joi, 30 aprilie 2009

30 aprilie 2009 - botezul puiului de om Radu-Ştefan

Astăzi am avut parte de o altfel de călătorie, cu un calibru de emoţii greu comparabil, într-o zi senină cum îmi plac mie cel mai mult zilele. Radu-Ştefan este un pui de om născut în martie, un berbec respirând lumea aceasta de puţin timp şi căruia îi doresc să fie iubit şi să iubească atât cât îl ţine sufletul, să fie un norocos şi un om cu aripi. Spun asta din poziţia de naşă, căci împreună cu fratele meu, Ştefan, am înfăptuit azi un pas prin botezul lui Răducu de a-i fi alături şi a-l ghida împreună cu părinţii lui pe meandrele vieţii ce-l aşteaptă în faţă.








După partea serioasă şi emoţionantă, a venit cealaltă ludică, cu oameni şi prieteni bucurându-se de Radu-Ştefan care a preferat să doarmă neîntors, căci i se părea mai interesant să viseze în miniaturile lui decât să îşi piardă timpul cu cei mari.


Naşul cu mămica, Maria. Naşa (îmi place cum sună!) cu tăticul, Cristi.


Alin, Ştefan şi Dj-ul de şoc, Cristescu.


Zebraţii în pauza unei porţii de râs.

Niciun comentariu: