22 iulie 2009 - STRASBOURG în atmosferă alsaciană

Următoarea oprire a fost în Strasbourg, un oraş de graniţă între Germania şi Franţa. Legătura între aceste două ţări este făcută printr-un pod peste Rin, la capetele căruia se vorbesc limbi diferite.

Strasbourg este unul din cele 3 oraşe-capitale europene, împreună cu Bruxelles şi Luxembourg, investindu-se foarte mult în infrastructură, în clădiri, în domeniile economice esenţiale. De la staţiile de tramvai care îţi afişează cât timp ai de aşteptat până vine următorul tramvai până la parcurile şi amenajările pe Rin, totul este în extindere. Parcarea imensă în care a fost dus autocarul nostru a fost construită în decurs de un an, ne preciza ghidul nostru care a văzut cu ochii lui cum a crescut în ultimii 3 ani oraşul. Şi nu se opreşte!
Am vizitat imensa Catedrală Notre-Dame de Strasbourg, unde se concentrează atmosfera alsaciană a oraşului, cu străduţe curgând spre Rin, cu magazine de ciocolată şi păpuşi, cu terase şi un carusel în piaţa caselor specifice zonei. La Catedrală te impresionează dimenisiunile, vitraliile (chiar mi-am luat un album cu studii asupra lor), ceasul foarte vechi cu figuri alchimice şi mecanisme primitive, dar revoluţionare pentru perioada în care a fost proiectat (sec. XIV), spaţiile interzise vizitării şi deschise strict enoriaşilor, pe care este semn de respect să nu îi deranjezi din rugăciune. Până la urmă este locul lor de întâlnire cu Dumnezeu şi tu eşti doar un trecător.

Este o adevărată plăcere să te pierzi pe străduţe, să observi detalii, să te umpli de tot ritmul acela răbdător din jurul catedralei până ieşi la apa Rinului.

Te linişteşte modul domol în care apa Rinului îşi croieşte drum prin oraş, faptul că există o armonie de un anumit calibru în centrul acesta istoric în care nu vezi amestecul modern al construcţiilor grandioase: fiecare îşi ştie locul şi nu se subminează reciproc. Am admirat simţul acesta la mai multe ţări europene şi mai ales la francezi: fărâma istorică să nu fie umbrită de actualitate, să fie lăsată să respire, căci este şi sursă de venit prin turism, dar există şi o doză sporită de autenticitate în astfel de locuri. Le apreciezi şi le simţi mai intens dacă sunt înconjurate de "ape proprii", nu împrumutate.

La capăt de zi am fost la Consiliul Europei şi la Parlamentul European, două construcţii moderne, destul de monumentale.

Cea a Parlamentului mi-a plăcut la nebunie prin deschiderea interioară spre cer, prin ordinea exemplară (intrare separată, strictă, pentru presă, personal, parlamentari) şi prin cele două exponate de cultură: globul verde realizat de Beata şi Thomasz Urbanowicz şi dăruit de oraşul Worclaw (Polonia) Parlamentului European, precum şi "Inima Europei", sculptura realizată de Ludmila Tcherina.

21 iulie 2009 - VIENA cu ritmurile ei de vals

Viena este un oraş cum rar găseşti. Ziua pe care am petrecut-o în ea m-a convins să revin, căci are să-ţi dezvăluie atâtea: istoria ei patronată de regina Maria Tereza şi Franz Joseph, muzeele de istorie, palatul Hofburg, Grădina Zoologică, Opera, Catedrala Sfântul Ştefan, primăria, Parlamentul şi numeroasele urme ale muzicii clasice. Efectiv nu ai timp suficient pentru toate: te înfrupţi vizual şi îţi promiţi un retur de şedere prelungită.

După un tur cu autocarul peste Dunăre, am fost lăsaţi să străbatem oraşul la picior, prin centrul său turistic forfotind de lume. Mozart te întâmpină la intrarea în parcul ce duce spre bulevardul Operei, de unde ajungi uşor la Catedrala Sfântul Ştefan, înconjurată de terase, magazine şi "tapetată" cu mimi împietriţi care vor să refacă fărâme din atmosfera apusă a Vienei.

De la mic la mare, toţi se desfată cu atmosfera din jur într-un huzur liniştit, poate chiar uşor vinovat faţă de zbuciumul de supravieţuire din alte colţuri ale lumii.

Parlamentul este foarte impozant, iar despre Primărie spui că este un muzeu la cât de somptuos se ridică deasupra copacilor parcului ce o preced. Spaţiul public este unul calm, parcurile gem de lume care stă pe iarbă, se odihneşte, citeşte ziarul şi păstrează o curăţenie lucie. Austria mi s-a părut că bate recordul la curăţenie, chiar şi Germania pălind în faţa ei.

Partea a doua a zilei a fost pentru Palatul Schonbrunn, aflat la 2 paşi de Grădina Zoologică. Construcţia este grandioasă, cu peste o mie de camere, deoarece împăratul Leopold a vrut să facă din el un adevărat rival al Versailles-ului. Turul imperial costa 9 euro şi se vizitează cam 25 de camere, putând să-ţi faci o imagine despre stilul de viaţă fastuos al clasei regale. Dacă vrei să aprofundezi, poţi opta pentru turul extins.

În spate se găsesc frumoasele grădini cu forme geometrice din straturi de flori, copacii tăiaţi în stil francez pentru a fi liberă perspectiva asupra palatului şi Panteonul cu statui imitând zeităţi greceşti. Atât austriecii, cât şi francezii au un respect deosebit pentru greci şi semne ale acestei admiraţii se regăsesc în toate urmele arhitectonice şi de sculptură majore.

În grădini te poţi odihni după atâta minunare, fie în poziţia verticală, fie în cea...orizontală.

Înainte de a ajunge la hotel, am oprit la un restaurant cochet şi ciudat: avea citate în drumul spre toaletă, imagini cu maşini şi locomotive cu aburi, alb-negru, de spuneai că mergi spre o expoziţie de fotografie. În spatele restaurantului era o "glumă" locală: o wc din lemn, cum avem şi noi la ţară, a cărui uşă se deschidea din 3 în 3 minute şi înăuntru era o păpuşă imitând un om stând să îşi facă nevoile. Păpuşa spune ceva în în legea ei, că eu nu înţeleg o iotă de austriacă şi apoi te scuipa pentru că ai deranjat-o. Puţină intimitate totuşi!

Ziua s-a încheiat într-un apus lent, ca şi cum soarele ar fi fost obligat să plece, nu asta i-ar fi fost datoria. Într-un fel, era în asentimnetul nostru căci nici noi nu prea ne dădeam despărţiţi de aerul vienez.

20 iulie 2009 - Lucşoara...în loc de Budapesta

În sfârşit s-a făcut şi 20 iulie pentru a pleca în altă călătorie pe care o aşteptam de vreo jumătate de an, pentru că se anunţa plină şi diversă şi cu mult necunoscut în ea. Exact cum îmi plac mie călătoriile!
Am fost luată prin surprindere de la bun început prin alte aspecte...Am plecat un grup de vreo 40 de oameni la ora 3 dimineaţa din Iaşi, am mers foarte bine până la ora 13 aproape de graniţă, la Oradea. Mai exact, la...Lucşoara, unde s-a defectat ceva la autocar şi am fost nevoiţi să aşteptăm, nici mai mult nici mai puţin, 8 (opt!) ore până am fost duşi la un hotel de 4 stele din Oradea, căci era foarte târziu şi nu aveam nicio şansă să mai ajungem la Budapesta.
Lucşoara ne-a oferit câmpuri, dealuri, cer de vară, stat pe iarba într-o livadă de prune...adevarată viaţă de ţară, liniştită şi cu glas de cosaşi, într-un Sfânt Ilie atipic.

Toţi am fost foarte tensionaţi: orele se prelungeau şi problema nu se mai rezolva. Service-ul din Cluj (care era obligat prin contract să ofere asistenţă) anunţase că nu are maşină disponibilă, după ce în prealabil ne asigurase contrariul. Ce pot spune...Românica şi dozele zilnice de neseriozitate!
Până la urmă, s-a dus ghidul nostru, Marius, în Oradea, a luat piesa necesară, s-a întors cu taxi-ul (căruia i-a plătit fabuloasa sumă de 350 lei), dar...mai era ceva în neregulă la sistemul electric!!...Am plecat spre hotel cu maşina închiriată din Oradea şi autocarul nostru s-a pus pe picioare la un sfert de ora după ce l-am părăsit noi. Câtă baftă, nu?

Oradea pare un oraş foarte aşezat, iar amenajarea Crişului m-a făcut să tânjesc la aşa ceva şi pe malurile noastre de Bahlui si Nicolina.