel. Stânca este săpată adânc de apă, face un căuș cu pereții verticali, care este umplut ca o sticlă cu gura mai largă. Locul este strâmt și apa are mai bine de 3-4 metri adâncime. Ce face Silviu? Sare, desigur!! Cu o încântarea care îl determină să rânjească cu gura până dincolo de urechi! Nu ajunge cu picioarele la fund, semn că, atunci când voi veni eu, mă voi panica și va trebui să mă prindă repede. Fac slide, ajung în apă și...nu simt stânca, nu reușesc să îmi găsesc un punct fix de care să mă ancorez pentru a ieși la suprafață. Panica se instaurează rapid, apa îmi intră pe nas, dar Silviu mă prinde și mă scoate râzând la suprafață, asigurându-se că sunt în regulă! Doamne, câte cascade mai sunt?! Dacă mai am una ca asta...
În pliant scria: Say your prayer in the waterfall! Da!! Se referea la cea de 58 de metri! Momentul îndrăznelii se dovedește a fi unul din cele mai relaxante din toată experiența canyoning-ului! De ce? Gaspar ne prinde pe fiecare în coardă și ne dă drumul încetișor până jos! Primii metri sunt un slide ușurel până la buza stâncii când tot șuvoiul îmi vine în cap, împăienjănindu-mi vederea. După câteva secunde ies în spatele perdelei de apă și cobor perpendicular: este atât de FRUMOS, încât adrenalina mea o ia razna și nu mă abțin să nu țip oleacă precum Tarzan în scutece! Este incredibil câte poate vedea apa în drumul ei zbuciumat! La capătul coborârii simt atâta recunoștință pentru că Silviu m-a adus pe traseu, încât abia aștept să îl drăgălesc oleacă atunci când ajunge la baza cascadei!
Nu îmi vine să cred că Silviu m-a convins să fac așa ceva! Canyoning pe Cascada FRATARICA!! Timp de 3 ore! De fapt nu este una singură, ci sunt vreo 8 căderi de apă, prima fiind undeva sus, în munte! Cea mai mare are 58 de metri înălțime! Cum să îmi dau drumul pe frânghie de la 58 de metri?! Efectiv nu reușesc să îmi fac un scenariu mental cu ipostaza asta! Dar...acum e prea târziu să mai schimb ceva, pentru că deja sunt îmbrăcată în costumul de neopren (strâmt și incomod!), am casca pe cap, am ascultat indicațiile ghidului Gaspar, nu am reușit să rețin decât vreo 4 semne din cele 12 pe care ni le-a arătat și mi-e o frică de moooor! Prezint toate simptomele unui om care se duce să se dixtreze și abia așteaptă...să se termine totul ca să știe că a trecut cu brio de toate obstacolele! Silviu este așa de încântat încât îmi vine să râd de extremele la care ne aflăm în privința canyoning-ului (și a altor sporturi asociate cu apa!), pentru că el e ca rățoiul la apă, abia așteaptă să se bălăcească, să înoate, să se scufunde, iar eu simt frică de apele adânci, nu știu să înot și mă panichez instant. Ok...canyoning...cu Dumnezeu înainte! O să vedem ce-o să iasă!
Suntem 7 în grup: 4 cehi, 2 români și ghidul! Trebuie să mergem adunți, să avem grijă pe unde călcăm, să fim cu ochii în patru la explicațiile lui Gaspar și să ne distrăm cât de mult putem! Daaa, ce mai distracție o să fie! Începem să ne mișcăm pe firul pârâului care izvorăște de undeva de sus, din munte și ajungem la prima cădere de apă, unde vom coborî în rapel. Ok! Mă uit la tot ceea ce fac cei de dinaintea mea, asimilez sfaturile ghidului și, când îmi vine rândul (sunt ultima, evident!), îmi prind coarda cu mâna dreaptă la spate, îi dau drumul ușor pentru a putea avansa în coborâre, stau cu picioarele la 90 de grade și merg paralel cu apa ce curge pe lângă mine. Ohoo, dar e chiar frumos!! Încet, încet, ajung jos, fără incidente și zâmbesc spre Silviu complice! Parcă nu e chiar așa de înfricoșător!
Urmează altă cădere de apă, mai scurtă, unde șuvoiul curge ca pe un tobogan! Acolo facem slide, adică ne punem picioarele parelel înainte, mâinile aliniate în față și ne dăm drumul ca pe derdeluș. Nefiind foarte înaltă, mi se pare ușoară și încep să mă împrietenesc nițel cu canyoning-ul! Dar...vine rândul unei cascade mai înalte unde se poate face jumping, pentru că este mai multă apă la bază și lucrurile se schimbă! Băieții sar bucuroși în căldarea săpată în stâncă și umplută cu apă, dar eu și o cehoaică alegem să coborâm prin slide. Silviu urma să mă prindă la bază și gata! Mă poziționez, îmi dau drumul, ajung bâldâbâc în apă și mă ridic după ce orbecăi vreo câteva secunde să îmi recapăt echilibrul înfingându-mi picioarele în piatră. Parcă nu e chiar așa de rău până la urmă! Vreo 3 vaduri succesive sunt cu jumping, dar eu fac slide și repet figura de mai înainte, Silviu fiind acolo la "recepție bunuri venite pe firul apei"! Mă relaxez puțin și admir pe traseul nostru sălbăticia naturii, faptul că apa și-a săpat galerie la vedere prin piatra dură a muntelui și realizez că asemenea imagini nu sunt accesibile oricui. Trebuie să îți pui frica pe sârma de rufe, să îți faci rost de o fărâmă de curaj și să te aventurezi pe canion ca să te bucuri de ele!
Pauza mea de contemplare se curmă repede, pentru că ajungem la o cascadă mai altfel. Stânca este săpată adânc de apă, face un căuș cu pereții verticali, care este umplut ca o sticlă cu gura mai largă. Locul este strâmt și apa are mai bine de 3-4 metri adâncime. Ce face Silviu? Sare, desigur!! Cu o încântarea care îl determină să rânjească cu gura până dincolo de urechi! Nu ajunge cu picioarele la fund, semn că, atunci când voi veni eu, mă voi panica și va trebui să mă prindă repede. Fac slide, ajung în apă și...nu simt stânca, nu reușesc să îmi găsesc un punct fix de care să mă ancorez pentru a ieși la suprafață. Panica se instaurează rapid, apa îmi intră pe nas, dar Silviu mă prinde și mă scoate râzând la suprafață, asigurându-se că sunt în regulă! Doamne, câte cascade mai sunt?! Dacă mai am una ca asta...
În pliant scria: Say your prayer in the waterfall! Da!! Se referea la cea de 58 de metri! Momentul îndrăznelii se dovedește a fi unul din cele mai relaxante din toată experiența canyoning-ului! De ce? Gaspar ne prinde pe fiecare în coardă și ne dă drumul încetișor până jos! Primii metri sunt un slide ușurel până la buza stâncii când tot șuvoiul îmi vine în cap, împăienjănindu-mi vederea. După câteva secunde ies în spatele perdelei de apă și cobor perpendicular: este atât de FRUMOS, încât adrenalina mea o ia razna și nu mă abțin să nu țip oleacă precum Tarzan în scutece! Este incredibil câte poate vedea apa în drumul ei zbuciumat! La capătul coborârii simt atâta recunoștință pentru că Silviu m-a adus pe traseu, încât abia aștept să îl drăgălesc oleacă atunci când ajunge la baza cascadei!
La Catedrală facem tiroliană! O cehoaică merge prima și prinde coarda de o stâncă, după care fiecare alunecă prin propria-i greutate pe planul înclinat. Căderea de apă este serioasă și stânca de deasupra noastră seamănă cu bolta unei biserici imense, fapt care îi motivează denumirea. Ultimele două cascade îmi reactivează frica domolită după 2 ore și ceva de canyoning! De ce? Au bazin adânc la bază și mi-e teamă de reeditarea experienței din cascada-căuș! Silviu sare, eu fac slide, după care mă caută prin apă imediat ce aterizez în ea! Mă sperii destul de tare pentru că înghit mai multă apă ca data trecută, Silviu mă recuperează greu și îi spun că mie îmi cam ajunge, o să îl rog pe Gaspar să mă coboare în rapel dacă mai este vreo cădere de aceeași anvergură. Desigur! Mai era una! Deși sunt hotărâtă să nu mai bifez odată senzația de sufocare și de neputință, Silviu mă convinge să încerc, pentru că suntem pe capăt și Gaspar l-a asigurat că bazinul nu are apa chiar așa de adâncă. Reluăm tandemul jumping - slide și Silviu mă scoate repede la suprafață, chiar dacă ajunsesem oarecum cu picioarele la stâncă.
Mai avem două slide-uri și o fâșie de canion strâmtă, unde apa îmi ajunge la gât, dar Silviu și Gaspar mă ancorează din ambele părți și traversez locul strâmt fără probleme. Când văd...un pod!!!...îmi dau seama că am ajuns la capăt și explodez de încântare! S-a terminat!! E gata!! Mă pot bucura retroactiv de toată experiența de 3 ore!! Doamne, cât sunt de recunoscătoare că suntem întregi, la baza muntelui, și am dezlegare să mă relaxez!! Silviu râde de cât de-a-ndoaselea resimțim entuziasmul în situații cu adrenalină: el - în direct, pe viu, în prezent, eu - postfactum, după epuizarea momentelor critice!
Mai avem două slide-uri și o fâșie de canion strâmtă, unde apa îmi ajunge la gât, dar Silviu și Gaspar mă ancorează din ambele părți și traversez locul strâmt fără probleme. Când văd...un pod!!!...îmi dau seama că am ajuns la capăt și explodez de încântare! S-a terminat!! E gata!! Mă pot bucura retroactiv de toată experiența de 3 ore!! Doamne, cât sunt de recunoscătoare că suntem întregi, la baza muntelui, și am dezlegare să mă relaxez!! Silviu râde de cât de-a-ndoaselea resimțim entuziasmul în situații cu adrenalină: el - în direct, pe viu, în prezent, eu - postfactum, după epuizarea momentelor critice!
Trăgând linia, pot afirma că a fost o experiență care mi-a întins limitele la maxim! În discuția noastră de după canyoning, Silviu mi-a spus că am dat dovadă de mult curaj: în condițiile în care mi-e teamă de apă și nu știu să înot, totuși am mers pe un traseu montan doldora de apă și de cascade, de bazine și de locuri expuse! Eu am considerat-o mai mult inconștiență asociată cu dorința de a trăi împreună cu el o experiență pe care o visa de multă vreme și pe care nu i-o puteam refuza din cauza temerilor mele. Până la urmă doi oameni care se iubesc se ridică unul pe celălalt și își proptesc visele unul altuia! Punctul de vedere al lui Silviu m-a făcut să văd și alt unghi și să îmi acord o doză de curaj de care sunt mândră! Când nu te crezi în stare și îți dovedești până la urmă că poți, nu îți rămâne decât să îți dai un ghiont pentru reușită și să îl îmbrățișezi pe cel care te-a pus față în față cu o neputință și te-a sprijinit să îi reduci din întindere!
Cascada KOZJAK a fost o încântare de vizitat la pas, după un traseu de vreo jumătate de oră. Ne-a adus aminte de căderile de apă din Islanda, sălbăticite de natură și aparent uitate de ochii muritorilor. Am găsit multă lume pe cărările către cascada ascunsă între pereții înalți, iar numărul de copii ni s-a părut impresionant. Cresc așa de frumos lăsați să zburde printre pietre, pe lângă ape, pe podurile de lemn, minunându-se în timp real de grozăviile naturii, încât surâzi văzându-le uimirea!
Râul SOCA ne-a ținut hangul prin peregrinările noastre și, dacă am fi venit pregătiți, am fi stat vreo două ore pe marginea lui la o porție de bălăceală și la o sesiune de bronz. Munte, pădure, ape turcoaz, tihnă superlativă și o atmosferă de lucruri legate strâns între ele - toate acestea cartografiază o țară pe care mereu o ridicăm în slăvi pentru că merită din plin. Ne-am oprit de vreo două ori la marginea apei și am cules pietre, am ascultat susurul izbirilor lente de bolovani, am admirat contrastul dintre albastrul ireal din albie și verdele copacilor sau griul nuntit cu mușchii de pe stânci. Frumusețe totală în stare naturală!
"Man was created by nature in order to explore it. As he approaches truth he is fated to knowledge. All the rest is bullshit." (Dr. Sartorius, 'Solaris') și așa mai faci o marmotă de adevăruri și de lucruri care contează. Nu ne plictisim să repetăm lecțiile acestea la nesfârșit? Nu! De ce? Pentru că le uităm prea ușor și pentru că ele se cer întărite, aprofundate, trecute prin ciurul experienței și transformate în linii directoare. Spre ce? Spre o pace interioară doar a ta, spre calmul acela care te împacă pe nesimțite cu tot zbuciumul inerent vieții de care niciun om nu scapă. Teama de schimbare pe care o resimțim la trecerile dintr-o etapă în alta, sentimentele contradictorii și concomitente că ceea ce cunoști este deja un pământ mănos, dar tu mergi totuși încrezător spre alt orizont, purtător de promisiune, toate sunt atât de evidente în natură unde totul, absolut totul, se află într-o continuă metamorfoză. Mai rapidă sau mai lentă!
Când dau prea mare importanță piedicilor, mă gândesc la toate cărările bătute și la toată natura văzută. Orice piatră din albia unui râu a fost cândva parte dintr-o stâncă, dar amintirea rădăcinii din munte nu o oprește să își croiască drum spre alte maluri. Poate va ajunge parte dintr-o cărămidă la o casă trainică, poate se va tolăni la soare pe vreun câmp, poate va acoperi noroiul de pe vreo uliță, poate va fi culeasă și dusă acasă ca amintire. Apa o alintă și o zdrobește, dar piatra știe că povestea ei este mai interesantă în mișcare decât în stagnare. Muntele primește toate zvonurile vântului, ale norilor, ale oilor, ale ciobanilor, ale florilor timide, dar nu își poate croi propria poveste, ci poate coase capitole în istoriile altora. Piatra știe cum este să fii parte din munte și uneori îi este dor de vremurile acelea, dar apa-mamă a purtat-o deja prin atâtea vâltori și i-a arătat o lume atât de mare de pe creste până jos, încât acum este mereu curioasă ce urmează. Iar când povestea ei se leagă de a altcuiva și pășește într-un alt orizont...ei, atunci să te ții!
BOVEC - un orășel de munte superb! Am dat peste el absolut întâmplător, când am căutat camping-ul Vodenca și am ieșit seara să mâncăm ceva. Ne-a fost imposibil să facem diferența între Bovec și stațiunile austriece, atât de bine pus la punct ni s-a părut din toate punctele de vedere. Asfalt peste tot, curățenie, oameni pașnici și turiști veniți la o felie de timp frumos în zonă, servicii impecabile (ex: ospătărița de la restaurantul unde am mâncat în cele 3 zile știa 4 limbi străine: engleza, franceza, italiana și germana și...se apropia lejer de 55 de ani!). Tot aici am văzut în copaci sticle în care creșteau pere!! Toamna se desprindeau de pe creangă și sticlele urmau să fie umplute cu pălincă! Bovec avea un program estival realizat cu mult bun gust: în prima zi am dat peste un mini-festival de jazz, iar în altă seară am prins un fel de spectacol folcloric, în care tronau tradițiile și muzica populară. Nu am văzut urmă de mici, dughene, sucuri pe stradă, ci doar oameni care stăteau civilizat pe bănci sau în picioare și erau atenți la ce se desfășura în fața lor. Cățeii îi acompaniau...mai puțin interesați!
Recolta de pietre pescuite din râul Soca se va odihni în grădina casei noastre alături de suratele lor din Dolomiți, din Elveția, din Norvegia și din Islanda. Sunt sigură că vor avea ce să își spună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu