Călătorul e un viciat al lipsei de stare într-un loc, iar un prea-plin de drumuri, într-o perioadă scurtă, poate să îl bucure, să îl suprasolicite, să îi aglomereze asimilarea lucrurilor, să îi crească apetenţa pentru diversificare şi să îl facă mai frumos ca om, mai ales dacă are cu cine împărtăşi ce trăieşte.
De un an de zile încoace, viaţa mea a ajuns configurată aşa cum nu aş fi crezut posibil, arată îmbrăţişată strâns la piept, se simte ludică sub o umbrelă de bine, firesc şi autentic, învaţă să crească şi să fie puternică altfel, începe să cunoască miezul unor rafturi de sus, la care ajungi dacă te ridici pe vârful picioarelor. Spre ce drumuri şi poveşti am întins mâna pe rafturile de sus? Săltată fiind de mijloc, am apucat cu ambele mâini, straşnic, un ghem de călătorii în doi care au colorat toată vara, au adus deschideri de lumi şi vârfuri noi, au construit încet şi sigur, au mutat plăci tectonice şi au creat un pod de înălţime. Ştiu că metaforele mele spun prea mult şi mai nimic, dar pozele şi datele în sine vor completa rama tablourilor, care se vor succeda în următoarele săptămâni înşirând locurile pe care le-am străbătut vara aceasta. Mă reaşez la scris după două luni de pauză şi realizez că sunt atât de multe de transmis, încât mă simt copleşită, neştiind exact căror fapte să le dau prioritate. În consecinţă, o voi lua de la bun început, de la sfârşitul lui iunie şi mă voi opri la finele lui august, când s-a încheiat şi vara.
Odată ce s-a terminat anul şcolar, în iunie, am mai stat câteva zile în Iaşi pentru a încheia cele 10 şedinţe de fizioterapie la genunchiul drept cel buclucaş, şedinţe necesare pentru a face faţă la tot ce îl aştepta în următoarele două luni. După aceea, hopa sus în tren şi p'aci ţi-e drumul, dincolo de graniţele ţării. Pentru cât timp? Pentru două luni! Nu am zăbovit mult la destinaţie, ci ne-am întâlnit cu fratele meu, Bogdan, şi cu Evelin, în Ajka, pentru o ieşire consistentă la final de săptămână. Bogdan participase la un meci de fotbal în zonă şi câştigase (cum era de aşteptat, de altfel...nu degeaba i-am cumpărat tricourile cu Bayern Munchen şi cu F.C. Barcelona!) titlul de "Cel mai bun jucător" (daaa, orgoliul cât trei case!), aşa că trebuia să sărbătorim, petrecând două zile împreună - una la Zagreb şi alta la Sarvar.
ZAGREB - cum mai avem noi baftă, am nimerit în capitala Croaţiei chiar când aveau motiv de sărbătoare - intrarea în UE -, aşa că în partea veche a oraşului (Gradec şi Kaptol), asemănătoare cu zona Sibiului vechi sau a Braşovului vechi, ne-a fost interzis accesul (nu am înţeles clar de ce!), reuşind să îi vedem doar marginile, casele adunate şi cocoţate pe un deal, urmând acelaşi stil arhitectural, şi funicularul realizat pentru intrarea în această parte. Macheta din capătul Pieţei Ban Jelačić ne-a permis, în schimb, să ne facem o idee asupra configuraţiei la nivel macro a oraşului încărcat de un dublu aer, medieval şi modern, şi să îi apreciem asemănarea cu oraşe înfrăţite, cum ar fi Praga, deţinând aceeaşi coerenţă şi continuitate aproape geometrică în amplasarea străzilor şi a clădirilor. Deşi în capul meu era o dorinţă de a atinge vreo 4 obiective aflate aproape unul de celălalt (ex: Muzeul de Artă Naivă şi Muzeul Relaţiilor Frânte, descoperit pe indicatoare), am adăstat doar prin partea pietonală de pe lângă piaţă şi la Lacul Jarun, deoarece multe spaţii erau restricţionate accesului şi ne tot izbeam de forţe de ordine, care ne direcţionau înapoi. În consecinţă, ne-am convertit intenţiile în a fi omuleţi care vor să se simtă bine într-un spaţiu nou, am stat de două ori la terase şi am hălăduit prin piaţă şi în jur!
Catedrala din Zagreb se află în una din cele două zone vechi ale capitalei, în Kaptol, este cea mai înaltă clădire din Croaţia (108 m), fiind dedicată Ridicării la Cer a Sfintei Marii. Construcţia sa a început în 1093, când regele Ladislav a ordonat realizarea unei basilici în stil roman, cu o singură navă, care a fost distrusă de tătari în 1242. A urmat ameninţarea otomană, care a determinat realizarea unor fortificaţii serioase, şi cutremurul din 1880, când nava centrală şi unul din turnuri s-au prăbuşit, iar restaurarea lor încă dă mari bătăi de cap arhitecţilor, turnul fiind încă îmbrăcat în haine provizorii. Imaginea catedralei se află pe bancnota de 1000 de kuna (moneda naţională)! În interior am găsit elemente neo-gotice, simplitate, lumină, mai puţină opulenţă şi ornamentaţie faţă de alte "surori" din aceeaşi spiţă, iar în spatele altarului este adăpostit mormântul lui Aloysius Stepinac, cardinalul devenit erou naţional şi beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea, ca urmare a vieţii sale de rezistenţă în faţa regimurilor opresive cu care s-a confruntat (naziştii şi comuniştii). M-a impresionat peretele din partea dreaptă, de la intrare, scris într-o limbă pe care nu o cunosc, dar a avut o putere hipnotică asupra mea: m-am holbat la el mai mult decât m-am uitat la restul bisericii şi nu ştiu exact ce scrie acolo!
Am încercat să ne forţăm intrarea în zona veche, dar am trecut doar de portic şi a trebuit să facem cale întoarsă: data viitoare nu mai scapă! Piaţa Ban Jelačić (statuia din piaţă, întruchipându-l pe cel de la care îşi ia numele, are sabia îndreptată spre Ungaria, ca semn al victoriei din 1848 din timpul revoluţiei de independenţă) forfotea de lume, era instalată o scenă, televiziunile erau şi ele prezente, aşa că am mers în neştire, văzând terase, detalii urbane, brutării cu păpuşi mecanice, magazine de artă naivă, curăţenie şi tihnă. Este destul de europeană capitala Croaţiei, dichisită, ordonată, cu aerul acela întrepătruns de medieval şi nou, dar fără ostentaţie, ci cuminte, odihnitor! Mai sunt nişte atracţii pe care le voi vedea data următoare, pe lângă cele două muzee amintite, şi aici ar intra Cimitirul Mirogoj, un loc unde se găsesc îngropaţi oameni de toate religiile, inclusiv atei (dacă pun la socoteală şi lagărele de concentrare deja se configurează un interes cam morbid, dar mie mi se par extrem de interesante aceste locuri (pe timp de zi!), reprezintă altceva faţă de clasicele zone vechi, catedrale şi pietonale, sunt martore istorice la moarte şi suferinţă!). Oricum, nu aş gândi o călătorie orientată doar spre altfel de zone, dar pentru diversitate şi extindere de orizont oricând le-aş agăţa la itinerariile noastre.
Lacul Jarun a fost următoarea noastră oprire. Este o buclă de apă destul de mare, formată de râul Sava, şi este populată de mulţi oameni ieşiţi la alergat, la biciclit, la tras cu rolele, la plimbat pe maluri, la savurat o îngheţată (excelentă, de altfel: am încercat noi!), la bălăcit, la respirat culoarea din nuferi şi admirat lebedele. Lacul este atât de întins şi de ofertant, încât poţi evita zona aglomerată de la intrare, pierzându-te în cea de pădure sau ducându-te pe malurile cu pietre să îţi linişteşti mintea cu apele calme. Ne-a plăcut tare mult: mai mare dragul să vii aici după zile obositoare să te încarci cu energie!
Curăţenie şi spectacol oferit de cei care făceau snowboard pe apă: închiriau costume şi placă, iar o maşinărie îi trăgea roată-împrejur pe apă, îi ducea pe trambuline, săreau, ocoleau, făceau cascadorii, se simţeau bine de tot. Am adăstat şi i-am admirat în lumina apusului, înainte de a pleca spre casă!
Cealaltă zi din week-end am petrecut-o în Ungaria, la SARVAR. Câmpie cât vezi cu ochii, grâu şi floarea-soarelui, păduri şi culori, multă mişcare pe străzi, postament schimbat la căile ferate, stâlpi vopsiţi, extindere de drumuri, oameni muncind. Iar violetul din petale a fost la fel de ochios ca şuvoiul de roşu din macii lunii mai, din drumul spre Bratislava, la concertul Depeche Mode!
La Sarvar am servit bălăceală, căci aveam cu noi doi oameni-broscoi ce au stat mult de tot în apă, ca să îşi potolească...poftele de încreţit pielea! Piscine în aer liber, piscine interioare, ape fierbinţi, tuburi de agrement, corăbii cu piraţi cu diferite jocuri de apă, aqua-zumba, terase, locuri de stat la plajă, mai ceva ca la mare, doar că fără valurile şi orizontul ei. Puteai plăti intrarea dimineaţa, când se deschidea, şi stăteai până târziu, la închidere, având acces la absolut toate zonele Aqua Park-ului!
Băieţii au foit toboganele ca nişte copii năstruşnici scăpaţi de sub supraveghere. Nici bine nu ajungeau să se izbească de apă cu fundul, că se şi aventurau, şiroind de apă, către următoarea tură, cuvintele de ordine fiind: "Hai din nou!". Ştiu cu certitudine că au dormit neîntorşi în seara aceea!
Vara mea şi vara noastră au început promiţător şi calm. Aveam trasate în linii mari planurile pentru ce avea să urmeze şi pot spune că...the best is yet to be told and shown! Zagreb şi Sarvar au fost o mică încălzire, un debut de dezmorţit picioarele şi de primenit ochii pentru locurile următoare. Copăcel, copăcel, intram după câteva zile de pregătiri într-o aventura intensă ce avea să ţină două săptămâni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu