22 decembrie 2011 - ZUMBA - de 3 luni într-o lume nouă - declanșare de mișcare cu Paul - alb și roșu de Crăciun

Inspired thinking. Inspired moving.

Mișcare. Dans. Atmosferă. Relaxare. Transpirație. Zumba. El Comandante: Paul (Chi).

(*Fotografiile sunt realizate de Ștefan Abageru)

Fie-mi îngăduit să filozofez scurt și apoi povestesc! Sir Ken Robinson spune că oamenii sunt educați în sistemele publice mai ales în partea superioară a trupului, că se pune accentul pe hiper-intelectualizare, că uităm de faptul că inteligența creativă este întreit dăruită: este dinamică, diversă și distinctă. Disponibilitatea noastră inventivă este bazată pe dezvoltarea acestei triade, este stimulată de dorința/nevoia de a ne afirma personal, dar, în loc să se producă o sudare creativă a ludicului din copilărie și talentele să fie descoperite și cultivate pe măsura creșterii, educația produce de multe ori dislocări: îi face pe oameni uniformi. De ce să nu fie dansul la fel de important ca matematica, istoria sau o limbă străină? Urmăm prea ușor formule (conformisme) de "bun-simț" și alegem mai greu lucruri care, poate, se regăsesc mai repede în noi la nivel de înclinație. De asta e bine să practici deschiderea de cât mai devreme și să nu te oprești!

Când faci ceva cu pasiune, timpul capătă altă consistență și, ca de obieci, când mă entuziasmează ceva, scriu exaltat. Zumba a fost pe 19 septembrie 2011 doar o cărare pe care Alina m-a stârnit să o încerc și în următoarea zi deja pășeam apăsat pe ea: primul abonament a însemnat 19 ședințe, al doilea vreo 20, iar treilea tot 19. Și numărătoarea va continua la anul! De ce? Pentru că ne autoeducăm atunci când avem libertate de a alege, pentru că zumba înseamnă multă mișcare, pentru că obțin o stare de bine ce mă detensionează și mă detașează de multe și mărunte probleme, pentru că mă tonifiază, pentru că dezvolt o parte din mine pe care mi-ar fi plăcut să o fi crescut mai atent de mică.

Și acum să povestesc ce e cu atâta alb și roșu! Este petrecerea de Crăciun pe care Paul (instructorul) a organizat-o pentru noi, cu un tort de casă (sărumâna mamei lui!), marcat cu însemnul specific și absolut delicios. Fiecare a venit cu o prăjitură, cu bomboane Bucuria, cu șampanie sau suc și voie bună. Am demarat mai greu până s-a încălzit atmosfera! Paul ne-a propus o tombolă: fiecare dintre noi și-a scris pe un bilețel numele și melodia preferată dintre cele făcute la coregrafii, urmând ca, la un moment dat, să se facă o extragere și cineva dintre noi să primească un premiu! Cine? Ce anume? Șhhh: e secret, deocamdată!

Odată ce s-a dat drumul la muzică, pot spune că a început să se instaureze starea aceea de bine specifică zumba. Am dansat coregrafii care ne plac, pe care le cunoaștem și e o reală plăcere să te desfășori pe ele (pe tocuri e mai dificil, dar ne-am descurcat!). Chiar dacă în aceste 3 luni (recunosc!) m-am mai plâns eu la Paul că mă mai plictisesc pentru că se repetă piesele, te obișnuiești cu ele și nu mai există elementul de noutate care să te țină conectat și entuziasmat, cred că a fost de bun augur până la urmă. A făcut 'mnealui coregrafii noi (mai ales Ai se eu te pego), le-a combinat cu celelalte și au ieșit ore excelente.

Ce îmi place mie tare mult la modul lui de a fi "profesor" e faptul că nu ne menajează, ne muncește pe rupte, ieșim transpirate nu glumă de la ședințe și este o reală plăcere să îl vezi cum se mișcă pe muzică. Noi îl urmăm, dar nu ne putem compara! Te încurajează, te mai apostrofează (dar nu foarte tare, cât o ciupitură să te miști...corect!) și e excesiv de plin de energie: câteodată, nu știu cum de reușește, dar e argint viu, nu altceva! Și ce mai apreciez: e atent la lumea care vine să danseze, nu doar își face treaba sec, instaurează ușor o stare de bine și e foarte creativ!

Ștefan, în pauza dintre coregrafii, transpirat tot că s-a mișcat mult (pozând, desigur!), a făcut aprecieri referitoare la îndeletnicirea noastră. Cam critic, după cum se vede, dar poate vine mâine-poimâine la zumba. Mai știi! Dacă face Paul vreo coregrafie pe Rammstein! Tot într-o pauză Cosmin a extras un bilet din cele scrise de noi la început, a amestecat, a amestecat, până a dat de...Georgiana! Premiul: un abonament de 8 ședințe gratuit în luna ianuarie! Băftoasă ștrumfa mea și se pare că și Cosmin i-a purtat noroc, că tot e ea mezina noastră! Noi, celelalte, am primit brățări cu zumba și licurici de sunete, foarte colorate și vesele! Mulțam fain!

Au urmat două coregrafii mai noi și foarte faine: Bate, bate și Shake senora. Îmi plac pentru că sunt mai alerte, te pun în mișcare destul de tare și îți circulă sângele mai grăbit prin vene. Am dansat cu oglinzile în lateral și a fost o altă senzație de mișcare neavând acces mereu la ele, decât la pașii din lateral: demențial, de-a dreptul, din linia întâi!

Adevărul este că nu poți explica ce și cum e cu mișcarea și cu dansul până nu încearcă singur cel căruia îi povestești. Există confuzia de zumba egal aerobic sau gimnastică, există prejudecata (timidă, ce-i drept!) că e doar un moft prin care te menții fizic, nu poate fi chiar așa pasionant să mergi de 5-6 ori pe săptămână să îți mai dai drumul la mișcări, să mai reduci din rigiditatea corporală, să te simți bine, să ai bucla ta de capăt de zi în care îți acorzi timp. E ca și cum ai merge la 5-6 pregătiri pentru petrecere! Important rămâne că tu te miști, ceilalți fac ce vor și nu te scot de pe șinele tale!

După ce ne-am mișcat, Ștefan ne-a fotografiat și Cosmin ne-a filmat, a urmat momentul tortului, al șampaniei, al ciocnitului și al urărilor de La mulți ani! Și-a făcut loc și un anunț: din ianuarie ne continuăm istoria în altă locație, se schimbă coordonatele, nu și esența, căci Paul a luat hotărârea de a încheia capitolul actual și de a însăila altul, nou, într-un decor mai deschis. Până la urmă: “Creativitatea înseamnă capacitatea de a avea idei valoroase.”, iar viitorul va arăta dacă e sau nu o idee valoroasă - necesară, în schimb, cam este, având în vedere datele ansamblului de motive!

Ajungând pe capăt de petrecere, după ce am dansat încă o piesă ca să ne așezăm bine felia de tort, au urmat pozele sărite și trăsnite, când atmosfera se încălzise de-a binelea. Dacă vom mai face astfel de socializări cu muzică (ai promis, Paul, da?), cred că ne vom închega mai bine și ca grup, pentru că ne știm multe dintre noi din vedere, dar, venind să dansăm și să ne schimbăm în vestiare, nu e suficient ca să ai cât de cât un contact cu un om cu care împarți același spațiu de dans. Așa că aștept ianuarie cu nerăbdare căci se anunță multe planuri pentru prima lună a anului viitor!

Pe capăt, înainte de plecare, am adăstat rând pe rând la poze în grupuri de 3, de 4! Ca la dans, ca la dans! (Mulțam fain lui Ștefan că ne-a fotografiat și lui Cosmin că ne-a filmat și poate îi chemăm și la următoarea desfășurare de forțe de zumba!)

Am să închei tot cu o bucată de filozofeală din Ken Robinson, care vorbea despre dans și creativitate. Anne Lough, o coregrafă de succes, a fost dusă de mama sa la un psiholog pentru a vedea ce are de nu se poate concentra la școală și se mișcă mereu. Doctorul a vorbit cu fetița și apoi a rugat-o să iasă pe hol ca dânsul să poată vorbi în liniște cu mama. Pe hol mergea un radio și fata a început să danseze atât de frumos, încât doctorul i-a spus mamei: Fata dumneavoastră nu este bolnavă, ci este doar o dansatoare: trebuie să se miște ca să poată gândi! Anne a fost dusă la o școală de balet și a devenit un nume de răsunet în zona dansului. Ideea de a te mișca să poți gândi mi se pare esențială, iar ce facem noi deservește la oleacă de aerisire care e mai la 2 pași decât un munte, în cazul meu.

În ianuarie aprindem lumina în altă sală, cu alte oglinzi!

1-4 decembrie 2011 - PIATRA CRAIULUI (II) - mușcând dintr-un vis copt în 4 ani - Piatra Mică și trasee cu tiroliană inclusă la Parcul Aventura din Brașov

...cu noaptea în pernă, doi oameni se ridică din pat și se strecoară afară, ca umbre aflate în trecere prin camera de la etaj a cabanei. Afară e o liniște de început de lume și vântul doarme în înălțimi, neatent la mișcarea de sub poale. Luându-și rucsacii în spate, cei doi lasă tăcerile să se alăture gesturilor și își continuă pașii de ritual. Îi așteaptă răsăritul pe creste. Timpul a plecat înainte să deschidă traseul și ei îl vor urma cu gândurile făcute mănunchi, fir cu fir. Lumina îi va răsplăti din nou, acolo sus, unde se dezlănțuie frumusețea și sălbăticia, și încă o zi din viața lor va fi trecută în buzunarul de la piept, plin de timp trăit, în care au fost mai aproape de ei înșiși cu o jumătate de înălțime de piatră și de cer...

Cu astfel de gânduri mi-am început ziua, trezindu-mă și văzându-i pe doi montaniarzi veniți târziu la cabană în seara precedentă, ridicându-se și plecând tăcuți în timpul nopții. Tare mult mi-ar fi plăcut să putem face și noi asta, dar aveam alte planuri pe acea zi, meritau și ele din plin și nu aveam chiar așa mult timp în față. Ne-am pregătit de drum, după ce am mâncat, am făcut rucsacii, am stresat pe cineva să ne facă poza de grup și ne-am mai clătit ochii cu priveliștea de lângă cabana Curmătura.

Traseul nostru pe punct albastru - Cabana Curmătura (1470 m) - Șaua Crăpăturii - un vârf de 1850 m - Piatra Mică (1816 m) - Poiana Zănoaga. De aici, pe bandă galbenă, am mers apoi spre Zărnești. Am demarat mai greu cu rucsacii în spate, dar, odată ajunși în Șaua Crăpăturii, după ce ne-am mai fortificat cu halvaua Ralucăi și merele tăiate de George, am început să abordăm grohotișurile revărsate pe coasta muntelui. Îl vedeam pe Ciprian în fața mea cât de sprinten înaintează, mă uitam la priveliștea care se căsca în spatele meu odată ce mai urcam câțiva metri și mi se părea absolut minunat să fim așa norocoși și pe a treia zi de Piatra Craiului.

Cabana Curmătura se profila ca un punct între copaci, se pierdea în imensitatea pietroșilor din jur, poteca devenea aglomerată de pietre impasibile la mersul nostru, sălbatic lăsate de natură în voia lor și nu îți venea să crezi cât de semeț se deschidea totul. Vedeam traseul pe care îl făcusem cu o zi înainte și era de-a dreptul copleșitor, dar și răsplătitor, imediat asociindu-mi gândurile cu ultima descoperire în materie de cărți cu/despre munți de dinafară/dinăuntru:

"Nu poți sta pe munte pentru totdeauna. Trebuie să cobori. Atunci de ce să urci? Doar dintr-o pricină: ce este sus cunoaște ce este jos. Urci și vezi. Cobori - nu mai vezi, dar ai văzut. Este arta de a te conduce singur către zonele adânci ale memoriei, amintindu-ți ce ai văzut acolo, sus. În momentul în care nu mai poți să vezi, măcar ai rămas cu ceea ce ai aflat și știi".

Cuvintele îi aparțin lui Rene Daumal, Muntele Analog - roman de aventuri alpine non-euclidiene și simbolic autentice, despre care am să scriu o recenzie pentru că este o carte multiplă, o reală provocare de interpretare literară și umană. E genul de carte care rămâne cu tine!

"imediat ce ai urcat o treaptă, trebuie să ajuţi pe cineva care vine din urmă să ocupe treapta pe care tu ai lăsat-o liberă" - tot Rene Daumal spune aceste lucruri în cartea sa și vorbește despre prețul pe care cunoașterea găsită acolo, sus, îl cere și despre faptul că evoluția personală presupune experiențe autentice. Tind să cred că e vorba și de un preț de adaptare la lumea de jos, odată ce te întorci în ea cu un plus de perspectivă asupra lucrurilor. Până ai nevoie de primenire și te întorci!

Băieții noștri, (Ciprian și George - doi, Doamne, și amândoi extrem de autentici!), au avut grijă de noi, cele 6 Iele (cum ne-a spus Urs!) - nota zece pentru drumurile făcute pentru a ajuta cu rucsacii sau pentru a da vreo indicație la cățărare. Am avut noi discuții principiale bărbați vs. femei (mi-au plăcut la nebunie!), mi s-au părut sănătoase ca să ne cunoaștem și să mai schimbăm păreri despre lucruri profunde, de atenție la lumea din jur, pe care le mai gândim, le mai răsturnăm pe părți, ne mai supărăm din cauza lor, ne mai încurajăm sau ne stimulăm să mai încercăm și alte perspective și să nu îl luăm așa ușor pe "nu" în brațe, când vine vorba de convingeri/prejudecăți (valabil de ambele părți!).

Up, up on heaven's top - pe creastă deja eram în altă dimensiune și soarele ne aștepta surâzător, ținând la distanță norii ce se zvârcoleau timid la orizont. Sunt porțiunile mele preferate (în afară de cele de cățărare!) atunci când ajung pe vreun pietros și cred că se vede după încântarea omuleților ca Raluca și George că nu intru singură în categoria asta!

"parca s-a deschis Raiul" - zisa lui Ciprian, care spune mai mult decât aș putea încerca eu să o fac, așa că las imaginile să poarte plusul de simțire și ființă.

Drumul nostru se intersecta în Poiana Zănoaga cu cel pe care venisem, cu bandă galbenă, și apucam și noi să ne bucurăm de toamna târzie din frunzele așezate pături-pături prin pădurea ce ne ducea la Fântâna lui Botorog. Joaca și răscolitul frunzelor a mai spart din monotonia coborârii, făcându-ne antrenamentul pentru zăpada pe care sperăm să o vedem în următoarea ieșire la munte. Nici nu spui că era începutul lui decembrie, nu se văd absolut deloc semnele iernii!

Nu am ratat nici Cheile Zărneștiului, în care am fost după ce am ajuns la Fântâna lui Botorog. Sunt impresionanți pereții de stâncă folosiți pentru trasee de escaladă! După chei, am mers spre Zărnești, discutând despre calitatea unui informatician de a fi artist, și am luat trenul pentru Brașov. Ne aștepta cazarea (cu duș inclus!) la...

...Liberty Villa, un hostel foarte cochet și cu niște condiții absolut superbe. Am stat toți 8 într-o cameră de 6 paturi, deoarece nu voiam să rupem grupul și ne place tare mult să fim împreună. Ne-a costat 30 lei/cazarea, am avut dușuri, acces la bucătărie și la ceai, mic-dejun din lapte și cereale pe a doua zi dimineață, posibilitatea de a ne lăasa rucsacii pentru a-i recupera înainte de a merge la gară. După un duș divin, am mâncat aproape de Piața Sfatului, la Bucătarul vesel: tagliatele cu piept de pui (gustoase foc!) și ne-am continuat intensele discuții bărbați vs. femei, am analizat prestația mea de lider, mi-am recunoscut niște puncte slabe, am luat totul în sens constructiv și nu mi-am schimbat părerea că ieșirile se fac discutând cu toții, nu luând deciziile de unul singur sau impunându-ți viziunea. Cred că e problemă de încredere pe care o au ceilalți în tine ca să se lase pe mâna ta, dar, cu toate astea, tot trebuie să existe permanenta deschidere spre cei cu care mergi!

Claudia a fost pentru prima dată prin străzile Brașovului. Ne-a plăcut că am găsit piste de bicicliști, curățenie, multă cochetărie pe arterele principale, un oraș pregătit pentru venirea Sărbătorilor. Ne-am fi dorit să vedem aprinse luminile din imensul brad aflat în centrul Pieței Sfatului, dar ne-am mulțumit cu ciocolată de casă (Raluca) și cu șerbet de zmeură (George)!

Parcul Aventura se află în cartierul Noua din Brașov. Este o zonă împădurită amenajată cu trasee în care te asiguri și traversezi diferite tipuri de "aventuri" suspendate prin copaci. Se lasă cu adrenalină și râsete și durere de brațe și, mai ales, cu un timp excelent petrecut! Tirolianele mi-au plăcut la nebunie, mi-a rupt mușchii la brațe năvodul pe care trebuia să urci, scările mișcătoare au fost interesante, tuburile de lemn, dar, mai ales, cercurile suspendate pe frânghii! Mi-au făcut niște vânătăi de numai numai și au fost extrem de dezarmante pentru Claudia și Irina, interesante pentru Raluca, extenuante pentru George, provocatoare pentru Ciprian! Eu am venit ultima pe ele și am învățat de la tot ce au făcut bine/mai puțin bine ceilalți de dinaintea mea și am parcurs toată bucata! Bună idee, Irina!

Ne-am întors la cazare să ne recuperăm bebelușii de dus în spate, George i-a legat Claudiei un steag la bățul de trekking și am pornit spre autogară, de unde aveam să luăm un maxi pentru a ajunge la iași. A fost o bucată de vis împlinit, pentru mine cel puțin, să fi avut parte de toată falia aceasta deosebită de munte, în Piatra Craiului, și urmează de acuma incursiunea pe toată creasta, căci, odată gustat Craiul, dependența își face loc pe nebănuite!