1-3 mai 2016 - UNGARIA - prin Peșterile de la AGGTELEK, la pas prin BUDAPESTA și desfătare la Hotelul Shiraz din EGER

"Primăvară, din ce rai

Nevisat de pământeni

Vii cu mândrul tău alai?"

(George Topîrceanu)

Imediat după terminarea Școlii Altfel, după tura de munte de 3 zile din Giumalău cu ștrumfii, am plecat cu Silviu în Ungaria într-o binemeritată vacanță de Paște. În tihna noastră primăvăratică plănuiam o escapadă la munte, pentru că stilul de stat locului în miez de sărbători nu ne caracterizează și preferăm oricând să ne aventurăm pe vreo cărare nestrăbătută decât să ne integrăm în rândul alergătorilor de cursă interminabilă prilejuită de venirea Paștelui sau a Crăciunului. Finalul lunii aprilie ne-a dat răgaz să ne odihnim și să ne gândim pe unde am vrea să ne îndreptăm pașii, dar factorul numit vreme ne-a retezat intențiile aducând ploi serioase prin toate zonele montane curtate de planurile noastre. Of! Ne-am resemnat cu gândul că nu ne puteam orienta spre ceva semeț și solicitant, dar am căutat o linguriță de podiș cu zvâcniri colorate răsărite într-un ocean verde! În cadrul cercetărilor mele legate de munții Tatra, am dat peste o zonă carstică aflată la granița dintre Ungaria și Slovacia și, când i-am propus lui Silviu să aruncăm o privire pe acolo, a fost încântat peste măsură din două motive: plecam de acasă la munte (mai exact, în burta lui!) și eram aproape de zona viticolă Eger, unde ne-am simțit absolut excelent în 2014!  

Semnele (galbene) de primăvară le-au dat ghiont Ancăi și lui Mark să își dorească o urnire de acasă spre nea Ion de la Gruiu Lung, din Maramureș, unde le-a fost atât de bine la începutul anului, imediat după Anul Nou. Intenția lor era de a petrece câteva zile în mod autentic, departe de zgomotul orașului, aproape de ritmurile naturii, cotrobăind nestingheriți după fire de flori și de plante crescute în prima linie de atac a primăverii! Exista chiar și un plan de ofensivă asupra Gărgălăului, al doilea lor vârf de iarnă necucerit, după Bistricioru! Încăpățânarea cu care muntele ne-a trimis acasă fripți de frig în decembrie 2015 trebuia măsurată cu același etalon și revenirea era o provocare ridicată la fileu chiar de atunci! 
Deoarece afinitățile dintre noi s-au înmulțit pe nesimțite în ultimele luni, ne-au invitat să facem ieșirea împreună, dar, cum vremea a mârâit în semn de dezacord, nu aveam cum să punem în practică tot ce suna atât de bine în plan! În consecință, Silviu a propus să ne adunăm cu toții în Ungaria, în regiunea Eger, să hălăduim împreună prin peșterile găsite de mine și să ne desfătăm cu deliciile zonei! Propunerea a fost primită cu entuziasm și ne-a plăcut să îi luăm total prin surprindere pe Mark și pe Anca, pentru că aveau să bifeze multe premiere în ieșirea aceasta și pentru că s-au legat firesc lucrurile, fără să fie forțate. Pur și simplu: ei au venit din Iași cu mașina și noi de la Szolnok, dându-ne întâlnire la Eger! Ajungând noaptea târziu, au dat peste aburii de la Egerszalok și li s-a părut că au intrat într-o zonă fantomatică, în care spiritele se deșteptau de Paște. Normal că ne-am amuzat de toată povestea atunci când ne-am ciocnit de "Bun venit și regăsit!" la un pahar de whiskey ținut pentru ocazii de neuitat!

Călătoria în 4 putea începe! "În nordul extrem al țării, la granița cu Slovacia se găsește zona carstică AGGTELEK. Parcul Național Aggtelek a fost înființat în 1985 cu scopul de a proteja formațiunile de suprafață și peșterile numeroase din zonă, precum și habitatul plantelor rare sau al celor peste 200 de specii de păsări. Din anul 1995 Carstul Aggtelek și Carstul Slovac fac parte din lista selectă a locurilor aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind unul dintre exemplele de bună practică în ceea ce privește cooperarea dintre două țări privind protejarea unei zone naturale." 
Ungurii știu să facă turism din absolut orice! Când am ajuns la Aggtelek, am găsit indicatoare care ne-au condus până aproape de intrarea în peșteră, am dat peste spații largi create pentru parcare gratuită și locuri de joacă, de odihnă sau terase unde se putea servi masa în liniște. Hărțile și panourile informative îți arătau că aveai puse la dispoziție o mulțime de posibilități de petrecere a timpului: trasee turistice marcate, piste pentru biciclete, muzee, biserici, atracții locale. Citind pliantele, am aflat că la Aggtelek și în Carstul Slovac s-a format cel mai  mare sistem de peșteri din Europa, fiind peste 700 de peșteri explorate, multe dintre ele incluse în circuitul turistic. Peșterile Rákóczi, Kossuth, Vass Imre sau Béke erau printre cele mai căutate, dar cea mai mare, cu o lungime a galeriilor de peste 25 de kilometri, era PEȘTERA BARADLA (Baradla barlang), iar aproximativ 5.3 km din ramificațiile ei se aflau pe teritoriul slovac și purtau denumirea de Domica. Întrega zonă ne-a impresionat cu verdele izbucnit pe pantele dealurilor, cu pintenii de stânci golașe și cu jnepenii și molizii pierduți prin zonele mai înalte!

Pe noi ne-a interesat Peștera Baradla pentru că se afla fix pe granița dintre Ungaria și Slovacia! Dinspre partea maghiară existau trei intrări - la Aggtelek, Vörös-tó și Jósvafő, fiecare oferind posibilitatea de a vizita anumite porțiuni de 1-3 km, iar noi am ales un tur din Aggtelek care începea în mai bine de jumătate de oră. Ca să umplem timpul de așteptare până la momentul intrării în peșteră, am făcut traseul marcat care ne-a dus printr-un sistem de scări pe stânca de deasupra intrării în peșteră. De acolo, de la punctul de belvedere amenajat, ne-am înfruptat din priveliștea ce cuprindea satul și întreaga zonă, după care am coborât și am pătruns în prima peșteră în care a intrat Mark vreodată! Anca ne-a spus că a mai mers în peșteri cu părinții ei când era ștrumfă, așa că Mark a ocupat poziția vacantă de "copilul" grupului, rămânând mereu în urmă pentru a admira noile jucărele de calcar ce îi hrăneau curiozitatea de om mare. Chiar la intrare era specificat pe un perete că pe acolo au trecut "diverse personalități ale vieții cultural-istorice maghiare, cum ar fi Kossuth Lajos (1828), Petöfi Sándor (1845) sau călătorul și scriitorul englez Robert Townson (1762-1827) care în 1797 a publicat lucrarea Travels in Hungary." 

Lumea subterană ne-a țintuit privirile și ne-a activat centrul interjecțional al uimirii, pentru că am rămas pur și simpli siderați de frumusețea burții muntelui și de organizarea interioară impecabilă realizată de unguri (existau alei betonate și pavate cu material antiderapant, balustrade care te impiedicau să treci dincolo de zonele permise, surse de lumină ce reușeau să creeze o atmosferă unică). Am fost ghidați printr-un sistem de galerii ce dădeau în săli de diferite dimensiuni, unele de-a dreptul impresionante, cu formațiuni geologice pe care natura le-a creat în milioane de ani, cu stalagmite și stalactite de forme, dimensiuni și culori diverse, cu porțiuni de râu subteran. Toate erau luminate discret și ne-au rupt de realitatea de afară blocându-ne mintea înăuntru. Traseul ne-a purtat prin tot felul de săli populate de formațiuni geologice pe care fantezia naturii le-a creat aici: Sala tigrilor, Cămara, Sala Țestoasei, Sala Neagră, Sala de Mătase.

După ce simțul vizual ne-a fost paralizat de imagini superlative, a urmat ca simțul auditiv să aibă parte de un tratament special în Sala de Concerte. Cu o acustică demnă de marile săli de spectacole, am avut parte la propriu de un mini-concert cu selecții din muzica clasică, Vanghelis și Enya. Sala putea fi amenajată cu locuri pentru 150 de spectatori, iar decorul era dat de stalagmite și stalactite luminate feeric de un sistem interesant de lumini al căror joc stârnea o puternică senzație de atemporal. Piesă Chariots of Fire a lui Vanghelis s-a scăldat într-un sunet atât de pur, încât imaginile formațiunilor geologice dezvelite de lumina reflectoarelor ne-au hipnotizat și, pentru câteva minute, am impresia că ne aflam teleportați într-o altă lume.

După ce ne-am desfătat în Peştera Baradla de la Aggtelek cu toate acele galerii de stâncă și am plonjat într-o lume învecinată cu basmul, plină de mister, ne-am spus că zona merita în continuare interesul nostru, așa că a doua zi ne-am prezentat din nou la apel și am mai făcut două tururi. La o distanţă de 2.5 km de Aggtelek se aflau intrarea Vörös-tó a peşterii Baradla, Lacul Vörös și se putea ajunge la izvorul pârâului Jósva şi la lacul glaciar Tengerszem. Am ales turul RED LAKE și am urmat cursul pârâului subteran Styx, împletit cu sute de coloane, de stalactite și de stalagmite colorate. Sălile spectaculoase și reflectările pe oglinda apei sparte din când în când de picăturile din tavan ne-au tras de mâneca privirilor tot timpul. Punctul central de atracție a fost Observatorul, cea mai înaltă stalactită din Ungaria, având 19 m, dar la fel de interesante ni s-au părut și Capul Dragonului, Galeria Uriașilor sau tavanele pline de spaghetti de calcar.

PEȘTERA RAKOCZI a fost cireașa de pe tortul neașteptat al peșterilor din nordul Ungariei! Am mai fost într-o peșteră asemănătoare la noi în țară, în Apsueni, la Peștera Farcu, dar aceasta a avut câteva aspecte distincte. Am intrat printr-o gură de mină închisă exploatării și am parcurs cam 400 de metri de galerie pe podețe și pe scări de metal. Ce am văzut? O lume extrem de colorată și strâmtă, cu formațiuni aglomerate miniatural pe pereți,  cu boabe de calcar cât mazărea strânse în grupuri asudând de tot felul de culori. Erau pereți întregi de astfel de creații naturale! Ca totul să atingă nivelul de superlativ absolut...

...turul s-a încheiat la apa cristalină a lacurilor subterane vizibile printre spărturile de pereți! Culoarea lor ireală ne-a determinat să adăstăm pe podețul de final mai mult decât era cazul pentru că nu reușeam să ne desprindem privirile de ea! A fost o experiență mai mult decât memorabilă, a avut multă noutate inclusă și ne-au răsărit deja idei privind alte ieșiri prin asemenea locuri!

BUDAPESTA a venit cu o zi însorită după ea, cu multă lume ieșită la plimbare, mai ales că era un târg tradițional lângă castelul din spatele Piații Eroilor. Motivele de simțit bine pentru localnici și pentru turiști s-au dublat în consecință! Noi nu ne-am arătat atât de încântați, pentru că aglomerația de tip bâlci nu era pe placul niciunuia dintre noi, așa că, după ce am făcut un tur de castel și de biserică, după ce am admirat bărcile colorate lansate la apă sub formă de mașină, după ce...  

...am adăstat câteva minute în aglomerata Piață a Eroilor flancată de cele două muzee cunoscute, ne-am îndreptat pașii în mod hotărât către o terasă, ca să ne odihnim picioarele și să ne bucurăm cum trebuie de soare și de faptul că eram împreună și ploaia stătea departe! 

Pe terasa de pe malul unui lac din centru, cu arteziana în spatele nostru, cu mâncarea aburindă în față și cu paharele de cidru sau de bere la îndemână, am depănat povești de tot felul, ne-am pus la curent cu ultimele planuri, am depănat amintiri din munți (puține deocamdată, dar bune și frumos înlănțuite!) și ne-am hlizit cât ne-au ținut mușchii obrajilor. Multe capitole așteaptă cuminți să fie trăite și apoi scrise!  

Cu burțile pline și cu veselia la cotele necesare, ne-am continuat hălăduiala fără vreo țintă anume, doar voiam să trecem pe la locurile cele mai căutate din Budapesta, pentru că Mark și Anca nu se opriseră niciodată să o bată la picior și chiar merita gustată pe îndelete. Biserica Sfântul Ștefan, Parlamentul, Muzeul de istorie, sedii de ambasade și de ministere înlănțuite pe bulevarde sau de-a lungul malului Dunării ne-au orit pașii să le admirăm și să le acordăm câte o cană de atenție, după care am revenit la sporovăiala noastră. 

Faimoasele espadrile albastre ale lui Mark au trecut deja la statutul piticului din Amelie și au mai adunat la palmares un oraș și o țară. Clădirea albă a Parlamentului a fost de-a dreptul onorată să fie vizitată de asemenea cunoscuți tălpici călători și s-a prezentat în postura sa elegantă în bătaia soarelui. În calitate de construcție arhitectonică, nu oricând ai ocazia să te bucuri de pașii silențioși făcuți de espadrile pe dalele tale perfect netede sau să lași sunetul apăsat pe pietrișul de pe faleza să te invadeze auditiv! Ce mai tura-vura, un adevărat dezmăț al întâlnirilor fortuite! 

Am trecut podul Elisabeta spre cealaltă parte a Budapestei și am urcat scările spre Bastionul Pescarilor și spre Biserica Matyas, a cărei renovare s-a terminată și era integrată perfect în peisaj. Dunărea cu ambarcațiunile ei se vedea fenomenal de la nivelul superior al zidurilor care înconjurau partea de Oraș Vechi și nu ne-am putut abține să nu facem câteva comparații cu Bucureștiul. E de prisos să precizez care au fost concluziile!

Lume, tihnă, interes, foială spornică, o atmosferă de capitală vie, care știe să fie stup de oameni, să atragă prin obiectivele sale, să se pună în valoare și să ofere experiențe care să facă impresie bună și să determine reveniri. Cu cât aflu mai multe despre unguri și văd ce pot face din țara lor, cu atât îi apreciez mai mult și ideile acestea ni le-au transmis și prietenii noștri la sfârșitul city-break-ului de o zi prin Budapesta!

HOTEL SHIRAZ din Eger a fost gazda noastră timp de 3 seri. Era construit după specificul marocan, avea băi termale, piscine, saună, masaj și toată seria de activități de relaxare de care nu am profitat pentru că am ales să mergem la dicstracție în munte! Nu are rost să detaliez, căci nu e prima dată când se întâmplă așa! Am tras pentru prima dată în viața mea din narghilea și mi s-a părut o experiență foarte faină, pe care o voi repeta, am mâncat friptură de mistreț și am băut vin la decantor. Pentru toți 4 a fost un dezmăț olfactiv și gustativ total, pentru că varietatea de mâncare era atât de mare, încât nu te lăsa inima (sau papilele!) să nu iei din mai multe feluri expuse ca să îți dai seama cât de bune erau! 

Cu toate influențele negative exercitate de unii dintre noi, la propriu sau la figurat, ne-am simțit excelent împreună și ne-am dat seama că avem o bază pe care să ne construim frumos prietenia, care a început la munte și va avea în mod sigur acest numitor comun de acum încolo. Pe lângă el am mai descoperit la zona de punți și muzica, brânzeturile, vinurile, călătoriile altfel, natura, un mod autentic și firesc de a vedea relațiile dintre oameni, așa că Cine ne-a scos în față bine a mai făcut!