"Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii."
(Omar Khayyam)
Legenda nuferilor spune că soarele a răsărit prima dată dintr-o floare a lor, iar egiptenii îi numeau ''nenufar'', cuvânt care înseamnă ''frumoșii''. A doua noastră zi de deltă s-a întretăiat cu locurile unde aceste flori sunt la ele acasă și...e de prisos să mai precizez cât de mult îmi plac, nu?
Ziua de 7 august 2011 a însemnat parcurgerea următorului traseu: Crișan - Dunărea Veche - Canalul Magearu - Grindul Letea - Pădurea Letea - retur. Traseul pe bikemap: a doua zi. Dimineață, am consultat harta, am primit unele specificații de la ghidul nostru local și am pornit pe canale pe la ora 9, mergând întâi de toate să alimentăm cu benzină și să privim navele mari ce se încumetau pe Brațul Sulina. Este destul de înfloritor tipul acesta de turism în deltă și costisitor pe deasupra (cam 50-70 lei/om o zi cu barca pe canale), dar, până la urmă, nu e ca la munte unde mușchii din picioare și din spate te ajută să atingi vârfurile.
Soare cât încape. Stuf în toate direcțiile. Puncte vechi de observație. Apă călduță în tălpi. Îndrăzneți pe canoe. Cer oglindit în apa aparent leneșă, dar tare harnică în străfunduri. Multă claritate și, dacă nu ar fi fost zgomotul făcut de motorul bărcii, probabil am fi avut parte și de excesiva liniște de după perdelele dese de vegetație.
În schimb - revărsare de căldură! Contactul cu apa era puternic recomandat și des aplicat de noi, cei care huzuream și ne uitam roată-împrejur curioși sau vânând vizual vreun pelican, sesizând vreo mișcare de zburătoare sau ceva deosebit la orizont. O lene te cuprindea la un moment dat de la legănatul bărcii și de la lipsa de mișcare proprie, încât ajungeai în pragul moțăitului - astea erau incluse în efectele secundare ale "huzurului"!
Claudia - avea să fie o zi de descătușare (prima dintre cele multe!) pentru draga noastră proaspăt cooptată în rândurile cinefililor orientați spre călătorii: s-a simțit atât de bine și ne-a făcut să râdem prin modul ei de a fi încât fălcile refuzau să se mai miște din poziția de "râs". Ea a ajuns repede la concluzia că se manifestă așa nebunește din pricina "lucrăturii/făcăturii" deltei, unde apa, aerul, pământul se îmbină într-un mod foarte ciudat și au acest efect asupra ei. Colegul de călătorie din partea din față a bărcii, Adrian, s-a bucurat de un tratament special, mereu având ceva de ascultat, îndurat, răspuns la solicitări și pișcat, întrucât Claudia a dat drumul la toată energia ei naturală odată ajunsă în deltă. Ne-am distrat copios din acea zi până la sfârșit cu replicile Claudiei, una mai colorată ca cealaltă și, în felul acesta, am mai cunoscut oleacă un om.
Dacă ești atent și molcom în privit, detaliile deltei vin spre tine - un tărâm forfotind de viață, de mișcare, de schimbare, insecte, păsări, ape, stuf, dincolo de calma și statica aparență albastru-verde (cer/apă și vegetație). George și Adrian aveau câte un binoclu și ne-am apropiat în felul acesta de ceea ce vedeam în depărtare: superbă senzația să ajungi atât de repede în preajma unui pelican aflat la mare distanță de tine, să îl vezi clar de tot cum se lansează în zbor, greoi la început, dar grațios după aceea și să urmărești armonia zborului unui "bolovan" de pasăre (pelicanii mi se par prea mari pentru zbor, se ridică greoi de pe suprafața apei, dar, după ce au rezolvat decolarea, parcă ajung în elementul lor în aer). În poză este o egretă, căci pelicanilor le las un spațiu aparte, mai târziu!
Am oprit la un moment dat pentru o primă repriză de pescuit. De crap! Ghidul nostru avea undițe și momeală pentru noi, dar, înainte de a purcede la cotrobăit în ape după înotătoare cu branhii, am poposit pe mal. Taurii din gașca noastră - Claudia și Ciprian - au avut o primă discuție amicală: Claudia a încercat să arate cam cum se va desfășura ritualul înmânării unei scoici, odată ajunsă acasă, și Ciprian a fost pe post de exemplu, doar că el a ales varianta originală de a...întoarce spatele și a zice "Nu, mersi!". Cum să nu râzi după aceea?
Nea Cornel - vine o vreme în orice postare când trebuie să te dai deoparte pe tine cu impresiile tale și să faci loc unor personaje, care ți-au colorat ieșirea în alte nuanțe decât pastel.
Să încep cu o încadrare în peisaj! Rechinul economic - specie obținută din încrucișarea unui spirit de afacerist cu lăcomia unui parvenit. Se localizează lângă zonele cu potențial financiar crescut și se dezvoltă nestingherită dacă se hrănește cu necunoscători care mai cred în omenie și bunăvoință venite din pasiune pentru natură. Adaptabilitatea la mediu este crescută, gena de cameleon ajutând specia să se camufleze în spatele unui voal de gogoși sfruntate pentru a momi prada prin învăluire spre a fi capturată. Abilitatea de a nu resimți rușine pentru exagerări și încântări gratuite asigură speciei o longevitate crescută! Să nu vă cumpărați vreun exemplar, că vă cumpără el pe voi! (*voi reveni cu detalii în celelalte postări)
La pescuit de caras - nea Cornel ne-a făcut o demonstrație, ne-a explicat cam cum se pescuiește, iar primul pește a fost norocos: s-a întors în apele de acasă, eliberat de cel care l-a prins.
Au urmat băieții noștrii să arate că știu și ei să pescuiască, să pună o râmă în ac și să aibă răbdare în așteptarea celui care va înhăța momeala. A durat ceva vreme până un caras s-a lăsat ademenit, dar, până la urmă, norocul a ajuns și de partea noastră: băieții au eliberat și ei crapul, abia după ce l-au făcut vedetă și l-au prins în poze!
O rață nestingherită de prezența noastră ne-a dat târcoale înainte de plecare, sigură că noi suntem intrușii și 'mneaei este la ea acasă, așa că...ce tot atâta holbat pe noi? Nu are voie rața să se bălăcească în voie? Ei, comedie!
A urmat zona de nuferi! Nea Cornel a dus barca între ei și ne-am putut bucura de frumusețea lor în tihnă. Adrian a purces la exemplificat daruri în petale și se vede clar din încântarea Claudiei că a avut mai mulți sorți de izbândă decât avusese ea cu scoica ceva mai devreme.
Cam cum se desfășoară o astfel de "punere la cale" spontană? Să detaliem:
(pasul 1 - se caută un nufăr cu lungimea dorită)
(pasul 2 - se îmbăiază nufărul în apa verde de acasă)
(pasul 3 - se rupe nufărul din mediul lui)
(pasul 4 - se îmbracă nufărul în haina lui naturală)
(pasul 5 - se dăruiește nufărul cu drag
și se obține încântarea și de la a doua fată din barcă )
Cam așa schimbă un nufăr o casă pe altă casă! Nea Cornel ne-a arătat cum se poate face șirag din nufăr, iar Ciprian a purces la prezentarea de podoabe naturale din colecției de vară a deltei. George semnase contract cu o altă casă de modă, cea de pălării fistichii!
Am pătruns pe canalul Magearu spre Grindul Letea! Mi-a plăcut mai mult pe acolo, căci, față de canalele mari, pe cele înguste este un ritm mai lent și parcă ești mai aproape de detaliile deltei. Apa nu era adâncă, s-au ivit cai la orizont, bărci și senzația de timp care pur și simplu stă, nu înaintează. Letea mi-a lăsat impresia de spațiu încremenit: doar 400 de locuitori, multe case abandonate, un relief întins pe care nu se poate face agricultură, căci este nisipos, o pădure bătrână, umbroasă și protejată, cu multe legende asociate mai mult ca sigur, doar că urechile noastre nu au avut parte de ele. De ce? Poveștile despre boii comunei au avut prioritate!
Să facem cunoștință cu ghidul nostru local - domn birjar Costel! Posesor a două căruțe pentru turismul local, cea cu care am fost noi fiind proaspăt pusă la treabă, acest domn cu inițiativă al comunei Letea ne-a vorbit tot drumul (cu mici pauze) despre un bou. Mai întâi ne-a furnizat detalii: că nimic nu se dezvoltă în comună din cauza boului, că un prieten de-al lui a vrut să decolmateze un canal și boul nu i-a dat voie, că un german a venit cu inițiativa de a construi o pensiune, dar boul iar s-a pus luntre și nu s-a făcut și punte. Bou în sus și bou în jos! Ne gândeam că e vreun spirit al locurilor! Când colo, mare ne fu mirarea: domn Costel ne vorbea despre primar, despre faptul că nu se poate face absolut nimic să gospodărească și comuna, nu doar interesele personale! Dacă boul are oamenii lui în comisia de numărare a voturilor, cum să înainteze comuna? Chiar nu înțelegem?
Pădurea este spațiu protejat! Arată foarte bine, a fost domeniu de vânătoarea pe vremea lui Ceaușescu, nu este vandalizată (cât am mers noi prin ea, nu am văzut semne!), se pot tăia lemne din ea doar 3 săptămâni pe an, ocazie cu care este curățată de uscături. Ghidul ne spunea că este o pădure în care nu se aude drujba. La marginea ei este trasă o brazdă destul de lată, pentru a fi apărată de focurile de pe grind, căci oamenii ard iarba uscată ca să dea voie alteia să crească. Bărbatul ce se ocupă de trasul brazdelor le folosește drept indicator al certurilor pe care le are cu nevasta lui: când situația devine incendiară între ei, mai trage o brazdă lângă pădure!
Am fost duși prin pădure la un stejar de 600 de ani pe care l-am înconjurat într-o poză de grup originală, iar domn Costel a fost fotograful de serviciu!
Am avut parte și de ruși, nu doar de boi! Desigur, în "conversațiile" de tip monolog cu care ne-a încântat ghidul nostru! Înaintea noastră avusese un grup de ruși care aveau vodcă la ei și nu prea au fost atenți la ce văd și la plângerile căruțașului, așa că, la final, au spus că nu au fost duși să vadă dunele de nisip de la pădure. Curată blasfemie! Cum? Păi cum să vezi dunele dacă ești atent doar la vodcă? Bătaie de joc în stil grosolan! Domn Costel și-a promis că nu va mai face turism cu astfel de specimene! Niciodată! Absolut niciodată! Oare chiar așa să fie?
Dunele sunt semne ale mării care acoperea acele locuri, iar la marginea pădurii, unde sunt brazdele, se pot vedea straturile din sol: nisip, pământ și rând de scoici, iar acest fapt obligă arborii să își întindă rădăcinile, nu să le trimită în profunzimile pământului, ca să se adapteze mediului. Lianele sunt interesante, iar băieții glumeau (sau poate nu!) spunând că la fel e și cu femeia: pleacă de pe drumul ei, se întâlnește cu al bărbatului, este firavă la început, nu baricadează libertatea bărbatului, dar, odată ce devine vânjoasă, se agață, își manifestă puterea și bărbatul nu mai are scăpare, este iremediabil pierdut! Din zona fabulă: Liana și copacul - adaptare! Se servește cu o doză de umor, "capișat"!
Pe drumul de întoarcere am mai avut parte de o repriză de boi: la magazinul mixt al satului se ieftinise apa! Era lucrătura boului de vice-primar, după spusele ghidului nostru! Nu l-am contrazis căci se părea că, indiferent de faptă, stigmatul de bou era ca un tatuaj imposibil de șters sau estompat. Dincolo de glume și de ironii, e păcat că nu se face mai mult din acest sat: are potențial turistic și este o raritate în zona deltei. Pe de altă parte, dacă ar apărea pensiuni ar fi afectată sălbăticia locului și oamenii, încet, încet, ar distruge ceea ce ar trebui să ocrotească. E cam cu două tăișuri o schimbare, dar ar merita riscată una!
Înapoi în barcă! După ce a avut o tentativă de a încropi o ață sub bărbie la pălărie, Claudia și-a integrat umbra de pe cap în rândul zburătoarelor de deasupra bărcii și aceasta, după o repriză de stat în aer, a aterizat direct în baltă! Un adevărat pelican modificat! Adrian a recuperat pălăria, Claudia a purces la uscat, George și Ciprian au participat direct din repriza de bronz și eu mi-am îndesat mai bine șapca pe cap să previn dorința contagioasă de zbor.
Spre final de zi am fost lăsați pe un canal retras, la fosta casă a celor care supravegheau delta, pentru o bălăceală în apa caldă. Băieții au servit balta și noi am aranjat masa, invadate de furnici din toate părțile. În spatele nostru, din turnul de observație - stuf dezarmant de mult și des!
Seara am avut la cină borș de știucă, crap cu mămăligă (și usturoi!) și vin de la țară, de la tatăl meu. La jocul de wist, asezonat cu absint, m-am pricopsit cu un rușinos loc 5 (ultimul!), dar măcar am fost consecventă: ultima de la început până la sfârșit! (clasamentul: George, Ciprian, Adrian, Claudia și eu). Aveam să îmi iau revanșa! Răbdărică!
