"...ceva frumos despre 'a creşte'...Când vorbim despre copaci, nu spunem că 'îmbătrânesc', spunem despre ei 'cresc'. De ce să nu folosim acelaşi cuvânt şi pentru noi?" (Sue Fitzmaurice)
În 2013 am făcut Sărbătorile de iarnă în Ungaria și ne-a priit ritmul tihnit de acolo. Anul acesta am aplicat tehnicile revizitării și ale extinderii de orizont, mergând tot în Ungaria. Ne-am propus să nu lâncezim chiar ca anul trecut, ci să realizăm niște deplasări prin zona Eger pentru a ne face zilele mult mai interesante. Calmul ungurilor când vine vorba de sărbători este de-a dreptul molipsitor și cred că reușesc mult mai bine decât românii să se conecteze la familie, la liniște, la ei înșiși, pentru că nu fac din aceste momente un motiv de alergătură continuă, un prilej de făcut cumpărături interminabile, o ocazie pentru îmbuibare. Ritmul de pe străzi este extrem de liniștit, decorațiunile sunt discrete, nu se mizează pe sclipiceli inutile și nu te simți sufocat și obosit de atâtea pregătiri și de atâta forfotă. Deși avem 3 Crăciunuri împreună, nici eu, nici Silviu nu simțim vreun dram de înclinație către opulență, spectacol, turul meselor în familie și la prieteni. Preferăm să realizăm aceste lucruri când a trecut valul, de la Sf. Ștefan încolo, când este mult mai liniște, iar de Crăciun lăsăm gesturile simple și cadourile să trimită urările noastre către cei dragi!
Înainte de a ne aventura de acasă în periplul nostru prin Austria la ski și la Nurnberg la târgul de Crăciun, am primit un semn în petale de la una din florile lui Silviu: crăciunița lui a izbucnit în boboci roată-împrejur, iar când am plecat era deja înflorită și arăta spectaculos. Cred că avea peste 30 de flori cu două rânduri de petale, iar faptul că era singura înflorită între celelalte o făcea să fie și mai ochioasă!
EGER este o renumită regiune viticolă din Ungaria, fiind pentru această țară așa cum este Toscana pentru Italia. St. Andrea este afacerea de familie a lui Gyorgy Lorincz, un ungur expert în vinuri (are doctoratul în enologie, știința care se ocupă cu vinificația și cu studiul produselor derivate ale viei și vinului), deține câteva hectare de pământ în zonă, le cultivă cu diferite soiuri de struguri și își folosește creativitatea pentru a realiza niște vinuri personale premiate deja la concursuri și prezentări de prestigiu din lumea acesta bahică. Silviu a făcut o rezervare din timp la crama lui și pe parcursul a 4 ore am avut parte de o sesiune de degustări de vinuri asistată de Vajda Mihály și de însuși Gyorgy Lorincz. Ospitalitatea s-a văzut de la bun început: am fost primiți în camera de prezentare, unde erau amenajate 3 mese cu scaune, după care am fost ghidați către beciurile unde erau ținute sticlele și butoaiele. Vinurile St. Andrea au început să fie comercializate din 1999, dar crama a fost construită abia în 2002 și deținea 4 angajați, inclusiv proprietarul și fiul acestuia. Ni s-au dat multe detalii tehnice (de ex: vinul era ținut în butoaie de stejar unguresc, sticlele erau organizate în funcție de anul de recoltare a strugurilor și de vechime) și am primit răspunsuri la toate întrebările pe care le-am avut (mai ales Silviu care și-a satisfăcut astfel - aproape - toate curiozitățile legate de vinuri!).
După turul scurt prin beciuri am luat loc la una din mesele roșii, proprietarul terminase de vorbit cu un musafir și și-a cerut scuze că nu a putut veni de la bun început la noi și alți omuleți își făcuseră apariția în sala de prezentare. Atitudinea destinsă și firească a celor doi făcea ca întreaga experiență să fie elegantă și lipsită de ifose! Ni s-au servit 6 tipuri de vin, trei albe și trei roșii, majoritatea seci: Aldas, Hangacs, Mythos, Merengo (superlativul de vin Egri Bikaver de la St. Andrea). După primele trei ni s-au adus bucăți de brânză cu mucegai, ulei de măsline și pâine cu semințe ca să le putem savura și pe celelalte trei. Ritualul se desfășura în felul următor: un anumit tip de vin ni se turna în pahare, primeam explicații despre proprietățile solului pe care erau cultivați strugurii, despre cum a fost recolta în anul în care au fost culeși, despre procesul tehnologic. Proprietățile pământului erau legate de aciditatea ulterioară a vinului, de gradul lui de mineralizare, de notele fine (ex: ciuperci, frunze) și de aceea conta foarte mult ce soi de strugure se planta pe ce tip de sol. Am rămas surprinsă când ni s-a spus că la unul din tipurile de vin, pentru a se obține o anumită concentrare de minerale, două treimi din struguri erau tăiate pentru ca cealaltă treime rămasă să poată extrage mai multe minerale din sol și să se obțină concentrația dorită.
La finalul celor 4 ore am mai primit drept cadou un al șaptelea tip de vin, un experiment de Tokaj realizat de fiul lui Gyorgy Lorincz, un vin mai dulce care mie mi-a plăcut tare mult. Silviu a rămas fidel generalilor armatei de vin roșu sec! Ne-a plăcut atât de tare toată experiența încât am luat tuturor celor dragi nouă sticle de vin de la St. Andrea, pregătindu-ne să le livrăm și poveștile legate de facerea lor. Un lucru demn de a fi menționat legat de profesionalismul găsit: au mai venit omuleți fără rezervare ca să aibă parte de un tur al vinurile St. Andrea, dar, pentru că sala era deja plină, li s-a spus respectuos să revină în altă zi. Nu am fost grăbiți să eliberăm locul, nu au fost reduse cele 4 ore, ci am savurat fiecare vin, am pus toate întrebările pe care le-am avut, am putut alege în liniște vinurile-cadou și ne-am putut lua rămas-bun în tihnă. Jos pălăria!
MISKOLC a reprezentat pentru noi o experiență asociată tot cu...udeala! Ce poți amenaja într-o peșteră naturală? Nu prea multe, dar ungurii au făcut dintr-o astfel de formă de relief un loc de agrement îndrăgit de oameni de toate vârstele și, mai ales, de copii: băi termale, adică bălăceală și destindere în voia cea bună! O altă baie de acest fel mai există doar la Sklene Teplice, în Slovacia. Apa termală din peștera de la Miskolc avea temperatura de 30 de grade Celsius și ajuta la durerile articulare!
Ne-am bălăcit până în inima muntelui prin galerii şi camere inundate, ne-am relaxat cu un masaj făcut de jeturi de apă din acumulările de calcar de pe pereții peşterii și nu am întâmpinat nicio interdicție în privința atingerii acestora. Apa era luminată frumos cu spoturi subacvatice, iar cei mai romantici aveau la dispoziție o cameră întunecoasă, cu leduri pe tavan care imitau stelele. Mi s-a părut cam ciudată atmosfera de acolo și m-a deranjat ecoul, dar stelele creau într-adevăr o atmosferă aparte. Cuvintele nu prea își au rostul când e vorba de o bălăceală de un asemenea calibru, așa că voi ceda locul pozelor pentru...explicații suplimentare!
BUDAPESTA de Crăciun a fost un drum spontan pe care Silviu mi l-a propus chiar în prima zi de sărbătoare. Dacă tot văzuserăm târgul de la Nurnberg, merita să dăm o tură și prin capitala Ungariei pentru a putea face eventuale comparații! Nu voi prezenta obiective turistice și nici tradiții locale, căci scurta noastră incursiune a fost legată doar de luarea pulsului unui oraș mare al Europei într-o zi care stârnește foială și forfotă. Am ajuns pe la ora 15 și ne-am plimbat vreo 4 ore pe bulevardele luminate ale Budapestei până am ieșit la Biserica Sfântul Ștefan în care nu intrasem până atunci. Venisem de multe ori în oraș, dar nu reușisem să intru în ea, iar, când am avut ocazia potrivită, nu am găsit-o deschisă. Atunci era șansa mea și nu am ratat-o! Nu am stat mult ca să-i admir croiala interioară și arhitectura, pentru că am fost încet-încet ghidați spre ieșire: lumea se pregătea de slujbă și vizitatorii trebuiau să elibereze locul!
Târgul de Crăciun fusese amenajat chiar în fața Bisericii Sfântul Ștefan și se întindea și pe niște artere laterale, dar omuleții își strângeau deja lucrurile, așa că nu am mai prins cine știe ce. Era mișcare în stânga și în dreapta, dar nu aglomerație, nu bâlci, nu manifestări de prost-gust! Fiecare îți vedea de plimbarea lui, ștrumfii erau de mână cu cei mari, era spațiu pentru toată lumea. Doar străzile comerciale care mai aveau magazinele deschise fremătau de pașii turiștilor, grăbiți să mai facă niște cumpărături pe ultima sută de metri. Nu am stat prea mult în acele zone, ci am ieșit la Dunăre pentru a vedea luminițele reflectate în apă!
IMOLA PLATAN HOTEL a fost locul unde ne-am cazat în Eger pe perioada Sărbătorilor. Ne-a plăcut foarte mult pentru că avea camerele extrem de spațioase, la fel și balcoanele și televizorul se cupla la calculatoare. Am putut vedea poze și viziona filme în voia cea bună, la o rezoluție lacrimă! De la camera noastră se vedea biserica din Eger, iar apusurile ne-au încântat prin dramatismul lor. Mesele copioase și vinul de la St. Andrea au completat motivele noastre de apreciere, un singur lucru deranjându-ne: după ce am venit de la Budapesta, am calculat că ajungem numai bine să prindem masa de Crăciun la ora 20, dar, de, fapt, aceasta avusese loc mult mai devreme și noi nu fuseserăm anunțați. Ca să mă răzbun, am luat vreo 5 prăjituri de la bar, adică am ras jumătate de farfurie! Uite-așa!
Au trecut încet-încet și aceste Sărbători și le-am trăit frumos, așa cum ne-am obișnuit și cum ne place să marcăm astfel de momente. Ne-am propus să muncim să ne păstrăm seninătatea și să ne facem unul pe altul fericiți ca să putem da mai departe din starea noastră de bine. Chiar dacă pe blog aleg să transmit numai lucrurile frumoase, numai miezul nucilor din călătorii, nu înseamnă că nu există și cojile în viața noastră extinsă, la serviciu, în lume, pe stradă. Ele se diminuează atunci când știi lângă cine crești, știi ce construiești și știi de ce (te) îmbărbătezi și pui apă la rădăcină: "Bărbații și femeile au nevoie de încurajare. Puterea lor naturală de rezistență trebuie să fie întărită, iar nu slăbită. În loc de a scoate la iveală greșelile unui om, vorbește-i de calitățile sale, încearcă să-l scoți din făgașul obiceiurilor lui rele, deșteaptă eul sau cel mai bun, adevăratul său eu care poate îndrăzni, înfăptui și învinge!...Influența unei firi cinstite, drepte și generoase îmbărbătează și poate cuceri multe suflete... Dacă un om se arată binevoitor, vecinul va face îndată ca dânsul. Dacă ocărăște și critică, i se va înapoia ocara și critica, însă cu procente!... Când te aștepți a întâlni răul în cale, îl găsești. Dacă însă te silești a căuta binele, vei da de el." (Eleanor H. Porter - Pollyana (Taina Mulțumirii)). Să trăim plin și să ne bucurăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu