"Munții în care am fost și de care ne este DOR ne sunt vechi prieteni."
(Dinu Mititeanu)
(Dinu Mititeanu)
De când mi-au început poveștile cu munții aleg să mă cuibăresc de ziua mea printre pietroși. Acolo este matca de frumos de care am nevoie, acolo îmi întețesc visele în jăraticul încăpățânării de a le împlini, acolo îmi trăiesc iubirea și tot acolo mă confrunt cu mine însămi, îmbrățișându-mă pentru senzația de viu pe care mi-o doresc prezentă în viața mea. Fiind îndrăgostită până peste cap de Piatra Craiului și dorindu-mi foarte mult să parcurg un traseu tihnit în seninul toamnatic de octombrie, am primit cu drăgan surpriza lui Silviu de a merge împreună la un taifas cu muntele. Așa că vineri seara ne-am cazat la Panorama Pietrei Craiului (Cabana Plaiul Foii era ocupată de la începutul lui septembrie - Silviu a vrut să îmi facă un cadou complet și a sunat foarte devreme pentru a rezerva o cameră, dar nu a avut succes!). Sâmbătă dimineața am înțeles pe deplin cuvântul panorama din numele cazării noastre: prin geamurile cât un perete creasta își întindea cocoașa ascuțită, iar lumina soarelui dezvăluia galbenul foioaselor aflate în contrast declarat cu verdele coniferelor! O adevărată deschidere spre Raiul pitulat în munți!
Ne-am echipat lejer pentru că se făcuse destul de cald afară, nu erau anunțate ploi și vântul dormea dus prin vreun cotlon uitat de lume. Ni se părea incredibilă dărnicia Pietrei Craiului și, ca niște copii naivi, credeam că meritam acest tratament. Adevărul e că muntele acesta ne-a primit mai mereu cu toate crestele întinse la soare, nu prea l-am găsit îmbufnat și i-am fost recunoscători pentru ospitalitate. Cum? Revenind pe cărările lui și "furându-i" din pietre pentru ridicarea muntelui din grădina noastră! Plecând de la altitudinea de 849 m, ne-am aventurat pentru a treia oară (prima dată a fost în 2012, a doua în 2016) pe traseul spre REFUGIUL ȘPIRLEA (1.415 m), fiind doar în tricou și în pantaloni trei-sferturi, cu polarele în rucsăcel, cu bocancii fremătând după piatră și cu o liniște sufletească de zile mari agățată de noi - "You could hold me and I could hold you. And it would be so peaceful. Completely peaceful. Like the feeling of sleep, but awake in it together." (John Green).
Culorile și-au dat întâlnire cu privirile noastre pe fundalul albastru al cerului! Ne-am întâlnit cu oameni de munte plecați în hălăduială, ne-am salutat prietenește, ne-am oprit des la poze și am admirat fagii cotropiți de galben, după care am mers agale, fără să fim presați de ajungerea obligatorie la vreun punct din traseu și ne-am lăsat asaltați doar de "grija" de a ne bucura la maxim de tot ce avea ziua de oferit. Pentru că sărbătoream ziua mea în avans, Silviu a luat o sticlă de vin roșu cu noi și mi-a urat La mulți Ani!, cu multe vise trăite împreună, cu munți adunați sub pașii noștri, cu tihnă alături de oamenii dragi nouă și cu speranța că anii următori se vor alinia frumosului din cei 5 ani petrecuți deja împreună. O, daaa!!
Înaintând spre altitudine, albia pârâului pe lângă care a mers traseul nostru era lipsită de apă, semn că vara cam golise rezervele muntelui și lăsase umplerea lor pe mâna toamnei. Doar că aceasta se cam lăfăise în vreme bună, în îngălbenit frunze lent, în amânat ploile și bruma până spre noiembrie, iar pietrele albicioase de Crai stăteau burtoase, lucioase și uscate când pe stânga, când pe dreapta. Era atât de plăcută adăstarea în lumina soarelui întârziat pe cer încât încercam să ne învelim cu căldura lui și să evităm umbra ușor răcoroasă. Ieșirea în poiana unde se afla Refugiul Șpirlea ne-a scos în cale marcajul spre Umerii Pietrei Craiului și, după ce ne-am făcut calculele cu timpul și ne-am dat seama că ne-am încadra, am pornit către o zonă necunoscută din acest pietros și am grăbit puțin ritmul pentru a nu ne prinde noaptea prin pădure la întoarcere.
Contactul vizual cu piatra Craiului îmi dă întotdeauna o stare de fericire, de albină bâzâind harnică la stup, și îmi stârnește un dor de cocoțat stânci pe care greu îl pot potoli. Vara viitoare avem în plan niște idei mărețe de ture care implică o creastă sudică, o legătură cu Făgărașii, Cerdacul Stanciului, un dormit la refugiul de pe Vârful Ascuțit, o urcare pe Piatra Mică și...o vizită la Sofocle, brăduțul plantat lângă Cabana Curmătura imediat după nuntirea noastră. Să fim sănătoși, să ne țină picioarele și muntele să ne fie în continuare darnic! Traseul pe Brâul de Mijloc a mers paralel cu creasta, a urcat, a mai coboarât, a avut porțiuni printre brazi și ne-a scos în apropierea Marelui Grohotiș, sub UMERII PIETREI CRAIULUI, izbucnind semeți spre cer la 1.720 m. Am făcut o pauză de 15 minute pentru a admira creasta Iezer-Păpușa pe care am parcurs-o la începutul lunii iunie și pentru a surprinde primele pâlpâiri ale apusului. Nu puteam rămâne acolo până târziu pentru că noaptea coboară galopant la munte când strânge ziua în colț, așa că am făcut cale întoarsă spre Cabana Plaiul Foii. Am fost extrem de mulțumiți de cele 6-7 ore petrecute prin Crai și de faptul că am parcurs o diferență de nivel bunicică pentru dezmorțit mușchii.
Cețuri matinale pe Crai. Zvâcniri galbene în păduri. Panoramă divină când abia ai deschis ochii. Mic-dejun la Cabana Plaiul Foii, după ce cu o seară înainte ai luat o cină delicioasă și ai servit un vin roșu drăcos. Omul tău pe aceeași lungime de undă cu tine. Ecuația deplină a tihnei de ziua ta!
Cum puteam pleca fără să luăm din albia Bârsei Mari a treia porție de bolovani? Pur și simplu era de neconceput! L-am tras pe Surulică pe dreapta și am coborât la firul apei pentru a pescui câteva specimene colțuroase de chetroaie pe care aveam să le ducem la întâlnirea cu ceilalți locuitori din grădina noastră! Se ridică munticelul, se ridică și ne miroase a pietroși de fiecare dată când ne uităm la el!
Sunt recunoscătoare din nou! Pentru prea-plin, pentru firesc, pentru iubirea sinceră cu rădăcini strașnice, pentru încercările înfruntate și depășite, pentru tot ceea ce a crescut verde și semeț, pentru etapele încheiate, pentru ceea ce s-a pierdut pentru a nu aduce irosire. La Cabana Plaiul Foii este un brăduț crescut pe un bolovan vertical adus din munte: când mă uit la el în ce condiții stâncoase își vede de viață îmi aduc aminte să fiu mai mult asemeni lui în creșterea mea și să nu mai dau atenție fiecărui fir de praf insignifiant oprit pe aripile mele! "BRADUL nu crește decât într-un loc înalt și nu se dezvoltă decât pe înălțime." (Virgil Gheorghiu) - Câte lecții de simplitate și de modestie îți oferă natura în câțiva pași!
Peste tot, peste munte, peste gânduri, peste vise, se așterne esența - "I have always loved everything about you. Even what I didn’t understand. And I have always known that, at heart, I would have you no different. But most people don’t know how to love. Nothing is enough for them. They must have their dreams. It’s the only thing they do well. Dreaming. They dream up obligations. New ones every day. They long for undiscovered countries, fresh demands, another call. While some of us are left with the knowledge that love can never wait. A shared bed, a hand in yours, that’s the only thing that matters." (Albert Camus).
