vineri, 11 iunie 2010

10 iunie 2010 - premierea ștrumfilor și concertul MARIA RĂDUCANU - (în)cântări

Uite că a venit și momentul inevitabil al finalului! Ștrumfii mei au încheiat socotelile cu gimnaziul și pleacă spre liceu: le va fi mai bine, mai rău? Depinde de ei să își croiască drum drept prin jungla de cerințe și pretenții ce îi așteaptă, nu ca să îi devoreze (cum cred ei!), ci ca să îi șlefuiască până la capăt!
Multe din nebuniile mele de dirigintă le-am încercat pe ei. Am experimentat de multe ori ce visam cu ochii deschiși ziua, de la excursii la concursuri, la ieșiri, la jocuri până la distracții și munci foarte serioase. S-au implicat, au răspuns pozitiv, ne-am mai supărat, ne-am și împăcat, ne-am mai certat, ne-am și drăgălit, dar mereu am forțat spre mai mult și mai bine! Și, mi-au dovedit până în final că eforturile mele nu au fost în van! Absolut deloc!
De aceea am vrut să le organizez un curs festiv memorabil, amplu și cu multă muncă implicită. Adunați la Casa de Cultură Mihai Ursachi destul de emoționați și hliziți...


(generația 2010 și 14 profesori împrăștiați cu tinerețea lor prin cea a ștrumfilor)

(8 B sau "cobaii" mei timp de 3 ani pentru o educație deschisă și altfel, serioasă și ambițioasă,
pe baza devizei: Fiți deștepți și rămâneți așa!)

(Gheorghiță încerca să ne cuprindă pe toți și să ne țină,
să nu cumva să ne luăm zborul)

(colega mea, Cristina Barnea, cu ștrumfii ei din 8 A, partenera mea de bază în organizare și drămuirea resurselor)

....am pășit în Sala Diotima, care, de data aceasta nu avea să găzduiască un film ficțional, ci 4 creșteri spuse prin pozele de pe slide-uri pregătite cu mare atenție din februarie.




Catalogul a fost înlocuit cu o derulare a unor poze în dublet: ștrumful mic vs. ștrumful mare, ca să se vadă clar creșterea, fetele codane și musteața la băieți! Spectatorii au fost practic actori în imaginile ce se derulau în fața lor pe diferite alternanțe muzicale.








Am fost atât de emoționată ieșind în față să țin discursul de dirigintă, pentru că eram pentru prima dată în postura aceasta și pentru că abia acolo începi să îți dai seama că e gata. Normal, nu aveam nimic pregătit și am improvizat din ceea ce simțeam și din ceea ce le-aș fi spus și lor între patru ochi, noi între noi. Amintindu-mi de tot acest drum ca de o aventură cu multe episoade, poze, absențe motivate și nemotivate, probleme, excursii și discuții despre viață, cărți și filme, am realizat că sunt mândră de cum s-au schimbat la față și pe interior. Unii efectiv m-au uimit, alții au să o facă în anii următori, când își vor da seama că au niște săpături interioare de făcut și de scos niște minereu valoros la iveală! Este o senzație unică, parte din farmecul de dascăl! Și dna Lenuș le-a punctat clar că "în ranița oricărui soldat se ascunde bastonul de mareșal" și ea știe mai bine ca mine ce spune!



Monica și Diana (fetele mele!) au fost cu 10 pe linie în clasa a 8-a și Monica a fost șefa de promoție cu media 9.89, iar la încheiere ne-a cântat la chitară melodia Epilog de la Vama Veche și toți au ascultat tăcuți, în timp de Ramona și Paula plângeau de săreau rochițele de pe ele.

(premianții clasei mele - VIII B)

(șefa de promoție, Monica Vizitiu, viitoare boboacă la Colegiul Emil Racoviță,
împreună cu Diana Gușă - am și eu cine să îmi calce pe urme!)

(lacrimi de despărțiri - "Nu ne plac, deși sunt necesare! Să se noteze bine că nu ne plac! Unii dintre noi ne știm de 8 ani de zile și am trăit împreună, la școală, jumătate din viața noastră de 15 ani!" -
Ramona și Georgiana)

Colegii mei au fost foarte încântați, rezistând la 2 ore și un sfert de premieră în loc de o oră și jumătate cum le spusesem inițial. Florile de câmp, luate de ștrumfi pentru ei ca semn de mulțumire și de noroc pentru că i-au avut ca profesori, au avut efectul garantat.

(Bogdan aștepta fetele să sară să îl ajute, ușurându-l de flori)

(colega mea de matematică, Estera Popovici, un om ce într-un singur an s-a făcut iubit foarte ușor de elevi, a fost emoționată de toată desfășurarea de forțe)

(colegul meu de matematică, Alin Țugurlan, care a făcut un efort enorm să vină, a fost foarte impresionat și a spus că de acum ștacheta cursurilor festive va fi alta)

Ultimul lucru: am avut o probă de trecut! Dacă tot le-am spus ștrumfilor să fie deștepți, mi-au dat o mostră din ceea ce le-am dorit și m-au pus la muncă (tot pe mine!) în final! Dor de ei? Deja am început!






CONCERTUL MARIA RĂDUCANU în Jive-Cafe - imediat după premiere am poposit cu Cristina la Jive Cafe, pregătite pentru o repriză de jazz, care a ținut până aproape de miezul nopții. Maria a fost acompaniată de Krister Jonsonn la chitară și de Pedro Negrescu la contrabas și a cântat veritabil, plin, vitalist, cu acrobații de voce, cu subtilități teatrale, cu treceri bruște de la o stare la alta, cu un ludic pasionant și o carismă de boemă venită de pe altă lume. Încălțată în teniși, cu o rochie vaporoasă, de vară, mărgele negre, părul rebel și un bolero lăsat pe umeri, Maria a comunicat sensibil și m-a uimit comunicarea muzicală dintre ea și cei doi instrumentiști: se simțeau unul pe celălat de parcă locuiau unul în altul și era doar plăcerea de a cânta! Melodiile spaniole, bocetele portugheze, Bun îi vinul ghiurghiului, Hai să ne vedem sâmbătă seara, tonurile irlandeze și diferitele interludii de contrabas aflat într-un duel cu chitara ne-au ținut pe cei 40 de oameni veniți acolo cu sufletul la gură. Camera este creată în așa fel încât să se realizeze un anumit tip de atmosferă, cu elemente de epocă, detalii culturale (puțin pretențioase la un moment dat și cu tendință!) în care Maria și muzica ei s-au încadrat perfect. Cred că dacă Iona lui Sorescu ar fi avut parte de muzică în burta chitului, ar fi sunat exact ca cea cântată de Maria.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari din suflet pentru o munca extraordinara, nu numai in ceea ce priveste organizarea cursului, cat si in ceea ce priveste devotamentul celor 3 ani de munca sustinuta si daruire!

La mai mult si la mai mare...daca se poate!
Te pup!

Alina Amariei

Anonim spunea...

A venit sfarsitul...nu prea mult asteptat. Intradevar felicitari pentru tot efertul depus , pentru noi:X:X:.

A fost o zi super!!

O sa`mi lipsiti enorm de mult.Promit ca nu o sa va uit niciodata:X

Va iubesc!!

Ramona.

Anonim spunea...

Si iata ca a venit si sfarsitul...Nu credeam k se va intampla totul asa de repede dar timpul a zburat iar noi trece spre o alta etapa din viata...Imi pare rau k s`a terminat,as fi vrut sa dureze totul mult mai mult,poate chiar sa nu se sfarseaca niciodata dar acest lucru nu s`ar putea intampla niciodata:D...Promit ca nu am sa va uit niciodata si ca pe viitor va voi vizita la 24 cat de des voi putea[:*]
Va iubesc![>:D<]
Marina.

Anonim spunea...

DRUMUL NEBĂTUT

Două drumuri mi se arătară în pădurea aurie
Şi tare regretam că-mi fusese dat tocmai mie
Să aleg. Călător fiind, am stat acolo îndelung
Şi am privit departe pe cel ce dădea într-un crâng
Iar copacii îmi părură dintr-odată întinşi la pământ.
După ce am apucat-o pe celălalt drum
Crezând că poate am ales mai bine acum
Căci parcă avea mai multă iarbă
Mi-am spus repede, în barbă,
Că sunt cam la fel.
În acea dimineaţă semănau atât de mult
Frunzele nu fuseseră călcate de demult
Oh, am pornit-o pe cel dintâi şi a doua zi
Deşi ştiam exact unde mă voi opri.
Şi atunci m-am îndoit de el.
Vă spun toate acestea cu un oftat,
S-a întâmplat cândva, pe înnoptat,
În pădure două drumuri am văzut -
L-am apucat pe cel mai puţin bătut
Şi asta a contat.
Robert Frost

Ca sa nu fiu chiar anonim ;)) ... e o poezie interesanta si meritati sa o cititi si voi. Cristinel P