1-4 februarie 2015 - SLOVENIA - ski la POHORJE și hălăduială prin MARIBOR

Me and You. Just Us Two.

Mama lui de ski, că nu ajunge tura din Austria, din decembrie 2014, și mai trebuiesc niște zile, dacă tot e o brumă de vacanță la mijloc! Dragoste mare de tot pentru acest sport s-a culcușit în ograda lui Silviu! La mine e un fel de idilă, ne cunoaștem încetișor, îmi adaptez fricile de pante, de căzături, de alunecări prea vitezomane, durează mai mult procesul de asimilare, dar la Silviu este un real amor ghebos! Și nu pot să nu îl încurajez să dea bice pe pârtii, mai ales că e atât de bucuros și în elementul lui pe ski-uri, încât devine de-a dreptul molipsitor! Doar așa a reușit să mă determine să îmi placă și mie alunecarea asta pe zăpadă!

Ne-am propus să nu ne deplasăm departe, nu chiar până în Austria, ci să încercăm o variantă mai apropiată de noi, în Slovenia, în care ne era mereu drag să revenim. Nu am mers în zona montană consacrată, ci în cea de la graniță, aproape de Maribor, în masivul Pohorje. Silviu a luat cazarea la un hotel de patru stele, la BELLEVUE, ale cărui facilități erau exact ce ne trebuia nouă: acces imediat la pârtii (ieșeai din hotel și dădeai nas în nas cu ele!), punct de închiriere clăpari, ski-uri, bețe și cască, prețuri bune (mergeam în februarie când sezonul serios trecuse și înghesuiala nu era atât de mare, iar acest fapt se reflecta și în costuri!). Camera a fost simplă, cu iz montan și doar în 2-3 culori liniștitoare, fără kitsch-uri și decorațiuni inutile. Când am ajuns noi, la baza muntelui nu era prea multă zăpadă, dar sus situația era totalmente alta: mașinile erau depășite de stratul făcut din adunarea ei de către personalul hotelului! 

După ce ne-am cazat, am dat o raită pe afară ca să vedem la ce să ne așteptăm a doua zi pe pârtii. Mașinile își făceau treaba de zor nivelând pistele și pregătindu-le pentru asaltul de mai târziu, pentru că programul se încheiase temporar, dar era o sesiune nocturnă de ski și puteau fi doritori. De sus se vedea Maribor-ul în toată splendoarea lui luminată, într-o vale de dâmburi, cu zăpadă și petice pământii, stând încremenit în liniștea lui și făcându-ne cu ochiul să nu sărim peste el și să ajungem să îl vizităm! Totul părea un furnicar cu artere pâlpâitoare, iar ochiul ni s-a lăsat sedus timp de minute întregi de priveliștea tihnită plină de licuricii becurilor stradali și de cei năvălind prin ferestre din casele oamenilor!   

A doua zi am închiriat echipament pentru mine, ne-am luat skipass-uri și ne-am aventurat pe pârtie. Am înțeles că cei 64 de km de piste făceau din zonă cel mai mare resort de ski din Slovenia în termeni de lungime schiabilă și se putea ajunge la el și cu autobuzul luat din Maribor. Pistele erau preponderent destinate începătorilor (excelent!) și celor cu nivel intermediar, existând telescaune la care aveai acces după ce îți foloseai cardul de ski. Tot aici se afla și cea mai mare pistă nocturnă din Slovenia și era găzduit Golden Fox Trophy, o competiție mondială anuală de ski feminin! Cu cât ne edificam în privința zonei, cu atât ne dădeam seama că Silviu alesese un loz câștigător, mai ales că era o noutate să practici ski prin pădure, trecând pe lângă brazi, noi mergând mai mult pe ghețar, la 3.000 m, în Alpii Austriei. 

Silviu a abordat vreo 3 trasee de dificultăți diferite, dar eu m-am axat doar pe unul, căci mă simțeam confortabil pe el și nu voiam să mă expun unor porțiuni de pante mai puțin prietenoase pe care le vedeam din telescaun pe celelalte rute. Cine e îndrăgostit de viteză și de adrenalina vântului în cască, se raportează altfel la înclinația dealului, desigur! Adevărul este că devine o reală plăcere să îi vezi pe pasionații de schi cum se împletesc în alunecările lor prin zăpada frământată și cum sunt în elementul lor pe schiuri exact ca peștele în apa limpede de munte! Scrâșnetul unei frâne sau vâjâitul ritmic al luării curbelor se convertesc în muzica perfectă pentru cei care cască ochii de încântare și rânjesc de fiecare dată când se aventurează pe pârtie! Ooo, daaa, păzea că vin! este refrenul lor specific, intonat în momentul primului metru parcurs cu genunchii îndoiți pe buza clăparilor, pregătiți să facă sinusoidele atât de dragi pe zăpadă. Silviu mă tot păzea din spate sau mă provoca să îl întrec și mereu mă încuraja atunci când mă abandonam unei viteze mai mari: se bucura hoțomanul că virusul schiatului începea să lucreze și nu aveam cale de vindecare! 

Atât în Austria, cât și în Slovenia am văzut mulți copii veniți împreună cu familiile la probarea pârtiilor. Cei de-o șchioapă, de vreo 4-5 ani, ni s-au părut cei mai haioși pentru că semănau cu niște pinguini scoși din puf, alunecând pe pârtie aproape din inerție, cu schiurile lor scurte și salopetele colorate, cu casca și cu ochelarii fumurii prin care se transformau în bondari! Când îi vedeam cum își țineau mâinile înfofolite și înmănușate pe lângă corp, cum se cutremurau din cap până în picioare la depășirea dâmburilor, cu o atitudine periculoasă precum cea a agenților 007, ne prăpădeam de râs: erau spaima pârtiilor, nu altceva! Cei puțin mai mari, de 7-10 ani, aveau deja siguranță pe picioare și se fâlfâiau pe pârtii fără să fie însoțiți de părinți, se mai încurcau cu bețele la urcarea în telescaun (și eu am luat o trântă când nu m-am așezat bine pe scaun!) sau uitau unde puseseră skipass-urile, dar erau atât de relaxați în ograda lor de joacă în zăpadă, încât acele mici incidente nu le stricau absolut deloc starea de bine!

Ne-a fost ghini di tăt în acele câteva zile și ne-a priit ritmul tihnit al pârtiilor, care, chiar dacă nu erau așa spectaculoase ca cele din Alpi, îți ofereau tot ceea ce îți era necesar ca să te simți bine iarna, la ski. Suntem siguri că vom lua în calcul pe viitor o eventuală revenire prin zonă, căci ni s-a părut extrem de prietenoasă și de ofertantă la nivelul traseelor (plus că ne-au rămas niște obiective demne de a fi atinse în zonă!). 

MARIBOR a urmat pe lista noastră de vizite după ce am încheiat socotelile cu schiatul. Orașul se afla întins de-a lungul râului Drava, avea două dealuri - Dealul Calvarului și Dealul Piramidei - și era înconjurat de terase pline cu rânduri de vii, ceea ce transformă zona în una din cele mai importante arii viticole ale Sloveniei. Dealul Piramidei domina partea nordică a orașului, împreună cu ruinele castelului medieval din secolul al XI-lea și cu o capelă din secolul al XIX-lea, dar nu era singurul punct de interes din oraș. Se găseau multe mărturii lăsate de diferite epoci istorice în structuri arhitectonice păstrate și integrate în planul Maribor-ului, dar am sesizat cu ușurință o lipsă de unitate: clădirile de interes turistic (Primăria, Catedrala, Universitatea) erau renovate și arătau extrem de bine, dar multe din spațiile comerciale sau din casele vechi încă sufereau din cauza uzurii și a lipsei restaurării. Mergând fără o țintă anume pe străduțele întortocheate, pe frig și pe o atmosferă umedă și gri, ne-am simțit la multe cotituri cam ca la noi acasă pentru că discrepanțele erau uneori destul de mari: o vilă ochioasă stătea lângă o casă aflată într- avansată stare de degradare și imediat după aceea urmau unele spații centrale complet modernizate. Nu am dat atenție prea mare contrastelor, ci ne-am axat pe lucrurile frumoase care ne ieșeau în cale!  

"În Piața Principală (Glavni trg) a orașului vechi se afla Primăria Maribor (Mariborski rotovz), construită în 1515 și reconstruită în stil renascentist între 1563-1565. În secolul al XIX-lea a fost renovată în stil clasic târziu, dar s-a revenit apoi la înfățișarea din secolul XVI-lea. Tot acolo se afla Coloana Ciumei (Kusno znamenje), ridicată în 1681 în memoria oamenilor morți din cauza epidemiei de ciumă care a decimat peste două treimi din populația orașului. Inițial, columna a fost confecționată din lemn, iar în 1743 sculptorul Joseph Straub a ridicat monumentul actual din marmură, reprezentând în centru pe Fecioara Maria și 6 sfinți apărători împotriva ciumei." 

De acolo am mers spre Piața Slomskov (Slomskov trg) aflată tot în partea vestică a orașului. Aceasta era înconjurată de clădirea Rectoratului Universității din Maribor, de o frumoasă clădire a poștei și de Catedrala (Stolnica) supravegheată de statuia episcopului Anton Martin Slomsek. Am făcut o tură de trecere în revistă a clădirilor și, cum frigul de cam dădea ghes să ne încălzim, ne-am retras pentru o jumătate de oră la o cafea fierbinte și o ciocolată caldă pe o terasă cu pleduri pe scaune! 

După ce am lungit jumătatea de oră din planul inițial și am observat oamenii din oraș, ne-am întins pașii la învârtit străduțele adiacente zonei centrale! Cred că vremea închisă nu prea făcea dreptate orașului și ne dădea impresia de "chinuit" sub cerul plumburiu și apăsător. Pe timp senin și călduț sigur devenea de-a dreptul ispititor și te încuraja să îi stai prin preajmă mai mult decât o singură zi! 

Înainte de a reveni la mașină, am mers pe malul Dravei și am văzut cea mai veche vie din lume, având aproximativ 450 de ani. Centrul culturii vinului orașului se găsea în Lent, o zonă situată de-a lungul râului, unde navele obișnuiau să fie descărcate în vremurile din trecut. Peste 300 de mărci diferite de vin erau disponibile la magazinele de vinuri locale, iar Maribor-ul avea, de asemenea, o pivniță imensă cu o suprafață de 20.000 de metri pătrați. Viile întinse care începeau de la marginea orașului până peste dealuri se întrepătrundeau cu peste 50 de kilometri de drumuri ale vinului.

Incursiunea noastră în Slovenia, pe drumuri de Maribor, s-a încheiat în căldura mașinii, căci timpul și-a venit în fire și ne-a arătat că încă se asocia iernii. Nevrând să ne inducă în eroare prin nuanțele primăvăratice din cele câteva zile cu soare de pe pârtiile Pohorje-ului, vremea ne-a flancat lumina prin nori gri și frigul ne-a zgribulit la fel ca pe porumbeii de pe felinarele stradale!